joi, 19 iulie 2012

EPISTOLA de Emil Marian

Iubita mea verde-albastră
Departe eşti acum de mine
Uitată e iubirea noastră
Nu mai am veste de la tine.

Sunt rătăcit acum departe,
Pierdut în mine şi în lume,
Răceala vieţii ne desparte
Uitatu-mi-ai şi al meu nume.

Îmi amintesc de vremuri duse,
Cînd seara îmi dădeai bineţe, 
Dulcile şoapte sunt apuse,
Flămînd îs acum de tandreţe.

Iar între noi e depărtarea
Ce ne-mpresoară peste poate,
Ocean de linişte şi marea,
Ce ne apropie de moarte.

Tînjesc la clipele trecute,
Cînd ne scriam mii de prostii,
La mărunţişurile-avute,
Cînd eram puri ca doi copii.

Vorbele noastre se împleteau
În lumea plină de iubire,
Dor şi saruturi ne scuturau,
Acum totul e amintire.

Aş vrea iubito de mă zăreşti
Cînd ochii ţi-i ridici spre astre
A ta iubire să mi-o şopteşti,
Tu cu priviri verzi şi albastre.