Blog Archive

duminică, 16 septembrie 2012

ACOLO SUS… de Patricia Serbanescu

Când sunt departe-mi eşti în gând
Şi cat fântâna să m-adăp în noapte,
Tăcerile din tine framăntând

Ţin strânsă toamna, venită de departe.

Îmi întăresc voinţa, având un ultim dor
Să pot zbura sub paşii de cocor…
Şi încercând s-ating Sus… veşnicia
Voi stinge tot umblatul, agonia.

Acolo sus, nu vom avea nevoi
Timpul şi spaţiul, vor fi făr’de habar,
Vom alerga copii desculţi şi goi
Stingând de pe pământ orice coşmar.

Ţinta-i déjà-i aleasă şi cunoscând menirea
Vom fi un TOT, precum am fost clădiţi,
Demult am început noi primenirea
Fiind de Creator…prea mult iubiţi.