Opt suflete
pierdute
În cas-au
adăpost.
În viaț-au fost
redute,
Acum nu mai au
rost.
Greu îi să se
trezească,
Să ia micul
dejun.
Uitat-au să
iubească,
Nu mai știu ce e
bun.
În rarele lor
clipe,
Cînd au
luciditate,
Își simt a lor
aripe
Ce au fost
retezate.
Și-a lor privire
mută,
Cu lacrimi mari,
sărate,
Se uită-n lumea
slută,
Cătînd
eternitate.
Speranța
reînviată
Acum trage să
moară,
Căci viața-i
terminată.
Trăiesc așa-ntr-o...
doară.
Uitați acum de
lume
Și de ai lor
copii,
Nici nu-și mai
zic pe nume.
Sunt morți, deși
par vii.