Blog Archive

duminică, 16 septembrie 2012

DESCÂNTEC de Leonid Iacob

Trei smicele,  
rămurele,  
trei flori surori,  
cu nume de zori,  
cu ochi lucitori,  
cu zâmbet de soare,  
cu dulce licoare  
luată din vânt,  
din miez de cuvânt,  
veniţi peste munţi,  
treceţi pe frunţi  
prin inimi cu dor  
de vis călător...  

Şi-n gând poposiţi  
să mi-l învârtiţi,  
să mi-l răsuciţi,  
ca trup de visare,  
petală de floare  
şi raza de lună  
în inimi să pună  
iubire şi şoapte  
şi cântec de noapte…  

Voi trei rămurele,  
trei fire smicele,  
suflet purtaţi,  
suflet cântaţi,  
ca dorul de dor  
să vină uşor,  
în piept de bărbaţi  
în ochi de femeie  
cu trup azalee..  
De la ei nu plece,  
din inimi nu sece  
niciunde, nicicând  
aici pe pământ !  

Trei flori, trei smicele,  
voi, dragele mele,  
cu trup de viori,  
cu ochii de zori  
prin lume porniţi,  
doru-mi găsiţi  
şi mi-l alinaţi  
şi mi-l alintaţi  
cu strune de-argint  
mereu să îl simt  
din suflet cu-alint