Blog Archive

sâmbătă, 22 septembrie 2012

ÎN APUS de Irina Nedelciu

Apusul de-afară m-apasă-n gheară
Privesc către munte cum strigă, cum zbiară!
Şi-n lacrimi de roşu cum plânge o creastă
Cerşind către boltă lumina cerească.

Secundele trec prin flăcări tot drept
Şi geamătul crestei îl simt... ac în piept,
Înţeapă adânc şi picurii-mi curg
Durerea-i prea mare şi braţele-mi plâng.

Un vânt fulguit m-alintă doinit,
Îmi flutură haina, şi eu mă tot mint
Că-i dorul din tine, ce-i prins doar de mine,
În nopţile pline, cerşindu-mi iubire.

Se mişcă frunzişul şi stau... parcă-s goală,
De sfânta simţire ce-n trup mă omoară
Tresar un minut şi seva-mi ascult,
Apoi mă scufund în neant, ca un vânt.

Un strigăt de vultur aud şi mă scutur...
Neantul îl las, sfioasă mă bucur,
Eu ştiu că eşti tu, venit de departe,
Ca visul să-mi dai şi sărutul de noapte.