La apus de soare este
dusă iubirea,
steluţă în carul începutului de final,
pe căpruia lumină e palidă clipirea,
sub norii uitării fiind
rece şi astrală...
Apus de soare
e foc pe al inimii cer,
un fior dulce
şi amar în gând solitar,
ce aleargă
spre cel orizont grănicer,
cu
speranţa păşirii în al iubirii altar...
Suflet lăstun
cerul fierbinte zboară,
dinspre
răsărit cu dorul spre apus,
tot ca pasărea
Soare cea milenară,
căutând
dimineţii iubirii alt răspuns...
(Lăstunul
albastru – 22 aug. 2012)