Mi-e toamnă de tine de Gabriela Dangu

Mi-e toamnă de tine, mi-e vremea de fluturi,
Mă fulgeră vântul și-mi frânge săruturi,
Iarna ce-mi vine îmi roade din trup,
Cuvintele-săbii ce taie și rup...

Mi-e toamnă de tine, mi-s desfrunzite gândurile,
`mi-adun în ciorchini de versuri, rândurile,
`mi plec pleoapa, tăcută, de doruri de tine,
`mi-nmoi buzele în vara ce-mi vine.

Mi-e toamnă de tine, îmi plânge pământul,          
Cu lacrimi de noapte, ruginiul, mormântul,
Ici-colo mai pică o frunză pe sânu-mi de jad,
Caușuri de scoarțe nearse de vreme, mă ard.

`mi pun la gâtu-mi șirag de gutui,
Mi-e toamnă de tine, tu...poate-mi rămâi,
Pe umerii-mi reci mă mângâie bruma,
Îmi ești anotimpul ce-mi iubește furtuna.

`ti culeg rodul din clipele plânse, uscate,
Îti dau viata toată, tu lasă-mi o moarte,
Și doru-mi mai lasă  în moartea ce-mi vine,
E toamnă și totuși, mi-e toamnă de tine.

Mi-e toamnă de tine, îmi pleacă  în stoluri cocorii,
Apusuri ridate îmi sfâșie norii,
Dor condamnat la vecie te cere,
`mi esti toamnă și ruguri, ruginiu și tăcere.

Mi-e toamnă de tine cu dulcețuri și bragă,

`mi ajunge padurea la tâmple, întreagă,

Mă plouă când taci și în brațe mă ține…

Te iubesc și atunci  când mi-e toamnă de tine.