Pe cerul vieții nori înoată,
Gînduri reci acuma plouă,
Din senini ce-au fost odată,
Ochii s-au umplut de rouă.
Veselia-i petrecută,
Nu e rîs, nici voie bună,
Lumea este mai tăcută,
Și mai rea, și mai nebună.
Soarele a dispărut.
L-au luat umbre dinspre munți.
Universul e tăcut,
Noi suntem tot mai cărunți.
Și-n această neputință,
Disperată și mizeră,
Tot mai este o dorință,
Și în Moarte omul speră.
.jpg)
