Drum de Gabriela Dangu

O urmă de tine se-ntinde pe drum,

Tăcerea mai curmă apusul de sori,

Violet necuprins e cuprins doar de fum,

Se aude  prin vis   arcuş de viori.

Mi-e teamă , doar, că pâcla deasă,

Îmi spulberă cumplitul din adevăr,

Când dimineţii îi voi fi mireasă,

Cu stropi de rouă prinşi în păr.

Ţurţuri opaci de gheaţă pătrund adânc în goluri,

Cocorii trec prin viaţă în alte primăveri,

Mă ard şi mă dezbină necruţătoare stoluri,

E calea către tine drumul spre nicăieri.

Un urlet se aude şi imi iuţeşte pasul,

Înconjurat de haite, adânc în nelumină,
Terifiant, secunda îşi nimiceşte ceasul,

Tot aşteptând o moarte ce va, din cer, să vină…

Se scâlcie timpul, işi chirceşte secunda,

Acoperă vidul în care nu poţi să speri,

Doar dorul de tine cumva mai inundă,

Drumul spre  tine, spre nicăieri.