Peisajele fotografului rus Denis Bodrov, cu ceruri innorate si nemarginite, drumuri vechi, carari care nu duc nicaieri si lanuri la apus, vorbesc, intr-un fel sau altul, despre singuratate si tacere, dar mai vorbesc si despre limite. Mai bine zis, fotograful ne aminteste ca putem privi si vedea oricat de departe vrem – totul e doar sa privim si sa fim dispusi sa vedem. In fotografiile lui, de exemplu, n-ai cum sa nu vezi melancolie si poate si o doza de nostalgie, dupa caldura sfarsitului de vara si a inceputului de toamna. Insa daca schimbi un pic perspectiva, poti la fel de bine sa vezi o promisiune: vara si toamna se vor intoarce si totul va fi la fel ca in imaginile lui Bodrov – sau poate chiar mai impresionant, de aceasta data.
.jpg)
