Blog Archive

marți, 3 septembrie 2013

Un gram de compromis de Nuța Istrate Gangan

 Oamenii intră în viaţa ta cu reguli dinainte stabilite. Cum şi tu de altfel intri în viaţa lor cu regulile şi legile personale.

La început în fiecare relaţie pe care o avem (iubire, prietenie, sex, afaceri), avem tendinţa să lăsăm  acel spaţiu de tatonare, de cunoaştere, spaţiu în care încercăm doar pase uşoare şi joc de glezne, ca să folosesc un termen din fotbal.
Aproape că ai tendinţa să încalci un pic regulile personale în dorinţa de a-l simţi pe celălalt, în încercarea de a afla cum este construit celălalt.De aceea aproape toate începuturile sunt superbe.
Apoi, odată cu trecerea timpului, împrumuţi din obiceiurile celuilalt şi, în acelaşi timp, încerci să-l remodelezi un pic, să-l simplifici, să-l aduci la acelaşi numitor comun cu tine.
Dar nu o să-i schimbi niciodată structura şi materia primă din care a fost construit.
Şi nici el ţie.
Pentru că acestea vin "built în". Din proiectul iniţial.
Dacă accepţi faptul că unele lucruri, că-ţi plac, că nu-ţi plac, că te vei obişnui sau nu cu ele, nu se vor schimba niciodată, ai şanse.
Dacă nu...
Nu am întâlnit niciodată un om care s-a schimbat radical sub influenţa altui om.
Sunt convinsă că unii s-au schimbat după ce s-au căsătorit, despărţit, botezat sau pocăit. Dar eu nu de aceste schimbări vorbesc.

Cred că în adâncuri eşti acelaşi om care ai fost întotdeauna, nu contează câte tăvăluguri au trecut peste tine, nu contează prin câte şcoli sau instituţii ai trecut. Că ai ieşit mai cizelat, mai educat sau mai nenorocit? Poate! Dar în esenţă eşti acelaşi.Ai fost încăpăţânat, te mai calmezi dar vei rămâne un încăpăţânat. Ai fost mai sensibil şi mai romanţios, anii trec, te mai aspreşti, dar în esenţă rămâi un romantic.
Ai de multe ori senzaţia aceea de bine, de calm, de dulce linişte sufletească...
Senzaţia că Dumnezeu tocmai ţi-a aruncat o privire. Poate a fost Dumnezeu. Sau poate ai fost tu, "întorcându-te acasă", în tine însuţi, acolo unde îţi regăseşti esenţa.
Şi ai de multe ori ai sentimentul de răzvrătire şi înverşunare. Eşti tot tu, "întorcându-te acasă".

Într-o relaţie nu contează atât de mult asemănarea cât completarea. Devii întreg atunci când cineva te completează nu atunci când doar acest cineva se aseamănă cu tine.

Dar completare înseamnă şi acceptarea regulilor cu care cineva intră în viaţa ta.

Mi-a luat ceva vreme până când am înţeles acest lucru. Am realizat că mi-ar fi fost mult mai uşor dacă aş fi înţeles la timp ca oamenii nu se schimbă. Aş fi evitat o dezamăgire, două. 
Aş fi înţeles că fiecare om are o croială personală. Şi-o poate ajusta dar nu şi-o poate schimba. Cum de altfel nici eu nu m-am schimbat prea mult în ultimii treizeci de ani chiar dacă am trăit între timp câteva vieţi. În adânc sunt acelaşi om care am fost întotdeauna. Mă surprind pe mine însămi uneori, când realizez că am păstrat unele lucruri care m-au caracterizat în adolescenţă deşi, de-atunci şi până acum am trecut cu adevărat prin Viaţă: romantismul, încăpăţânarea, candoarea, timiditatea, sarcasmul, curiozitatea, nepăsarea,  o anumită nebunie,  o anumită atracţie pentru risc.
Şi când toate acestea se întâlnesc cu îndrăzneala, ambiţia, curajul, automat se produce un fel de atracţie magnetică la început apoi, pe parcurs încep să se integreze una într-alta că părţile de forme diferite ale unui joc de puzzle.
Dar până îşi găsesc locul destinat în întreg apar altercaţii sentimentale. Întrebările, nerăspunsurile, căutările şi încercările.
De aceea pe lume s-a inventat un lucru cărora multora ni se pare de neacceptat: Compromisul. Ideea de "cedează un pic, lasă de la tine un pic, fă-i loc şi celuilalt dacă vrei să ai loc". Şi cât de ciudat ar părea cel care iubeşte mai mult va avea "gramul" de compromis mai mare. Şi acela va fi cel mai fericit.
Ai să fii surprins când ai să afli că de fapt rupturile mari au început cu fisuri mici, neobservate, ici şi colo, azi un pic mâine un pic.

Dacă într-o relaţie, pe lângă iubire şi respect nu există şi un anumit procentaj de compromis relaţia are toate şansele să se risipească. În ciuda faptului că iubirea există. Chiar dacă romantici şi aprinşi am crede că iubirea doar, este de ajuns.

Lipsa acestui gram de compromis transformă soţii şi iubiţii în "foşti", iar prietenii în amici.