Blog Archive

vineri, 18 septembrie 2015

Hypogeumul Hal Saflienti din Malta

Hypogeumul Hal Saflienti din Malta este cea mai misterioasă structură subterană din lume. Aici s-au găsit peste 30.000 de schelete şi se pare că în interiorul ei trăiesc oameni giganţi şi păroşi!
Chiar în sudul Italiei, în partea de vest a Mării Mediterane, se află insula Malta. În trecut, Malta a fost în posesia mai multor naționalități, fiind considerată a fi una dintre zonele cele mai strategice de pe pământ. Port și punct de intersecție între Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Africa, Malta a constituit unul dintre cele mai vechi centre ale civilizaţiei umane.
Localnicii maltezi făceau jertfe zeului Moloh şi altor zei subterani sub formă de şarpe
În timpul Vechiului Testament, un grup de preoţi antici care se închinau zeului Moloch (Baal, Osiris sau Nimrod) au vizitat insula, aşa că localnicii au acceptat cu uşurinţă învăţăturile lor, inclusiv oferirea de jertfe umane pentru potolirea setei zeului Moloh, dar şi a altor zei care se ascundeau în lumea subterană şi care se asemănau cu nişte şerpi. Când Apostolul Pavel a vizitat insula (lucru pe care îl aflăm din Faptele Apostolilor, capitolul 28) el a aflat de convingerile superstițioase ale localnicilor cu privire la aceşti șerpi.
Misterioasa structură subterană
La câțiva kilometri sud de capitala ţării, La Valletta, se află un mic sat, numit Casal Paula. În anul 1902, muncitorii care săpau în zonă au dat întâmplător peste mai multe tuneluri subterane, cea mai mare parte din ele fiind excavate în rocă solidă, coborând în pământ și până la 3 niveluri. Aceste catacombe multi-nivelate au primit numele de “Hypogeumul Hal Saflienti”; în limba latină, un hypogeum înseamnă structură subterană.
Aproape de nivelul ultimei încăperi, între al treilea și ultimul nivel al acestor catacombe antice, există așa-numitele “camere de înmormântare”. Acestea au doar câțiva metri pătrați și sunt situate chiar lângă podea, astfel încât cineva trebuie să îngenunchieze pentru a se uita la ele. Aceste “camere funerare” sunt suficient de mari pentru ca cineva să se târască prin ele.
Mai mulţi profesori şi elevi au dispărut fără urmă în tunelurile misterioase
Există zvonuri că una dintre aceste “camere de înmormântare” nu se termină niciodată, ci continuă în caverne mai profunde și mai neexplorate. Aceasta ar fi de fapt pasajul subteran și camera la care se referea în numărul său din august 1940 revista “National Geographic”. Articolul susţinea că mai multe persoane au dispărut fără urme în aceste catacombe:
“Guvernul maltez a închis intrările în aceste tunele, după ce mai mulţi elevi și profesorii lor s-au pierdut în labirintul catacombelor şi nu s-au mai întors niciodată.”
30.000 de schelete se găseau în Hypogeum!
Povestea merge mult mai “adânc” decât articolul din “National Geographic”. Alte surse spun că circa 30 de copii au dispărut în aceste catacombe, și că atunci când a fost descoperit pentru prima dată Hypogeumul, au ieşit la suprafaţă 30.000 de schelete umane de bărbați, femei și copii, victime ale sacrificiilor făcute pentru “zeii lumii subterane”.
Povestea uluitoare a domnişoarei Jessup
Un articol scris de o domnişoara Lois Jessup, angajată a Ambasadei Britanice, a apărut într-un număr mai vechi al revistei “Borderland Science”, și mai târziu în cartea lui Dr. Allen, “Enigma fantastique.”
Domnişoara Jessup susținea că a vizitat Hypogeumul înainte, dar şi după dispariția tragică a copiilor. Ea l-a convins pe ghid să viziteze una dintre așa-numitele “camere de înmormântare”, pe propriul ei risc. Ea s-a târât mult timp prin pasajul mic şi strâmt şi a ajuns până la urmă într-o cavernă uriaşă, care avea o terasă, iar în mijloc era o prăpastie incredibil de adâncă, aparent fără fund. Pe peretele opus, se afla un alt tunel. Şi acum urmează surpriza, iar domnişoara Jessup se jură că ceea ce veţi citi în continuare s-a întâmplat cu adevărat.
În tunelurile subterane se aflau creaturi păroase şi gigantice!
Din acel tunel, dincolo de prăpastie, ea susține că a văzut mai multe creaturi foarte mari, de formă umanoidă, dar complet acoperite cu păr din cap până-n picioare. Observând-o, creaturile gigantice au ridicat brațele în direcția ei, moment în care un vânt suflă prin întreaga cavernă, stingându-i lumânarea pe care o ţinea în mână! Ea s-a întors înspăimântată înapoi, iar ghidul, când a văzut-o, nu a spus nimic, dar a dat de înţeles, după mimica feţei femeii, că ştia de aceste creaturi.
La a doua vizită în Hypogeum, după dispariţia celor 30 de persoane, femeia a dat de un ghid nou, iar acesta chiar a negat că un alt ghid ar fi lucrat acolo înainte! Domnişoara Jessup a aflat din mai multe surse că profesorii şi copiii dispăruţi fuseseră în tunelul în care ea intrase prima oară, iar pereţii acestuia s-au prăbuşit, astfel încât ei n-au mai avut nicio şansă de a se întoarce. Se spune că la săptămâni după această întâmplare ţipete de copii se auzeau din subteran, în diferite părți ale insulei, dar nimeni nu a putut localiza sursele strigătelor.
În ceea ce privește Catacombele de sub Malta, există unele poveşti care spun că aceste caverne adânci de sub insulă se continuă şi dincolo de țărmuri, și acestea fac parte dintr-un labirint complex care se întinde sute de kilometri spre nordul Italiei, intersectându-se cu celebrele catacombele de sub Vatican!