Blog Archive

duminică, 3 ianuarie 2016

Jethro Tull

Jethro Tull - formata in anul 1967 in orasul Blackpool, Anglia.
Jethro Tull a fost un fenomen unic in istoria muzicii. Amestecul lor de hard rock, folk, blues, versuri profunde, si un stil ce sfida o analiza usoara a muzicii, nu i-a oprit sa primeasca 11 Gold si 4 Platinum. Desi criticii i-au luat foarte putin in serios, nici un magazin de muzica nu dorea sa fie fara multiple copii dupa cele mai populare albume ale lor sau diferitele compilatii Best Of, si putini care le-ar fi ignorat complet noile aparitii.
Dintre formatiile contemporane cu ei, numai Yes au succese comparabile cu Jethro Tull, dar cei de la Yes au avut multe schimbari in componenta formatiei si in stilul muzicii, in timp ce Jethro Tull au fost remarcabil de stabili pana in anii "90. Condusi de un om - nebun - flautist - chitarist - cantaret - compozitor, pe nume Ian Anderson, Jethro Tull si-au croit singuri un drum in muzica. Jethro Tull isi are radacinile in blues-ul britanic al anilor "60. Ian Anderson s-a mutat in Blackpool la varsta de 12 ani. Prima sa formatie a fost The Blades, cu Michael Stephens la chitara, Jeffrey Hammond-Hammond la chitara-bass si John Evans la tobe, cantand un amestec de jazz, blues prin cluburile din nordul tarii. In 1965, si-au schimbat numele in John Evan Band si mai tarziu John Evan Smash.
Spre sfarsitul lui 1967, Glenn Cornick l-a inlocuit pe Hammond-Hammond. Trupa s-a mutat in Luton pt. a fi mai aproape de Londra, centrul blues boom-ului britanic, si trupa s-a destramat in momentul in care Anderson si Cornick l-au intalnit pe chitaristul/cantaretul Mick Abrahams si bateristul Clive Bunker, care au cantat impreuna inainte in formatia Toggery Five si acum erau membrii unei trupe locale numite McGregor"s Engine. In decembrie 1967, cei patru s-au decis sa formeze o noua trupa. Au inceput prin a canta de 2 ori pe saptamana, au incercat diverse nume (Navy Blue, Bag Of Blues). Numele pe care l-au folosit, Jethro Tull, imprumutat de la un fermier/inventator din sec 18, s-a dovedit popular si memorabil, si asa a ramas.
In Ianuarie 1968, au scos un single numit Sunshine Day, lansat de MGM Records (sub numele scris gresit Jethro Toe) in luna urmatoare. Single-ul nu a ajuns nicaieri, dar trupa a reusit sa-si asigure un loc la Marquee Club in Londra, unde au devenit foarte populari. La inceput, au avut probleme cu imaginea si configuratia formatiei.
In primavara lui 1968, managerii Terry Ellis si Chris Wright (care mai tarziu au fondat Chrysalis Records) au venit cu ideea ca Anderson sa renunte la flaut, si ca Mick Abrahams sa fie centrul scenei. In acele timpuri, multi entuziasti nu acceptau instrumente de suflat deloc, mai ales flautul, si pentru un grup care cautau succes si recunoastere, Jethro Tull era un pic prea ciudat. Abrahams era un entuziast inrait al blues-ul, idolul sau fiind Alexis Korner, si cauta un stil mai traditional, ceea ce il punea pe el si chitara sa in frunte. Desi calitatile lui Abrahams erau de necontestat, publicul britanic nu-i putea ridica la mai mult de rangul de formatie de club. Purtarea lui Anderson pe scena, sarind intr-un palton zdrentuit si stand intr-un picior in timp ce canta la flaut, si amestecul lui de folk, blues si jazz, a oferit formatiei ocazia de a acapara un public mai mare si atentia presei.
Au cantat in deschidere la Pink Floyd, in primul festival de rock in Hyde Park din Londra, si in august au fost hit-ul festivalului de jazz si blues din Sansbury-on-Thames. Pana la sfarsitul verii au prins un contract cu Island Records. Albumul rezultant, This Was, a fost lansat in Noiembrie 1968. In acest timp, Anderson devenise membrul dominant al trupei in concerte, si pana la sfarsitul lui august, Abrahams a parasit formatia.
Jethro Tull a recrutat si rejectat doi chitaristi, viitorul chitarist Black Sabbath Tony Iommi (care a cantat pentru Jethro Tull doar o saptamana, destul cat sa apara la Rolling Stones Circus extravaganza), si Davy O"List, fostul chitarist de la formatia Nice. In final, Martin Barre, un fost student la arhitectura a fost alegerea pentru o inlocuire permanenta. In Mai 1969, prima inregistrare a lui Barre cu trupa, albumul Living In The Past, a ajuns pe locul trei in topul Britanic si formatia a ajuns in primele locuri in topul de muzica Pop datorita cantecului Living In The Past. Formatia a cantat la cateva festivale in acea vara.
Urmatorul album, Stand Up, 1969, cu toate piesele (in afara de Bouree care e scrisa de Bach) scrise de Ian Anderson au atins locul intai in topuri in luna urmatoare. Stand Up a continut prima piesa orchestrata de Jethro Tull, Reasons For Waiting, care includea viori coordonate de David Palmer, un absolvent al Academiei Regale de Muzica care a mai contribuit la o piesa de pe This Was. Influenta lui Palmer va creste din ce in ce mai mult pana cand se altatura oficial formatiei in 1977. Intre timp, piesa Sweet Dream, lansata in Noiembrie, a ajuns pe locul sapte in Anglia, fiind prima lansare a trupei la casa de discuri Chrysalis. Urmatorul single, The Witch"s Promise, a ajuns pe locul 4 in Anglia in Ianuarie 1970.
Urmatorul album al trupei, Benefit -1970, a marcat ultima lor privire inapoi catre blues, si in acelasi timp prezenta lui John Evan, care a renuntat la tobe pentru pian si orga. Benefit a atins locul 3 in Anglia, dar, mult mai important, a urcat pe locul 11 in topul american, si cantecele sale, incluzand Nothing Is Easy si Sossity, You"re a Woman Now, au jucat un rol cheie in repertoriul de scena al formatiei.
La inceputul lui iulie 1970, trupa a impartit un spectacol cu Jimi Hendrix, B.B. King si Johnny Winter la Festivalul Pop de la Atlanta, in fata a 200.000 oameni. In Decembrie, urmand un alt turneu american, Cornick s-a decis sa paraseasca trupa, si a fost inlocuit la chitara-bass de prietenul lui Anderson din copilarie Jeffrey Hammond-Hammond. La inceputul anului 1971, au inceput munca la ce avea sa fie pentru multi fani, cel mai bun album al trupei, albumul Aqualung. In acest album versurile lui Anderson au capatat profunzimea pe care o cauta, versuri legate de relatia dintre om si Dumnezeu, si felul in care religia afecta aceasta relatie. Influentele din blues aproape ca au disparut, lasand loc hard rock-ului si pasajelor folk. Aqualung a ajuns pe locul 7 in topurile americane, si pe 4 in Anglia, iar turneul american a avut un succes imens. Bunker a parasit trupa ca sa se insoare, si a fost inlocuit cu Barriemore Barlow.
In toamna lui 1971, au inceput sa lucreze la albumul Thick As A Brick. Mult mai ambitios din punct de vedere structural decat Aqualung, acest album a fost in principiu o lunga melodie adancita in metafore, comentarii sociale, si imaginea lui Anderson de intelept-nebun. Lansat in Anglia in aprilie 1972, Thick As A Brick a ajuns pe locul 5, dar cand a fost lansat in SUA o luna mai tarziu, a ajuns pe primul loc, fiind primul album care a avut mai mult succes in SUA decat in Anglia. In iunie 1972, ca raspuns la cererea crescanda pentru noi piese ale trupei, Chrysalis Records a lansat Living In The Past, o colectie variata de piese: single-uri, EP-uri britanice, albumele de inceput, si un show la Carnagie Hall.
Ajunsi aici, se pare ca formatia nu putea sa greseasca, si pentru fani asa era. Pentru critici, insa, totul s-a terminat in iulie 1973 odata cu lansarea albumului A Passion Play. Albumul era tot o melodie extinsa, de data asta axata pe fantastic si metafore religioase mult mai profunde decat Aqualung.
De aceasta data, criticii au devenit ostili fata de Anderson si restul trupei, atacand albumul pentru versurile obscure si lungimea exagerata. Totusi, albumul a ajuns pe primul loc in America si pe locul 13 in Anglia. Au pornit in turneu in America (concertul dura 2 ore si jumate, cuprinzand albumul A Passion Play, Thick As A Brick, si cele mai de succes piese de pe Aqualung), dar Anderson nu a fost pregatit pentru atacul criticilor la adresa turneului, si in mijlocul turneului a amenintat ca va anula totul si se va intoarce in Anglia. Dar pana la urma situatia s-a calmat cand s-a observat ca publicul e in extaz si toate biletele la concertele programate erau vandute.
In 1974 apare albumul War Child, conceput ca o parte din proiectul unui film care nu a fost material vreodata. Acesta a fost ultimul album Jethro Tull care a primit Platinum Disc, ajungand pe locul 2 in topurile americane, si pe 14 in Anglia, iar piesa Bungle In The Jungle ajungand pe locul 11 in America. In acest timp Anderson s-a implicat in productia unui album al formatiei Steeleye Span, un grup folk-rock, care avea de asemenea contract cu Chrysalis Records, si care a cantat in deschidere pentru Tull in unul din concertele din America.
Muzica lor a inceput sa influenteze incet versurile lui Anderson in urmatorii ani. Albumul Minstrel In The Gallery, a aparut zece luni mai tarziu, in septembrie 1975, ajungand pe locul 7 in SUA. Succesul albumului a fost unul limitat. In ian-76 Hammond a parasit trupa pentru a incepe o cariera in arta.
Inlocuitorul sau, John Glascock, s-a alaturat in timp pentru inregistrarile albumului Too Old To Rock"n'roll, To Young To Die, un album ce continea in mare parte piese dintr-o spectacol conceput, dar care nu a fost pus in scena, de Anderson si Palmer, si a fost lansat in mai 1976.
Spre sfarsitul lui 1976, un EP numit Ring Out Solstice Bells a ajuns pe locul 28. Acest cantec a facut parte mai tarziu din albumul Songs From The Wood. Acesta a fost cel mai de succes si unificat, din punct de vedere artistic, al trupei de ceva timp. Acesta a fost albumul folk al trupei, reflectand pasiunea lui Anderson pentru cantecele folk englezesti. Dupa lansare trupa a plecat in turneu prin Anglia, primul turneu britanic al trupei dupa aproape 3 ani.
In mai 1977, David Palmer s-a alaturat oficial ca membru al trupei, cantand la clape.Rezistand pana la sfarsitul anilor 70, Jethro Tull s-au trezit intr-un nou mediu muzical, cu jurnalistii si fanii fiind fixati pe fenomenul punk. In octombrie 1977, Repeat (The Best Of Jethro Tull, vol. 2), intentionat sa umple golul de 11 luni dintre albume, a fost lansat in SUA si Anglia. Din pacate, continand doar o piesa noua si nu a ajuns in topurile britanice, iar in SUA, doar a intrat in Top 100.
Lansat in aprilie 1978, Heavy Horses, a fost cel mai personal album al lui Anderson, titlul exprimand regretul lui Anderson fata de disparitia rasei Shire de cai din Anglia, datorata modernizarii.
In toamna lui 1978, primul dublu EP Live-Bursting Out, a fost lansat cu un succes moderat, urmat de un turneu in SUA, si o transmisie televizata de la Madison Square Garden.
1979 a fost un an tragic pentru trupa. John Glascock a murit in urma unor complicatii in timpul unei operatii pe 17 Noiembrie, la 5 saptamani dupa lansarea albumului Stormwatch. Locul lui Glascock a fost luat de Dave Pegg, basistul de la Fairport Convention. Turneul Stormwatch in noua formula a fost un succes, desi albumul Stormwatch nu a ajuns in Top 20 in SUA.
Schimbarea membrilor formatiei, cauzata de moartea lui Glascock, l-a determinat pe Anderson sa scoata un album solo in vara lui 1980, acompaniat de Barre, Pegg si Mark Craney la tobe, cu Eddie Johnson la vioara (ex-King Crimson). Albumul, intitulat A, a fost lansat pana la urma ca un album Jethro Tull in septembrie 1980, dar nici macar numele formatiei nu a contribuit la succesul albumului. Barlow, Evan si Palmer, in schimb, n-au mai facut parte din formatie odata cu inregistrarea albumului A, si noua formula a Jethro Tull a plecat in turneu pentru sustinerea albumului. Jobson a plecat odata cu terminarea turneului, si iarasi cu o alta formula, cu Barre, Pegg, Gerry Conway (tobe) si Peter-John Vettesse (clape), albumul Broadsword And The Beast a fost inregistrat in 1982.

In 1983, Anderson s-a dedicat primului sau album solo oficial, Walk Into Light. Dupa evolutia stearsa, Anderson a reinviat Jethro Tull pentru albumul Under Wraps, inregistrat in 1984. Nici un alt album nu a fost lansat pana in 1987, datorita infectiei la gat a lui Anderson, cand a fost lansat Crest Of A Knave, care a ajuns pe locul 19 in Anglia si pe 32 in SUA. In 1988 trupa a plecat in turneu in SUA pentru aniversarea a 20 de ani de la infiintare. 
In februarie 1989 trupa a primit premiul Grammy pentru cel mai bun album folk/rock, Crest Of A Knave, ceea ce a adus la atacuri serioase din partea criticilor. Albumul Rock Island, lansat in septembrie al aceluiasi an, a ajuns pe locul 18 in Anglia, si pe locul 56 in SUA. In 1990, albumul Catfish Rising a ajuns numai pe locul 27 in Anglia, si 88 in SUA. Albumul A Little Light Music, o compilatie unplugged, inregistrata in turneul din 1992, a ajuns numai pe locul 34 in Anglia, si 150 in SUA.
In ciuda acestor numere, au continuat sa cante in concerte, avand destul succes. In aprilie 1993, Chrysalis a lansat un Box Set de 4 cd-uri pentru a 25-a aniversare a formatiei. Intre timp, Anderson a continuat sa scrie si sa inregistreze muzica separat de trupa, cel mai notabil fiind Divinities: Twelve Dances With God, un album solo cu o orientare clasica, apoi a urmat albumul Jethro Tull.com in 1999.
DISCOGRAFIE JETHRO TULL
This Was (1968)
Stand Up (1969)
Benefit (1970)
Aqualung (1971)
Thick as a Brick (1972)
Living in the Past (1972)
A Passion Play (1973)
War Child (1974)
Minstrel in the Gallery (1975)
M.U. - The Best of Jethro Tull (1976) (collection)
Too Old to Rock And Roll, Too Young to Die (1976)
Songs from the Wood (1977)
Repeat - The Best of Jethro Tull - Vol II (1977) (collection)
Heavy Horses (1978)
Live - Bursting Out (1978) (live)
Stormwatch (1979)
A (1980)
Broadsword and the Beast (1982)
Under Wraps (1984)
Live at Hammersmith '84 (1990) (live)
Original Masters (1985) (collection)
A Classic Case (1985) (orchestral cover album)
Crest of a Knave (1987)
20 Years of Jethro Tull (1988)
Rock Island (1989)
Catfish Rising (1991)
A Little Light Music (1992) (live)
25th Anniversary boxed set (1993) (collection)
The Best of Jethro Tull: The Anniversary Collection (1993) (collection)
Nightcap (1993)
Roots to Branches (1995)
J-Tull Dot Com (1999)
Living with the Past (2002) (live)
The Jethro Tull Christmas Album (2003)

Sursa: Rockul.info