Stătea în poart-un
gând pribeag,
Privind căsuța cu
zorele,
Se sprijinea
într-un toiag
Și-n barbă înnoda mărgele.
Fuse plecat în
lumea mare,
Mulți ani
trecut-au precum zile
La munca fără
încetare.
-Pe unde-oi fi
acum copile?
Anii s-au scurs,
vremea s-a dus,
Te-ntorci mai
gârbov și-obosit,
Ți-e viaț-acum
către apus,
Dar sufletul, e liniștit?
Te-ai surghiunit doar pentru bani,
La toți un sprijin să le fii,
Te-ai risipit străin prin ani
Și-acas-acum târziu revii.
Găsești în poartă amintiri,
Te simți străin și destrămat,
După atâtea risipiri,,
Rămâne numai un oftat.
Te uiți încet către trecut,
Mergi aplecat ca un moșneag,
Iar viitorul e cărunt,
Nu ești decât un gând pribeag...
.jpg)
