Opt suflete pierdute

În cas-au adăpost,

În viaț-au fost redute,

Acum nu mai au rost

Greu îi să se trezească,

Să ia micul dejun,

Uitat-au să iubească,

Nu mai știu ce e bun.

În rarele lor clipe,

Cînd au luciditate,

Își simt a lor aripe,

Ce au fost retezate.

Și-a lor privire mută,

Cu lacrimi mari, sărate,

Se uită-n lumea slută,

Cătînd eternitate.

Speranța reînviată,

Acum trage să moară,

Căci viața-i terminată,

Trăiesc așa-ntr-o... doară.

Uitați acum de lume

Și de ai lor copii,

Nici nu-și mai zic pe nume,

Sunt morți, deși par vii.