Toamna rosie de Serghei Kovalciuc
G
În toamnă ne răzvrătim și ne
adunăm verile,
Bob cu bob, nisipul, mările
și cel puțin o cărare de
munte.
Plecat-au odată cu frunzele,
serile
si clipele când îmi alungai
încruntările.
De pe frunte.
E
Și-n noaptea senină număram
stelele,
Adunând
sărutările,mângâierile
Și șoaptele iubirii
călătoare.
Acum în jur natura moare,
Îngălbenind a ei culoare.
De pe munte.
G
Ne-nchidem ochii, visand, in
asta toamna,
Stelele ce ne cresc si
radacinile din palma,
Ramificatii de iubire.
Pierdute-n nestire…
Versuind, ne iubim ruginiul
Ce-ncearca sa ne acopere,
intr-una, pustiul….
E
Pe mare valuri înspumate
Se aleargă și se prind în
noapte,
La țărmuri.
E rece vântul gândului la
tine,
Spulberând nisipul din
castele,
Și aurul din inele.
G
Ne curg, involburate si triste
si arzande, gandurile.
Cuprind, inlantuindu-se-n
file, randurile,
Eroziuni de culori nocturne
Ne impresoara, ascunzand in
urne
Inele din castele.
Si lacrimi din margele.
E
Cad picuri din nouri,
Pe ale frunzelor roiuri,
Șoptind numele tau.
Ma fulgeră gândul iubirii,
Al dăruirii și reântâlnirii
Cu tine și cu Dumnezeu.
G
Si-mi ploua frunzele,
adulmecand parfumul
Ce-mi curge inca-n vene si
iti arata drumul
Scurs printre degete de
dimineti,
Imbalsamate cu sageti
De ploi.
Cazute-ntre noi.
E
Ridul frunții încruntate
Se topește într-un zâmbet,
Când zărindu-te în noapte,
Către tine-mi arunc gândul.
Și-s mai liniștit acum,
Când știu că îmi vine rândul.
La Eternitate.
G
Imi esti in fiecare frunza
ce mi se crapa pe buze,
Dar nu toamna,
Ci in fiecare anotimp al nostru,
inventat pana la durere…
Iubitule, mi-e toamna de
tine….
Pictura de Leonid Afremov
.jpg)
