În
zilele noastre, multe din obiectele care ne înconjoară poartă eticheta „Made
in China”. Puțini știu însă că unele dintre cele mai importante
invenții, care au asigurat progresul civilizațiilor, provin tot
din China . Marea civilizație chineză a fost una dintre cele mai dezvoltate
civilizații în plan științific și tehnologic din lume, depășind cu
mult lumea occidentală, și ei îi sunt atribuite multe din obiectele
considerate azi indispensabile.
Astăzi, China se
mândrește foarte mult cu invențiile sale. Câteva dintre ele, cunoscute
drept Cele patru mari invenții, ocupă un loc foarte important în
cultura chineză, ca simboluri ale avansului său tehnologic. Este vorba de
busola, praful de pușcă, hârtia și prima presă tipografică. Acestora li se
adaugă alte invenții, la fel de importante, precum mătasea, roaba, artificiile,
zmeul sau seismograful.
Cele
patru mari invenții sunt, așadar, doar cele mai cunoscute dintre reușitele
tehnologice ale chinezilor. Istoricii insistă însă asupra faptului că ele nu
sunt cele mai importante, și că accentul a căzut asupra lor doar datorită
importanțelor lor în schimburile culturale dintre Est și Vest și
datorită rolului lor în dezvoltarea capitalismului european.
Franis
Bacon scria, în 1620, că „tiparul,
praful de pușcă și busola: aceste trei au schimbat lumea: prima, în
literatură; a doua, în arta războiului, iar a treia în navigație. De aici au
pornit nenumărate schimbări, într-atât încât nimic nu a exercitat o
putere și o influență mai mare asupra problemelor umane decât aceste
descoperiri mecanice”.
Marx: „Praful de pușcă, busola și tiparul au fost
cele trei mari invenții care au pavat drumul către societatea burgheză. Praful
de pușcă a distrus clasa cavalerilor, busola a descoperit piața
mondială și a fondat coloniile, iar tiparul a fost instrumentul
protestantismului și al regenerării științei în general.”
China se
poate mândri însă și cu alte invenții, la fel de importante, în materie de
agricultură, metalurgie, exploatări miniere, medicină, astronomie, matematică
etc. Enumerăm aici doar câteva dintre ele: chibriturile, docul uscat, fonta,
plugul de fier, parașuta, podul suspendat, elicea, ecluza, ș.a.
Nicio
altă cultură antică nu a contribuit mai mult la progresul umanității decât
civilizația chineză
Praful
de pușcă
Praful
de pușcă a fost descoperit în secolul al IX-lea în mod accidental. Se pare că
alchimiștii chinezi încercau să găsească formula unui elixir al nemuririi, dar
au sfârșit prin a inventa ceva care a dus la moartea a milioane de oameni.
Primele formule, descrise la jumătatea secolului al XI-lea, constau dintr-o
variație de azotat de potasiu, cărbune și sulf. Ulterior, de-a lungul
secolelor, formula prafului de pușcă a fost perfecționată, prin reglarea
concentrației de azotat de potasiu.
La
început, chinezii au folosit această invenție pentru semnale luminoase sau
artificii (o altă invenție proprie). Abia mai târziu, praful de pușcă a început
să fie folosit și de militari, prin inventarea primelor grenade.
Praful
de pușcă a ajuns în Europa în secolul al XIII-lea, cel mai probabil adus de
invadatorii mongoli. Europenii au perfecționat invenția și, pe baza ei, în
secolul al XV-lea, au dezvoltat artileria și armele de foc, instrumente cu
ajutorul cărora aveau, mai târziu, să cucerească lumea.
Busola
Cea
mai timpurie referință la un instrument magnetic folosit pentru indicarea
direcției se află într-o carte din anii 1040-1044, din timpul dinastiei Song.
Însă această primă busolă a fost gândită în așa fel încât să arate Sudul,
deoarece pentru chinezi, spre deosebire de occidentali, Sudul este direcția
principală. Această invenție de secol XI se baza pe instrumente mai vechi,
realizate din roci magnetice, folosite încă din secolul al IV-lea.
Spre
sfârșitul secolului al XI-lea, apar în cărți primele referiri la busolele cu ac
magnetic. Acestea erau însă diferite de busolele contemporane. Timp de mai
multe secole, chinezii au folosit ace magnetice plutind pe apă. Europenii au
fost cei care i-au dat busolei forma pe care o cunoaștem astăzi, iar aceasta a
pătruns în China abia în secolul al XVI-lea, unde a fost folosită în paralel cu
modelul tradițional.
Hârtia și
tiparul
Cai
Lun, un funcționar la curtea imperială la începutul secolului al II-lea, este
creditat cu inventarea hârtiei moderne. Hârtia era deja folosită
în China de mai mult timp, dar era o variantă obținută din bambus sau
mătase printr-un proces de producție mai complicat. Cai Lun vine cu o formulă
nouă, bazată pe fibre de in și cânepă, coji de copac și plase de
pescuit. La început, chinezii au folosit hârtia pentru împachetat, dar din
secolul al III-lea aceasta devine instrument de scris.
Ulterior,
din secolul al VI-lea, chinezii încep să folosească și hârtia igienică.
Din timpul dinastiei Tang (618–907), hârtia e folosită și pentru
confecționarea pliculețelor de ceai, cu scopul conservării aromelor, iar
dinastia Song (960–1279) e prima care emite bani sub forma bancnotelor de
hârtie.
Odată
inventată hârtia, chinezii au conceput și o modalitate de imprimare, prin
intermediul unui bloc din lemn gravat. Acesta era mult mai potrivit caracterelor
chinezești decât imprimarea mobilă (inventată tot de chinezi,
bineînțeles) și a dus la dezvoltarea acestei maniere de comunicații care
domină lumea de azi (sau, mai bine spus, o domina până la inventarea
computerelor și a internetului). Tehnica era următoarea: pe un bloc de
lemn erau sculptate litererele, după care ele erau acoperite cu vopsea, apoi
imprimate pe hârtie. Aceași metodă era folosită pentru imprimarea textilelor
încă din secolul III.
Tiparul
european, invenția lui Gutenberg, a ajuns de asemenea în China , în
secolul al XVI-lea, dar chinezii, fideli propriilor tradiții, nu l-au adoptat
la scară largă decât în secolul al XIX-lea.
Alte
invenții chinezești
Roaba
O
altă invenție pentru care trebuie să le mulțumim chinezilor este roaba, un
obiect care a ușurat semnificativ munca oamnilor. Roaba apare pe mai multe
basoreliefuri și picturi din secolul II, deci din timpul dinastiei Han,
iar istoricul Chengzuo (233-297) atribuie această invenție lui Zhuge Liang,
sfetnicul apropiat al lui Liu Bei, fondatorul dinastiei. El ar fi conceput
roaba ca modalitate de transport a rechizitelor militare în campaniile
împotriva statului Wei. Ulterior, roaba a început să fie folosită și cu
alte scopuri.
Conștienți
de avantajele militare ce puteau fi obținute cu ajutorul acestei invenții,
chinezii au încercat să păstreze secretul.
Seismograful
Seismograful,
un instrument esențial în studierea cutremurelor, nu e – cum am putea crede – o
invenție recentă. Acest obiect are în spate o istorie de aproape 2000 de ani ce
a început înChina antică.
Astfel,
chinezii sunt cei care au inventat primul detector de cutremure. Spre deosebire
de seismografele recente, cele chinezești nu măsurau scara cutremurelor, dar
ele erau la fel de eficiente în înregistrarea mișcărilor scoarței terestre.
Chang Heng, astronom la curtea imperială a dinastiei Han, este cel care a
inventat seismograful, în anul 132. Potrivit surselor, primul exemplar era
realizat din bronz masiv.
Cum
funcționa acest seismograf? Vasul din bronz, cu un diametru de aproximativ 2
metri, era ornat, de jur împrejur, cu capete de dragoni care aveau, în gură,
câte o bilă de bronz. La baza vasului, în dreptul fiecărui dragon stătea câte o
broască cu gura deschisă. În interiorul vasului se afla un pendul sensibil la orice
mișcare, iar când avea loc un cutremur, acesta se deplasa punând în mișcare un
mecanism: gura unuia dintre dragoni (teoretic, în funcție de direcția
cutremurului) se deschidea din cauza mișcărilor, iar bila cădea în gura
broaștei. Sursele spun că invenția lui Chang Heng chiar funcționa, înregistrând
un cutremur pe care oamenii de la curtea imperială nu l-au simțit (probabil că
este vorba de marele cutremur de la Gansu din anul 143).
Mătasea
China și-a
câștigat faima în Europa Medievală datorită unor produse necunoscute
occidentalilor. Cel mai valoros dintre acestea a fost, cu siguranță, mătasea.
Nu degeaba istoriografia vorbește de importanța Drumului Mătăsii, un drum
comercial care a legat îndepărtata Chină de Orientul Mijlociu, Europa
Occidentală și Africa musulmană.
Mătasea
este una dintre cele mai vechi invenții chinezești, metoda prelucrării
materialului produs de viermii de mătase existând de circa 4700 de ani: cea mai
veche mărturie privind producția de mătase datează din perioada Liangzhu (3300-3200
î.Hr.).
Timp
de secole, cheia producției de mătase a fost unul din cele mai bine păstrate
secrete ale civilizației chineze. Asta până când misionarii creștini din Europa
au descoperit secretul, aducând larve de viermi de mătase în Occident. Cu toate
acestea, cererea pentru mătăsurile orientale, de o calitate mult superioară
celor europene, a rămas la fel de mare.
Porțelanul
Nu
degeaba în limba engleză cuvântul pentru porțelan este „china”. Acest
tip valoros de ceramică, cunoscut pentru frumusețea sa, este originar
din China dinastiei Sui (581-618). Tehnica a fost perfecționată apoi
în timpul dinastiei Tang, când porțelanul e exportat și în lumea islamică,
unde devine un bun foarte prețuit.
Producția
de porțelan atinge apogeul în timpul dinastiei Song (960-1279), când chinezii
au construit cuptoare în care încăpeau până la 25.000 de bucăți. Porțelanurile
s-au extins în Europa mai ales în timpul dinastiei Ming (1368-1644), când
ceramica alb-albastră, faimoasă azi în întreaga lume, a ajuns să fie unul dintre
cele mai căutate obiecte de preț din saloanele aristocrației.
Având
toate aceste invenții chinezești în minte, nu putem să nu ne punem următoarea
întrebare: cum se face că această mare civilizație nu a cunoscut o
revoluție științifică și tehnologică precum Europa?! Istoricii au
propus diverse ipoteze, acordând atenție fie factorilor socio-economici, fie
celor culturali.
Una
dintre cele mai cunoscute teorii îi aparține lui Joseph Needham, autorul celei
mai cunoscute lucrări despre istoria științei în China .
Sinologul britanic era de părere că factorii culturali au fost cei care au
împiedicat transformarea realizărilor chinezești în ceea ce în termeni europeni
am putea numi știință. Potrivit lui Needham, gândirea religioasă și
filosofică a intelectualilor chinezi nu le-a permis acestora să creadă în
legile naturii: „nu se pune problema că pentru chinezi nu ar fi existat o
ordine în natură, dar aceasta nu era o ordine hotărâtă de o ființă rațională;
de aici și lipsa convingerii că ființele raționale pot traduce în limbile
lor inferioare, pământești, codul de legi divin.”
O ipoteză cunoscută referitoare la factorii socio-economici
îi aparține lui Mark Elvin. Acesta a încercat să înțeleagă de
ce China , în pofida bogăției sale, a stabilității interne și a
reușitelorștiințifice, nu a avut la rândul ei o Revoluție Industrială.
Explicația, crede el, constă în faptul că economia preindustrială
din China era autosuficientă, neexistând nicio motivație pentru
profit care să ducă la dezvoltarea tehnologică. Elvin consideră că rețelele
comerciale și metodele de producție erau eficiente, iar munca era foarte
ieftină, în așa fel încât economia a ajuns la un punct de echilibru între
cerere și ofertă, eliminând presiunea economică care duce, de obicei, la
creșterea eficienței.