Yves Montand - La Chansonette

Aurora boreala in Islanda de Snorri Gunnarsson

In asteptarea zapezilor si a inghetului ne plimbam astazi prin Islanda si alte regiuni reci ale globului, impreuna cu fotograful Snorri Gunnarsson. Gunnarsson stie sa se joace perfect cu tehnica (expuneri lungi, time lapse, etc.), astfel incat sa introduca privitorul in atmosfera glaciara a peisajelor pe care le imortalizeaza. Ne-a placut in mod special imaginea aurorei boreale, surprinsa de fotograf pe Peninsula Reykjanes, insa ne-au impresionat in egala masura si fiordurile sau cascadele pe la care ne-am plimbat cu Gunnarsson. Fotograful se ocupa si cu proiecte comerciale, de la fotografie editoriala la portret si e si designer freelance. Se bucura de o gama variata si „puternica” de aparate de fotografiat, care include, printre altele, un Canon EOS 5D Mark II si un Olympus Zuiko 18 mm.

Sursa - Toxel Magazine

Enya - Listen to the rain

Francis Hamel - St. Giles Rain

Led Zeppelin - Physical Graffiti (Full album - 1975)

“Physical Graffiti” is the sixth studio album by the English rock band Led Zeppelin. It was released as a double album on 24 February 1975 by the group's new record label, Swan Song Records.
The band wrote and recorded eight new songs for the album in early 1974 at Headley Grange, a country house in Hampshire, which gave them ample time to improvise arrangements and experiment with recording. The total playing time covered three sides of an LP, so they decided to expand it into a double by including previously unreleased tracks from the sessions for the earlier albums Led Zeppelin III, Led Zeppelin IV and Houses of the Holy. The album covered a range of styles including hard rock, progressive rock, rock 'n' roll and folk. The album was then mixed over summer 1974 and planned for an end-of year release. It was delayed because of the sleeve, which was designed by Peter Corriston and featured a theme around a tenement block in Manhattan, New York.

”Physical Graffiti” was commercially and critically successful upon its release and debuted at number one on album charts in both the US and the UK. It was promoted by a successful US tour and a five-night residency at Earl's Court, London, and has since been viewed as one of the group's strongest albums and the artistic peak of their career. The album has been reissued on CD several times, including an expansive 40th anniversary edition in 2015. “Physical Graffiti” was later certified 16x platinum in the United States by the Recording Industry Association of America (RIAA) in 2006, signifying shipments of over eight million copies.

“Physical Graffiti” este al saselea album de studio al trupei engleze de rock Led Zeppelin. A fost lansat in dublu album la 24 februarie 1975 de catre compania de inregistrari a trupei, Swan Song Records.
Trupa a scris si inregistrat opt cantece noi pentru album inca de la inceputul anului 1974 la Headley Grange, o casa la tara in Hampshire, fapt ce le-a furnizat mult timp pentru a improviza aranjamente si experimente cu inregistrarea. Timpul total de muzica a acoperit trei parti ale unui LP, asa ca s-au decis sa se extinda intr-un dublu album, incluzand piese anterioare nelansate, din sesiunile timpurii pentru Led Zeppelin III, Led Zeppelin IV si Houses of the Holy. Albumul a acoperit o gama de stiluri incluzand hard rock, progressiv rock, rock ‘n’ roll si folk. Albumul a fost imbinat in vara lui 1974 si planificat pentru lansare la sfarsit de an. A fost intarziat din cauza copertii, care a fost conceputa de Peter Corriston si expunea o tema cu un bloc cu apartamente de inchiriat din Manhattan, New York.
“Physical Graffiti” a fost un success comercial si de critica chiar de la lansare si a debutat pe locul 1 in ambele chart-uri de albume din Marea Britanie si Statele Unite. A fost promovat de un turneu de succes in Statele Unite si de o rezidenta de cinci nopti la Earl’ Court in Londra si a fost vazut ca unul dintre cele mai puternice albume ale trupei si ca  un varf artistic al carierei ei. Albumul a fost relansat pe CD de cateva ori, incluzand o expansiva aniversare de 40 de ani in 2015. “Physical Graffiti” a fost certificat mai tarziu cu 16x platina in Statele Unite, de catre RIIA, in 2006, semnificand expedierea a peste 8 milioane de copii.

List of tracks

Side 1

1.       "Custard Pie"         January–February 1974, Headley Grange, Hampshire          4:13

2.       "The Rover" May 1972, Stargroves (Houses of the Holy outtake)       5:36

3.       "In My Time of Dying" (John Bonham, John Paul Jones, Page, and Plant)    January–February 1974, Headley Grange          11:04

Side 2

4.       "Houses of the Holy"       May 1972, Olympic Studios, London (Houses of the Holy outtake) 4:01

5.       "Trampled Under Foot" (Jones, Page, and Plant)          January–February 1974, Headley Grange      5:35

6.       "Kashmir" (Bonham, Page, and Plant) January–February 1974, Headley Grange      8:37

Side 3

7.       "In the Light" (Jones, Page, and Plant)         January–February 1974, Headley Grange 8:44

8.       "Bron-Yr-Aur" (Page)   July 1970, Island Studios, London (Led Zeppelin III outtake)       2:06

9.       "Down by the Seaside"    February 1971, Island Studios, London (Led Zeppelin IV outtake)       5:14

10.      "Ten Years Gone"  January–February 1974, Headley Grange         6:31

Side 4

11.      "Night Flight" (Jones, Page, and Plant)         January 1971, Headley Grange (Led Zeppelin IV outtake)    3:36

12.      "The Wanton Song"        January–February 1974, Headley Grange         4:06

13.      "Boogie with Stu" (Bonham, Jones, Page, Plant, Ian Stewart, Mrs Valens)        January 1971, Headley Grange (Led Zeppelin IV outtake)        3:51

14.      "Black Country Woman" May 1972, Stargroves (Houses of the Holy outtake)   4:24

15.      "Sick Again"          January–February 1974, Headley Grange         4:43

Personnel

Led Zeppelin

John Bonham – drums, percussion

John Paul Jones – bass guitar, keyboards, mandolin, acoustic guitar, string and brass arrangements

Jimmy Page – electric, acoustic, lap steel and slide guitars, production

Robert Plant – lead vocals, harmonica

Extra musicians

Ian Stewart – piano on "Boogie with Stu"

Engineers

George Chkiantz – engineering at Olympic (1972)

Keith Harwood – engineering at Olympic (1974)

Andy Johns – engineering at Island (1970 & 1971) and Headley Grange (1971)

Eddie Kramer – engineering at Stargroves (1972)

Ron Nevison – engineering at Headley Grange (1974)

Artwork

Peter Corriston – artwork, design, cover design

Mike Doud – artwork, design, cover design

Elliot Erwitt – photography

B. P. Fallon – photography

Roy Harper – photography

Dave Heffernan – illustrations

Others

Peter Grant – executive producer

George Marino and Jimmy Page – remastered CD release

Dragobetele saruta fetele!

Dragobetele este o sărbătoare cu radacini slave de rit vechi celebrată în unele locuri si pe teritoriul tarii noastre pe 24 ( Glovo-Obretania) sau pe 28 februarie, l, 3 și 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete ( Vobritenia )este considerată echivalentul sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa. Dragobetele este o sarbatoare cu o traditie relativ noua , avand o "vechime" in jurul a 170-180 de ani de la patrunderea ei in teritoriile romanesti si păstrate cu precădere în nord-estul ,sudul-estul și sud-vestul României.

Etimologie

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”( cu tema slava), adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”. Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”.[1] Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete.  Această explicație este data și de „Micul dicționar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Safiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris). În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.  Alte teorii expuse de Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - țap și „pede” - picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”.

Reprezentări

Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”. Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numește Dragobete”.. El a afirmat că după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează.[4] „Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”. Este menționată o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”..  Autorul l-a descris ca fiind „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”.  A fost prezentat în aceeași lucrare și ca zeul dragostei și al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet”.  Dragobetele mai poate fi întâlnit și sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoțește pe Baba Dochia în călătoriile prin munți, dar reprezintă de asemenea și o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii și se pregătea de primăvară.  O alta reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea ca Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat din nesăbuință să-i încurce cărările.

Ovidiu Focșa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii.(...) Aceasta sărbătoare marca revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei creștea, în contrapondere cu noaptea care descrește, ca dovada și zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nunta a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrala a sărbătorii”.  Marcel Lutic a afirmat că în trecut, Dragobetele era „o zi frumoasă pentru băieții și fetele mari, ba chiar și pentru bărbații și femeile tinere”. Dragobetele mai are și alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Tradiții

Dragobetele se sărbătorește pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 și 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian și gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”. În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.

Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară.  Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!.[6] Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.

„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce. Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți ...”. De aici și provine răspândita expresie adresată fetelor mari și nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.

În aceasta zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă,pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

Eagles - Eagles ( Full Album 1972)

“Eagles” is the debut studio album by the American rock band the Eagles. The album was recorded at London's Olympic Studios with producer Glyn Johns and released in 1972. The album was an immediate success for the young band, reaching No. 22 on the charts and going platinum. Three singles were released from the album, each reaching the Top 40: "Take It Easy" (number 12), "Witchy Woman" (number 9), and "Peaceful Easy Feeling" (number 22). The band, starting with this album, played a major role in popularizing the country rock sound.
The album was ranked number 368 on Rolling Stone magazine's list of the 500 greatest albums of all time published in 2012. The single "Take It Easy" is part of the Rock and Roll Hall of Fame "500 Songs That Shaped Rock and Roll". This album was slated for Quadraphonic release and even given a Quadraphonic catalog number but it was never released in that format.

“Eagles” este albumul de studio de debut al trupei americane de rock Eagles. Albumul a fost inregistrat la Olympic Studios din Londra cu producatorul Glyn Johns si lansat in 1972. Albumul a fost un succes imediat pentru tanara trupa, atingand locul 22 in clasamente si mergand pentru platina. Trei single-uri au fost lansate de pe album, fiecare atingand Top 40: “Take It Easy: (nr. 12), “Witchy Woman” (nr. 9) si “Peaceful Easy Feeling” (nr. 22). Trupa, incepand cu acest album, a jucat un rol major in popularizarea sunetului de country rock.
Albumul a fost clasat pe locul 368 in lista de la Rolling Stone magazine a celor 500 cele mai bune albume din toate timpurile, publicata in 2012. Single-ul “Take It Easy” este parte din Rock and Rool Hall of Fame “500 de cantece care au dat forma rock and roll-ului”. Acest album a fost programat pentru lansare quadrafonica si chiar a primit numar in catalogul quadraphonic, dar nu a fost lansat niciodata in acest format.

List of tracks

Side 1

1."Take It Easy"                                     3:34

2."Witchy Woman"                                4:10

3."Chug All Night"                                 3:18

4."Most of Us Are Sad"                         3:38

5."Nightingale"                                      4:08

Side 2

1."Train Leaves Here This Morning"   4:13

2."Take the Devil"                                  4:04

3."Earlybird"                                          3:03

4."Peaceful Easy Feeling"                    4:20

5."Tryin'"                                                2:54

Personnel

Eagles

Glenn Frey – vocals, guitars, slide guitar

Don Henley – vocals, drums

Bernie Leadon – vocals, guitars, banjo

Randy Meisner – vocals, bass guitar

Production

Gary Burden – art direction, design

Henry Diltz – photography

Glyn Johns – producer, engineer

Georges Bizet - Habanera (Carmen)

Piata pictata din Rotterdam

O piata de alimente din Rotterdam, Olanda, a fost impodobita cu o pictura murala incredibila, care se intinde pe o suprafata de nu mai putin de 3.345 de metri patrati. De fapt, cladirea pictata de artistii Arno Coenen si Iris Roskam, adaposteste mai mult decat o simpla piata: tot acolo se gaseste si un complex de apartamente, un sir intreg de restaurante care mai de care mai diverse, o scoala de gastronomie, precum si o parcare cu 1.200 de locuri. Lucrarea pictata de cei doi artisti poarta numele de „Cornucopia”, ‚cornul abundentei’ – iar asta descrie perfect atat pictura, cat si aerul locului. In piata se afla 100 de standuri cu produse proaspete, 15 magazine si 8 restaurante, iar toate acestea deservesc un complex nou de locuinte cu 228 de apartamente. V-ar placea sa locuiti aici?

Sursa - Toxel Magazine

Marin Sorescu

Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) a fost un scriitor din România. Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).

Poezia
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeți". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Dramaturgia
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona,Paracliserul și Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia țeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană. A fost un cautator de aur.

Proza
Deși rămasă în umbra capodoperelor lirice și dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii și, mai ales, Trei dinți din față sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.

Distinctii

§  Premiul Academiei Române (1968, 1977)

§  Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970

§  Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970

§  "Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978

§  Premiul Internațional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983

§  Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate

§  Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară)

Redactor sef
În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1991, în urma acestei scrisori

Către,

Șt. Aug. Doinaș, președinte de onoare al U.S.

Mircea Dinescu, președinte al U.S.

Având în vedere că activitatea lui Marin Sorescu în cadrul revistei «Ramuri» este aproape nulă;

Având în vedere că Marin Sorescu denigrează marii scriitori de azi (Șt. Aug. Doinaș, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, N. Manolescu), refuzând sistematic sâ-i publice;

Având în vedere că denigrează marii scriitori din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran («E. Cioran a ajuns ca Ceaușescu pe toate gardurile») și denigrează U.S. («Uniunea Scriitorilor se va desființa; s-o ajutăm să se prăbușească»);

Având în vedere că în redacție se poartă dictatorial, socotind redacția si Oltenia ca pe o moșie proprie, devenind o piedică în dezvoltarea spirituală a acestei regiuni;

Îl recuzăm pe Marin Sorescu din funcția de redactor șef al revistei «Ramuri».

Menționăm că laureatul Premiului Herder nici nu primește salariul de la revista noastră, fiind salariat la edit. «Scrisul Românesc». Menționăm, de asemenea, că prezentul memoriu n-a fost semnat de dactilografă, de tehnoredactorul Alin Roșca și de femeia de serviciu.

Ion Buzera

Valentin Bazaverde

Gabriel Chifu

Romulus Diaconescu

Marius Ghica

Sabin Gherman

Ion Lascu

George Popescu

Constantin Barbu.

Opera

1964 - Singur Printre Poeți

1965 - Poeme Sorescu

1966 - Moartea Ceasului

1966 - Unde Fugim De-Acasă? - Aproape Teatru, Aproape Poeme, Aproape Povești

1967 - Poeme Sorescu

1968 - Iona

1968 - Tinerețea Lui Don Quijote

1969 - 80 Poezii - 80 Poesie

1969 - Lirice Pasternac

1969 - Teoria Sferelor De Influență

1970 - Paraclisierul

1970 - Tușiți

1970 - Unghi

1972 - Rame - Douăzeci Și Cinci De Poezii

1972 - Singur Printre Poeți

1972 - Suflete, Bun La Toate

1973 - 1980 - La Lilieci

1973 - Astfel

1973 - Ocolul Infinitului Mic Pornind De La Nimic

1974 - Setea Muntelui De Sare

1975 - Insomnii - Microeseuri

1975 - Norii

1976 - Descîntoteca

1976 - Matca - Piesă În Trei Acte

1976 - Poeme Sorescu

1976 - Starea De Destin

1977 - Trei Dinți Din Față

1978 - Sărbători Itinerante

1978 - Trei Dinți Din Față

1979 - Ceramică

1979 - Tinerețea Lui Don Quijote

1980 - Teatru Sorescu

1982 - Fîntîni În Mare

1982 - Viziunea Viziunii

1983 - La Muerte Del Reloj

1984 - Drumul Sorescu

1984 - Ieșirea Prin Cer

1985 - Tratat De Inspirație

1985 - Ușor Cu Pianul Pe Scări : Cronici Literare

1986 - La Lilieci

1987 - Adam Puslojic, Omul, Opera Și Încă Ceva

1987 - Apă Vie, Apă Moartă

1987 - Micii Grădinari În Minunata Lume A Plantelor

1989 - Augustin Buzura Și - Drumul Cenușii

1989 - Ecuatorul Și Polii

1990 - 1993 - Poezii Sorescu

1991 - Poezii Alese De Cenzură

1992 - Vărul Shakespeare Și Alte Piese

1993 - Iona - A Treia Țeapă - Vărul Shakespeare

1993 - Trei Dinți Din Față

1994 - Traversarea

1995 - Iona

1995 - Lulu Și Gulu-Gulu : Versuri Pentru Copii, Ilustrate De Autor

1995 - Poemele Tuturor Tainelor

1996 - Din Grădina Copilăriei - Culegere De Poezii Pentru Elevii Din Clasele I-IV

1996 - Moment Poetic

1996 - Poezii Sorescu

1996 - Unde Fugim De-Acasă? : (Aproape Teatru, Aproape Poeme, Aproape Povești)

1997 - Puntea (Ultimele)

1998 - Diligența Cu Păpuși

1998 - Douăzeci Și Cinci De Poeme

1998 - Efectul De Piramidă

1999 - Japița - Inedit

1999 - Romanul Călătoriilor - Jurnal Inedit

2000 - Încoronare

2000 - Iona

2000 - Scrinteala Vremii

2002 - 2006 - Opere Sorescu

2003 - Iona

2003 - Parodii - Fabule - Epigrame

2003 - Unde Fugim De-Acasă?

2003 - Unde Fugim De-Acasă? - Aproape Teatru, Aproape Poeme, Aproape Povești 2

2004 - Bile Și Cercuri

2004 - Ceramică

2004 - Iona

2005 - Între Linii

2005 - Iona Și Alte Două Piese

2005 - Ocolul Infinitului Mic, Pornind De La Nimic

2006 - Poezii Sorescu

2006 - Poezii Alese Antologie Pentru Uz Școlar

2006 - Teatru Sorescu

2006 - Trei Dinți Din Față

2009 - Trei Dinți Din Față

2010 - La Lilieci

Este prezent în:
§  Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Boala

Doctore, simt ceva mortal

Aici, in regiunea fiintei mele

Ma dor toate organele,

Ziua ma doare soarele

Iar noaptea luna si stelele.

 

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer

Pe care pana atunci nici nu-l observasem

Si ma trezesc in fiecare dimineata

Cu o senzatie de iarna.

 

Degeaba am luat tot felul de medicamente

Am urat si am iubit, am invatat sa citesc

Si chiar am citit niste carti

Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,

Am fost bun si-am fost frumos...

 

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore

Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.

Cred ca m-am imbolnavit de moarte

Intr-o zi

Cand m-am nascut.

 

In groapa cu cuvinte 

Ma aflu-n groapa cu cuvinte,

În care nu te joci:

Nu-s numai lei, ca la Samson,

Ci tigri, lupi si foci.

 

Racnesc la ele, le lovesc

Cu pumnul peste falca,

Dar ele iarasi se reped

Si-mi smulg câte o halca.

 

Ca într-o apa ma scufund,

Cu cât mai mult ma-ncaier,

Ci sufletul eu vi-l trimit

Prin bulele de aer.

 

Iar daca într-o zi cu soare

Voi disparea de tot:

Catati-ma-n acele vorbe

Care se ling pe bot.

 

Trebuiau sa poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa

La o margine de mare

Unde valurile fac noduri albe.

Ca o barba nepieptanata de crai.

Si niste ape ca niste copaci curgatori

În care luna îsi avea cuibar rotit.

 

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli

Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,

Stefan cel Mare,

Sau mai simplu : ciobani si plugari,

Carora le placea sa spuna

Seara în jurul focului poezii -

"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

 

Dar fiindca auzeau mereu

Latrînd la stîna lor cîinii,

Plecau sa se bata cu tatarii

Si cu avarii si cu hunii si cu lesii

Si cu turcii.

 

În timpul care le ramînea liber

Între doua primejdii,

Acesti oameni faceau din fluierele lor

Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,

De curgeau doinele la vale

Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei

Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei

Si ai altor tari românesti.

 

Au mai existat si niste codri adînci

Si un tînar care vorbea cu ei,

Întrebîndu-i ce se tot leagana fara vînt ?

 

Acest tînar cu ochi mari,

Cît istoria noastra,

Trecea batut de gînduri

Din cartea cirilica în cartea vietii,

Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,

ai iubirii,

Care îi ieseau mereu fara sot.

 

Au mai existat si niste tei,

Si cei doi îndragostiti

Care stiau sa le troieneasca toata floarea

Într-un sarut.

 

Si niste pasari ori niste nouri

Care tot colindau pe deasupra lor

Ca lungi si miscatoare sesuri.

 

Si pentru ca toate acestea

Trebuiau sa poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a spus

Eminescu.