Jethro Tull

Jethro Tull - formata in anul 1967 in orasul Blackpool, Anglia.
Jethro Tull a fost un fenomen unic in istoria muzicii. Amestecul lor de hard rock, folk, blues, versuri profunde, si un stil ce sfida o analiza usoara a muzicii, nu i-a oprit sa primeasca 11 Gold si 4 Platinum. Desi criticii i-au luat foarte putin in serios, nici un magazin de muzica nu dorea sa fie fara multiple copii dupa cele mai populare albume ale lor sau diferitele compilatii Best Of, si putini care le-ar fi ignorat complet noile aparitii.

Dintre formatiile contemporane cu ei, numai Yes au succese comparabile cu Jethro Tull, dar cei de la Yes au avut multe schimbari in componenta formatiei si in stilul muzicii, in timp ce Jethro Tull au fost remarcabil de stabili pana in anii "90. Condusi de un om - nebun - flautist - chitarist - cantaret - compozitor, pe nume Ian Anderson, Jethro Tull si-au croit singuri un drum in muzica. Jethro Tull isi are radacinile in blues-ul britanic al anilor "60. Ian Anderson s-a mutat in Blackpool la varsta de 12 ani. Prima sa formatie a fost The Blades, cu Michael Stephens la chitara, Jeffrey Hammond-Hammond la chitara-bass si John Evans la tobe, cantand un amestec de jazz, blues prin cluburile din nordul tarii. In 1965, si-au schimbat numele in John Evan Band si mai tarziu John Evan Smash.

Spre sfarsitul lui 1967, Glenn Cornick l-a inlocuit pe Hammond-Hammond. Trupa s-a mutat in Luton pt. a fi mai aproape de Londra, centrul blues boom-ului britanic, si trupa s-a destramat in momentul in care Anderson si Cornick l-au intalnit pe chitaristul/cantaretul Mick Abrahams si bateristul Clive Bunker, care au cantat impreuna inainte in formatia Toggery Five si acum erau membrii unei trupe locale numite McGregor"s Engine. In decembrie 1967, cei patru s-au decis sa formeze o noua trupa. Au inceput prin a canta de 2 ori pe saptamana, au incercat diverse nume (Navy Blue, Bag Of Blues). Numele pe care l-au folosit, Jethro Tull, imprumutat de la un fermier/inventator din sec 18, s-a dovedit popular si memorabil, si asa a ramas.

In Ianuarie 1968, au scos un single numit Sunshine Day, lansat de MGM Records (sub numele scris gresit Jethro Toe) in luna urmatoare. Single-ul nu a ajuns nicaieri, dar trupa a reusit sa-si asigure un loc la Marquee Club in Londra, unde au devenit foarte populari. La inceput, au avut probleme cu imaginea si configuratia formatiei.

In primavara lui 1968, managerii Terry Ellis si Chris Wright (care mai tarziu au fondat Chrysalis Records) au venit cu ideea ca Anderson sa renunte la flaut, si ca Mick Abrahams sa fie centrul scenei. In acele timpuri, multi entuziasti nu acceptau instrumente de suflat deloc, mai ales flautul, si pentru un grup care cautau succes si recunoastere, Jethro Tull era un pic prea ciudat. Abrahams era un entuziast inrait al blues-ul, idolul sau fiind Alexis Korner, si cauta un stil mai traditional, ceea ce il punea pe el si chitara sa in frunte. Desi calitatile lui Abrahams erau de necontestat, publicul britanic nu-i putea ridica la mai mult de rangul de formatie de club. Purtarea lui Anderson pe scena, sarind intr-un palton zdrentuit si stand intr-un picior in timp ce canta la flaut, si amestecul lui de folk, blues si jazz, a oferit formatiei ocazia de a acapara un public mai mare si atentia presei.

Au cantat in deschidere la Pink Floyd, in primul festival de rock in Hyde Park din Londra, si in august au fost hit-ul festivalului de jazz si blues din Sansbury-on-Thames. Pana la sfarsitul verii au prins un contract cu Island Records. Albumul rezultant, This Was, a fost lansat in Noiembrie 1968. In acest timp, Anderson devenise membrul dominant al trupei in concerte, si pana la sfarsitul lui august, Abrahams a parasit formatia.

This Was - full album

Jethro Tull a recrutat si rejectat doi chitaristi, viitorul chitarist Black Sabbath Tony Iommi (care a cantat pentru Jethro Tull doar o saptamana, destul cat sa apara la Rolling Stones Circus extravaganza), si Davy O"List, fostul chitarist de la formatia Nice. In final, Martin Barre, un fost student la arhitectura a fost alegerea pentru o inlocuire permanenta. In Mai 1969, prima inregistrare a lui Barre cu trupa, albumul Living In The Past, a ajuns pe locul trei in topul Britanic si formatia a ajuns in primele locuri in topul de muzica Pop datorita cantecului Living In The Past. Formatia a cantat la cateva festivale in acea vara.

Living in the past - full album

Urmatorul album, Stand Up, 1969, cu toate piesele (in afara de Bouree care e scrisa de Bach) scrise de Ian Anderson au atins locul intai in topuri in luna urmatoare. Stand Up a continut prima piesa orchestrata de Jethro Tull, Reasons For Waiting, care includea viori coordonate de David Palmer, un absolvent al Academiei Regale de Muzica care a mai contribuit la o piesa de pe This Was. Influenta lui Palmer va creste din ce in ce mai mult pana cand se altatura oficial formatiei in 1977. Intre timp, piesa Sweet Dream, lansata in Noiembrie, a ajuns pe locul sapte in Anglia, fiind prima lansare a trupei la casa de discuri Chrysalis. Urmatorul single, The Witch"s Promise, a ajuns pe locul 4 in Anglia in Ianuarie 1970.

Stand Up - full album

Urmatorul album al trupei, Benefit -1970, a marcat ultima lor privire inapoi catre blues, si in acelasi timp prezenta lui John Evan, care a renuntat la tobe pentru pian si orga. Benefit a atins locul 3 in Anglia, dar, mult mai important, a urcat pe locul 11 in topul american, si cantecele sale, incluzand Nothing Is Easy si Sossity, You"re a Woman Now, au jucat un rol cheie in repertoriul de scena al formatiei.

Benefit - full album

La inceputul lui iulie 1970, trupa a impartit un spectacol cu Jimi Hendrix, B.B. King si Johnny Winter la Festivalul Pop de la Atlanta, in fata a 200.000 oameni. In Decembrie, urmand un alt turneu american, Cornick s-a decis sa paraseasca trupa, si a fost inlocuit la chitara-bass de prietenul lui Anderson din copilarie Jeffrey Hammond-Hammond. La inceputul anului 1971, au inceput munca la ce avea sa fie pentru multi fani, cel mai bun album al trupei, albumul Aqualung. In acest album versurile lui Anderson au capatat profunzimea pe care o cauta, versuri legate de relatia dintre om si Dumnezeu, si felul in care religia afecta aceasta relatie. Influentele din blues aproape ca au disparut, lasand loc hard rock-ului si pasajelor folk. Aqualung a ajuns pe locul 7 in topurile americane, si pe 4 in Anglia, iar turneul american a avut un succes imens. Bunker a parasit trupa ca sa se insoare, si a fost inlocuit cu Barriemore Barlow.

Aqualung - full album

In toamna lui 1971, au inceput sa lucreze la albumul Thick As A Brick. Mult mai ambitios din punct de vedere structural decat Aqualung, acest album a fost in principiu o lunga melodie adancita in metafore, comentarii sociale, si imaginea lui Anderson de intelept-nebun. Lansat in Anglia in aprilie 1972, Thick As A Brick a ajuns pe locul 5, dar cand a fost lansat in SUA o luna mai tarziu, a ajuns pe primul loc, fiind primul album care a avut mai mult succes in SUA decat in Anglia. In iunie 1972, ca raspuns la cererea crescanda pentru noi piese ale trupei, Chrysalis Records a lansat Living In The Past, o colectie variata de piese: single-uri, EP-uri britanice, albumele de inceput, si un show la Carnagie Hall.

Thick as a Brick - Part I and II

Ajunsi aici, se pare ca formatia nu putea sa greseasca, si pentru fani asa era. Pentru critici, insa, totul s-a terminat in iulie 1973 odata cu lansarea albumului A Passion Play. Albumul era tot o melodie extinsa, de data asta axata pe fantastic si metafore religioase mult mai profunde decat Aqualung.
De aceasta data, criticii au devenit ostili fata de Anderson si restul trupei, atacand albumul pentru versurile obscure si lungimea exagerata. Totusi, albumul a ajuns pe primul loc in America si pe locul 13 in Anglia. Au pornit in turneu in America (concertul dura 2 ore si jumate, cuprinzand albumul A Passion Play, Thick As A Brick, si cele mai de succes piese de pe Aqualung), dar Anderson nu a fost pregatit pentru atacul criticilor la adresa turneului, si in mijlocul turneului a amenintat ca va anula totul si se va intoarce in Anglia. Dar pana la urma situatia s-a calmat cand s-a observat ca publicul e in extaz si toate biletele la concertele programate erau vandute.

In 1974 apare albumul War Child, conceput ca o parte din proiectul unui film care nu a fost material vreodata. Acesta a fost ultimul album Jethro Tull care a primit Platinum Disc, ajungand pe locul 2 in topurile americane, si pe 14 in Anglia, iar piesa Bungle In The Jungle ajungand pe locul 11 in America. In acest timp Anderson s-a implicat in productia unui album al formatiei Steeleye Span, un grup folk-rock, care avea de asemenea contract cu Chrysalis Records, si care a cantat in deschidere pentru Tull in unul din concertele din America.

War Child - full album

Muzica lor a inceput sa influenteze incet versurile lui Anderson in urmatorii ani. Albumul Minstrel In The Gallery, a aparut zece luni mai tarziu, in septembrie 1975, ajungand pe locul 7 in SUA. Succesul albumului a fost unul limitat. In ian-76 Hammond a parasit trupa pentru a incepe o cariera in arta.

Ministrel in the Gallery - full album

Inlocuitorul sau, John Glascock, s-a alaturat in timp pentru inregistrarile albumului Too Old To Rock"n'roll, To Young To Die, un album ce continea in mare parte piese dintr-o spectacol conceput, dar care nu a fost pus in scena, de Anderson si Palmer, si a fost lansat in mai 1976.

Too Old To Rock"n'roll, To Young To Die - full album

Spre sfarsitul lui 1976, un EP numit Ring Out Solstice Bells a ajuns pe locul 28. Acest cantec a facut parte mai tarziu din albumul Songs From The Wood. Acesta a fost cel mai de succes si unificat, din punct de vedere artistic, al trupei de ceva timp. Acesta a fost albumul folk al trupei, reflectand pasiunea lui Anderson pentru cantecele folk englezesti. Dupa lansare trupa a plecat in turneu prin Anglia, primul turneu britanic al trupei dupa aproape 3 ani.

Songs From the Wood - full album

In mai 1977, David Palmer s-a alaturat oficial ca membru al trupei, cantand la clape.Rezistand pana la sfarsitul anilor 70, Jethro Tull s-au trezit intr-un nou mediu muzical, cu jurnalistii si fanii fiind fixati pe fenomenul punk. In octombrie 1977, Repeat (The Best Of Jethro Tull, vol. 2), intentionat sa umple golul de 11 luni dintre albume, a fost lansat in SUA si Anglia. Din pacate, continand doar o piesa noua si nu a ajuns in topurile britanice, iar in SUA, doar a intrat in Top 100.

Lansat in aprilie 1978, Heavy Horses, a fost cel mai personal album al lui Anderson, titlul exprimand regretul lui Anderson fata de disparitia rasei Shire de cai din Anglia, datorata modernizarii.
In toamna lui 1978, primul dublu EP Live-Bursting Out, a fost lansat cu un succes moderat, urmat de un turneu in SUA, si o transmisie televizata de la Madison Square Garden.
1979 a fost un an tragic pentru trupa. John Glascock a murit in urma unor complicatii in timpul unei operatii pe 17 noiembrie, la 5 saptamani dupa lansarea albumului Stormwatch. Locul lui Glascock a fost luat de Dave Pegg, basistul de la Fairport Convention. Turneul Stormwatch in noua formula a fost un succes, desi albumul Stormwatch nu a ajuns in Top 20 in SUA.

Stormwatch - full album

Schimbarea membrilor formatiei, cauzata de moartea lui Glascock, l-a determinat pe Anderson sa scoata un album solo in vara lui 1980, acompaniat de Barre, Pegg si Mark Craney la tobe, cu Eddie Johnson la vioara (ex-King Crimson). Albumul, intitulat A, a fost lansat pana la urma ca un album Jethro Tull in septembrie 1980, dar nici macar numele formatiei nu a contribuit la succesul albumului. Barlow, Evan si Palmer, in schimb, n-au mai facut parte din formatie odata cu inregistrarea albumului A, si noua formula a Jethro Tull a plecat in turneu pentru sustinerea albumului. Jobson a plecat odata cu terminarea turneului, si iarasi cu o alta formula, cu Barre, Pegg, Gerry Conway (tobe) si Peter-John Vettesse (clape), albumul Broadsword And The Beast a fost inregistrat in 1982.
In 1983, Anderson s-a dedicat primului sau album solo oficial, Walk Into Light. Dupa evolutia stearsa, Anderson a reinviat Jethro Tull pentru albumul Under Wraps, inregistrat in 1984. Nici un alt album nu a fost lansat pana in 1987, datorita infectiei la gat a lui Anderson, cand a fost lansat Crest Of A Knave, care a ajuns pe locul 19 in Anglia si pe 32 in SUA. In 1988 trupa a plecat in turneu in SUA pentru aniversarea a 20 de ani de la infiintare.

Crest of a Knave - full album

In februarie 1989 trupa a primit premiul Grammy pentru cel mai bun album folk/rock, Crest Of A Knave, ceea ce a adus la atacuri serioase din partea criticilor. Albumul Rock Island, lansat in septembrie al aceluiasi an, a ajuns pe locul 18 in Anglia, si pe locul 56 in SUA. In 1990, albumul Catfish Rising a ajuns numai pe locul 27 in Anglia, si 88 in SUA. Albumul A Little Light Music, o compilatie unplugged, inregistrata in turneul din 1992, a ajuns numai pe locul 34 in Anglia, si 150 in SUA.
In ciuda acestor numere, au continuat sa cante in concerte, avand destul succes. In aprilie 1993, Chrysalis a lansat un Box Set de 4 cd-uri pentru a 25-a aniversare a formatiei. Intre timp, Anderson a continuat sa scrie si sa inregistreze muzica separat de trupa, cel mai notabil fiind Divinities: Twelve Dances With God, un album solo cu o orientare clasica, apoi a urmat albumul Jethro Tull.com in 1999.

DISCOGRAFIE JETHRO TULL

This Was (1968)

Stand Up (1969)

Benefit (1970)

Aqualung (1971)

Thick as a Brick (1972)

Living in the Past (1972)

A Passion Play (1973)

War Child (1974)

Minstrel in the Gallery (1975)

M.U. - The Best of Jethro Tull (1976) (collection)

Too Old to Rock And Roll, Too Young to Die (1976)

Songs from the Wood (1977)

Repeat - The Best of Jethro Tull - Vol II (1977) (collection)

Heavy Horses (1978)

Live - Bursting Out (1978) (live)

Stormwatch (1979)

A (1980)

Broadsword and the Beast (1982)

Under Wraps (1984)

Live at Hammersmith '84 (1990) (live)

Original Masters (1985) (collection)

A Classic Case (1985) (orchestral cover album)

Crest of a Knave (1987)

20 Years of Jethro Tull (1988)

Rock Island (1989)

Catfish Rising (1991)

A Little Light Music (1992) (live)

25th Anniversary boxed set (1993) (collection)

The Best of Jethro Tull: The Anniversary Collection (1993) (collection)

Nightcap (1993)

Roots to Branches (1995)

J-Tull Dot Com (1999)

Living with the Past (2002) (live)

The Jethro Tull Christmas Album (2003)

Sursa: Rockul.info

Mike Bloomfield - MAGGIES FARM

Uriah Heep - The Magician's Birthday (Full album 1972)

“The Magician's Birthday” is the fifth album by British rock band Uriah Heep, released in November 1972 by Bronze Records in the UK and Mercury Records in the US. The concept was "based loosely on a short story" written by keyboardist Ken Hensley in June and July 1972.
The original vinyl release was a gatefold sleeve, the front designed again by Roger Dean. The inner fold had pictures of the band, with the album itself housed in a liner on which were printed the lyrics.
The single "Sweet Lorraine" / "Blind Eye" reached No. 91 in the US Hot 100 chart. The single "Spider Woman" reached No. 14 in Germany. “The Magician's Birthday” was certified gold by the RIAA on 22 January 1973.
The album was remastered and reissued by Castle Communications in 1996 with two bonus tracks, and again in 2003 in an expanded deluxe edition. In 2017, Sanctuary Records released a two-disc version.

“The Magician’s Birthday” este al cincilea album de studio al trupei britanice de rock Uriah Heep, lansat in noiembrie 1972 de catre Bronze Records in Marea Britanie si de catre Mercury records in Statele Unite. Conceptul “a fost bazat vag pe o povestire scurta” scrisa de claparul Ken Hensley in iunie si iulie 1972.
Discul de vinil original a fost o maneca indoita, pe fata fiind tema lui Roger Dean. La interior erau poze ale trupei si discul statea intr-o captuseala pe care erau scrise versurile,
Single-ul “Sweet Lorraine”/”Blind Eye” a atins locul 91 in US Hot 100 chart. Single-ul “Spider Woman” a atins locul 14 in Germania. Albumul a fost certificate cu aur de catre RIIA la 22 ianuarie 1973.
A fost reimbunatatit si relansat de catre Castle Communication in 1996 cu doua piese bonus si din nou in 2003 intr-o editie de lux extinsa. In 2017 Sanctuary Records a relansat o versiune de doua discuri.

List of tracks

Sunrise

Spider Woman

Blind Eye

Echoes in the Dark

Rain

Sweet Lorraine

Tales

The Magician’s Birthday

Personnel

David Byron – Lead vocals

Mick Box – Guitars

Ken Hensley – Keyboards, guitars, moog synthesizer

Gary Thain – Bass guitar

Lee Kerslake – Drums, percussion

Additional personnel

Brian Cole – Pedal steel guitar on "Tales"

Valeriu Sterian -- Amintire cu haiduci

Nocturna - de Emil Marian

Pe-aripi de fluturi somnu-i lin,

Plutind în boarea de lumină,

Se-aude cântecul divin,

Iar doru-ncet, încet, s-alină...

 

E aer parfumat cu heruvimi,

Cu îngerași și zâne de poveste,

O voce-alunecă din înălțimi,

E ora somnului, ne dă de veste.

 

Iară iatacu-acum e legănat,

De vise cu parfumuri de iubire,

E început de lume fără de păcat,

E poarta ce ne trece-n nemurire...

Lynyrd Skynyrd - Simple Man

Handel - Andante

Sfântul Dimitrie cel Nou

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) este sfântul ocrotitor al cetății Bucureștilor, canonizat în anul 1955 de către Biserica Ortodoxă Română. Surse importante menționează că Sfântul Dimitrie s-a născut în timpul împăraților vlaho-bulgari Petru și Asan (secolul al XIII-lea), în satul Basarabi din Bulgaria. Așa cum se menționează în Viețile Sfinților, acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a fost inițial păstor de vite în satul său natal.

Nu sunt cunoscute prea multe detalii din timpul vieții sale, însă se menționează o cunoscută întâmplare care a constituit începutul unei viețuiri ascetice: Într-o zi, pe când umbla prin fânul înalt, după vitele satului, a strivit, din nebăgare de seamă, puii golași dintr-un cuib de pasăre. Atât de vinovat s-a simțit în inima lui încât și-a pedepsit piciorul păcătos, nemaiîncălțându-l vreme de trei ani, nici vara, nici iarna. Ulterior, a îmbrăcat haina monahală la o mănăstire care era înăuntrul unei peșteri, situată nu departe de satul său. Și în această peșteră a petrecut Cuviosul Dimitrie în post, în rugăciune și în toate cele de taină numai de Dumnezeu știute până la plecarea sa din viața aceasta. Cunoscându-și dinainte sfârșitul, Cuviosul a închis gura peșterii cu pietre și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și multă vreme trupul său nu a putut fi aflat, însă venind odată apă mare au căzut cele două pietre, care erau în apropierea peșterii, împreună cu moaștele sfântului, rămânând acolo până au fost aflate printr-o minune. Deci, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile care pătimea de duh necurat și i-a zis: "Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă - și i-a arătat locul -, eu te voi tămădui." Și așa au fost aflate moaștele Sfântului Dimitrie.

Între anii 1768-1774, fiind război între ruși și turci, armatele rusești au trecut Dunărea și au ocupat mai multe ținuturi bulgărești, printre care și satul Basarbovo. Generalul rus Ivan Saltîkov, auzind de moaștele Cuviosului, a poruncit să le trimită în Rusia, dar un credincios român cu numele Hagi Dimitrie l-a rugat pe general să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască Valahiei ca mângâiere pentru tot ce au pătimit românii din pricina războiului. Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie au ajuns pe pământ românesc, fiind așezate în biserica Mitropoliei de la București la 13 iulie 1774. Generalul Saltîkov a luat totuși mâna cea dreaptă a sfântului și a trimis-o la Kiev, unde se păstrează și astăzi în Lavra Pecerska.

În noaptea de 17 februarie 1918, în timpul ocupației capitalei din timpul primului război mondial, clopotele au răsunat anunțând dispariția moaștelor Sfântului Dimitrie din biserica Mitropoliei de la București. Câțiva soldați bulgari au furat racla cu moaștele Sfântului vrând să le treacă dincolo de Dunăre. Planurile acestora au fost în scurt timp demascate și Sfântul Dimitrie s-a întors în București, la locul său de cinste. Credincioșii bucureșteni s-au adunat atunci cu zecile de mii, întrucât Sfântul era considerat ocrotitorul cetății Bucureștilor și era foarte iubit pentru că făcea multe minuni și salvase orașul de multe năpaste. Amintim aici de epidemia de ciumă dintre anii 1813 și 1814, care a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Caragea, despre care se spune că a decimat jumătate din locuitorii Bucu­reștiului și aproximativ 70 000 de persoane la nivelul întregii țări. Lipsiți de orice ajutor, bucureștenii au strigat la Sfântul Ocrotitor al Bucureștilor, iar acesta nu i-a lăsat fără răspuns, căci după ce a fost purtat în procesiune prin oraș și s-au făcut rugăciuni, boala ciumei a încetat. Locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu descrie cu detalii acele vremuri: Putem mărturisi, în frica lui Dumnezeu, că am văzut cu ochii noștri minunile săvârșite de acest Sfânt. (...) La 1815, fiind foarte întinsă această teribilă epidemie în Capitală, au scos pe Sfântul și, după ce au ocolit cu el Capitala, l-au poprit în mijlocul târgului, unde s-au citit rugăciuni către Sfânt. Din acea zi, epidemia a început a scădea treptat și Capitala a scăpat de acel flagel.

În anul 1827, când a fost o secetă teribilă, mitropolitul împreună cu un sobor de preoți au scos în procesiune sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie și chiar în acea zi a început o ploaie torențială, care a ținut trei zile și a salvat orașul de foamete. Sfântul a mijlocit și pentru vindecarea de holeră din anul 1831, când guvernator al Țării Românești era generalul Pavel Kiseleff: Pe la finele lunii septembrie, ordonă generalul Kiseleff a se face sfeștania mare în câmpul Filaretului, aducându-se Sfântul din Mitropolie. Cu toții s-au pus în genunchi, toată generalimea, soldații, clerul, boierii și poporul, cei mai mulți zicând rugăciunile cu lacrimi în ochi. În urmă sărutându-se de toți sfintele moaște, sau întors în deal la Mitropolie toți generalii și mitropolitul, pe jos și între rândurile batalioanelor, și intrară pe poarta Mitropoliei pe din dos; lăsară pe Sfântul în biserică și detașamentele plecară pe la locurile lor. O, minune! pe la 10 octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci crescuse îngrozitor, până la 100-160 pe zi. Mărturisesc că minunea asta a fost văzută de mine.

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Datorită cinstirii sale, Patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română și a proclamat canonizarea Sfântului Dimitrie în anul 1955. Biserica Ortodoxă Română și cea Bulgară îl prăznuiesc la data de 27 octombrie, zi în care racla cu sfintele sale moaște este așezată spre închinare credincioșilor pe Dealul Mitropoliei, într-un frumos baldachin împodobit cu flori.

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1693 și 1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic și scriitor moldovean.

Viața și cariera politică
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în localitatea Silișteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși. A fost fiul luiConstantin și al Anei, născută Bantaș. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 22 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.
În perioada martie - aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poartă nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta, a traversat Banatul. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga moștenire, lăsându-l într-o situație precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică ambasador la Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.
S-a căsătorit cu fiica lui Constantin Cantacuzino Stolnicul, Casandra, care i-a dăruit pe Matei, Constantin, Șerban, Maria și Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709 - 1744). Din a doua căsătorie (după moartea Casandrei), cu fiica unui general rus, a avut o fată: Anastasia.
C. Negruzzi scrie: "El avu cu soția dintâi șease feciori și două fete, iar cu cea a doua, numai o fată. Una din fete și doi feciori muriră, încă trăind el; și așa-i rămaseră două fete Maria și Smaragda și patru feciori Matei, Constantin, Șerban și Antioh."

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iași în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia, la 2 aprilie-13 aprilie1711, un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă și precizând integritatea granițelor și faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Tratatul a fost publicat de Cantemir în spațiul german. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi.
După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce creștinii au fost înfrânți de turci în Lupta de la Stănilești - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referință fundamentală pentru corifeii Școlii Ardelene.
Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent 1723 și a fost înmormântat în Rusia, la Dimitrovka, în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Domnești din Iași. Potrivit unei legende, Dimitrie Cantemir a fost rosicrucian, iar capul său a fost luat după moarte pentru a fi îngropat într-un cimitir rosi­crucian din Scoția. O lojă masonică cu numele său și al cărei Venerabil a fost și Mihail Sadoveanu, a funcționat în perioada interbelică a secolului trecut la Iași.  Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași, repatriate grație lui Nicolae Iorga, în 1935. Memoria lui Cantemir este onorată prin atribuirea numei său unor străzi importante din București și din alte orașe ale României, prin liceele și universitățile care îl au ca patron. În 1973 a fost turnat un film artistic de lung metraj, intitulat Dimitrie Cantemir, în regia lui Gheorghe Vitanidis.
A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii și de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii umaniști ai Europei.

Opere principale

1. Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice și să alcătuiască o terminologie filosofică.

2. Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii.

3. Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.

4. Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane (Istoria creșterii și descreșterii curții otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.

5. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română[3] (1719 - 1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.
Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți:

1. Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului. Toponimele sunt scrise cu alfabet latin.

2. În partea a doua a lucrării este înfățișată organizarea politică și administrativă a țării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți, înmormântări.

3. În ultima parte a lucrării există informații despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latinești, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.

Alte opere

1.Compendiolum universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)

2.Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)

3.Sistema religiei mahomedane în rusă Kniga sistima muhamedanskoi relighii

4.Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală al muzicii otomane (a fost contemporan cu Johann Sebastian Bach) savantul punând în discuție și importanța muzicii religioase ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii a diverselor compoziții otomane, dar și folclor din Moldova, precum și un număr de 20 de creații proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfantul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învăţat pe el sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumină şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.

Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia în război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: "Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare.
Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăţiei Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic.
Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci, zicând: "Împarte bogăţia cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta".

Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului", a călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: "Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Zicându-i acestea, i-a şi pus cunună pe cap. Iar sfântul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu". Şi sfântul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sângele său pentru Dânsul.

În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!". Împăratul, şezând la loc înalt şi privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câţi i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sunt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el".
Acestea zicându-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: "Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atâţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?" Sfântul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie.
Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. "Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.
Începând a se lumina de ziuă, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat.

Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.
Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.
Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcându-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nuîndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme". Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie râul acela. Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grâu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.
Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfântă Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstită raclă a sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniţi". Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luând numai ţarină din acel pământ, s-au dus la împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar ţarina luată de la mormântul sfântului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.
Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi îşi făcea câştig necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte". Onisifor, sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura luminările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zicându-i: "Iarăşi faci acelaşi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi a sfântului în vis, cât şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimântat, auzind aceasta.
De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ţi-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. În vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpânul cel ce locuieşte aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: "Ce aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând spre mormântul sfântului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană. Era luminat ca soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: "Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi". Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mina vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfânt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta".
Iar el le-a zis: "Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia". Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.
Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătându-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţându-se stăpânitorul de meşteşugul lor, le-a zis: "Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânza curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti". Iar stăpânitorul a zis: "În mâinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi îndată". Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând: "Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită". Astfel plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luând pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul sfântului, pe când se făcea cântarea cea de toată noaptea.

Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deşteptându-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?" Şi li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sunt în Tesalonic şi văzând mormântul sfântului şi popor mult stând în biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întâmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie". Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?" Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: "Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".
Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, că cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfântul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.
Sursa - http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mare-mucenic-dimitrie-izvoratorul-de-mir