Freddy Mercury

Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati: ફ્રારુક બલ્સારા‌ n. 5 septembrie 1946
24 noiembrie 1991) a fost un muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen. Mercury a fost recunoscut pentru calitățile vocale remarcabile de tenor și pentru prestațiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaționale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions și Little Thing Called Love. Mercury a murit în urma unor complicații ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează Sindromul Imunodeficienței Dobândite.

Deși formația Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă clară, deși indirectă, fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame (doar în anul 2001), aceasta a fost și continuă să fie extrem de iubită și apreciată în întreaga lume. „Marca” Queen a reușit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume. Trupa a petrecut mai multe săptămâni în UK Album Chart decât oricine altcineva în istoria muzicii, mai mult decât chiar The Beatles. Două dintre cântecele lui Freddie — We Are the Champions și Bohemian Rhapsody — au fost recunoscute drept cele mai bune cântece din toate timpurile de asociații importante precum Sony Ericsson și Guinness World Records. În 2006, Time Asia l-a clasificat pe Mercury drept unul din cele mai importante personalități ale ultimilor 60 de ani. Pe de altă parte, Mercury a fost criticat că și-a ținut secretă originea, preferințele sexuale și îmbolnăvirea de SIDA.

Primii ani
Freddie Mercury pe numele său adevărat Farrokh Bulsara, s-a născut pe insula africană Zanzibar, la acea vreme colonie britanică, acum parte a Tanzaniei. Părinții săi, Bomi Bulsara și Jer Bulsara erau perși din India care practicau religia antică zoroastriana. Mercury avea o soră mai mică, pe nume Kashmira.
Mercury a fost trimis în India la vârsta de 7 ani pentru a merge la Boys School Școala de băieți Saint Peter, o școală pentru băieți din Panchgani lângăBombay. La St. Peter's, a fost un elev strălucit care a excelat la sport și a învățat să cânte la pian. La școală, a format o formație, denumită The Hectics, unde el cânta la pian. Tot la St. Peter's a început să-și spună „Freddie”. Mercury a rămas în India în copilărie, locuind cu bunica și mătușa lui. Și-a completat educația în India la St. Mary's (ISC) High School în Mazagon înainte sa se întoarcă în Zanzibar.
La vârsta de 17 ani, Mercury și familia sa au fost forțați să plece din Zanzibar în Anglia ca rezultat a Revoluției din Zanzibar. Familia s-a mutat într-o casa mică la periferia orașului Feltham în afara Londrei. Mercury s-a înscris la Isleworth Polytechnic (în prezent West Thames College) în Vestul Londrei unde a studiat arta. În cele din urmă, a obținut o diplomă în artă și design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior aceste abilități pentru a construi emblema trupei Queen. Mercury a rămas cetățean britanic până la sfârșitul vieții.
După absolvire, Mercury s-a alăturat mai multor formații și a vândut haine second hand în piața Kensington din Londra și a lucrat și la Aeroportul Heathrow. Prietenii din acele vremuri și-l amintesc pe Mercury drept un elev tăcut și timid care se arăta foarte interesat de muzică. În 1969, a devenit membru fondator al formației Ibex, care s-a numit apoi Wreckage. Când aceasta s-a despărțit în luna octombrie a aceluiași an, s-a alăturat formației Sour Milk Sea ca solist. La începutul anului 1970, s-a destrămat și acest grup.
În luna aprilie a aceluiași an, Mercury s-a alăturat chitaristului Brian May și bateristului Roger Taylor, care fuseseră în formația Smile. În ciuda protestelor colegilor săi, Mercury a ales numele „Queen” pentru noua formație. Tot în această vreme și-a schimbat și numele de familie din Bulsara în Mercury.

Cântăreț
Considerat ca fiind unul din cei mai buni căntăreți din toate timpurile, Freddie Mercury avea o voce deosebită și distinctivă, incluzând un ambitus de 4 octave. Deși vorbea pe tonalități de bariton, el cânta majoritatea melodiilor ca tenor. Soprana spaniolă Montserrat Caballé, cu care Mercury a înregistrat un album, a spus că „diferența dintre Freddie și toți ceilalți căntăreți rock este vocea”.

Compozitor

Considerat ca fiind unul din cei mai buni căntăreți din toate timpurile, Freddie Mercury avea o voce deosebită și distinctivă, incluzând un ambitus de 4 octave. Deși vorbea pe tonalități de bariton, el cânta majoritatea melodiilor ca tenor. Soprana spaniolă Montserrat Caballé, cu care Mercury a înregistrat un album, a spus că „diferența dintre Freddie și toți ceilalți căntăreți rock este vocea”.

Cântăreț live

Mercury este recunoscut pentru prestațiile live, care erau de obicei pe stadioane mari. El a arătat un stil teatral care deseori invoca o mare participare a publicului. Una din cele mai notabile performanțe al lui Mercury cu Queen a avut loc la Live Aid în 1985, când un stadion întreg de 72,000 de oamenii au bătut din palme, au cântat. Performanța celor de la Queen la acest eveniment a fost declarată de mulți specialiști drept cel mai bun concert din toate timpurile. Într-o relatare a evenimentelor de la Live Aid în 2005, un critic a scris, „Cei care compun liste cu cei mai buni cântăreți și îi plasează pe Mick Jagger, Robert Plant pe primele locuri fac o mare greșeală. Freddie, evidențiat de prestația de la Live Aid, este de departe cel mai «zeu» dintre toți.” 
Formația a fost prima care a cântat pe stadioanele din Africa de Sud, depășind recordul numărului de oameni prezenți la un concert pe stadionul Morumbi din Sao Paulo în 1981. În 1986, Queen a fost prima care a cântat în spațiul comunist, unde a concertat în fața a 80.000 de oameni la Budapesta. Ultimul concert al lui Mercury cu Queen a avut loc în ziua de 9 august 1986 la Knebworth House în Anglia unde a atras în jur de 150.000 de oameni. Starul rock David Bowie, care a participat la Concertul tribut Freddie Mercury și a înregistrat melodia Under Pressure cu Queen a spus despre Mercury: „Dintre toți cântăreții rock, Freddie a dus-o peste măsură.” ... „A dus-o peste măsură, și desigur am admirat mereu un bărbat care poarta pantaloni strâmți. L-am văzut într-un concert o singură dată, și după cum se spune, era un om care putea ține mulțimea în propria palmă. Putea oricând să transforme un clișeu într-un avantaj.”

Instrumentist

Mercury cânta la pian în multe melodii cunoscute a trupei Queen. El folosea piane în concerte, iar în studio, diverse alte instrumente asemănătoare pianului. Începând cu anul 1979 a început să folosească sintetizoare în studio. Deși nu era un pianist strălucit, contribuțiile sale erau de obicei foarte originale, el bătând de multe ori doar ritmul. Printre exemplele notabile pot fi enumerate „Killer Queen”, „Bohemian Rhapsody”, „Good Old Fashion Lover Boy”, „We Are the Champions”, „My Melancholy Blues” și „Don't Stop Me Now”. „Don't Stop Me Now” pare a fi melodia care îi arată cel mai mult talentul de pianist. Oricum, după spusele colegului de trupă Brian May, Mercury nu era mulțumit de abilitățile sale la pian și a început să nu mai folosească instrumente. Una din ultimele contribuții la pian ale lui Mercury a fost melodia „It's a Hard Life” de pe albumul The Works.

Influențe

Pe vremea când era copil, Mercury asculta multă muzică indiană, și una din primele lui influențe a fost Lata Mangeshkar, pe care a avut oportunitatea de a o vedea live în India. Conform revistei Record Collector, după mutarea în Anglia, Mercury a devenit fan al lui Jimi Hendrix, John Lennon și The Beatles. Mercury a spus despre Hendrix: „Jimi Hendrix este foarte important. Este idolul meu.” Altă influență a lui Freddie a fost actrița și cântăreața Liza Minnelli. Într-un interviu din 1975, a spus despre Minnelli: „Liza, în termeni de talent, se joacă. Ea are energie și vigoare, pe care o răspândește pe scenă, și felul în care se transmite publicului constituie o bună influență. Se pot învăța multe de la ea.”  În cele din urma, Mercury a fost un fan al lui Elvis Presley. El a scris melodia „Crazy Little Thing Called Love” drept omagiu adus lui Presley și a cântat melodii precum Jailhouse Rock în timpul concertelor.

Cariera solo

În plus față de producțiile sub marca Queen, Mercury a lansat două albume solo, Mr. Bad Guy și Barcelona, lansate în 1985, respectiv 1988. Mr. Bad Guy a fost un album orientat mai mult spre pop care includea muzică disco și dance. Albumul Barcelona a fost realizat de Freddie în colaborare cu cântăreața de operă Montserrat Caballé, pe care Mercury o admira demult.
Primul efort al lui Mercury de a produce un proiect solo a fost melodia Love Kills lansată în 1984, dedicată filmului Metropolis, al lui Fritz Lang, din anul 1926. Melodia, produsă de Giorgio Moroder, a debutat pe locul 10 topurile britanice (UK charts). Deși a debutat în top zece din UK Album Chart, Mr. Bad Guy nu a fost considerat a fi un succes comercial în comparație cu albumele Queen. Oricum, în 1993, un remix al melodiei „Living on My Own”, un single de pe album, a ajuns pe locul 1 în UK Singles Chart. Cu această melodie Mercury a câștigat trofeul Ivor Novello Award. Criticul Ed Rivadavia descrie Mr. Bad Guy ca fiind „uluitor de la început la sfârșit” și și-a exprimat părerea că Mercury „a explorat cu acest album tărâmuri neatinse”. În mare, în album au fost des folosite sintetizoare într-un mod necaracteristic pentru Queen, având însă influențe de pe albumele Queen:Hot Space și porțiuni de pe albumul The Works.
Barcelona, înregistrat cu soprana spaniolă Montserrat Caballé, combină elemente de muzică modernă și muzică de operă. Mulți critici au fost nesiguri ce să comenteze despre album, iar un critic a numit albumul ca fiind „cel mai bizar album al anului”. Caballé, pe de altă parte, consideră albumul ca fiind unul din cele mai mari succese ale carierei sale. Melodia „Barcelona” a debutat pe locul 8 în UK charts și a fost un mare hit în Spania.
În plus față de cele două albume solo, Mercury a lansat alte single-uri, incluzând versiunea proprie a hitului „The Great Pretender” de The Platters, melodie care a debutat pe locul 5 în Anglia. În septembrie 2006, o compilație cu melodii realizate de Mercury în cariera sa solo a fost lansată în onoarea a cea ce ar fi fost împlinirea de 60 de ani ai artistului. Albumul a debutat pe locul 10 în UK Album Chart.
Peste mai mulți ani, unele albume ale lui Mercury au crescut mult în valoare. De exemplu, un single japonez a melodiei „Guide Me Home” de pe albumul Barcelona valorează acum aproape 1.000 de lire sterline (2.000 de dolari).

Conform cărții lui Hutton, Mercury and Me, Mercury a fost diagnosticat cu SIDA în primăvara anului 1987, puțin după Paște. În același an, Mercury a declarat că testul său a ieșit negativ. În ciuda negațiilor, presa britanică a continuat zvonurile în anii următori, din cauza stării psihice a lui Mercury și din cauza lipsei de turnee a celor de la Queen. Până la sfârșitul vieții sale, Mercury era urmărit de fotografi, în timp ce tabloidul The Sun susținea că Mercury este grav bolnav. Apariția sa din ultimul său videoclip, „These Are the Days of Our Lives”, le-a confirmat suspiciunile.
Mercury a continuat să înregistreze melodii în studio până cu o lună înainte de a muri în noiembrie 1991. În ultimul său an de viață, Queen era la apogeul succesului, albumul Innuendo intrând în topurile britanice pe locul întâi și vânzându-se în 250.000 de exemplare doar în prima săptămână de la lansare.
Pe data de 22 noiembrie, 1991, Mercury l-a chemat pe managerul trupei Queen la el acasă în Kensington, pentru a discuta o declarație publică. A doua zi, 23 noiembrie, următorul anunț a fost făcut din partea lui Freddie Mercury:
În urma relatărilor din presă din ultimele două săptămâni, doresc să confirm că am fost testat seropozitiv și că am SIDA. Am simțit că este corect să țin această informație doar pentru mine până acum pentru a proteja intimitatea celor din jurul meu. Acum a venit timpul pentru ca prietenii și fanii mei din toată lumea să afle adevărul și sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine și sunt cunoscut pentru lipsa de interviuri. Vă rog să înțelegeți că această politică va continua.
Puțin după 24 de ore de la declarația de presă, Mercury a murit pe data de 24 noiembrie 1991 la vârsta de 45 de ani. Cauza decesului a fost bronhopneumonie cauzată de SIDA. Deși el nu participase de ani de zile la slujbe religioase, înmormântarea lui Freddie a fost făcută de un preot zoroastrian. Cântărețul Elton John și membrii rămași din formația Queen au luat parte la înmormântare. El a fost incinerat la cimitirul Kensal Green, iar cenușa sa a fost împrăștiată pe malurile lacului Geneva, lângă Montreux, Elveția, locul unde Freddie și-a petrecut ultimii ani din viață. Prin testament, Mercury i-a lăsat lui Austin jumătate din avere, iar cealaltă jumătate părinților și surorii lui. El i-a mai lăsat bucătarului său 500.000 de lire, 500.000 de lire asistentului, 100.000 de lire șoferului și 500.000 de lire partenerului său Jim Hutton. Mary Austin a moștenit casa acestuia, unde locuiește acum împreună cu familia sa.

Critica și controversa

Deși Queen avea mult succes comercial, formația primea impresii slabe de la criticii rock și de la reviste precum NME și Rolling Stone. Începând cu anii '70, mulți critici au îmbrățișat mișcareapunk rock. Un critic de la Rolling Stone și-a spus părerea despre albumul trupei din 1974: Queen II (jumătate a fost scris de Mercury) a avut „complexitate compoziționala abruptă și fără rost, și lipsă de melodie.”

În legătură cu orientarea sexuală și SIDA

Mercury era bisexual recunoscut. Deși unii critici au susținut că el a ascuns publicului orientarea sa sexuală, alții susțineau că era „homosexual pe față”.
Adesea se distanța de partenerul lui, Jim Hutton, în timpul evenimentelor mondene din anii 1980. Un ziarist de la o publicație online pentru homosexuali considera că publicul ar fi fost excesiv de naiv în această chestiune: „... orientarea sa sexuală pare să fi trecut vreme de zeci de ani peste capetele publicului și analiștilor care îl priveau (homo- și heterosexuali)”. John Marshall de la Gay Times scria și el în 1992: „nu se temea să-și exprime public homosexualitatea, dar nu era dispus să-și analizeze sau să-și justifice «stilul de viață» ... Freddie Mercury parcă spunea lumii: «Sunt ceea ce sunt. Și ce?» Asta în sine era pentru mulți o declarație."
Mercury și-a ascuns publicului infectarea cu HIV timp de mai mulți ani și s-a sugerat că ar fi putut strânge mulți bani pentru cercetările în domeniu și ar fi mediatizat flagelul vorbind sincer despre situația sa și despre lupta cu boala.

Etnicitatea

Mercury a fost criticat pentru faptul că și-a ascuns etnicitatea indiană de public. Colegul de trupă Roger Taylor a sugerat că Mercury a făcut acest lucru pentru că acesta considera că nu se potrivește cu statutul său de persoană publică.

Controverse

Mercury și Queen au fost criticați în anii 1980 pentru faptul că au susținut concerte la Sun City, un complex din Africa de Sud. Ca rezultat a acestor spectacole, Queen au fost plasați de Națiunile Unite pe lista neagră a artiștilor care au încălcat boicotul regimului de apartheid și au fost aspru criticați în reviste precum NME.
Controversele au reapărut în 1999 când pe timbrele regale al Regatului Unit a apărut în onoarea lui Mercury timbrul Millennium Stamp, timbru pe care apărea Mercury. Un jurnalist și-a exprimat părerea că Mercury avea „un stil de viață degenerat”, făcându-l nepotrivit pentru timbru. Tot din cauza timbrului au apărut și mai multe controverse pentru că pe fundal apărea și membrul trupei Queen, Roger Taylor. La acea vreme, membrii familiei regale erau singurele persoane care apăreau pe timbrele din Regatul Unit, deși acest lucru s-a schimbat de atunciO altă controversă a apărut în august 2006, când organizația numită Islamic Mobilization and Propagation a adresat o petiție ministerului culturii din Zanzibar, ca marea sărbătoare a ceea ce ar fi fost a 60-a aniversare a lui Mercury să fie anulată. Organizația s-a plâns de diverse aspecte ale organizării evenimentului, incluzând că Mercury nu a fost un adevărat zanzibarian și că acesta a trăit o viață homosexuală care nu respectă legile islamului, religia dominantă a insulei. Organizația pretindea că asocierea lui Mercury cu Zanzibar degradează insula. Sărbătoarea a fost prin urmare anulată.

Popularitate

În Regatul Unit, Queen a petrecut mai multe săptămâni în topurile britanice decât orice altă formație sau cântăreț (inclusiv Beatles și Elvis Presley), în timp ce albumul Greatest Hits este cel mai vândut album din toate timpurile în Anglia. Deși nu este foarte sigur, vânzările mondiale ale trupei sunt de aproximativ jumătate de miliard de copii. Două dintre melodiile lui Mercury, „We Are the Champions” și „Bohemian Rhapsody”, au fost votate ca fiind cele mai bune melodii din toate timpurile în diverse sondaje importante susținute de Sony Ericsson și Guinness World Records. Primul a fost pentru a determina melodia preferată la nivel mondial, iar al doilea sondaj pentru cea mai populară melodie în Regatul Unit.
Cauza creșterii popularității formației Queen după moartea lui Mercury nu se știe. În Statele Unite, unde popularitatea celor de la Queen scăzuse în anii 1980, vânzările albumelor au crescut fabulos în 1992, în următorul an de la moartea lui Mercury. În 1992, un critic a spus că faptul că formația Queen și-a pierdut un membru și astfel a devenit „fost star” a crescut popularitatea grupului în SUA. În aceeași perioadă, a fost lansat filmul Wayne's World, care includea melodia „Bohemian Rhapsody”, în timp ce toate albumele Queen erau refăcute pentru CD în Statele Unite.

Omagiu

În Montreux, Elveția, a fost dezvelită o statuie a lui Freddie Mercury realizată de Irena Sedlecka, ca omagiu adus artistului. Începând cu anul 2003, fani din întreaga lume se adună anual că să aducă un omagiu cântărețului în zilele de 1 și 2 septembrie. Un timbru regal a fost tipărit în onoarea lui Freddie, timbrul făcând parte din seria Millennium Stamp.

Importanța în istoria SIDA

Moartea lui Freddie Mercury a reprezentat un moment important în istoria SIDA. În primăvara anului 1992, membrii rămași în viață din formația Queen au fondat The Mercury Phoenix Trust și au organizat Concertul tribut Freddie Mercury pentru prevenirea SIDA. Concertul, care a avut loc pe Wembley Stadium în fața a 72.000 de oameni, a inclus nume mari din lumea muzicii, precum: Robert Plant, Extreme, Elton John, Metallica, David Bowie, Annie Lennox, Tony Iommi, Guns N' Roses, Elizabeth Taylor, George Michael, Def Leppard și Liza Minnelli. Concertul a fost transmis în 76 de țări și a înregistrat o audiență de peste 1 miliard de telespectatori.

Apariții pe liste de persoane notabile

Mai multe sondaje de opinie efectuate în primul deceniu al secolului al XXI-lea arată că reputația lui Freddie Mercury a crescut după moartea sa. Într-un sondaj din 2002 realizat cu scopul de a afla care este considerat a fi cel mai mare britanic din istorie, Mercury a ieșit pe locul 58 la emisiunea 100 Greatest Britons, realizată de BBC. El figurează și pe locul 52 într-un sondaj național japonez din 2007 al „celor mai influenți 100 de eroi”. Deși fusese criticat de activiștii pentru drepturile homosexualilor pentru că și-a ascuns boala, autorul Paul Russell l-a inclus pe Mercury în cartea sa The Gay 100: A Ranking of the Most Influential Gay Men and Lesbians, Past and Present. (Cei 100 de homosexuali: un clasament al celor mai influenți homosexuali și lesbiene din prezent și trecut) Printre alți artiști de pe lista lui Russell se numărau și Liberace și Rock Hudson. În 2006, revista Time Asia l-a denumit „unul din cei mai influenți eroi asiatici din ultimii 60 de ani”: articolul scria despre Mercury că a „realizat în muzica pop ceea ce alți indieni—cum ar fi Salman Rushdie și Vikram Seth – au realizat în literatură: au luat arta colonizatorului și au reprezentat-o într-o manieră mai bogată și mai sclipitoare decât credeau alți anglofoni că se poate.” În 2008, revista Rolling Stone l-a clasat pe Mercury pe locul 18 în lista primilor 100 de cântăreți din toate timpurile.

Mahler: Symphony No. 1 "The Titan" / Bernstein · Vienna Philharmonic Orchestra

Taierea capului lui Sf. Ioan Botezatorul

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.
Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:

- miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost vandut;

- vinerea, ziua in care a fost rastignit;

- pe 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;

- pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.
Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos - chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.
Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi (Apocalipsa cap 21).

Sfantul Ioan Botezatorul
Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Capul Sfantului Ioan a avut, dupa traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai.
Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.
Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.
Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

In vreme ce calugarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari. Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera. Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa. Dupa un timp, Eustatiu, stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.

Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor. Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul - traditii si obiceiuri

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit "de la cruce pana la cruce", un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Subliniez ca aceste obiceiuri nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.

crestinortodox.ro

Adrian Cocosila

Bob Seger-Mainstreet

Toma Caragiu

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko Άργος Ορεστικό sau Hrupisti, Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actorromân de origine aromână, cu activitate bogată în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

Biografie

S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir.

Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:[3]

„...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”

—Toma Caragiu

Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945.

Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Tache, Ianke și Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949).

Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani.

La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.

În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri.

În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.

A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții.

A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț. Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.

Viața personală

După primii ani de viață petrecuți în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata și cele două surori mai mici, Matilda și Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești, unde Toma termină liceul.

Se căsătorește în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu este dintre cele mai fericite. Divorțul are loc în 1962, nu înainte de adoptarea unei fetițe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007: „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”, ) dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său.

În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, București), tot actriță, aflată și ea la a doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim. Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită temperamentului mai aventuros al actriței. După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăsește în 1977 țara și se stabilește în Statele Unite ale Americii, continuîndu-și viața recurgând la diverse expediente sub numele de Helen Cara-Chester. In prezent e recasatorita a treia oara. A venit in Romania in sep. 2011 ca sa faca o casa memoriala Toma Caragiu. Doreste foarte mult sa recumpere casa de la Peris de la actualul proprietar.

Din 1964 actorul se mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber. Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.

În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul Continental) a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia la etajul II), dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături.

Una dintre surorile marelui actor, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n. 1927), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 1929), este o talentată sculptoriță.

Filmografie

Toma Caragiu a jucat în 39 de filme.

Nufarul rosu - r.Gheorghe Tobias,1955

Vara romantica -r.Sinisa Ivetici,1961

Poveste sentimentală - r. Iulian Mihu, 1962

Străzile au amintiri - r. Manole Marcus, 1962

Politică și delicatese - r. Haralambie Boroș, 1963

Cartierul veseliei - r. Manole Marcus, 1965

Procesul alb - r. Iulian Mihu, 1966

Haiducii (1966)

Vremea zăpezilor - r. Gheorghe Naghi, 1966

Șeful sectorului suflete - r. Gheorghe Vitanidis, 1967

Subteranul - r. Virgil Calotescu, 1967

Răpirea fecioarelor - r. Dinu Cocea, 1968

Răzbunarea haiducilor (1968)

KO -r. Mircea muresan, 1968

Brigada Diverse intră în acțiune (1970)

Haiducii lui Șaptecai (1971)

Zestrea domniței Ralu (1971)

Săptămîna nebunilor (1971)

Brigada Diverse în alertă! (1971)

B.D. la munte și la mare (1971)

Facerea lumii - r. Gheorghe Vitanidis, 1971

Bariera - r. Mircea Mureșan, 1972

Explozia - r. Mircea Drăgan, 1972

Ciprian Porumbescu - r. Gheorghe Vitanidis, 1973

Proprietarii - r. Șerban Creangă, 1974

Trei scrisori secrete - r. Virgil Calotescu, 1974

Tatăl risipitor - r. Adrian Petringenaru, 1974

Actorul și sălbaticii (1975)

Nu filmăm să ne amuzăm - r. Iulian Mihu, 1975

Mastodontul - r. Virgil Calotescu, 1975

Singurătatea florilor (1975)

Operațiunea Monstrul (1976)

Premiera (1976)

Serenada pentru etajul XII - r. Carol Corfanta, 1976

Condiția Penelopei (voce) - r. Luminița Cazacu, 1976

Marele singuratic (1977)

Tufǎ de Veneția -r. Petre Bokor, 1977

Gloria nu cântă - r. Alexandru Bocăneț, 1977

Buzduganul cu trei peceți - r. Constantin Vaeni, 1977

Jean Constantin

Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean (n. 21 august 1927, Techirghiol - d. 26 mai 2010, Constanța), a fost un actor român, interpret de roluri comice. Printre personajele reprezentate de Constantin se numără cele din seria B.D. (Brigada Diverse), filmele de acțiuneși de comedie ale regizorului Sergiu Nicolaescu și serialul de televiziune Toate pânzele sus (1976).

Jean Constantin s-a născut în anul 1927, într-o familie multietnică, mama sa fiind de etnie grecească: "Mama mea era grecoaică venită cu părinții de la Salonic prin aproximativ 1880 și se numea Caliopi Stavreg Zaharia" - Jean Constantin, iar tatăl său de etnie română: "Tatăl meu era român, Dumitru Jean și era conductor arhitect." - Jean Constantin.] Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuși a menținut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an. Numele său de familie era Jean și nu Constantin. Deși s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi rom de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri și a făcut haz de ele: "Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de rom și am convins etnia și nu numai, că sunt de al lor." - Jean Constantin. Reprezentanții comunității rome din Constanța au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii și că acesta era cunoscut în oraș ca grec. Totuși, datorită tenului său mediteranean a fost ales să joace roluri de țigan în mai multe filme.

A lucrat ca normator într-o fabrică din Constanța, unde a pus bazele unei brigăzi artistice. A debutat ca artist la Casa de Cultură din localitate. La sfârșitul anului 1957, a fost primit în nou-înființata secție de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio”. Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.

A jucat în filme de la începutul anilor 1960. La sfârșitul deceniului este distribuit în producțiile de succes Prea mic pentru un război atât de mare(1969, r. Radu Gabrea) și Canarul și viscolul (1969, r. Manole Marcus), ambele având ca subiect pierderea pricinuită de apărarea cauzei politice (prinrăzboi sau ilegalism). Totuși, nu aceste roluri îl impun, ci partiturile comice jucate începând din 1970 pentru seria B.D. (Brigada Diverse), în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani și Dem Rădulescu. În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toate pânzele sus (1976), în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail. Revanșa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Mărin miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu.

În anii 1980 și 1990 este prezent într-un număr mai mic de producții, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de șapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006). Ultimele sale filme, Supraviețuitorul (2008) și Poker (2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut și în serialul Regina, difuzat de postul Acasă TV.

În 2009 și 2010, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace. A murit miercuri, 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanța. Vestea morții a fost făcută publică de către actorul Alexandru Arșinel. Jean Constantin a fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanța în ziua de 28 mai.

2006: Diplomă de excelență în filmul Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii.