Legenda
spune că fotbalistul Giussy Baratki a fost peste Dobrin, Balaci sau Hagi.
Realitatea confirmă că a evoluat pe toate posturile, la Rapid, naţionala
României şi cea a Ungariei, i-a plăcut viaţa şi a murit din dragoste prea mare
pentru o femeie. Un lucru este cert: cei care l-au văzut jucînd ar băga mâna în
foc: a fost cel la tare!
Înaintea
lui Dobrin, Balaci şi Hagi a fost Baratky!
Fotbalul românesc şi-a ales cu grijă, în timp,
eroii. Jucători care au făcut istorie pentru echipele lor au fost mulţi, foarte
mulţi. Parte dintre ei şi-au căpătat statutul de idoli ai tribunei, alţii au
picat încet în negura uitării. Trei nume au rămas întipărite definitiv în
mintea şi inimile microbiştilor, indiferent de simpatii: Dobrin, Balaci şi
Hagi. Trei jucători emblematici, din trei epoci diferite. Dar, înaintea lor,
atunci cînd fotbalul în sine era mai mult
plăcere decât bani, microbiştii aveau un alt idol: Iuliu Baratki. I s-a spus
“Minunea Blondă”.
“Vă spun că el
a fost cel mai bun!”
Este greu să alegi între realitate şi ficţiune,
între cifre seci şi poveşti. Poveştile sunt mai atrăgătoare şi ne încăpăţînăm
să credem în legende. “Minunea Blondă” şi-a construit propria legendă. Dacă
citeşti poveştile despre Giussy Baratki, îţi dai seama că adevărul se îmbină
extrem de des cu incredibilul. Însă e cu adevărat fascinant să asculţi
depănarea vieţii lui Baratki din gura unuia care i-a fost coechipier la Rapid,
Ion Costea, cel mai bătrân rapidst în viaţă. “Vă spun eu că nu se va mai naşte
în România jucător ca Giussy Baratki. Nimeni nu îi putea lua mingea, iar
golurile sale erau neobişnuite. Omul ăla
nu marca niciodată goluri banale. Era un fotbalist imens, un tip foarte arătos
şi de o eleganţă dusă către perfecţiune”, povesteşte Costea.
Fotbal şi femei frumoase
Povestea lui Baratki are secvenţele unui film
pigmentat cu dragoste şi cu aventuri. Tînărul fotbalist orădean a trebuit să
plece de la Oradea, deşi CAO era o forţă la vremea aceea. Celebra Hungaria
Budapesta îl racolase, dar blondul mijlocaş pleca peste graniţă cu inima
strînsă. Acasă rămînea cea care trebuia să îi devină soţie. Primii doi ani au
fost teribili, cu Giussy transformat în eroul Hungariei. Viaţa de huzur dusă în
alcovul unei cîntăreţe celebre din Budapesta l-a determinat să “lucreze “ în
două schimburi. Dimineaţa făcea antrenamente, iar seara era coechipierul de
nădejde al lui Bachus. Dorul de iubirea lăsată acasă l-a smuls din braţele
unguroaicei şi l-a trimis înapoi, la Oradea. Întors la Oradea, Baratki a
redevenit fotbalistul de geniu şi au urmat trei sezoane fulminante la Crişana.
Apoi a luat calea Bucureştilor, unde avea să înceapă cea mai frumoasă perioadă
din cariera sa. Urma să joace în vişiniul Grantului.
Ronaldinho
l-ar fi invidiat! ;)
“Of, parcă a fost ieri!”, rememorează
Costea. “Toţi eram curioşi să vedem cum arată tipul acela teribil de la
Crişana. N-a venit cu aere de vedetă, dar parcă ne hipnotiza. La un antrenament,
mă enervase cu driblingurile sale şi i-am băgat o alunecare de l-am luat cu
fulgi cu tot. S-a ridicat, a venit la mine, m-a mîngîiat pe cap şi mi-a spus
<bravo, Ioane!>. Avea o precizie uimitoare în ambele picioare. După
antrenamente, îi plăcea să se joace. Trasa cu creta o linie groasă pe bara
transversală şi paria cu copiii de mingi că va trimite balonul din
marginea careului de 16 metri pînă va şterge linia, fără să rateze. Nu a
pierdut nici un pariu, niciodată”, mai povesteşte Costea.
Fără noroc în dragoste
Altfel, deşi aveau firi total diferite, Baratki şi
Costea erau prieteni şi în afara terenului. “Îmi plăcea să stau alături de el.
Învăţam multe, dar nici n-am vrut să îl copiez. Avea un mod de viaţă fascinant,
totuşi nu-l invidiam. Trăia cu o dansatoare de cabaret şi gurile rele spuneau
că dormitorul domniţei nu era gol în nopţile pe care Giussy le petrecea în
deplasări. De multe ori stăteam cu el la restaurant, la un şpriţ, şi ofta. Îl
simţeam că suferă după o iubire pierdută undeva, într-o mahala din Oradea. Eu
plecam în miez de noapte, dar prietenul meu rămînea cu paharul în mînă, privea
în gol, părînd concentrat la melodiile lui Gică Petrescu. Cred că nici nu
observa cînd dispăream”.
Patru Cupe şi
multă şampanie
Deşi cariera sa de fotbalist s-a întins pe un
sfert de secol, Iuliu Baratki nu a cucerit niciun titlu de campion. În schimb,
între 1937 şi 1941, a cîştigat de patru ori Cupa României, trofeu considerat
specialitatea casei în Grant. “Campionatul reprezintă o cursă lungă, prin ploi
şi mocirlă, în care rezultatul de moment nu e edificator. Cupa e altfel, un fel
de <a fi sau a nu fi>. Cupa străluceşte precum stiletul în soare”, a
explicat fotbalistul bucuria vişiniilor de a ridica deasupra capului Cupa
României. Şi de fiecare dată se umplea ochi cu şampanie...
Scufundarea
După război, Baratki n-a mai fost acelaşi. Timpul
trecuse, blondul se transformase în cărunt. Nici oamenii nu mai erau aceiaşi.
S-a întors în Giuleşti, dar totul arăta acum altfel. A plecat din nou,
debusolat, în căutarea unei identităţi pierdute. Fotbalistul de neoprit din
cursele sale nu reuşea să treacă de cel mai aprig adversar: paharul. A încercat
antrenoratul într-un anonimat aproape total. Pentru toţi exista doar fostul
fotbalist Baratki. Antrenorul, nu!
Ultimul
dribbling nu i-a ieşit
Apoi, boala l-a doborît. Uitat pe un pat de
spital, fostul internaţional a primit o scurtă vizită a soţiei. După
despărţire, s-a tîrît cu greu pînă la fereastră. În faţa spitalului,
dansatoarea sprinta voioasă la braţul altui bărbat. În acel moment, inima lui
Iuliu Baratki încetă să mai bată. La 52 de ani, “minunea blondă” dribla spre
cer, lăsînd în urmă ceea ce iubise cel mai mult: femeile, vinul şi vuietul
tribunei.
L-au făcut
vişiniu şi pe prefectul Capitalei!
În mai 1938, Rapid urma să dispute o semifinală
din Cupa României în compania marii rivale, Venus, echipa poliţiei, al cărei
preşedinte era prefectul Capitalei, Gabriel Marinescu. În prelungiri, la scorul
de 1-1, Giussy Baratki a marcat golul victoriei şi al calificării. După meci,
conform tradiţiei, feroviarii au sărbătorit succesul lîngă Gara de Nord, la
restaurantul Luther, acolo unde cînta de obicei Maria Tănase. La plecare,
Baratki, Auer, Vintilă şi Rafinschi au fost arestaţi fără nici o explicaţie.
Pentru a-i scoate din beciurile poliţiei, preşedintele giuleştenilor, Costică
Ardeleanu, a cerut rejucarea partidei pe motiv de arbitraj părtinitor! Înaintea
meciului, în vestiarul Rapidului, Giussy Baratki a promis că va marca două
goluri. Auer a plusat şi el tot cu două. La rejucare, feroviarii au învins
Venusul cu 4-2. Două le-a dat Giussy, două Rici Auer. Prefectul Marinescu a
fost atât de impresionat de performanţa rapidiştilor încît la puţin timp a devenit
chiar preşedinte de onoare al Rapidului!