Rammstein - Herzeleid (Full album 1995)

“Herzeleid” (German for "heartache") is the debut album by German Neue Deutsche Härte band Rammstein. It was released on 29 September 1995 through Motor Music. In 2005, The album was ranked number 303 in Rock Hard magazine's book of The 500 Greatest Rock & Metal Albums of All Time.

“Herzeleid” (germanul pentru “durere de inima”) este albumul de debut al trupei germane de new hard Rammstein. A fost lansat pe 29 septembrie 1995 de catre Motor Music. Albumul a fost clasat pe locul 303 in cartea revistei Hard Rock a celor 500 cele mai mari albume de rock&metal din toate timpurile.

List of tracks

1.        "Rammstein"        5:17

2.       "Der Meister" ("The Master")     4:08

3.       "Weisses Fleisch" ("White Flesh")      3:35

4.       "Asche zu Asche" ("Ashes to Ashes") 3:51

5.       "Seemann" ("Sailor")       4:48

6.       "Du riechst so gut" ("You Smell So Good")  4:49

7.       "Das alte Leid" ("The Old Sorrow")     5:44

8.       "Heirate mich" ("Marry Me")      4:44

9.       "Herzeleid" ("Heartache")          3:41

10.      "Laichzeit" ("Spawning Time")  4:20

11.     "Wollt ihr das Bett in Flammen sehen" ("Do You Want to See the Bed in Flames?")    4:25

Personnel

Rammstein

Till Lindemann – vocals

Richard Z. Kruspe – guitar

Paul Landers – guitar

Christian Lorenz – keyboards

Oliver Riedel – bass guitar

Christoph Schneider – drums

Production

Jacob Hellner – production

Carl-Michael Herlöffson – production

Ronald Prent – mixing

Emanuel Fialik – additional production on "Seemann"

Olav Bruhn – additional production on "Seemann"

Visual art

Praler – photography, cover idea

Dirk Rudolph – sleeve design

Studios

Chateau du Pape – mixing

Norah Jones - I'll be your baby tonight

F. Schubert - Serenade

Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.
Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.
Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.
Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalm.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.
Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.
Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".
Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".
Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:
Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.
O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.
Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.
Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.
Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

Pictura realizata de Parintele Arsenie Boca

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.
Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".
Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.
Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.
Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.!

Sursa – crestinortodox.ro

Elvis Presley - Always On My Mind

Roxette - Pearls of Passion (Full album 1986)

“Pearls of Passion” is the debut studio album by Swedish pop duo Roxette, originally released on cassette and vinyl on 31 October 1986 in Scandinavia and Canada. The album was remastered and released on CD on 31 October 1997, with several previously unreleased bonus tracks. It was remastered and re-released again in 2009.

“Pearls of Passion” este albumul de studio de debut al duo-ului pop Roxette, lansat original pe caseta si vinil la 311 octombrie 1986 in Scandinavia si Canada. Albumul a fost reimbunatatit si relansat pe CD la 31 octombrie 1997, cu cateva piese bonus nelansate initial. A fost iarasi reimbunatatit si relansat in 2009.

List of tracks

1."Soul Deep"                                                                                         3:41

2."Secrets That She Keeps"                                                                  3:48

3."Goodbye to You"                                                                               4:03

4."I Call Your Name"                                                                              3:39

5."Surrender"                                                                                         4:23

6."Voices" (Music by Marie Fredriksson and Per Andersson)          4:46

7."Neverending Love"                                                                           3:30

8."Call of the Wild"                                                                                4:32

9."Joy of a Toy" (Music by Gessle and Mats "M.P." Persson)           3:09

10."From One Heart to Another"                                                          4:11

11."Like Lovers Do"                                                                               3:25

12."So Far Away" (Lyrics by Gessle and Hasse Huss)                      5:17

Personnel

Roxette are Per Gessle and Marie Fredriksson

Recorded at EMI Studios, Stockholm, Sweden

Remastered by Alar Suurna at Polar Studio, Stockholm (1997 version)

All songs published by Jimmy Fun Music, except: "Soul Deep" by Happy Accident Music; "From One Heart to Another" by Sweden Music AB; "Voices" and "Turn to Me" by Shock the Music/Jimmy Fun Music

Musicians

Marie Fredriksson – vocals, backing vocals and keyboards

Per Gessle – vocals and backing vocals

Per "Pelle" Alsing – drums

Tommy Cassemar – bass guitar

Jonas Isacsson – guitars

Clarence Öfwerman – keyboards, musical arrangements and production

Additional musicians

Matts Alsberg – acoustic bass guitar (track 6)

Per Andersson – drums and musical arrangements (tracks 2 and 6)

Staffan Astner – guitars (track 2)

Marianne Flynner – backing vocals (track 1)

Uno Forsberg – trumpet (track 1)

Mats "M.P." Persson – guitars (track 7); percussion (tracks 1–2, 4, 8–12)

Mikael Renlinden – trumpet (track 1)

Anne-Lie Rydé – backing vocals (track 1)

Tomas Sjörgen – trumpet (track 1)

Alar Suurna – percussion (track 6); engineering

Tim Werner – drums (track 7)

West, Bruce & Laing - Slow Blues

O mare minune contemporană a Sfântului Nectarie din Eghina

Sfântul Mitropolit Nectarie, care a plecat la cele veșnice în anul 1920 – a slujit într-o Biserică mai mult de o săptămână în anul 2001.

Mulți dintre noi cunosc faptul că Sfântul Nectarie este cinstit cu multă evlavie de către poporul grec. Grecii au chiar și un proverb “Nu există vreo suferință pe care nu ar putea s-o tămăduiască Sfântul Nectarie”.

În urmă cu câțiva ani, locuitorii, unuia dintre satele de munte din Eghina, au rămas fără preot. Timpul trecea, iar un alt preot așa și nu a fost repartizat în această parohie. Iar când a început Postul Mare, țăranii au început să-și facă griji.
În Grecia, în prima și ultima săptămână a Sfintei Paresimi, nu se merge la muncă și la studii, Elada se roagă.
Steagurile sunt coborâte în bernă în semn de doliu pentru Hristos cel răstignit, în fiecare zi oamenii se roagă în Biserici la slujbele lungi din Postul Mare, participă la drumul crucii, țin post strict, fără ulei, iar mulți ajunează complet. Pentru orice parohie să rămână în aceste zile fără preot, este un lucru de neconceput.

După ce s-au consultat între ei, țăranii au decis să scrie o scrisoare de cerere către episcopul locului. “Preasfințite Părinte, – s-au rugat locuitorii satului – trimiteți-ne un preot, măcar pentru perioada Săptămânii Patimilor și a Învierii Domnului, pentru ca și noi să ne putem pregăti corespunzător, să aducem pocăință, să ne rugăm și, cu bucurie, să întâmpinăm alături de ceilalți creștinii Sfânta Înviere. Nu ne lăsați orfani, Preasfințite Părinte, vă rugăm să nu uitați de durerea noastră. Trimiteți-ne un preot, pe care îl va binecuvânta Preasfinția Voastră.”
Episcopul a citit scrisoarea, iar la următoarea adunare eparhială printre alte probleme care trebuiau discutate, a dat citirii rugăminții locuitorilor satului din Eghina: “Cine poate, părinților, să plece în acest sat?” Dar fiecare dintre cei prezenți și-a explicat motivele care nu-i permit să meargă în această localitate. În continuare s-au discutat alte numeroase întrebări și scrisoarea țăranilor pur și simplu a fost dată uitării.

În cele din urmă a sosit și Duminica Învierii, care, în Grecia, este sărbătorită extrem de festiv și solemn de toată lumea. Iar după ce a trecut și săptămâna luminată, iar angajații eparhiei au revenit la locurile de muncă, episcopul a găsit pe biroul său o nouă scrisoare din același sat de munte. “Preasfințite Părinte – scriau țăranii. – Nu ne ajung cuvinte pentru ca să vă exprimăm toată recunoștința și să vă mulțumim pentru implicarea pastorală în soluționarea rugăminții noastre. Îi vom mulțumi mereu lui Dumnezeu și Dumneavoastră, pentru acest preot evlavios, pe care l-ați îndrumat către noi ca să putem sărbători Învierea Domnului. Nicioadată nu am am mai avut ocazia să ne rugăm alături de un asemenea preot plin de har și de smerenie…”

Următoarea adunare eparhială episopul a început-o cu întrebarea: “Cine dintre voi a plecat totuși în satul din care am primit scrisoarea, cu rugămintea de a le trimite un slujitor?” Toată lumea a tăcut, nimeni nu avea vreun răspuns, pentru că nimeni nu a plecat să slujească în acest sat de munte. Confuz și plin de curiozitate, episcopul a hotărât că trebuie să viziteze neapărat această parohie.
Câteva zile mai târziu, drumurile de munte stâncoase ale insulei Eghina erau străbătute de cortejul arhieresc. Pentru prima dată în viața acest sătuc a fost vizitat de un asemenea oaspete important. Cu cozonac și flori, satul adunat în întregime, și-a întâmpinat oaspeții, care mai apoi au fost conduși în vechea Bisericuță.

În Grecia toți preoții sunt considerați funcționari publici, astfel, orice preot care slujește în Biserică, fie chiar și o singură dată, trebuie să semneze în jurnalul de evidență a Bisericii.
Episcopul s-a închinat Icoanei din centrul Bisericii și imediat a trecut în Altar. Prin ușile împărătești deschise, toată lumea a văzut cum episcopul a luat jurnalul de evidență și s-a apropiat de o fereastră. A răsfoit în grabă paginile și a oprit degetul în dreptul ultimei însemnări.

“Nectarie, Mitropolitul de Pentapolis” – cu un scris frumos era făcută ultima inscripție.

Episcopul a scăpat jurnalul din mâini și a căzut în genunchi. Știrea despre această mare minune i-a lăsat pe toți cei prezenți fără răsuflare.

După o pauză lungă de tăcere, oamenii nu au mai putut să-și stăpânească emoțiile, unii cădeau în genunchi, alții înălțau mânile în sus, se îmbrățișau și plângeau, mulțumind lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie. Abia acum fiecare dintre cei prezenți a început să înțeleagă ce s-a întâmplat în aceste zile minunate. Dumnezeu, Stăpânul Lumii, a auzit rugămințile inimilor oilor Sale credincioase, părăsite în acest îndepărtat sătuc și le-a trimis un mare pastor, din Împărăția Cerurilor.

Stăpânul pămânestc al turmei, din slăbiciunea sa a uitat de mica turmă care i-a fost încredințată, dar nu a uitat de ea și Stăpânul cerului și al pământului.
O săptâmână întreagă, în anul 2001, Sfântul Nectarie, care a murit în anul 1920, s-a aflat printre cei vii, țăranii și familiile lor, a slujit în Biserica lor, a participat cu ei la drumul Crucii, a condus Prohodul Domnului, a cântat alături de ei imnuri și rugăciuni, i-a mărturisit, mângâiat și binecuvântat. Niciodată nu mai auzise ei până atunci asemenea cuvinte despre Dumnezeu. Părea că acest bătrân Gheronda cu voce blândă, L-a cunoscut personal pe Domnul.

Doar acum oamenii au înțeles care era izvorul acelei bucurii nepământești, ce le umpluse inimile, a acelor lacrimi de pocăință, care i-au însoțit, și pe care nimeni n-a încercat să le rețină sau să se rușineze de ele. De ce nu-și mai doreau nici hrană și nici somn, ci doar să fie în rugăciune alături de acest binecuvântat păstor.
Icoana Sfântului Nectarie s-a aflat mereu în Biserica lor la un loc de cinste, dar niciunul dintre ei, nu l-a recunoscut. Această taină a fost ascună până la un timp de către Dumnezeu Însuși.
Sursa - https://marturieathonita.ro/

Deep Purple-Perfect Strangers

Scriind poeme de Gabriela Dangu

Scriind poeme, mi-ai devenit , tu, lume,

M-ai imbracat în fire de cuvinte şi brocarte,

Iar  versul tău e făcut parc-anume,

Să-mi fie cale-n viaţa asta, pân` la moarte.

 

Scriind poeme, nu mai contează a cui e vina,

Sau cum e timpul ce ne trece prin artere,

Noi, împreună, noi suntem Lumina,

Eu…îţi iubesc şi infinitul din tăcere.

 

Tăcerea ta îmi sfâşie silabe,

Te vreau, iubito, doar scriind poeme,

Nu-mi lăsa viaţa plină de coli albe,

Învăluie-mă in vii strofe şi în vreme.

 

Îmi scriu confesiunea pe coala ta, duhovnic,

Sărutul mi-l înmoi în apa-ţi vie,

Mă lasă, doar , pe sânu-ţi feciorelnic,

Să  îmi aştern iubirea pe hartie.

 

Te-oi căuta în fiece poem,

Prin rime, prin distihuri şi-n fiece măsură,

Cu fiecare vers la mine eu te chem,

`ţi-nchin poeme , iubire tu îmi jură.

 

Mi-e versul plin de frumuseţea-ţi, toată,

De-a ta nemărginire şi de-un surâs  stingher,

Tu eşti a mea şi fi-vom, înc-odată,

În mii de stele-i scris poemul meu, pe cer.

 

În lacrimile dimineţiii `nmoi  dar, tocul,

Îţi scriu pe suflet eternul meu poem.

Doar morţii mele i-a venit, trist, sorocul,

De-o veşnicie, când tu plângi, şi literele-mi gem….

 

Scriind poeme, azi, în prag de toamnă,

De dor de tine, de dor de curcubee

Întru iubire tu, dară, mă condamnă,

Te regăsesc în fiece culoare, vers, crâmpeie…

 

În  prag de rime, ţi-oi săruta avântul

Şi tresărirea dulce de pe ale tale buze,

Am să-ţi înnod între cosiţe vântul,

 Pe frunte, împletită, coroană doar de frunze.

 

Tu vei pleca odata cu apusul,

Spre altă zi din noi, spre începuturi,

Mă lasă să-ţi sărut, la-ncheietura mâinii, pulsul

Şi-n colţul gurii să-ţi scriu, minune, fluturi…

 

Poţi să-mi iei tot, şi inima şi ploaia mea şi visul,

Nemărginirea ia-mi şi iarna ce-o să vină,

Să-mi laşi, te rog, iubirea ta şi scrisul,

Să pot cu el să-ţi dăruiesc lumină.

 

Am să te-mbrac în strofe-recviemuri,

De-ai să mă laşi să-mi scriu, pe veci, poemul,

Când ţi-oi picta pe trupu-ţi vremuri,

Căci scrisu-mi este viaţa şi blestemul.

 

Iar, întru clipa ce-n moarte mă apasă,

În vremea când nu mai credeam că vii,

Iubita mea, te  rog, mă lasă

Să-ţi scriu un vers pe chip şi două solilocvii.

 

Pe-o coală albă poemul mi-l compun,

Îţi scriu, iubito, de dragoste şi  dor,

În litere doar pentru  tine eu mă descompun,

Le-adun apoi şi ti le dau, covor.

 

`ţi voi scrie, atunci, de-acum`nainte, vieţi,

Iubita mea, tu, muza mea dintotdeauna,

`ţi voi închina poeme în orice dimineţi,

Iubirea noastra, pe vecie, este Una.

Frederic Chopin - Concertul pentru pian nr.2 interpretat de Arthur Rubinstein si Filarmonica din Londra 1975

Jean-François Millet

Jean-François Millet s-a născut pe 4 octombrie 1814 într-o familie de țărani înstăriți, la Gruchy, în apropiere de Cherbourg. Moșia părintească se întindea pe colina de pe malul canalului La Manche. Pictura l-a atras pe Millet foarte devreme, în 1833 pleacă la Cherbourg, unde își începe studiile sub îndrumarea peisagistului Mouchel. Începând cu anul 1835, se dedică exclusiv picturii.

La Paris, Millet este admis la Academia de Arte Frumoase și se înscrie la atelierul lui Paul Delroche. Când în 1839 i se sfârșește bursa, Millet își acoperă cheltuielile pictândportrete. În anul 1841 se căsătorește cu Pauline-Virginie Ono, împreună se mută la Paris. În această perioadă - denumită mai târziu "perioada înflorată" - Millet pictează tablouri frivole și senzuale sub influența stilului rococo, după exemplul lui Jean-Honoré Fragonard. În anul 1844, Pauline moare de tuberculoză, iar Millet se întoarce la Cherbourg.
După doar un an, 1845, Millet se mută la Le Havre împreună cu noua prietenă, Catherine Lemaire. Aici pictează portrete și scene păstorești. La sfârșitul aceluiași an, se reîntoarce la Paris și cunoaște pictori ca Constant Troyon,Narcisse Diaz de la Peña, Honoré Daumier, Antoine Louis Barye, Théodore Rousseau. Reușește să-și expună tablourile în diverse galerii. Se împrietenește cu Alfred Sensier, cu care va coresponda până la sfârșitul vieții și care va scrie în 1881 o amplă monografie asupra vieții și operei artistului.
Când revoluția din februarie 1848 pune capăt domniei regelui Ludovic Philip și ia naștere efemera "A Doua Republică" (1848-1852), Millet păstrează distanță față de aceste evenimente. Tabloul său intitulat Vânturarea grâului a fost totuși cumpărat cu cinci mii de franci de ministerul de interne al guvernului provizoriu, un preț exorbitant pentru acel timp. A mai primit și alte comenzi de stat în valoare de 1800 de franci.
Aceste sume îi oferă lui Millet posibilitatea de a părăsi Parisul. În iunie 1849, pleacă împreună cu prietenul său, sculptorul Charles Jacque, la Barbizon, așezare aflată în pădurea Fontainebleau. Millet va ajunge împreună cu prietenul său, pictorul Théodore Rousseau, conducătorul grupului de artiști, care mai târziu va căpăta denumirea "Școala de la Barbizon".

În sfârșit apar și cumpărătorii amatori de pictură, ceea ce îi oferă un venit regulat, deși modest. În anii cincizeci este vizitat din ce în ce mai des de pictori de peste ocean. Din această perioadă datează, printre alte opere, celebrul tablou intitulat Culegătoarele de spice (1857) (reprezentând un aspect al mottainai-ului). Critica reproșează artistului că a avut curaj să înfățișeze trei țărănci cărora li s-a permis să adune spicele rămase pe câmp după recoltă și este acuzat de un realism exagerat de radical. Alți critici apreciază în schimb meticulozitatea autorului în elaborarea temei, descoperind inițierea unei noi tendințe în artă. Millet a zugrăvit cu un talent incontestabil munca și oboseala fizică a acestor țărănci. În planul al doilea al tabloului se desfășoară secerișul, la care nu iau parte personajele principale din pictură, dovadă a nedreptății vieții țărănești.
În 1867, cu ocazia Expoziției Universale, are loc și expoziția sa retrospectivă. În 1870, din cauza războiului, se mută pentru șase luni într-o localitate aproape de Cherbourg. În 1871, când capitala Franței este cuprinsă de tulburările revoluționare, Millet refuză să devină membru al Uniunii Artiștilor Adepți ai Comunei. Din ce în ce mai bolnav, nu reușește să execute comanda decorării Pantheonului cu scene din viața Sfintei Genoveva.
Moare pe 20 ianuarie 1875, la Barbizon.

Tabloul Gospodărie la Gréville a fost pictat în Normandia și este o operă de o importanță deosebită, fiind precursoare a impresionismului. Gama coloristică a pictorului este foarte bogată. Așază alături culoarea cald-roșiatică a pereților și tonurile luminoase ale cerului, precum și verdele vegetației.

Tabloul intitulat Angelus este lucrarea cea mai cunoscută a lui Millet, în care artistul a dorit să zugrăvească pioșenia țăranilor vremii sale. Valoarea lui a crescut de la 1000 de franci, când a fost vândut pentru prima dată în 1860, la 800.000 de franci în 1890, când a fost recuperat pentru Muzeul Louvre din Paris.

În tabloul Păstorițe torcătoare din Overnie, Millet realizează efectele naturale ale cerului prin pictarea tușelor transparente ale albului norilor pe albastrul dens al cerului. Folosindu-se de procedeul luminării unor detalii și lăsării în umbră a altora, el obține modelarea personajului atât de plastic, încât acesta devine aproape palpabil.

Cu tabloul Lecția de tricotat, Millet demonstrează calitatea sa de colorist extraordinar. Nuanțele de albastru se potrivesc foarte bine cu galbenul dintr-o parte veșmintelor. Iluminarea este echilibrată de razele de lumină care cad pe mâinile sârguincioase ale copilei. Compoziția amintește de tabloul lui Johannes Vermeer, Femeie lucrând dantelă.

Galerie de picturi