Kurt Savoy - "Night and day"

Leonid Afremov -Bottle Jaz

Queen - Live At Milton Keynes Bowl

Buddy Guy-I Left My Blues in San Francisco (Full album 1967)

“I Left My Blues in San Francisco” is the debut studio album by American blues artist Buddy Guy. Future Rotary Connection producer and keyboardist Charles Stepney provided orchestration and drums on some tracks.

“I Left My Blues in San Francisco” este albumul de debut al bluesman-ului American Buddy Guy. Viitorul producator de la Rotary Connection si claparul Charles Stepney au furnizat orchestratia si tobele pe cateva dintre piese.

List of tracks

1.       "Keep It to Myself" Sonny Boy Williamson    2:30

2.       "Crazy Love"          Willie Dixon 2:20

3.       "I Suffer With the Blues" Guy    2:44

4.       "When My Left Eye Jumps"       Dixon, Al Perkins   3:53

5.       "Buddy's Groove" Barge 3:42

6.       "Goin' Home"        Dixon 2:39

7.       "She Suits Me to a Tee"  Guy    2:14

8.       "Leave My Girl Alone"     Guy    3:25

9.       "Too Many Ways"  Dixon 2:14

10.      "Mother-in-Law Blues"    Barge 2:41

11.      "Every Girl I See"   Dixon, Michael M.P. Murphy     3:41

Personnel

Buddy Guy - vocals, guitar

Additional musicians and production

Gene Barge - producer, orchestration, Tenor saxophone on tracks 1, 2, 7, 9, 10 and 11

Lefty Bates - guitar on track 4

Milton Bland - tenor saxophone on track 8

Reggie Boyd - bass on tracks 2, 9, and 11

Malcolm Chisholm - editor

Jarrett Gibson - tenor saxophone on track 4

Jerry Griffith - cover photo and album design

Lafayette Leake - organ on track 4

Abe Locke - tenor saxophone on track 4

Ron Malo - supervising engineer

Jack Meyers - bass on track 4

Matt Murphy - guitar on tracks 2, 8, 9 and 11

Dave Purple - editor

A.C. Reed - tenor saxophone on track 8

Leroy Stewart - bass on track 8

Charles Stepney - orchestration, drums on tracks 1, 7, and 10

Phil Thomas - drums on tracks 2, 4, 9, and 11

Sonny Turner - trumpet on track 4

Bill Utterback - illustration

Phil Upchurch - bass on tracks 1, 7, and 10

Murray Watson - trumpet on track 4

Unknown - Baritone saxophone on tracks 1, 7 and 10; bass on tracks 3, 5 and 6; drums on tracks 3, 5, 6 and 8; guitar on tracks 1, 5, 7 and 10; organ on tracks 3 and 8; piano on tracks 1, 2, 5, 6, 7, 9, 10 and 11; and tenor sax on tracks 1, 5, 6, 7 and 10

EL GRECO

El Greco (nume în spaniolă influențat de italienescul- "Il Greco" - Grecul), numele sub care este cunoscut Δομήνικος Θεοτοκόπουλος (Domênikos Theotokópoulos), (* 1541, Candia azi Heraklion / Creta - † 7 aprilie 1614, Toledo / Spania), a fost un pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării.

Domênikos (Domínikos) Theotokópulos (în traducere literală numele familiei sale înseamnă "fiul Maicii Domnului") s-a născut în anul 1541 în Candia(Handáka), (în prezent portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune venețiană. Nu deținem nici un fel de informație referitoare la anii de tinerețe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat din 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui, "Maestrul Menegos Theotokopoulos" și cuvântul adăugat de el însuși -"zgurafos" (în dialect grec local: pictor). În felul acesta știm că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn și în fresce.

Următorii doi ani ai vieții lui El Greco rămân o necunoscută pentru biogafi. Însemnările din arhive ne informează că în luna august 1568 se pregătește să expedieze, de la Veneția la Candia, desenele unui cartograf, și el originar din Creta. Intră probabil ca ucenic în atelierul lui Tiziano sau lucreză pentru alt pictor. Doi ani mai târziu, îl întâlnește la Roma pe Tintoretto, care va fi următorul său maestru.Giulio Clovio, miniaturist și filosof iluminist, protector al pictorului, îl recomandă influentului și bogatului cardinal Alessandro Farnese. Condițiile sunt favorabile și tânărul grec începe să aibă comenzi. În1572, Domênikos Theotokópulos devine membru al corporației pictorilor din Roma, cunoscută sub numele de "Academia Sfântul Luca". Relațiile cu pictorii din Roma nu sunt din cele mai bune, și în scurtă vreme va părăsi Italia, plecând în Spania, unde la Escurial regele Filip al II-lea a început construirea unui imens palat-mănăstire, o ocazie pentru numeroși artiști de a-și găsi de lucru.

În anul 1577, după ce sosește la Toledo, El Greco primește din partea lui Diego de Castilla comanda pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstiriiSanto Domingo el Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru sacristia catedralei orașului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă "El Espolio" ("Dezbrăcarea lui Hristos", 1577-1579) și picturile de altar. Grație acestor adevărate capodopere, succesul său este răsunător. După ani de peregrinări, emigrantul cretan își găsește în sfârșit locul, va rămâne până la moarte în Toledo. Spaniolii îl numesc "El Greco", folosind forma italiană "Greco", și nu expresia castiliană "Griego", cum ar fi fost de așteptat. Totuși, pictorul continuă să-și semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc. Adaugă adeseori "cretan" sau "executat de un cretan". Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide, Plutarh,Lucian și Vitruviu, dar și scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto și Tasso.

În schimb, în biblioteca lui nu se găsesc operele autorilor secolului de aur al literaturii spaniole. Nimic nu dă de înțeles că l-ar fi interesat creația lui Lope de Vega sau poemele lui Luis de Gongora, care spune într-una din poeziile sale despre El Greco că "și-a pus sufletul pe lemn și viața pe pânză". La un an după ce a sosit la Toledo, pictorului i se naște primul fiu, Jorge Manuel. Mama copilului este Jeronima de las Cuevas, al cărei nume îi indică originea aristocratică, femeie cu care, totuși, El Greco nu se va căsători niciodată. În scurtă vreme, frumusețea tablourilor lui El Greco atrage atenția regelui Filip al II-lea, un mecenat al artei, care îl cheamă pe pictor la Madrid și îi încredințează câteva comenzi. Când artistul îi prezintă regelui"Martiriul Sfântului Mauriciu", pe care acesta i-l comandase, suveranul este nemulțumit. Pictorul, afectat de reacția regelui, se întoarce pentru totdeauna la Toledo în anul 1583.

Din fericire, în Castilia comenzile îi vin de peste tot. El Greco stabilește contacte totodată și cu negustorii de tablouri care aprovizionează piața obiectelor de artă din întraga Spanie cu creațiile artistului. În pofida dizgrației regale, în atelierul pictorului activitatea este febrilă. Începând din anul 1589, El Greco închiriază palatul marchizei de Villen. Câștigă într-adevăr mult, dar își administrează prost banii și, în ultimii ani de viață, îl asaltează creditorii. În ziua de 7 aprilie 1614El Greco își sfârșește zilele. Deși nu-și scrie testamentul înainte de a muri, îi lasă fiului său moștenire două sute de tablouri și o bogată bibliotecă. El Greco,umanistul cretan, a iubit orașul Toledo și și-a găsit inspirația în Castilia arsă de soare. A fost îngropat în cripta mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, ale cărei altare le ilustrase cu picturile sale. În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat în mod naiv să se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecință a astigmatismului de care suferea. Mulți au văzut în el un vizionar dezechilibrat.

Chiar și astăzi, El Greco continuă să surprindă. Prețul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câțiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. NumaiVelázquez, care nu și-a ascuns niciodată admirația față de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În Franța, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet și Manet. Picasso va nutri o adevărată fascinație față de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Ceația lui El Greco devine și punctul de referință al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor.

În Muzeul Național de Artă al României din București se găsesc trei opere ale lui El Greco. "Martiriul Sfântului Mauriciu" este o replică a exemplarului care se află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în București este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuși pictor. Majoritatea specialiștilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938,Al. Busuioceanu 1937) consideră totuși că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993. "Închinarea păstorilor" este una din cele câteva versiuni cu această temă ieșite din atelierul lui El Greco în anii 1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din Madrid, destinat inițial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstirea Santo Domingo el Antiguo. În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureștean, "Logodna Mariei", este un unicat, a cărui autenticitate este unanim recunoscută.

"El Greco este o chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt, El Greco este privirea unui deținut îndreptată spre o fereastră îndepărtată, El Greco este un pescuitor de perle". (Jean Cocteau, 1943)

"El Greco este cel mai autentic dintre pictorii spanioli, a insuflat personajelor sale tristețe exact în același moment când Cervantes a dat naștere veșnic actualului <<Cavaler al tristei figuri>>". (Manuel Cossio, 1908)

Galerie de picturi

Sfanta Treime

Sfanta Treime este praznuita a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor. De Sfanta Treime Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: "Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata faca­torul si intru tot puternicul Duh, Care este unul din Treime Dumne­zeu."
Denumirea aceasta, de data mai noua, reprezinta probabil o influenta catolica (la catolici Sfanta Treime e sarbatorita in prima Duminica dupa Rusalii). In sec. XII, nici in Apus nu era inca generalizata o asemenea sarbatoare, ci era privita in unele manastiri ca o inovatie; ea a fost stabilita definitiv in Apus abia la 1334.

Sursa - Crestin Ortodox.ro

1 IUNIE - Ziua Copilului

 

Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. În România este sărbătorită în data de 1 iunie.

Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts: Leonard a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii. Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

Data zilei copilului variază foarte mult între țări. Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China și SUA.

Argentina sărbătorește a doua duminică din luna august.

Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie.

Albania sărbătorește în data de 1 iunie.

Armenia sărbătorește în data de 1 iunie.

Austria sărbătorește în data de 20 septembrie.

Azerbaijan sărbătorește în data de 1 iunie.

Africa Centrală: În Republica Congo, Republica Democrată Congo, Camerun, Guineea Ecuatorială, Gabon, Ciad și Republica Centrafricană Ziua Copilului se sărbătorește pe 25 decembrie.

Africa de Sud sărbătorește în prima sâmbătă a lunii noiembrie.

Bangladeș sărbătorește în data de 17 martie.

Bolivia sărbătorește în data de 12 aprilie.

Bosnia și Herțegovina sărbătorește în data de 1 iunie.

Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie.

Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie.

Columbia sărbătorește în ultima sâmbătă a lunii aprilie.

Chile sărbătorește în prima zi de miercuri din luna octombrie.

Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.

Cambodia sărbătorește în data de 1 iunie.

Canada sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Costa Rica sărbătorește în data de 9 septembrie.

Croația sărbătorește în data de 11 noiembrie.

Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.

Cehia sărbătorește în data de 1 iunie.

Coreea de Nord sărbătorește în data de 1 iunie.

Coreea de Sud sărbătorește în data de 5 mai.

Ecuador sărbătorește în data de 1 iunie.

Elveția sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Egipt sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Eritreea sărbătorește în data de 8 decembrie.

Filipine sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Finlanda sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Germania de la reunificarea Germaniei se sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-ului și 20 septembrie sărbătoarea Republicii Federale Germania.

Grecia sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Guatemala sărbătorește în data de 1 octombrie.

Honduras sărbătorește în data de 10 septembrie.

Haiti sărbătorește în data de 12 iunie.

Hong Kong sărbătorește în data de 4 aprilie.

Indonezia sărbătorește în data de 23 iulie.

India sărbătorește în data de 14 noiembrie.

Irlanda sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Japonia sărbătorește în data de 5 mai.

Kazahstan sărbătorește în data de 1 iunie.

Laos sărbătorește în data de 1 iunie.

Maldive sărbătorește în data de 10 mai.

Marea Britanie sărbătorește în a doua duminică a lunii mai.

Malaezia sărbătorește în mod tradițional pe 1 octombrie. În zilele noastre este sărbătorită și pe 20 noiembrie.

Mongolia sărbătorește în data de 1 iunie.

Mozambic sărbătorește în data de 1 iunie.

Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie.

Norvegia sărbătorește în data de 17 mai.

Nigeria sărbătorește în data de 27 mai.

Noua Zeelandă sărbătorește în prima duminică din luna martie.

Nicaragua sărbătorește în data de 1 iunie.

Polonia sărbătorește în data de 1 iunie.

Pakistan sărbătorește în data de 1 iulie.

Palestina sărbătorește în data de 5 aprilie.

Panama sărbătorește în a treia duminică a lunii iulie.

Paraguay sărbătorește în data de 16 august.

Peru sărbătorește în a doua duminică a lunii aprilie.

Rusia sărbătorește în data de 1 iunie.

Republica Moldova sărbătorește în data de 1 iunie.

Serbia sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Slovacia sărbătorește în data de 1 iunie.

Suedia sărbătorește în prima zi de luni a lunii octombrie.

Spania sărbătorește în a doua duminică a lunii mai.

Sri Lanka sărbătorește în data de 1 octombrie.

Sudan sărbătorește în data de 23 decembrie.

Statele Unite ale Americii sărbătorește în a doua duminică a lunii iunie.

Surinam sărbătorește în data de 5 decembrie.

Singapore sărbătorește în prima zi de vineri a lunii octombrie.

Sudanul de Sud sărbătorește în data de 23 decembrie.

Thailanda sărbătorește în a doua sâmbătă a lunii ianuarie.

Trinidad și Tobago sărbătorește în data de 20 noiembrie.

Tunisia sărbătorește în data de 11 ianuarie.

Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie.

Tuvalu sărbătorește în prima zi de luni a lunii august.

Uruguay sărbătorește în a doua duminică a lunii august.

Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai.

Ucraina sărbătorește în data de 1 iunie.

Venezuela sărbătorește în a treia duminică a lunii iulie.

Vanuatu sărbătorește în data de 24 iulie.

Vietnam sărbătorește în data de 1 iunie.

Walt Whitman

Walter Whitman (31 mai 1819 - March 26, 1892) a fost un poet american , eseist , jurnalist şi umanist . El a fost o parte din tranziţia între transcendentalism şi realism , care încorporează ambele opinii în operele sale. Whitman este unul dintre cei mai influenţi poeţi din canonul american, adesea numit tatăl versului liber . Opera sa a fost foarte controversata la vremea ei.

Nascut pe Long Island , Whitman a lucrat ca jurnalist, un profesor, un functionar public, şi ca asistent medical de voluntariat în timpul Războiului Civil American. Dupa un accident vascular cerebral spre sfârşitul vieţii sale, s-a mutat la Camden, New Jersey, în cazul în care starea lui de sănătate a continuat să scadă. A murit la vârsta de 72 şi înmormântarea lui a devenit un spectacol public.

Deşi biografii continua să dezbatere sexualitatea lui, el este, de obicei, descris ca fiind fie homosexuale sau bisexuale în sentimentele lui si atractii. Cu toate acestea, există un dezacord între biografi dacă Whitman a avut experiente sexuale reale cu bărbaţii. Whitman a fost preocupat si de  politica, pe tot parcursul vieţii sale. El a sprijinit Proviziunea Wilmot şi s-a opus extinderii sclaviei în general. Poezia sa a prezentat o viziune egalitară şi la un moment dat el a fost pentru abolirea sclaviei, dar mai târziu el a văzut mişcarea aboliţionistă ca o ameninţare la adresa democraţiei.

Whitman la 1860

El a fost al doilea din cei nouă copii  şi a fost poreclit imediat "Walt" să fie distins de tatăl său, Walter Whitman Sr. La vârsta de unsprezece Whitman a încheiat şcolarizarea formală.  El a încercat apoi ocuparea forţei de muncă pentru venituri suplimentare pentru familia sa, el a fost un baiat de birou pentru doi avocaţi, iar mai târziu a fost un ucenic. La vârsta de 16 mai 1835, Whitman a plecat de la Steaua şi Brooklyn.  El s-a mutat la New York pentru a lucra ca tipograf. Whitman a predat intermitent la diferite şcoli până în primăvara anului 1838, deşi el nu a fost mulţumit ca profesor.

Whitman la 1848

El a experimentat mai intai  o varietate de genuri literare populare, care au apelat la gusturile culturale ale perioadei.  În curând in 1850, el a început să scrie ceea ce va deveni Fire de iarba, o colecţie de poezie pe care el  continua s-o editeze şi revizuiasca până la moartea sa. 

La începutul anului 1873, Whitman a suferit un  accident vascular cerebral care l-a paralizat; mama sa a murit în luna mai a aceluiaşi an. Ambele evenimente au fost dificile pentru Whitman şi l-au lăsat deprimat.  El s-a mutat la Camden, New Jersey pentru a trăi cu George fratele său, acordând o cameră şi bord până când a cumparat propria casa pe Mickle Sf. în 1884.  În acest timp, el a început socializarea cu Maria Oakes Davis, văduva unui căpitan de vapor, care locuia în apropiere.  Ea s-a mutat  cu Whitman pe 24 februarie 1885 pentru a servi ca menajera sa, în schimbul de inchiriat gratuit. În acest timp, Whitman a ediţat a produs Fire de iarba în 1876, 1881 şi 1889.

Casa din Camden, New Jersey

Whitman a murit pe 26 martie 1892.  O autopsie a dezvăluit ca plamanii lui s-au diminuat până la o capacitate de respiraţie de a opta parte din cea normala a acestora, rezultand o pneumonie bronşica şi că un abces de dimensiunile unui ou pe piept a erodat una din coastele lui.  Cauza decesului a fost oficial enumerata ca "pleurezie pe partea stângă, consumarea plamanului drept, generat de tuberculoză.

Cântec murmurat pentru vremea liliacului

Îmi cânt acum bucuria din vremea liliacului,

(întorcându-mă în amintire).

Pentru slava Naturii, tu, limbă, voi buze,

alegeţi-mi suvenirurile din cea mai

îndepărtată vară,

Adunaţi semnele de bun venit (aşa cum copiii

adună pietricele şi scoici şi le înşiră pe un fir),

Puneţi-le în aprilie, în mai; viaţa orăcăie în heleşteie,

aerul e transparent,

Albine, fluturi, vrabia cu ciripitul ei simplu,

Albastra, săgetătoarea rândunică; nu uitaţi

eretele fluturându-şi aripile aurite;

Lumina irizată, fumul care urcă, aburii,

Luciul apelor cu peşti în el şi cu azurul cerului

deasupra.

Totul e vesel şi strălucitor: izvoarele curgând,

Pădurile de arţari, crestarea în februarie a arborilor,

pregătirea zahărului din seva lor;

Sturzul sărind de colo, colo, cu ochiul lui luminos,

cu pieptul arămiu,

Cu limpedele lui cântec muzical de la răsăritul

soarelui şi apoi din amurg,

Zburând iute printre merii din livadă unde face

cuib pentru soaţa lui;

Zăpada topită din martie, salcia arătându-şi

mugurii verzi-gălbui…

Primăvara a sosit! Vara e aproape! Şi ce e în ea

şi din ea?

Tu, suflete, liber, căutând fără odihnă

nici eu nu ştiu ce,

Vino să nu mai zăcem aici, hai sus şi

departe!

O, dacă aş putea să zbor ca pasărea,

Ori să evadez, să navighez asemeni unei corăbii,

Să plutesc cu tine, o, suflete, peste tot, prin

toate ca o navă pe mare!

Adunând semne, cele ce au fost la început,

cerul albastru, iarba, picăturile din roua

dimineţii,

Parfumul de liliac, boschetele cu întunecatele

lor frunze crestate ca nişte inimioare,

Toporaşii, micile, delicatele, palidele flori

numite Nevinovatele,

Exemple nu numai pentru ele însele, ci şi

pentru atmosferă.

Înfrumuseţând boschetul care îmi place,

Şi cântând cu păsările

Un cântec de bucurie din vremea liliacului,

mă întorc în amintire.

Cântec despre mine

fragment

E cineva fericit când se naşte?

 Mă grăbesc să-i informez şi pe ea şi pe el

că la fel de fericit e unul care moare

şi eu ştiu asta

Eu trec pragul morţii cu cel care pleacă

şi-l trec înapoi cu noul născut la prima scăldătoare

eu nu-s doar acela cuprins între pălărie şi ghete

Şi observ felurite lucruri, nu-s două la fel

şi fiecare-i bun în felul său,

Pământul bun şi bunele stele şi toate

cele bune din sateliţii lor.

Eu nu sunt pământ, nici satelit al

vreunui pământ,

Eu sunt ortacul şi tovarăşul neamurilor

toate la fel de nepătrunse şi nemuritoare ca mine,

(Ele nu ştiu cât sunt, dar eu ştiu)

Fiecare soi e pentru sine şi-al său, pentru mine

şi-ai mei sunt masculinul şi femininul,

Pentru mine sunt cei ce-au fost băieţi şi

iubesc femei,

Pentru mine bărbatul semeţ care simte

cât de tare ustură rana insultei,

Pentru mine ibovnica şi fata bătrână,

 pentru mine mamele şi mamele mamelor,

Pentru mine buzele care-au surâs şi ochii

care au plâns,

Pentru mine copiii şi cei ce fac copii.

Dezbrăcaţi-vă! nu sunteţi vinovaţi în ochii mei,

nici dispreţuiţi, nici daţi la rebut,

Văd prin mătase şi prin bumbac

dacă sunteţi voi sau nu sunteţi,

Vă dau târcoale, tenace, neobosit şi receptiv,

şi nu mă pot smulge de-aici.

Pogorarea Sfantului Duh - Rusaliile

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime,Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.
Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.
Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea "Faptele Apostolilor" (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.

La Pogorarea Duhului au fost prezenti numai Apostolii?
Textul "Cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc" (FA. 2, 1), a dat nastere la multe nedumeriri, pentru ca nu se precizeaza cine sunt acei "toti". Din dorinta de a aduce mai multa lumina in acest caz, versiunea romana a Noului Testament a introdus termenul de "Apostoli".
Insa, daca se omite cuvantul "Apostoli", poate rezulta ca in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului.
Faptul ca limbile apar "impartite", denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfinteste pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoane in comuniune sau pentru comuniune.
Rusaliile - momentul in care Apostolii incep sa graiasca in limbi necunoscute
Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci. Au descoperit invatatura Mantuitorului si altor neamuri, in diferite limbi. Inceputul a avut loc chiar in aceasta zi, a Pogorarii Duhului Sfant, cand s-au facut intelesi de toti iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputand sa-si explice cum de puteau predica in graiuri diferite, unul dintre ei ii acuza ca ar fi "plini de must", adica beti (F.A. 2, 13). Atunci Sfantul Petru a luat cuvantul pentru a-i apara pe Apostoli de o asemenea invinuire, dar si pentru a vorbi multimilor despre Hristos. El le-a descoperit ca se implinise profetia lui Ioil: "Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul" (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). In urma cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.
Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.
Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.Sursa - Crestin Ortodox.ro - Adrian Cocosila

LEO SAYER-When I Need You

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.

Primii ani

S-a născut pe data de 23 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46, numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zăhăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă. La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere. Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.

În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câstige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.

În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.

În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.

În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său) .

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari,Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian. Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa. În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu. A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.

Interbelicul

După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei cu Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.

În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autoritățile germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdictii si reabilitari

În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", în care, printre altele, acuzînd pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața publică în căsuța lui de la Mărțișor unde ar fi supraviețuit, după cum afirma, din vânzarea cireșelor.

În perioada 1952 - 1967 poetul va fi „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin București". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul

La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion Theo. Până în 1910 -când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal"- publică la mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească etc...

Premii si distinctii

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder); este sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv, 85 de ani ca poet național.

Opere

·         Cuvinte potrivite, poezii, 1927

·         Icoane de lemn, tablete, 1929

·         Poarta neagră, tablete, 1930

·         Flori de mucigai, poezii, 1931

·         Cartea cu jucării, poezii, 1931

·         Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933

·         Ochii Maicii Domnului, 1934

·         Cărticica de seară, poezii, 1935

·         Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934

·         Versuri, 1936

·         Ce-ai cu mine vântule?, 1937

·         Lina, roman, 1942

·         Eminescu, studiu critic, 1943

·         Versuri alese, 1946

·         Bilete de papagal, 1946

·         Una sută una poeme, 1947

·         Prisaca, 1948, poeme pentru copii

·         1907-Peizaje, 1955

·         Pagini din trecut, publicistică, 1955

·         Cântare omului, 1955

·         Frunze, 1961

·         Poeme noi, 1963

·         Cadențe, 1964

·         Silabe, 1965

·         Răzlețe, 1965

·         Versuri lungi, 1965

·         Ritmuri, 1966

·         Litanii, 1967

·         Noaptea, 1967.

·         O Furnica

Flori de mucigai

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă

Dragoste târzie

Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
Răzleţe streine le-mpreună,
Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă,
Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău si-atât, şi nu-ţi mai pasă
De toţi ai tăi, de toţi ai mei,
Jertfiţi unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beţia te prinsese de o dată,
Şi vreai să fii a mea de tot şi toată,
Călcând o pravilă uitând
Că ai ieşit din rând.
Şi te-am făcut să suferi, ştiu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit şi viu.
M-am prefăcut că nu-nţeleg,
Ca să rămâi ce eşti, şi eu întreg,
Şi te-am jignit cu voie, să mă ierţi,
Poţi să blestemi şi să mă cerţi,
Din depărtarea care îţi ascunde,
Cu plânşii ochi, şi coapsele rotunde.

 Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără păreche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

 Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.

 Despărţire

Când am plecat, un ornic bătea din ceaţă rar,
Atât de rar, că timpul trecu pe lângă oră.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă şi sonoră.

Poate mai bate încă momentul de atunci,
Poate-a tăcut îndată şi-aşteaptă să mai vie
Îmbrăţişarea veche, din nou precum a fost,
Şi lacrimile tale, în gara cenuşie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frântă-n geam.
Nu l-ai simţit că este părtaş la jalea noastră?

Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă
Şi cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat bătaia s-asculţi, pe cea din urmă?

 Adam şi Eva

Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.

Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu
Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări,
Stingher,
Făcuse şi luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorbă, nicio poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.

Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.

Mai poţi căsca de lene, iarăşi,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi-au cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.

Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.