Tom Waits - I hope that I don't fall in love with you

Tom Waits

Thomas Alan Waits (n. 7 decembrie 1949) este un compozitor, poet și actor american. Vocea sa particulară a fost descrisă ca fiind „înecată într-un butoi de whisky, atârnată la afumat pentru câteva luni și apoi călcată de o mașină”. Muzica sa combină blues, jazz, rock și alternativ. Waits a compus coloana sonoră a unor filme („Night on Earth”, regia Jim Jarmusch), precum și opera „The Black Rider”. Cariera sa include roluri în filmele „Down by Law”, „Coffee And Cigarettes”, „The Fisher King” („Regele pescar”, regia Terry Gilliam), „Bram Stoker's Dracula”. În 1980 s-a căsătorit cu Kathleen Brennan, care i-a devenit și colaboratoare la majoritatea proiectelor muzicale.

Tom Waits a debutat în 1973, cu albumul „Closing Time“. Cu vocea lui spartă şi seducătoare şi imaginaţia unui Peter Pan, muzicianul care a lansat de curând un nou album („Bad as Me“) e artistul-clopot. Îl vezi, dar niciodată nu-l poţi atinge.

Muzica americanului Tom Waits e greu de încadrat într-un stil anume. Ar putea fi aproape un artist-cult dacă n-ar urî atât de mult orice convenţie. Piesele sale se detaşează de mainstream, combină jazz-ul cu blues-ul, alătură gospel-ul, pop-ul sau chitara electrică. Apoi, iau sunete din viaţă şi le dau un nou sens - în cântecele lui Waits poţi auzi zgomotul unei străzi, al claxoanelor, o portavoce sau cutii de conserve izbindu-se unele de altele ca o grămadă de oase. Majoritatea performanţelor sale live - o mixtură de apropiere şi retragere - au fost descrise ca desprinse dintr-un circ. 

Farmecul distanţei 

Waits e nebunul, gingaşul, depravatul sau sentimentalul. E diavolul, călăreţul negru sau e pur şi simplu un adolescent care hoinăreşte pe străzi să cau­te sufletul unei seri de sâmbătă. Sau e toate astea la un loc, dar şmecheria e că oricât de bun ar fi, nu poţi ajunge la el. 

Parte din farmecul lui e tocmai această distanţă; se îmbracă într-un fel de haină de sticlă şi te lasă să-l vezi, dar nu să-l atingi. Puţinii care o fac sunt cei cu care e pe aceeaşi lugime de undă şi pe care-i păstrează lângă el pe viaţă: nevasta lui, Kathleen Brennan, care i-a şi compus majoritatea cântecelor - sunt căsătoriţi din 1980 şi Waits a fost citat spunând despre ea că are „imaginaţia unui opioman" -, regizorul Jim Jarmusch, de care-l apropie aceeaşi nevoie de nou, de experimental, de încălcare a regulilor. 

Dincolo de explozia artistică a lui Tom Waits se ascunde un timid închis care rar apare pe la vreo conferinţă de presă. Iar când apare, face mişto de orice ca să se eschiveze. În fond, s-a opus mereu modei, cursului firesc: „Încă de la «Closing Time», albumul de debut, din 1973, Waits a fost paralel cu trendul vremii: rock'n roll-ul. În era lui Elvis Presley, Waits îl prefera pe Gershwin, alegea pianul în locul chitarei şi pe Mose Allison în locul lui Chuck Berry. La începutul carierei, muzica lui înclina spre acustic şi răbdare emoţională, făcând în ciudă bliţurilor şi vitezei", notează Sasha Frere-Jones într-un text publicat în „The New Yorker" în octombrie 2011, când Waits şi-a lansat noul album, „Bad as Me".

Cu Iggy Pop in "Coffee and cigarettes"

S-a dezlănţuit Iadul
„Bad as Me" este un album cu care Tom Waits sparge regulile din nou, într-un moment în care conflictele şi schimbările sociale clocotesc în lume. O scenă numai bună pentru un carnaval ca al lui. „Bad as Me" e „plin de vervă ca o partidă de scrabble" mai scrie jurnalista de la „The New Yorker", concluzionând că nicăieri nu e mai evident asta decât în piesa „Hell Broke Luce". „Luce", care în engleză se citeşte la fel ca verbul a dezlănţui din expresia „to break loose", defineşte nişte peşti prădători de apă de râu, care trăiesc şi atacă în bancuri, şi e inspirat dintr-un graffiti de pe peretele închisorii Alcatraz - încă o trimitere la stilul lui Waits şi la căutarea unor noi forme de exprimare. 

"Îmi plac smogul, traficul, oamenii excentrici, vecinii gălăgioşi, barurile aglomerate şi-mi petrec majoritatea timpului în maşină, în drum spre filme." - spune Tom Waits.

La braţ cu Jim Jarmusch 

Bob: „E o lume frumoasă şi tristă."
Zack: „Da, e o lume frumoasă şi tristă, prietene." („Down by Law", 1986)

„Eu şi Tom ne cunoaştem de mai bine de opt ani. Nu e numai cântăreţul a cărui muzică m-a inspirat, ci şi un om pentru care am un respect adânc, personal. Îl admir fiindcă rămâne sincer cu el însuşi - şi-n ce face, şi-n viaţă. Îşi urmează propriul cod, care nu e întotdeauna cel dictat de legile, de regulile şi de aşteptările celorlalţi. Tom Waits e puternic şi direct. Nu-i nicio amăgeală sau prostie în spatele acestui om", povesteşte regizorul Jim Jarmusch la începutul unor dialoguri transcrise cu Waits, în 1992.

Jim Jarmusch, regele filmului experimental, şi Tom Waits, nebunul cu vocea „înecată într-un butoi cu whisky", fac unul dintre cele mai excentrice şi duete din lumea artistică. Îi uneşte pasiunea pentru nou, pentru ruperea regulilor cu orice preţ. Au fost regizor-muzician, când Waits a compus coloana sonoră pentru filmul „Night on Earth" (1991) şi regizor-actor, cu Waits jucând în „Down by Law" (1986) personajul Zack - într-un trio de băieţi de oraş răzvrătiţi, alături de John Lurie şi Roberto Benigni -, şi „Coffee and Cigarettes" (2003) - e memorabil în dialog cu Iggy Pop, într-o scenă de cafenea care se deschide cu scuze pentru întârziere şi-o replică inocent-metafizică despre trafic. 

Waits a mai fost descreieratul Reinfield dintr-un sanatoriu, în „Dracula" (1992) lui Bram Stoker, un personaj gutural, care mănâncă animale vii, - muşte, păsări - şi imploră pentru o pisică. (Are şi-o replică savuroasă: „Tot ce-i viu mă interesează!"). Şi a jucat în „Regele pescar" (1991) al lui Terry Gilliam, la rândul său un regizor care a căutat forme alternative de exprimare. 

Un Chevrolet în flăcări şi amintiri din copilărie
Însă, dintre toţi regizorii cu care a lucrat, Waits a rămas apropiat doar de Jarmusch, el fiind şi singurul care-a reuşit să-l facă să vorbească despre copilărie, în dialogurile din 1992. 
Înregistrate acasă la Waits, dar, cel mai des, în timp ce conducea fie Cadillacul din 1964, fie un Chevrolet El Camino din 1965, maşinile lui de colecţie, discuţiile sar de la subiecte ca extratereştri, muzică şi limbaj, la copilărie. „Făceam o baie în ocean. Aveam cam 7 ani", îi povesteşte Waits lui Jarmusch când regizorul îl roagă să-i spună o amintire de când era mic. Povestea e, cumva, şi esenţa muzicii şi-a lui Waits cel de-acum. 

„Se lăsa seara şi tata începuse să fluiere după mine, să mă cheme acasă. Apa îmi ajungea până la piept, era vară şi ieşisem în larg mai mult decât ar fi trebuit. Aveam sentimentul ăla ciudat pe care-l ai când eşti pe-o plajă şi-ncepe să se întunece şi ştii c-ar fi cazul să intri în casă. O ceaţă deasă se lăsase peste partea de ocean unde mă aflam - eram în Mexic. Deodată, o navă de piraţi a ieşit din ceaţă. Eram foarte aproape, din pânzele ei ieşea fum şi piraţi morţi atârnau sau cădeau de pe punte. Am rămas împietrit. Pur şi simplu, pentru că mi-am dat seama că vedeam asta. Corabia ieşise din ceaţă şi când m-am întors s-o ating dispăruse din nou. Le-am povestit părinţilor şi, evident, s-au uitat la mine c-o privire lungă: «O navă de piraţi? Băiete, zici c-ai văzut o navă de piraţi? Iubire, Tom a văzut o navă de piraţi!» Şi eu mă gândeam: dar am văzut-o, pe cuvânt, era o navă a morţii, cu steag cu craniu şi oase încrucişate şi tot ce trebuie." 

Notează Jarmusch: „Aventura noastră s-a oprit când Chevroletul a luat foc în timp ce mergeam -  a fost un final potrivit pentru o întâlnire impredictibilă cu Tom Waits". 

"Îl admir pe Tom Waits fiindcă rămâne sincer cu el însuşi. Nu-i nicio amăgeală sau prostie în spatele acestui om" spune Jim Jarmusch.

Chestionarul lui Proust - „Vanity Fair", 2004  

Ce înseamnă fericirea perfectă?

Fericirea nu e niciodată perfectă. 

Care e cea mai mare teamă a ta?

Să fiu îngropat de viu.

Cu care figură istorică te identifici?

Cantinflas. 

Care e cea mai supraevaluată virtute?

Onestitatea. 

Ce cuvinte foloseşti prea des?

„Fă cum spun eu şi nimeni n-o să aibă de suferit."

Când minţi?

E nevoie de-un timp special pentru asta?

Ce sau cine e iubirea vieţii tale?

Soţia mea, Kathleen.

Când şi unde ai fost cel mai fericit?

În 1963, la ora 1 dimineaţa, spălând vase într-o seară de sâmbătă în bucătăria Napoleone Pizza House, 619 Natio­nal Avenue, California.

Ce talent ţi-ar plăcea cel mai tare să ai?

Cel de a şti cum să repar camioane.

Dacă te-ai putea reîncarna, ce ţi-ar plăcea să fii?

Un taur din Wyoming.

Care este cel mai de jos prag al mizeriei?

Etajul care e chiar sub acel prag.

Unde ţi-ar plăcea să locuieşti?

La Hotelul Esmeralda, Storyville. 

Care e ocupaţia ta preferată?

Oţelar, ventriloc, magician, jocheu, conducător de tren, chirurg de copaci şi îmblânzitor de lei. 

Care e cea mai pregantă trăsătură de caracter a ta?

Abilitatea de a discuta, în profunzime, despre o carte pe care n-am citit-o niciodată. 

Care e calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la un bărbat?

Generozitatea, ironia, curajul, umorul, nebunia, imaginaţia şi tehnica de-a primi un pumn cu eleganţă.

Dar la o femeie?

Oase bune, dinţi ascuţiţi, o inimă mare, umorul negru, magia, multă compasiune şi o siluetă bună.

Ce preţuieşti la prietenii tăi?

Cablurile de tractare şi lanţurile pentru remorcat. 

Care sunt scriitorii tăi preferaţi?

Rod Serling, Breece D'J Pancake, Charles Bukowski, Woody Guthrie, Bill Hicks, Fellini, Frank Stanford, Willie Dixon, Bob Dylan.

Care e personajul tău de ficţiune preferat?

Frankenstein. Şi Dumbo.

Cum ţi-ar plăcea să mori?

Nu mi-ar plăcea deloc!

Inclus în cartea „Innocent When You Dream, Tom Waits - The Collected Interviews", editată de Mac Montandon, Orion Books Ltd., 2007

Câştigător a două Grammy 
Tom Waits s-a născut la 7 decembrie 1949, în Pomona, California. Cântecele lui - cunoscute mai ales în zona underground, deloc marketizată - au devenit hituri cu prelucrările unor artişti ai maselor: „Jersey Girl", în interpretarea lui Bruce Springsteen, „Ol' 55", interpretat de formaţia Eagles, şi „Downtown Train", cântat de Rod Stewart. 
Waits a fost nominalizat de mai multe ori la Premiile Grammy, câştigând două pentru albumele „Bone Machine" şi „Mule Variations". Anul trecut a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame. 
Astăzi locuieşte în Sonoma County, California, împreună cu soţia sa, Kathleen Brennan, şi cei trei copii. Îşi descrie viaţa: „Îmi plac smogul, traficul, oamenii excentrici, vecinii gălăgioşi, barurile aglomerate şi-mi petrec majoritatea timpului în maşină, în drum spre filme". 

Discografie
- 1973 „Closing Time"
- 1974 „The Heart of Saturday Night"
- 1975 „Nighthawks at the Diner"
- 1976 „Small Change"
- 1977 „Foreign Affairs"
- 1978 „Blue Valentine"
- 1980 „Heartattack&Vine"
- 1982 „One from the Heart"
- 1983 „Swordfishtrombones"
- 1985 „Rain Dogs"
- 1987 „Franks Wild Years"
- 1988 „Big Time"
- 1992 „Bone Machine"
- 1993 „The Black Rider"
- 1999 „Mule Variations"
- 2002 „Blood Money"
- 2004 „Real Gone"
- 2006 „Orphans: Brawlers, Bawlers & Bastards"
- 2009 „Glitter&Doom Live"
- 2011  „Bad as Me"

Tom Waits: The Piano Has Been Drinking -1977

Tom Waits - Closing Time (1973) Debut Album Full

Sursa - http://adevarul.ro/cultura/arte/tom-waits-circarul-copilul-timidul- articol de Ana - Maria Onisei

Tom Waits - Closing Time (Full album 1973)

“Closing Time” is the debut album by American singer-songwriter Tom Waits, released in March 1973 on Asylum Records. Produced and arranged by former Lovin' Spoonful member Jerry Yester, “Closing Time” was the first of seven of Waits' major releases by Asylum.

The album is noted for being predominantly folk influenced, although Waits intended for “Closing Time” to be "a jazz, piano-led album." Upon release, the album was mildly successful in the United States, although it did not chart and received little attention from music press in the United Kingdom and elsewhere internationally. Critical reaction to “Closing Time” was positive. The album's only single, "Ol' '55", attracted attention due to a cover version by Waits's more popular label mates, the Eagles. Other songs from the album were covered by Tim Buckley and Bette Midler. The album was certified Gold in the UK and has gained a contemporary cult following among rock fans. Since its release, the album has been reissued on LP in 1976, on CD in 1992 and 1999, and 180 gram LP in 2010.

“Closing Time” este albumul de debut al cantautorului american Tom Waits, lansat in martie 1973 la Asylum Records. Produs si aranjat de fostul membru de la Lovin’ Spoonful Jerry Yester, “Closing Time" a fost primul din cele sapte albume majore lansate de Waits cu Asylum.
Albumul este notat ca fiind predominant influentat de folk, desi Waits a intentionat sa il faca “jazz, cu pian in rol conducator”. De la lansare albumul a avut un usor succes in Statele Unite, desi nu a intrat in clasamente si a avut parte de putina atentie din partea presei muzicale in Marea Britanie si in restul lumii. Reactia criticii la “Closing Time” a fost pozitiva. Singurul single de pe album, “Ol’ ‘55” a atras atentia datorita preluarii lui de catre mai popularii Eagles. Alte cantecede pe album au fost preluate de catre Tim Buckley si Bette Midler. Albumul a fost certificat cu aur in Marea Britanie si a castigat un cult contemporan printre fanii de rock. De la lansarea sa albumul a fost relansat pe LP in 1976, pe CD in 1992 si 1999 si pe LP de 180 grame in 2010.

List of tracks

Side 1

1.       "Ol' '55"       3:58

2.       "I Hope That I Don't Fall in Love with You"   3:54

3.       "Virginia Avenue"  3:10

4.       "Old Shoes (& Picture Postcards)"      3:40

5.       "Midnight Lullaby"          3:26

6.       "Martha"      4:30

Side 2

7.       "Rosie"        4:03

8.       "Lonely"      3:12

9.       "Ice Cream Man"    3:05

10.      "Little Trip to Heaven (On the Wings of Your Love)"          3:38

11.      "Grapefruit Moon" 4:50

12.      "Closing Time" (instrumental)   4:20

Personnel

Musicians

Tom Waits – vocals, piano, guitar, harmonium, harpsichord, celeste

Delbert Bennett – trumpet

Shep Cooke – guitar, backing vocals on "Old Shoes (& Picture Postcards)"

Peter Klimes – guitar, pedal steel guitar on "Rosie"

Bill Plummer – double bass

John Seiter – drums; backing vocals on "Ol' 55" and "Rosie"

Guest musicians

Arni Egilsson – bass guitar on "Closing Time" (Instrumental)

Jesse Ehrlich – cello on "Martha"

Tony Terran – trumpet on "Closing Time" (Instrumental)

Technical personnel

Ed Caraeff – photography

Richie Moore – additional engineering

Cal Schenkel – design, artwork

Jerry Yester – production, engineering

Tom Waits around 1973 in San Diego

Tom Waits - All The World Is Green

Tom Waits - Vocal, Acoustic Guitar

Larry Taylor - Bass

Matt Brubeck - Cello

Colin Stetson - Clarinet

Bent Clausen - Marimba

I fell into the ocean

When you became my wife

I risked it all against the sea

To have a better life

Marie you are the wild blue sky

Men do foolish things

You turn kings into beggars

And beggars into kings

Pretend that you owe me nothing

And all the world is green

We can bring back the old days again

When all the world is green

The face forgives the mirror

The worm forgives the plow

The questions begs the answer

Can you forgive me somehow?

Maybe when our story's over

We'll go where it's always spring

The band is playing our song again

And all the world is green

Pretend that you owe me nothing

And all the world is green

Can we bring back the old days again?

And all the world is green

The moon is yellow silver

On the things that summer brings

It's a love you'd kill for

And all the world is green

He's balancing a diamond

On a blade of grass

The dew will settle on our graves

When all the world is green

Pretend that you owe me nothing

And all the world is green

We can bring back the old days again

When all the world is green

He's balancing a diamond

On a blade of grass

The dew will settle on our graves

When all the world is green.