Aram Ilici Haciaturian

Compozitor si dirijor armean a carui opera este caracterizata de un pitoresc al armoniei, o bogatie melodica si o succesiune dinamica si sugestiva a imaginilor. Aram Haciaturian s-a nascut in familia corepetitorului armean Ilia Haciaturian. Si-a inceput studiile la Pensionul S.V. Argutinsk-Dolgoruk (1911-1913) dupa care a urmat colegiul comercial (1913-1921).

In anul 1921, se stabileste la Moscova unde urmeaza cursurile Facultatii de fizico-matematica din Moscova si incepe sa studieze violoncelul la Colegiul muzical "Gnesin" (1922-1929). In perioada 1929-1934 urmeaza cursurile Conservatorului din Moscova avandu-l ca profesor de compozitie pe N.I. Measkovski. Debuteaza cu lucrarea "Poem" pentru pian (1929), dupa care au urmat lucrarile "Joc" si "Cantec-poem" (1932) pentru vioara si pian. In anul 1926 este numit sef de sectie muzicala la Casa de Cultura a Armeniei din Moscova. Din 1950 devine profesor la Conservatorul din Moscova. A scris muzica de balet ("Gayaneh", "Spartacus"), simfonii, lucrari vocal-simfonice, concerte pentru pian, vioara, violoncel, muzica pentru ansambluri de camera muzica, de scena si de film, coruri, cantece. 

Lucrarile lui sunt strans legate de folclorul muzical armean si cel al altor popoare caucaziene. A excelat in diferite genuri muzicale. Lucrarea care-l va face cunoscut este "Simfonia nr. 12" (1934). In anul 1936, lucrarea "Concertul pentru pian si orchestra", dedicata lui L.N. Oborin, i-a adus recunosterea mondiala. A intreprins numeroase turnee in tara si peste hotare: Odesa, Harkov, Kiev, Erevan, Baku, Riga, Tallinn, Chisinau, dar si in Italia, Finlanda, Anglia, S.U.A., Franta, Belgia, Germania, Polonia, Romania, Grecia, Bulgaria, Australia. Din anul 1978 sala Mare a Filarmonicii din Erevan ii poarta numele. Multe creatii muzicale de ale lui Aram Haciaturian se aud si azi cu regularitate in marile sali de concert din lume.

De-a lungul carierei muzicale i s-au acordat multe premii si distinctii, printre care Premiul de Stat al U.R.S.S. (1941, 1943, 1946, 1950, 1971). Premiul Lenin (1959).

Este autorul muzicii Imnului de Stat al Armeniei.

Sursa - compendium.ro

Dansul sabiilor

Spartacus adagio

Piotr Ilici Ceaikovski

Piotr Ilici Ceaikovski (în rusă Пётр Ильи́ч Чайко́вский, n. 25 aprilie/7 mai 1840, Votkinsk, Rusia – d. 6 noiembrie 1893, strada Malaya Morskaia nr. 13, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un compozitor rus. A compus simfonii, concerte, opere, balete şi muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte şi teatre muzicale.

Biografie

Născut într-o familie burgheză, Piotr era cel de-al doilea fiu. Tatăl său, inginer de mine, şi mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o adâncă tristeţe.

A urmat colegiul de jurisprudenţă, a luat diploma în drept şi s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiţiei. În acelaşi timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea niciun interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcţionar, şi încă unul prost“. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăseşte slujba de la minister şi începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.

În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înfiinţatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această perioadă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulţi membri din Grupul celor cinci compozitori ruşi, astfel că-i dedică uvertura fanteziei "Romeo şi Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.

Simfonia nr.1

În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a, în do minor (numită şi „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”) op.17, pe teme ucrainiene şi ruseşti, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentaţie cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.

Ceaikovski in 1874

Simfonia nr.2

Simfonia nr.3

În anul 1876 începe comunicarea epistolară cu Nadejda von Meck, o mare admiratoare a sa, care timp de 13 ani îi va furniza o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătăţit simţitor situaţia materială, chiar dacă nu a întâlnit-o niciodată şi relaţiile lor rămâneau „strict epistolare”. Simfonia a 4-a, în fa minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.

Simfonia nr.4

În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieţii sale. Pentru a pune capăt speculaţiilor privind homosexualitatea sa, se căsătoreşte cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eşec deplin. Nemaiputând să suporte prezenţa soţiei sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie. La scurt timp după aceea, se desparte de Antonia.

Compune primul său balet, în 4 acte, Lacul lebedelor (libretul de V. Beghicev şi V. Geltzer). Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eşec, din cauza unei nepotrivite puneri în scenă. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune şi o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Alexandr Puşkin.

Lacul lebedelor

Evgheni Oneghin

Spre 1880, reputaţia lui Ceaikovski creşte considerabil în Rusia, numele său începând să fie cunoscut şi în străinătate, în urma unor călătorii întreprinse în acel an. Cu această ocazie se întâlneşte cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms şi Antonín Dvořák.

Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care şi Capriccio italian op.45. Tot în 1880 a compus şi Serenada pentru orchestră de coarde, op.48 şi Uvertura solemnă „Anul 1812” op.49.

Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul Trio pentru pian „În amintirea unui mare artist”, dedicată defunctului său prieten.

Trio pentru pian "In amintirea unui mare artist"

În 1885 compune Simfonia „Manfred” op.58, după Byron. Urmează în anul 1888, Simfonia a 5-a în mi minor op.64, apoi, în 1889, al doilea balet al său, Frumoasa din pădurea adormită, un balet-feerie în trei acte, cu prolog pe libret de I. Vsevolojski şi Marius Petipa, după povestea lui Charles Perrault, în coregrafia lui Marius Petipa. Premiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la „Teatrul Mariinski” din Sankt-Petersburg şi a fost un adevărat triumf.

Simfonia “Manfred” op.58

Frumoasa din padurea adormita

Simfonia nr.5

În 1890, a compus o operă în trei acte, cu şapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Alexandr Puşkin: Dama de pică.

În anul 1890, Nadejda von Meck întrerupe finanţarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în „probleme financiare”. Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund şocată, a întrerupt brusc corespondenţa cu el. Se mai spune că ea avea în plan să o mărite pe una din fiicele sale cu Ceaikovski, proiect incompatibil cu tendinţele sexuale ale acestuia.

Acest episod a fost o grea lovitură pentru Ceaikovski. În 1891, a întreprins o călătorie în Statele Unite ale Americii. Acolo îşi dirijează lucrările cu ocazia inaugurării sălii de concerte Carnegie Hall, şi are un succes remarcabil.

În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obţine succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate şi apreciate de public.

Dama de pica

Spargatorul de nuci

Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor Patetica op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naţionale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.

Ceaikovschi a fost un om într-atȃt de sensibil, încȃt plȃngea la orice situaţie care-l afecta, ca un copil mic.

Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale şi tradiţia rusă, reprezentată în epocă şi de Modest Petrovici Musorgski şi de Grupul celor Cinci.

Viaţa zbuciumată a lui Ceaikovski i-a inspirat lui Ken Russell filmul The music lovers (1970, Amanţii muzicii).

În 1884, Ţarul Alexandru al III-lea l-a decorat pe Ceaikovski cu Ordinul Sfântul Vladimir.

Simfonia nr.6

Principalele lucrări
Balete

Lacul lebedelor, Op. 20 (1875-76)

Frumoasa din pădurea adormită, Op. 66 (1888-89)

Spărgătorul de nuci, Op. 71 (1891-92)

Simfonii

Simfonia nr. 1 în sol minor (Visuri de iarnă), op. 13 (1866)

Simfonia nr. 2 în do minor (Mica Simfonie Rusă), op. 17 (1872)

Simfonia nr. 3 în Re major (Poloneză), op. 29 (1875)

Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36 (1877)

Simfonia Manfred, op. 58 (1885)

Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 (1888)

Simfonia nr. 6 în si minor (Patetica), op. 74 (1893)

Uverturi

L'Orage, op. 76 (1864)

Uvertura în fa major (1865, rev. 1866)

Uvertura solemnă după imnul naţional danez, op. 15 (1866, rev. 1892)

Fatum, Op. 77 (1868)

Uvertura-fantezie "Romeo si Julieta" (1869, rev. 1870, 1880)

La Tempête, op. 18 (1873)

Marş slav, op. 31 (1876)

Francesca da Rimini, op. 32 (1876)

Capriccio Italien, op. 45 (1880)

Serenadă pentru coarde, op. 48 (1880)

Uvertura festivă 1812, op. 49 (1880)

Hamlet, op. 67 (1888)

Voevoda, op. 78 (1890-91)

Concerte

Concert pentru pian nr. 1 în si bemol minor, op. 23 (1874-75, rev. 1879 et 1889)

Serenadă melancolică, op. 26 (1875)

Variaţiuni pe o temă rococo, op. 33 (1876)

Vals-Scherzo, op. 34 (1877)

Concertul pentru vioară în Re major, op. 35 (1878)

Concertul pentru pian nr. 2 în Sol major, op. 44 (1879-80)

Concert fantezie în Sol major, pentru pian şi orchestră, op. 56 (1884)

Pezzo Capriccioso, op. 62 (1887)

Concert pentru pian nr. 3 în Mi bemol major, op. 75 (1893)

Andante şi Finale, op. 79 (1897)

Suite

Suita nr. 1 în Re minor, Op. 43 (1878-1879)

Suita nr. 2 în Do major, Op. 53 (1883)

Suita nr. 3 în Sol major, Op. 55 (1884)

Suita nr. 4 în Sol major, "Mozartiana", Op. 61 (1887)

Deasemenea, Ceaikovski a extras şase scene din baletul Spărgătorul de nuci, pe care le-a reunit în:

Suita „Spărgătorul de nuci”, Op. 77a (1892)

Muzică de cameră

Cvartet de coarde în Si bemol major (1865)

Cvartet de coarde nr. 1 în Re major, op. 11 (1871)

Cvartet de coarde nr. 2 în Fa major, op. 22 (1873-74)

Cvartet de coarde nr. 3 în mi bemol minorr, op. 30 (1876)

Amintire despre un loc drag, op. 42 (1878)

Trio pentru pian în la minor, op. 50 (1918-2002)

Amintire din Florenţa, op. 70 (1890)

Piese pentru pian

Din multele piese pentru pian, cea mai cunoscută este:

Anotimpurile op. 37b

Muzică de scenă

Snegurocika, op. 12 (1873)

Opere

Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin şi Dama de pică, permanent prezente în repertoriul liric actual. Celelalte opere ale sale, deşi rareori interpretate în afara Rusiei, sunt totuşi remarcabile. Cele mai cunoscute:

Evgheni Oneghin (1878)

Fecioara din Orléans (1878-79)

Mazeppa (1881-83)

Dama de pică (1890)

Iolanta (1891).

Concertul pentru pian nr.1 cu Martha Argerich

Eric Clapton

Eric Patrick Clapton, (născut 30 martie 1945), cunoscut şi sub porecla Slowhand, este un muzician, chitarist, cântăreţ şi compozitor englez de muzică rock, laureat al premiilor Grammy.

Clapton este adesea considerat a fi unul dintre muzicienii cei mai plini de succes ai secolelor al XX-lea şi al XXI-lea, având la activ consacrarea unică în lumea muzicii rock'n'roll de a fi fost celebrat de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (pentru The Yardbirds, Cream şi pentru întreaga sa carieră solo).

Privit adesea atât de către critici cât şi de către suporterii săi ca unul dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor, Clapton s-a clasat pe locul al patrulea pe lista revistei muzicale Rolling Stone cunoscută ca Cei mai mari 100 chitarişti ai tuturor timpurilor (conform originalului, "100 Greatest Guitarists of All Time"), respectiv al 53-lea pe lista Nemuritorilor (conform originalului 100 Greatest Artists of All Time.

Deşi Clapton a variat stilul muzical pe tot parcursul carierei sale, acesta a rămas întotdeauna fundamentate în blues ; în ciuda acestei concentrari, el este creditat ca un inovator într-o mare varietate de genuri. Acestea includ de blues-rock (cu John Mayall & the Bluesbreakers şi The Yardbirds) şi rock psihedelic (cu Cream ).  Succesul lui Clapton nu a fost limitat la blues, cu graficul-toppers în Delta Blues ( Eu şi domnul Johnson ), Adult Contemporary (" Tears in Heaven ") şi reggae ( " I Shot the Sheriff " a lui Bob Marley). Două dintre cele mai de succes inregistrarile sale au fost cântec de dragoste hit-ul " Layla ", care a jucat cu trupa Derek si Dominos , şi Robert Johnson s "" Crossroads " , care a fost cântecul său din zilele lui cu Cream.

 

După ce a părăsit şcoala în 1961, Clapton a studiat la Colegiul de Arta Kingston , dar a fost respins, la sfârşitul anului şcolar, deoarece se concentra pe muzica lui mai degrabă decât pe artă.  În 1962, Clapton a inceput sa cante ca un duet cu colegul pasionat de blues David Brock, în localuri în jurul Surrey-ului.

În octombrie 1963, s-au alăturat Clapton The Yardbirds , o trupa de rock'n roll cu influente de blues si a ramas cu ei până în martie 1965. Sintetizând influente din Chicago blues şi blues chitaristi de conducere, cum ar fi Buddy Guy , Freddie King si BB King , Clapton si-a facut un stil distinctiv si a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscuti chitaristi pe scena muzicii britanice. În martie 1965, la fel cum Clapton a parasit trupa, The Yardbirds au avut primul lor mare hit. " For Your Love ", pe care Clapton a cantat la chitara.

Clapton s-a alăturat trupei John Mayall & the Bluesbreakers , în aprilie 1965, doar a renunţat  câteva luni mai târziu la aceasta colaborare. Deşi Clapton a câştigat faima mondială pentru rolul său pe un album extrem de influent, Blues Breakers , acest album nu a fost lansat până Clapton nu a părăsit Bluesbreakers pentru totdeauna.

Clapton a părăsit Bluesbreakers în iulie 1966 (fiind înlocuit cu Peter Green ) şi a format Cream, unul dintre primele supergrupuri . Cream a fost, de asemenea, unul dintre primii " ai troicilor de putere ", cu Jack Bruce la bas (de asemenea, in Manfred Mann , Bluesbreakers şi Graham Organizaţia Bond ) şi Ginger Baker la tobe (un alt membru al GBO). În timpul lui cu Cream, Clapton a început să se dezvolte ca un cântăreţ, compozitor şi chitarist, desi Bruce a avut cea mai mare parte ca vocalist şi a scris cea mai mare parte a materialului cu textierul Pete Brown 

Cream au înregistrat "Disraeli Gears" in New York la11-15 mai 1967.  Repertoriul Cream a variat de la pop sentimental (" I Feel Free ") pentru a lungi pe instrumentale genuri blues (" Spoonful ") Disraeli Gears il recomanda pe Clapton cu chitara lui cu linii mistuitoare, creşterea de voce a lui Bruce şi vizibil, stilul 'lichid' de a canta la bas, un Baker, polyrhythmic jazz puternic -influenţat drumming. Împreună si talentati Cream s-au asigurat ca un influent trio de putere .În 28 de luni, Cream a devenit un succes comercial, de vânzare milioane de înregistrări şi joc pe tot teritoriul SUA şi Europa. Ei au redefinit rolul instrumentist în rock şi a fost una dintre primele trupe de blues-rock pentru a sublinia virtuozitate muzicală şi lungi sesiuni de jazz în stil improvizaţie. US lor single-uri includ " Sunshine of Your Love "(# 5, 1968)," White Room "(# 6, 1968) şi" Crossroads "(# 28, 1969) - o versiune live a lui Robert Johnson s "" Drumul Crucii Blues ".

Prietenie strânsă între Clapton si Harrison a dus la joaca Clapton pe Harrison " În timp ce chitara mea plânge uşor "de la Beatles" White Album . În acelaşi an de eliberare ca album Alb, Harrison a lansat solo Wonderwall Muzica , devenind primul Harrison înregistrări solo multe facilitate Clapton la chitară. Deşi prieteni, Clapton ar merge în mare măsură uncredited pentru contribuţiile sale la albume, datorate constrângerilor contractuale Harrison. Perechea ar juca adesea locuiesc împreună în calitate de invitat reciproc. La un an după moartea lui Harrison în 2001, Clapton a ajutat la organizarea de concert tribut , pentru care a fost director muzical.

La 7 iunie 1969, prin concertul din Hyde Park din Londra ia fiinta supergrupul Blind Faith (Incredere oarba). Era compus pe langa Clapton din acelasi baterist Ginger Baker, basistul Steve Winwood de la Traffic si Ric Grech de la Family. Dupa acest concert au fost intr-un turneu in Scandinavia si apoi in concertul din SUA, care a fost cu casa inchisa. Dar albumul pe care l-au scos nu a fost pre bine realizat, pe fata a doua erau doar 2 piese, grafica a lasat si ea de dorit si dupa 7 luni grupul s-a desfiintat, desi avea in el instrumentisti de prima mana.

Chitara lui Clapton din perioada Cream

Clapton a decis să treaca în fundal pentru un timp, cu un turneu de acompaniament pentru grupul american Delaney si Bonnie and Friends , care a fost actul de sprijin pentru credinţă din SUA tur Blind. A jucat, de asemenea, două date care se încadrează în calitate de membru al Ono Band din material plastic , inclusiv a performanţei la faimoasa Rock Toronto si Renasterea Roll în septembrie 1969, lansat ca album live Pace în Toronto 1969 . 

Folosind Bramlett ca grup de acompaniament si ajutor de la prieteni ca Leon Russell si Stephen Stills, Clapton a scos primul album solo, intitulat Eric Clapton, pe parcursul a doua scurte turnee. ^ melodii le-a scris impreuna cu Delaney Bramlett, cu Bonnie Bramlett a scris Let it Rain. De pe album apare un hit neasteptat - After Midnight, o melodie a lui JJ Cale, locul 18 in top.

Impreuna cu Bobby Whitlock( clape, voce), Carl Radle (bas) şi Jim Gordon (tobe), toti de la Delaney & Bonnie formeaza o trupa pentru a arata ca poate lucra si in echipa. Trupa a fost numita "Eric Clapton şi prieteni" la început, şi apoi denumirea s-a schimbat in "Derek si Dominos". Cu aceasta trupa a scos albumul "Layla si alte cantece de dragoste". Moartea lui Hendrix il afecteaza profund, la fel si cea alui Duane Allman in accidentul de motocicleta din 1971. Clapton se retrage in Anglia si va incepe sa lucreze in studio si isi incepe cariera solo.

Cariera solo s-a bazat pe parteneriate cu diversi instrumentisti, pe turnee, pe evenimente planetare - concerte pentru strangere de fonduri pentru diverse ajutorari. De asemenea Clapton a avut de luptat si cu dependenta de alcool si droguri. A mai fost nevoit s atreaca printr-o intamplare extrem de nefericita - moartea fiului sau de 5 ani, la New York, acesta cazand de pe balconul de la etajul 53 al hotelului , pe 20 martie 1991. Tristul eveniment i-a inspirat melodia Tears in Heaven.

Dintre distinctiile primite se pot enumera:

1983 - Silver Award pentru contributiile aduse la dezvoltarea muzicii britanice.

1993 - Tears in Heaven a castigat 3 premii Grammy

1994 - Premiul Imperiului Britanic pentru servicii in muzica

2000 - pentru a 3-a oara in Rock Roll Hall of Fame , de data asta pentru cariera solo. Anterior intrase aici cu Yard Birds si Cream.

2006 - Premiat Grammy Lifetime Achievement Award (în calitate de membru al Cream).

Oleg Danovski

9 februarie 1917 în Ucraina – 21 octombrie 1996
Dansator şi coregraf român, întemeietorul şcolii româneşti de balet modern, fondatorul şi directorul primului teatru de balet din România, instituţie care astăzi îi poartă numele - Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa.

A apărut pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Balşoi, Opera din Milano sau Metropolitan New York, iar sub conducerea sa baletul românesc s-a bucurat de succese şi recunoaştere fără precedent în străinătate.
Cel care avea să fie supranumit Sfinxul Slav s-a născut în localitatea Vosnesensk, din Ucraina, dar avea origini germane: tatăl său, von Hildenbrand, aparţinea unei familii de baroni aduse de Petru cel Mare din Germania. În timpul Revoluţiei din Octombrie acesta a luptat ca ofiţer împotriva bolşevicilor, fapt care l-a determinat să o trimită pe soţia sa, Juliette, la Cernăuţi. Din 1920, ea s-a angajat ca maestră de balet la Teatrul din Cernăuţi, astfel încât Oleg Danovski a crescut de mic într-un mediu artistic. Iniţial, a dovedit o înclinaţie specială pentru vioară, instrument pe care l-a studiat timp de 7 ani. Ulterior s-a dedicat dansului. La 14 ani a ales să fugă la Bucureşti cu o elevă de-a mamei sale. După o perdioadă de lipsuri, în care a dormit în parcul Cişmigiu şi a mâncat doar pâine şi apă, s-a angajat ca balerin la Teatrul Cărăbuş. Foarte curând avea să devină prim solist, acceptând provocarea de a-l înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise. Remarcabila sa evoluţie la premieră i-a adus supranumele de Sfinxul Slav.
Cu Mihai Brediceanu

La 17 ani devenea cel mai tânăr coregraf din lume, activând o vreme la Teatrul Evreiesc, unde a studiat regia cu Iacob Sternberg. Apoi s-a angajat ca solist la Opera din Bucureşti, unde a început să monteze spectacole remarcabile. A avut privilegiul să colaboreze cu mari artişti ai vremii precum Josephinne Backer sau Boris Kneazev - pedagog care formase şi iluştrii dansatori ai Operei de la Paris. Celebrul Robert Helpmann l-a invitat să monteze la Londra Lacul lebedelor - capodopera sa fiind printre cele mai bune montări cunoscute. Şi-a format un ansamblu de 150 de balerini, iar în 1949 a devenit decanul Academiei de balet. A militat pentru separarea Baletului de Operă, fără succes. În cele din urmă a solicitat pensionarea de la Teatrul din Bucureşti, dar a fost refuzat. În 1978, în drum spre Varna, unde urma să jurizeze un festival internaţional de balet, a făcut un popas la Constanţa, unde s-a întâlnit cu directorul Teatrului de revistă „Fantasio“, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înfiinţeze o secţie de balet a Teatrului Fantasio: „Ansamblul de balet clasic şi contemporan“, iniţial constituit din tineri absolvenţi ai liceelor de coregrafie din Bucureşti şi Cluj, primul spectacol montat fiind „Chopiniana“. Aici Oleg Danovski a montat trilogia ceaikovskiană „Lacul lebedelor“, „Frumoasa din pădurea adormită“ şi „Spărgătorul de nuci“. Prin legăturile sale cu impresarul german Landgraff, renumele balerinilor români a depăşit pentru prima oară graniţle ţării, iar turneul anual în Germania al Teatrului de Balet din Constanţa are o tradiţie care continuă şi astăzi.

Câteva dintre spectacolele care poartă amprenta geniului coregrafic al lui Oleg Danovski sunt „Spărgătorul de nuci“, „Lacul lebedelor“, „Cenuşăreasa“, „Giselle“, „Rapsodia de Enescu“ sau „Chopiniana“. Ultimul său spectacol, creat cu puţin înainte de moarte, în 1996, a fost „Crăiasa zăpezilor“. Deşi grav bolnav, Oleg Danovski a reuşit să-l monteze în doar două săptămâni.
În 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleşu, excepţionala instituţie constănţeană fondată de Oleg Danovski îşi câştiga în sfârşit autonomia, sub numele „Teatrul de Balet Oleg Danovski“. La 8 ani de la moartea maestrului, şi în profund dezacord cu eforturile sale şi aspiraţia ca baletul să beneficieze de o instituţie de sine stătătoare, Teatrul de Balet a fost desfiinţat, fiind comasat cu Opera prin hotărârea nr. 151 din 2004 a Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean Constanţa. Din 2010, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ a intrat în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

„Judecând după nenumăratele runde de aplauze care-au recompensat performanţa Ansamblului de Balet Fantasio din Constanţa, mai bine de-atât ar fi inimaginabil. Un lucru e cert: corpul de balet a fost adus la o ţinută atât de înaltă încât ar putea servi ca exemplu pentru câteva ansambluri germane.“ [Westphalien Blatt, 21 noiembrie 1980]
„Giselle, Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci – trei spectacole de balet în versiunea unor super-dansatori conduşi de un superMAG: Oleg Danovski.“ [Zollern-Alb Kurier, 19 decembrie, 1983]
„Oleg Danovski a creat o viguroasă şi extrem de inspirată punere în scenă a etern-generoasei teme a îndrăgostiţilor din Verona. Foarte rar în secolul nostru un balet a cucerit arena internaţională aşa cum a făcut-o această versiune.“ [Allgemeine Zeitung, 1 decembrie 1993]

Ion Cristinoiu

Ion Cristinoiu (n. 26 ianuarie 1942 - d. 21 noiembrie 2001) a fost un compozitor, orchestrator, dirijor și instrumentist român. A urmat cursurile Școlii de muzică și aleConservatorului „Ciprian Porumbescu” din București între anii 1959-1964. A făcut parte din orchestra Radioteleviziunii Române între anii 1963-1969 și din formația „Perpetuum Mobile”. A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din anul 1969. Debutul în televiziune a fost în 1964 cu melodia Vreau să știu. A scris melodii demuzică ușoară și muzică de film. A participat în calitate de dirijor la Festivalul internațional de la Atena în 1969 și la „Festivalul cântecului”, unde și-a prezentat piesa proprie Mediterana.

Creație

Peste 700 piese de muzică ușoară; peste 3000 de orchestrații.

Șlagăre de mare audiență în ordine cronologică:

·         Cheamă-mă

·         Te-așteaptă un om - Dan Spǎtaru

·         Iar

·         Încrederea - Marina Voica

·         Mediterana - Margareta Pâslaru - 1970

·         Ani fericiți

·         Melodiile dragostei - Margareta Pâslaru - 1975

·         Nu te mai gândi

·         N-am noroc - Anda Cǎlugǎreanu

·         Iubește-mă din nou

·         Pânza bărcii

·         Nicio lacrimă - Dan Spǎtaru

·         Revederea

·         Uită nostalgia - Corina Chiriac

·         Incepe o vacanta - Margareta Pâslaru - 1979

·         Nimic de zis - Margareta Pâslaru - 1980

·         O viata avem ca oameni - Margareta Pâslaru - 1980

·         Când ai sǎ cunoști toți prietenii mei - Margareta Pâslaru - 1982

·         Taina nopții - Mirabela Dauer

·         Casa mea - Angela Similea

·         De singurătate

·         Nu e drept să fii uitat

·         Ce mică-i vacanța mare - Corina Chiriac

·         Să crezi în dragostea mea

·         Dacă n-ai fi existat

·         Ne mai vedem și mâine

·         Iartă

·         Strada fără amintiri

·         De n-ai să vii

·         Atunci când nu ești

·         Raiul pe pământ

Muzică de scenă, reviste

A scris muzică pentru cinci spectacole de revistă:

·         „Dragoste și aventură” (1973), libret Gheorghe Dumbrăveanu

·         „Corabii pentru dumneavoastra” (1976), libret Mihai Ispirescu

·         „Nu sunt turnul Eiffel” (1978), după piesa omonimă de Ecaterina Oproiu, la Teatrul Mic

·         „Trei fetițe poștărițe și-un poștaș mai poznaș” (1983), libret de Eugen Rotaru, la Teatrul Muzical din Brașov

·         „Trecere în revistă” (1983), libret de Eugen Rotaru, la Cluj-Napoca, Ansamblul „Doina” al Armatei

Alte activități

Între anii 1963-1969 a fost instrumentist al formației de estradă a Radioteleviziunii (RTV) (dirijor: Sile Dinicu).

Membru al Uniunii Compozitorilor din 1969 și membru GEMA, în Germania, din 1962.

Dirijorul orchestrei de muzică ușoară a RTV în perioada 1989-1995.

Președinte sau membru al unor jurii la festivaluri și concursuri interne sau internaționale.

Compozitorul cu cele mai multe participări, 16, la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia.

Turnee cu formația Perpetum Mobile în Germania, Suedia, Norvegia, URSS, Ungaria, Polonia, Danemarca, în calitate de instrumentist.

·         Primul șlagăr: Te-așteapta un om; versuri: Mihai Dumbravă, interpret: Dan Spătaru, 1966.

·         Șlagărul consacrării: Nici o lacrimă; versuri: Mihai Dumbravă; a fost interpretat de 17 concurenți străini în primele trei ediții ale Festivalului Internațional Cerbului de Aur, 1968-1971.

Muzică de film

A scris muzica pentru 7 filme de lung metraj, dintre care:

·         Brigada Diverse intră în acțiune (1970);

·         Brigada Diverse în alertă! (1971);

·         Brigada diverse la munte și la mare (1972), în regia lui Mircea Drăgan

·         Brațele Afroditei (1978), regia Mircea Drăgan

·         Muzica pentru serialul de desene animate Aventurile lui PIN-PIN

Premii

·         Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziție în anii 1978, 1979, 1982, 1984, 1995.

·         Premiul pentru orchestrație la Festivalul internațional al șlagărului din Dresda, 1982.

A avut cele mai multe participări (16) la Festivalul Mamaia, unde a obținut:

·         

·         5 Trofee Mamaia:

·         1984 De n-ai sa vii; text: Ovidiu Dumitru, solist: Angela Similea

·         1988 Dacă într-o zi mă vei iubi; text: Ovidiu Dumitru, solist: Daniel Iordăchioaie și Deschid fereastra; text: Aurel Storin, solist: Corina Chiriac

·         1992 Lasă-mi pe cer o stea; text: Dan V. Dimitriu, solist: Gabriel Cotabiță

·         1995 Raiul pe pământ; text: Mihai Dumbravă, solist: Gabriel Cotabiță

·         1997 Daca n-ai pleca; text: Roxana Popescu, solist: Monica Anghel

·         

·         un titlu de laureat, un premiu I, două premii II, două premii III, un premiu al criticii, un premiu al publicului, patru mențiuni.

În afara Festivalului Mamaia, a concurat la toate manifestările de gen, unde a obținut premii:

·         nouă premii I, patru premii II, patru premii III, cinci mențiuni ale publicului, două premii speciale ale juriului.

La Festivalul "Crizantema de Aur" a obținut în 1986 Premiul Uniunii Compozitorilor și în 1987 premiul I.

La 8 ani de la plecarea în altă dimensiune, i-a fost conferit premiul I pentru piesa Să ne-amintim de ziua asta, în interpretarea Corinei Chiriac. Versurile aparțin tot compozitorului.