Omar Khaiām (Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām
Nișābūrī) (n. 18 mai 1048 la Nișapur, Persia - d. 4 decembrie 1131) a fost un poet,matematician, filosof și astronom persan.
S-a
născut într-o familie de fabricanți de corturi. Și-a petrecut copilăria în orașul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat de
învățații Șeic Mohamed Mansuri și apoi Imam Mowaffaq de Nișapur.
A
avut o viață extrem de agitată, dacă ținem cont că a trăit în perioada formării
Imperiului Selgiucizilor. Situația învățaților era foarte fragilă, fiind dependenți
financiar de conducători sau de vreun mecena local. Însuși Haiām a scris mai târziu că a
fost în perioada tinereții „martor al nimicirii învățaților, din care nu a mai
rămas decât o mînă de oameni, chinuită și puțin numeroasă. Asprimea soartei din
aceste vremuri i-a împiedicat să se dedice perfecționării și adâncirii științei
lor”. A peregrinat prin diverse locuri:
Samarkand, Ispahan, Merv.
Matematician
Algebra
În
lucrarea Discuții asupra unor
probleme de algebră (1070) se ocupă de rezolvarea ecuațiilor
cubice, fiind primul matematician care studiază acest subiect. Ajunge chiar la
rezultate remarcabile, bazându-se pe metoda intersecției secțiunilor conice cu cercul. Haiām își pune problema rezolvării
ecuației de gradul III în mod asemănător celei de gradul II (deci prin
radicali),dar nu reușește acest lucru. Totuși, el nu disperă și afirmă chiar că
„acele forme” vor fi găsite de cei care îl vor urma. A studiat și Elementele lui Euclid, fiind cu precădere atras de
celebrul postulat
al paralelelor, căruia încearcă să-i dea o demonstrație. Se ocupă și
de problema coeficienților
binomiali, care apar în triunghiul
lui Pascal. Lucrările lui Haiām vor fi cunoscute în Europa abia
peste șapte secole.
Astronom
În 1073, sultanul Malik-Shah I l-a invitat să
construiască un obsevator astronomic împreună
cu alți mari învățați ai vremii. Aceștia au determinat lungimeaanului solar cu o
precizie de șase zecimale (apreciabilă pentru acea epocă). Se obținea un calendar mult mai exact decât cel gregorian, adoptat în Europa patru secole mai târziu.
Poet
Criticul literar român Tudor Vianu spunea că Omar Haiām
"...dă în rubayatele sale expresia lirică foarte concentrată de o mare
perfecțiune a viziunii sale dezabuzate asupra lumii". Iată câteva expresii
ale pesimismului lui Haiām:
„Am venit, de unde? Unde duce drumul?
Care-i rostul vieții ? Tainele sugrumu-l.
Câte inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum și pulberi! Spuneți, unde-i fumul?
Noapte, stele... Tremuri. Ce ai? Te-nfiori,
Când te-apleci genunea lumii s-o măsori!
Fulgeră-n eternă goană-amețitoare —
Trec pe lângă tine — aștrii rotitori...”
Care-i rostul vieții ? Tainele sugrumu-l.
Câte inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum și pulberi! Spuneți, unde-i fumul?
Noapte, stele... Tremuri. Ce ai? Te-nfiori,
Când te-apleci genunea lumii s-o măsori!
Fulgeră-n eternă goană-amețitoare —
Trec pe lângă tine — aștrii rotitori...”
Valoarea operei sale poetice eclipsează faima sa de
matematician și om de știință. Se pare că a scris peste o mie de catrene
(numite "rubaiat"). Au un conținut mistic, legat de mistica islamică,
adică de sufism.
Mormantul poetului
Poezii
Autoportret
Un om prin lume trece. El
nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist şi mai uman.
Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate,
Dar totuşi nu mi-e teamă: curat am fost în toate.
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese.
Cînd mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Şi fumu-n care vîntul năluci ciudate ţese.
Cu-o mînă ţin Coranul şi cupa cu cealaltă.
Sunt cînd de partea legii, cînd muşc din fruct oprit.
Aşa mă ştie zilnic cupola cea înaltă:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.
Virtuţile să-mi numeri doar una câte una.
Păcatele îmi iartă cu sutele, cu mia.
Nici vântul nu-ţi aţâţe, nici aerul mânia.
Tu ştii: curat şi sincer am fost întotdeauna.
Cătat-am horoscopul în a iubirii carte,
Şi-un înţelept strigat-a: „A fericirii parte
Aceasta este: - o fată ca luna argintie
Şi-o noapte care ţine un an cât o vecie".
Nu pot să fac deosebire între capcană şi momeală.
Un sfat mă-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goală
Şi totuşi vinul şi cu mine şi draga-n ceasuri de iubire,
Mai bine fripţi într-o tavernă decât cruzi într-o mănăstire.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist şi mai uman.
Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate,
Dar totuşi nu mi-e teamă: curat am fost în toate.
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese.
Cînd mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Şi fumu-n care vîntul năluci ciudate ţese.
Cu-o mînă ţin Coranul şi cupa cu cealaltă.
Sunt cînd de partea legii, cînd muşc din fruct oprit.
Aşa mă ştie zilnic cupola cea înaltă:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.
Virtuţile să-mi numeri doar una câte una.
Păcatele îmi iartă cu sutele, cu mia.
Nici vântul nu-ţi aţâţe, nici aerul mânia.
Tu ştii: curat şi sincer am fost întotdeauna.
Cătat-am horoscopul în a iubirii carte,
Şi-un înţelept strigat-a: „A fericirii parte
Aceasta este: - o fată ca luna argintie
Şi-o noapte care ţine un an cât o vecie".
Nu pot să fac deosebire între capcană şi momeală.
Un sfat mă-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goală
Şi totuşi vinul şi cu mine şi draga-n ceasuri de iubire,
Mai bine fripţi într-o tavernă decât cruzi într-o mănăstire.
Fatalitatea
O-nchipuire-i lumea din
năluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe.
Tu află adevărul din adâncimi de cupe:
Că totul pendulează între miraj şi scrum.
Khayyām, în astă lume până şi adevărul
Hyperbolă doar este. Te chinuie mereu
Această înjosire? Dă-ţi sorţii trupul tău
Şi sufletu-ntâmplării. Ce-a scris - nu şterge Zeul.
O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.
O, suflete, -mpreună suntem ca un compas
C-un braţ în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas.
Dar într-un punct, alături, cădea-vom la sfârşit.
Ce este-aceastâ goană de umbre colorate?
Fantastica lor fugă absurdă-i şi sublimă.
Ea naşte dintr-o mare ce astfel se exprimă
Şi în aceeaşi mare se-ntorc pe urmă toate.
Tot ce există fost-a marcat din prima zi.
Absenţi pe chipul lumii sunt binele şi răul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Să scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.
Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe.
Tu află adevărul din adâncimi de cupe:
Că totul pendulează între miraj şi scrum.
Khayyām, în astă lume până şi adevărul
Hyperbolă doar este. Te chinuie mereu
Această înjosire? Dă-ţi sorţii trupul tău
Şi sufletu-ntâmplării. Ce-a scris - nu şterge Zeul.
O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.
O, suflete, -mpreună suntem ca un compas
C-un braţ în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas.
Dar într-un punct, alături, cădea-vom la sfârşit.
Ce este-aceastâ goană de umbre colorate?
Fantastica lor fugă absurdă-i şi sublimă.
Ea naşte dintr-o mare ce astfel se exprimă
Şi în aceeaşi mare se-ntorc pe urmă toate.
Tot ce există fost-a marcat din prima zi.
Absenţi pe chipul lumii sunt binele şi răul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Să scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.
Când eşti sortită zilnic prin zodie
cerească
Mâhnirea şi durerea mereu să te lovească,
O, inimă, poţi spune, în piept de ce-ai venit?
Şi pentru ce pleca-vei rănită la sfârşit?
De-adolescenţă anii încep să mă dezveţe,
Se scurse primăvara cu farmecu-i curat.
lar pasărea-ncântării numită tinereţe
Nu ştiu nici când venit-a şi nici când a plecat.
Mâhnirea şi durerea mereu să te lovească,
O, inimă, poţi spune, în piept de ce-ai venit?
Şi pentru ce pleca-vei rănită la sfârşit?
De-adolescenţă anii încep să mă dezveţe,
Se scurse primăvara cu farmecu-i curat.
lar pasărea-ncântării numită tinereţe
Nu ştiu nici când venit-a şi nici când a plecat.
Singuratatea omului
Să-ţi
faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, 'nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.
Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, - ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.
O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?
Mai toarnă-mi vinul rosu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?
Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă sus sau jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărână.
Bea - şi termină-odată cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
-Dar timpul, fără milă - şi roza desfrunzeşte…
Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine
Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.
Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Allah otrava.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, 'nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.
Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, - ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.
O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?
Mai toarnă-mi vinul rosu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?
Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă sus sau jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărână.
Bea - şi termină-odată cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
-Dar timpul, fără milă - şi roza desfrunzeşte…
Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine
Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.
Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Allah otrava.
Catren
Am întrebat savantul şi-am întrebat şi sfantul
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune:
Că a venit ca apa şi că plecăm ca vântul.
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune:
Că a venit ca apa şi că plecăm ca vântul.
.jpg)
