Toma Caragiu (n. 21
august 1925, Argos Orestiko Άργος Ορεστικό sau Hrupisti, Grecia - d. 4 martie
1977, București) a fost un actorromân de origine aromână, cu activitate bogată
în teatru, TV, film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat
și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii
(1975).
Biografie
S-a născut la 21
august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu)
originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura
Ioannina, regiunea Epir.
Familia Caragiu se
stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la
Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:[3]
„...am copilărit și
am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”
—Toma Caragiu
Este cooptat în trupa
de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma
de bacalaureat în vara anului 1945.
Se înscrie la Drept,
dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică
București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator
cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Tache,
Ianke și Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din
Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul
denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor
Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949).
Debutul pe scenă îl
face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă
student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul
din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.
La 1 mai 1948 se
angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma
de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani.
La 1 aprilie 1951 se
angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă,
printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.
În 1953, la vârsta de
28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe
care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de
roluri.
În 1965 este invitat
de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o
zestre de 90 de premiere.
A jucat alături de alți
monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și
alții.
A murit în mod
tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din
1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru
Bocăneț. Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.
Viața personală
După primii ani de
viață petrecuți în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata și
cele două surori mai mici, Matilda și Geta) în Cadrilater, pe atunci în
România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești, unde Toma
termină liceul.
Se căsătorește în
1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu
este dintre cele mai fericite. Divorțul are loc în 1962, nu înainte de
adoptarea unei fetițe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va
urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007: „nu am
talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”, ) dar va
beneficia de drepturi de autor după tatăl său.
În 1963 are loc
căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, București), tot actriță, aflată și ea la a
doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim. Se pare că
nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită
temperamentului mai aventuros al actriței. După tragica moarte a artistului,
Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăsește în 1977 țara și se stabilește în
Statele Unite ale Americii, continuîndu-și viața recurgând la diverse
expediente sub numele de Helen Cara-Chester. In prezent e recasatorita a treia
oara. A venit in Romania in sep. 2011 ca sa faca o casa memoriala Toma Caragiu.
Doreste foarte mult sa recumpere casa de la Peris de la actualul proprietar.
Din 1964 actorul se
mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul
Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece
timpul liber. Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către
moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.
În seara fatidică de
4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV
Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu
cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul
Continental) a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia
la etajul II), dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și
prinși între dărâmături.
Una dintre surorile
marelui actor, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n. 1927), a ajuns o
respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu
(căsătorită Gheorghiță), (n. 1929), este o talentată sculptoriță.
Filmografie
Toma Caragiu a jucat
în 39 de filme.
Nufarul rosu -
r.Gheorghe Tobias,1955
Vara romantica
-r.Sinisa Ivetici,1961
Poveste sentimentală
- r. Iulian Mihu, 1962
Străzile au amintiri
- r. Manole Marcus, 1962
Politică și
delicatese - r. Haralambie Boroș, 1963
Cartierul veseliei -
r. Manole Marcus, 1965
Procesul alb - r.
Iulian Mihu, 1966
Haiducii (1966)
Vremea zăpezilor - r.
Gheorghe Naghi, 1966
Șeful sectorului
suflete - r. Gheorghe Vitanidis, 1967
Subteranul - r.
Virgil Calotescu, 1967
Răpirea fecioarelor -
r. Dinu Cocea, 1968
Răzbunarea haiducilor
(1968)
KO -r. Mircea
muresan, 1968
Brigada Diverse intră
în acțiune (1970)
Haiducii lui Șaptecai
(1971)
Zestrea domniței Ralu
(1971)
Săptămîna nebunilor
(1971)
Brigada Diverse în
alertă! (1971)
B.D. la munte și la
mare (1971)
Facerea lumii - r.
Gheorghe Vitanidis, 1971
Bariera - r. Mircea
Mureșan, 1972
Explozia - r. Mircea
Drăgan, 1972
Ciprian Porumbescu -
r. Gheorghe Vitanidis, 1973
Proprietarii - r.
Șerban Creangă, 1974
Trei scrisori secrete
- r. Virgil Calotescu, 1974
Tatăl risipitor - r.
Adrian Petringenaru, 1974
Actorul și sălbaticii
(1975)
Nu filmăm să ne
amuzăm - r. Iulian Mihu, 1975
Mastodontul - r.
Virgil Calotescu, 1975
Singurătatea florilor
(1975)
Operațiunea Monstrul
(1976)
Premiera (1976)
Serenada pentru
etajul XII - r. Carol Corfanta, 1976
Condiția Penelopei
(voce) - r. Luminița Cazacu, 1976
Marele singuratic
(1977)
Tufǎ de Veneția -r.
Petre Bokor, 1977
Gloria nu cântă - r.
Alexandru Bocăneț, 1977
Buzduganul cu trei
peceți - r. Constantin Vaeni, 1977