De pe-o frunză de mălină,
Într-o rază de lumină,
A alunecat spăşită
O furnică prea grăbită.
Căutând un drum spre casă
Peste pajiştea cea deasă,
Trăncănind ea singurică
Despre greiere adică.
Păi de ce sa zică el,
Un leneş şi un rebel,
Că ea nu e feminină
Când ea n-are nici o vină.
Că munceşte ca nebuna
Toată toată săptămâna.
Şi de ce zică frate
Că ea-i toantă şi nu poate
Să meargă la coafor,
Să fie ca un bujor.
O avea şi el dreptate
Că n-am timp să fac chiar toate.
Dar când vine seara oare
Şi cere blajin mâncare,
Atunci de ce nu contează
Că ea nu se coafează?
E un leneş, un rebel,
Dar mi-e tare drag de el.
Că de n-aş fi pe pământ
Ar mânca aer şi vânt.
Cum mergea aşa grăbită,
O idee inedită
I se înfiripă-n minte:
Ce-ar fi să ... să se alinte
Şi să se mai coafeze
Doar să-l impresioneze,
Să devină feminină,
Ia să vezi atunci vecină!
Acum râde-n sinea ei
Că îi vin aşa idei.
Şi pe urmă se gândeşte
Că ea chiar...chiar îl iubeşte,
Şi pe seară chiar se jură
Că-i va face-o prăjitură.
Şi ştiţi voi de ce i-o face?
Dom"le...fiindcă-l place!
.jpg)
