Timid priveşte primăvara
Printre-ale iernii albe gene…
Dar, parcă, tot mai caldă-i seara –
Când cerul lacrimile-şi cerne.
Iar guguştiucii râd într-una
Ca nişte veseli beţivani…
Bătaia vântului, nebuna,
Goneşte cârduri de cârlani.
Pe şesul palid se iţeşte
Al ierbii firav, fraged fir
Şi toată firea se trezeşte –
Natura-ntreagă e-n delir.
Fiori de calmă nebunie,
Mă îmboldesc, în zori de zi,
Să strig, cuprins de veselie,
Că primăvara va veni.
Aud cum caii se frământă
În grajduri – dornici de galop…
Pe văi, şuvoaie, vesel cântă –
Sau fierb în tulbure uncrop.
Copacii, din încremenire,
Încep, pe rând, să iasă, încet –
E-un duh vioi de primenire
Şi de pârdalnic zaiafet.
Din depărtări, prind să se-ntoarcă
În cârduri, berze şi cocori…
Privindu-le, un dor te-ncearcă –
Ca ele să încerci să zbori.
Hei, primăvară, hai, te-aşează,
Din nou – la locul tău menit!
Nu vezi că totu-n jur vibrează
Urându-ţi, tainic, „bun-venit”?!
.jpg)
