Iuliu Baratky, minunea blondă a Giuleştiului

Legenda spune că fotbalistul Giussy Baratki a fost peste Dobrin, Balaci sau Hagi. Realitatea confirmă că a evoluat pe toate posturile, la Rapid, naţionala României şi cea a Ungariei, i-a plăcut viaţa şi a murit din dragoste prea mare pentru o femeie. Un lucru este cert: cei care l-au văzut jucînd ar băga mâna în foc: a fost cel la tare!

Înaintea lui Dobrin, Balaci şi Hagi a fost Baratky!

Fotbalul românesc şi-a ales cu grijă, în timp, eroii. Jucători care au făcut istorie pentru echipele lor au fost mulţi, foarte mulţi. Parte dintre ei şi-au căpătat statutul de idoli ai tribunei, alţii au picat încet în negura uitării. Trei nume au rămas întipărite definitiv în mintea şi inimile microbiştilor, indiferent de simpatii: Dobrin, Balaci şi Hagi. Trei jucători emblematici, din trei epoci diferite. Dar, înaintea lor, atunci cînd fotbalul în sine era mai mult plăcere decât bani, microbiştii aveau un alt idol: Iuliu Baratki. I s-a spus “Minunea Blondă”.

“Vă spun că el a fost cel mai bun!”

Este greu să alegi între realitate şi ficţiune, între cifre seci şi poveşti. Poveştile sunt mai atrăgătoare şi ne încăpăţînăm să credem în legende. “Minunea Blondă” şi-a construit propria legendă. Dacă citeşti poveştile despre Giussy Baratki, îţi dai seama că adevărul se îmbină extrem de des cu incredibilul. Însă e cu adevărat fascinant să asculţi depănarea vieţii lui Baratki din gura unuia care i-a fost coechipier la Rapid, Ion Costea, cel mai bătrân rapidst în viaţă. “Vă spun eu că nu se va mai naşte în România jucător ca Giussy Baratki. Nimeni nu îi putea lua mingea, iar golurile sale erau neobişnuite. Omul ăla nu marca niciodată goluri banale. Era un fotbalist imens, un tip foarte arătos şi de o eleganţă dusă către perfecţiune”, povesteşte Costea.

Fotbal şi femei frumoase
Povestea lui Baratki are secvenţele unui film pigmentat cu dragoste şi cu aventuri. Tînărul fotbalist orădean a trebuit să plece de la Oradea, deşi CAO era o forţă la vremea aceea. Celebra Hungaria Budapesta îl racolase, dar blondul mijlocaş pleca peste graniţă cu inima strînsă. Acasă rămînea cea care trebuia să îi devină soţie. Primii doi ani au fost teribili, cu Giussy transformat în eroul Hungariei. Viaţa de huzur dusă în alcovul unei cîntăreţe celebre din Budapesta l-a determinat să “lucreze “ în două schimburi. Dimineaţa făcea antrenamente, iar seara era coechipierul de nădejde al lui Bachus. Dorul de iubirea lăsată acasă l-a smuls din braţele unguroaicei şi l-a trimis înapoi, la Oradea. Întors la Oradea, Baratki a redevenit fotbalistul de geniu şi au urmat trei sezoane fulminante la Crişana. Apoi a luat calea Bucureştilor, unde avea să înceapă cea mai frumoasă perioadă din cariera sa. Urma să joace în vişiniul Grantului.

Ronaldinho l-ar fi invidiat! ;)
“Of, parcă a fost ieri!”, rememorează Costea. “Toţi eram curioşi să vedem cum arată tipul acela teribil de la Crişana. N-a venit cu aere de vedetă, dar parcă ne hipnotiza. La un antrenament, mă enervase cu driblingurile sale şi i-am băgat o alunecare de l-am luat cu fulgi cu tot. S-a ridicat, a venit la mine, m-a mîngîiat pe cap şi mi-a spus <bravo, Ioane!>. Avea o precizie uimitoare în ambele picioare. După antrenamente, îi plăcea să se joace. Trasa cu creta o linie groasă pe bara transversală şi paria cu copiii de mingi că va trimite balonul din  marginea careului de 16 metri pînă va şterge linia, fără să rateze. Nu a pierdut nici un pariu, niciodată”, mai povesteşte Costea.

Fără noroc în dragoste
Altfel, deşi aveau firi total diferite, Baratki şi Costea erau prieteni şi în afara terenului. “Îmi plăcea să stau alături de el. Învăţam multe, dar nici n-am vrut să îl copiez. Avea un mod de viaţă fascinant, totuşi nu-l invidiam. Trăia cu o dansatoare de cabaret şi gurile rele spuneau că dormitorul domniţei nu era gol în nopţile pe care Giussy le petrecea în deplasări. De multe ori stăteam cu el la restaurant, la un şpriţ, şi ofta. Îl simţeam că suferă după o iubire pierdută undeva, într-o mahala din Oradea. Eu plecam în miez de noapte, dar prietenul meu rămînea cu paharul în mînă, privea în gol, părînd concentrat la melodiile lui Gică Petrescu. Cred că nici nu observa cînd dispăream”.

Patru Cupe  şi multă şampanie
Deşi cariera sa de fotbalist s-a întins pe un sfert de secol, Iuliu Baratki nu a cucerit niciun titlu de campion. În schimb, între 1937 şi 1941, a cîştigat de patru ori Cupa României, trofeu considerat specialitatea casei în Grant. “Campionatul reprezintă o cursă lungă, prin ploi şi mocirlă, în care rezultatul de moment nu e edificator. Cupa e altfel, un fel de <a fi sau a nu fi>. Cupa străluceşte precum stiletul în soare”, a explicat fotbalistul bucuria vişiniilor de a ridica deasupra capului Cupa României. Şi de fiecare dată se umplea ochi cu şampanie...

Scufundarea
După război, Baratki n-a mai fost acelaşi. Timpul trecuse, blondul se transformase în cărunt. Nici oamenii nu mai erau aceiaşi. S-a întors în Giuleşti, dar totul arăta acum altfel. A plecat din nou, debusolat, în căutarea unei identităţi pierdute. Fotbalistul de neoprit din cursele sale nu reuşea să treacă de cel mai aprig adversar: paharul. A încercat antrenoratul într-un anonimat aproape total. Pentru toţi exista doar fostul fotbalist Baratki. Antrenorul, nu!

 
Ultimul dribbling nu i-a ieşit
Apoi, boala l-a doborît. Uitat pe un pat de spital, fostul internaţional a primit o scurtă vizită a soţiei. După despărţire, s-a tîrît cu greu pînă la fereastră. În faţa spitalului, dansatoarea sprinta voioasă la braţul altui bărbat. În acel moment, inima lui Iuliu Baratki încetă să mai bată. La 52 de ani, “minunea blondă” dribla spre cer, lăsînd în urmă ceea ce iubise cel mai mult: femeile, vinul şi vuietul tribunei.

L-au făcut vişiniu şi pe prefectul Capitalei!
În mai 1938, Rapid urma să dispute o semifinală din Cupa României în compania marii rivale, Venus, echipa poliţiei, al cărei preşedinte era prefectul Capitalei, Gabriel Marinescu. În prelungiri, la scorul de 1-1, Giussy Baratki a marcat golul victoriei şi al calificării. După meci, conform tradiţiei, feroviarii au sărbătorit succesul lîngă Gara de Nord, la restaurantul Luther, acolo unde cînta de obicei Maria Tănase. La plecare, Baratki, Auer, Vintilă şi Rafinschi au fost arestaţi fără nici o explicaţie. Pentru a-i scoate din beciurile poliţiei, preşedintele giuleştenilor, Costică Ardeleanu, a cerut rejucarea partidei pe motiv de arbitraj părtinitor! Înaintea meciului, în vestiarul Rapidului, Giussy Baratki a promis că va marca două goluri. Auer a plusat şi el tot cu două. La rejucare, feroviarii au învins Venusul cu 4-2. Două le-a dat Giussy, două Rici Auer. Prefectul Marinescu a fost atât de  impresionat de performanţa rapidiştilor încît la puţin timp a devenit chiar preşedinte de onoare al Rapidului!

Sursa - http://cupadelegenda.gsp.ro