La data de 16 mai
1980 scriitorul Marin Preda a fost gasit mort, in camera lui de creatie de la
Palatul Mogosoaia , datorita “asfixiei mecanice”, conform rezultatului anchetei
oficiale. Adica inecat in propria voma. Certificatul de deces eliberat de
Institutul Medico-Legal mentioneaza insa ca moartea lui a fost violenta si s-a
datorat asfixiei mecanice cu un articol de lenjerie, probabil un cearsaf,
nefacandu-se absolut nicio referire la faptul ca asfixia s-ar fi datorat
continutului esofagian sau al resturilor alimentare regurgitate in trahee.
Se pune intrebarea, cum de a murit atunci “inecat in propria voma ” daca s-a
sufocat cu un articol de lenjerie care i-a intrat, sau i-a fost introdus fortat
in gura?
Si cum se explica echimozele de pe fata pe care nu le avea inaintea mortii,
dupa cum au declarat cativa dintre cei care l-au vazut in ziua precedenta
decesului ? Marea majoritate a biografilor prozatorului au considerat moartea
lui “ciudata”, “suspecta”, “nefireasca”, “inconjurata de mister”, “neelucidata
“, petrecuta in conditii “neclare”, “stranii”, “obscure”, etc, insa putini au
fost aceia care s-au incumetat sa patrunda in labrintul ipotezelor si al
scenariilor puse in circulatie pentru a investiga si dezlega misterul mortii
autorului romanelor “Delirul” si ” Cel mai iubit dintre pamanteni”, care aveau
sa-i pecetluiasca destinul.
Daca inaintea
evenimentelor din decembrie ’89 nici nu se putea discuta macar despre o
cercetare competenta in cazul mortii suspecte a unei personalitati, dupa
inlaturarea regimului comunist, cand s-a incercat obtinerea unor informatii
dela Institutul Medico-Legal sau dela cei abilitati cu ancheta mortii lui Marin
Preda, dorinta ziaristilor de elucidare a cazului a fost intampinata cu raceala
si indiferenta, sau cu lansarea unor versiuni neconforme cu realitatea. Motivul
? Asupra mortii lui pluteste umbra sinistrei institutii care nu este straina de
acel “accident”, asa cum nu este straina de moartea multor altor dizidenti din
tara sau de peste hotare care devenisera incomozi sau indezirabili pentru
regimul comunist.
Distinsul doctor Serban Milcoveanu care a analizat din punct de vedere strict
medical aspectele mortii clinice a prozatorului, bazandu-se pe acel “facies
cadaveric” al lui Marin Preda, demonstreaza netemeinicia zvonurilor lansate de
cei interesati sa deruteze opinia publica si sa-i denigreze memoria. El a pus
diagnosticul de asasinat, intr-un articol publicat in revista “Lumea Magazin”
din septembrie 2002. Si realizatoarea de programe TV Mariana Sipos, care a
cercetat cu minutiozitate dosarul de ancheta al procuraturii, cat si cel de
urmarire penala a scriitorului de catre organele de filaj ale securitatii si a
publicat cartea intitulata “Dosarul Marin Preda”, considera ca zvonul lansat in
legatura cu asa zisa lui moarte prin “inecare in propria voma” este o infamie.
In legatura cu certificatul de deces eliberat de IML, in care se mentioneaza
“asfixia mecanica cu un corp moale”, Mariana Sipos concluzioneaza ca este
posibil sa fi fost asfixiat cu o perna, datorita urmelor vinete pe care le avea
pe buza de sus.
Marin Preda ar fi
implinit anul acesta la 5 August varsta de 86 de ani daca nu ar fi fost luat in
vizorul securitatii dupa aparitia romanului “Delirul”, roman care readuce in
actualitate profilul moral al maresalului Antonescu. Prezentarea conducatorului
Romaniei din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial intr-o lumina pozitiva
a fost considerata la timpul respectiv o incercare de reabilitare a celui care
a ordonat Armatei Romane sa treaca Prutul pentru eliberarea Basarabiei
strabune. Marin Preda avea in pregatire un alt roman in care intentiona sa
arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru in obsedantul deceniu. In
romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni” eroul principal pomeneste la un moment
dat despre “era ticalosilor”. Notitele volumului al doilea din “Delirul”,
impreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau in fisetul lui personal
au disparut imediat dupa moartea scriitorului.
Cel care avea sa
plateasca cu viata faptul de a-si fi permis sa faca cativa pasi in afara liniei
frontului in care erau inregimentati scriitorii care acceptasera tezele
proletcultiste ale realismului socialist, slugoii si poetii de curte care
elogiau “realizarilii epocii de aur” si-l tamaiau pe dictator dedicandu-i
osanale si omagii, s-a nascut la data de 5 august 1922 intr-o comuna din
judetul Teleorman, Silistea-Gumesti, pe care o descrie in capodopera lui epica
“Morometii”. Aceasta ampla fresca a vietii unui sat romanesc din Campia Dunarii,
in care este conturat cu linii viguroase taranul Ilie Moromete i-a adus
autorului premiul de Stat in anul 1956. Se poate afirma cu certitudine ca
ascensiunea si celebritatea lui Marin Preda s-au datorat in cea mai mare masura
aparitiei acestei carti care l-a situat ca prozator epic imediat dupa Liviu
Rebreanu in istoria literaturii romane, celebritate care i-a dat constiinta
deplina a valorii sale.
In anul 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor Romani, doi ani
mai tarziu este numit director al Editurii Cartea Romaneasca nou infiintata, in
anul 1971 primeste premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul “Marele
Singuratic” iar in anul 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romane.
In anul 1975 publica volumul “Delirul”, in 1977 “Viata ca o Prada” in care
descrie drumul sinuos parcurs, la capatul caruia il astepta consacrarea, iar in
anul 1980 apare ultimul sau roman de mare succes intitulat “Cel mai iubit
dintre pamanteni”, dupa care, la data de 16 mai este gasit mort in camera lui de
creatie de la Palatul Mogosoaia , “dupa o noapte de betie”, asa cum s-a zvonit
in cercurile literare si in masmedia controlata de partid imediat dupa acel
tragic eveniment.
A fost un scenariu initiat si pus in circulatie de cei care au avut misiunea de
a-l elimina intrucat se indepartase de la “linia partidului”, devenise prea
independent si, datorita popularitatii de care se bucura, isi luase anumite
libertati permitandu-si sa scrie lucruri care nu puteau fi pe placul nici al
Moscovei si nici al tiranilor care tineau tara sub teroare cu ajutorul unui
aparat de opresiune alcatuit din elemente aduse de la periferia societatii.
Marele succes la
public al lui Marin Preda nu putea sa nu trezeasca sentimente de invidie si in
randul unora dintre confratii sai, atat inainte cat si dupa evenimentele din
decembrie ‘89. Detractorii lui au incercat sa minimalizeze valoarea literara a
operelor sale declarand ca a fost un produs al regimului comunist si faptul ca
a colaborat cu acest regim este impardonabil.
Sa vedem insa cum s-a desfasurat “colaborarea” lui cu regimul comunist si care
au fost relatiile sale cu securitatea care primea note informative despre el
chiar si de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care
figurau cu nume conspirative de informatori in documentele securitatii. In
Dosarul de Urmarire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4
volume si era intitulat “Editorul” , exista o nota a securitatii datata 16
noiembrie 1972 in care se mentioneaza ca “Marin Preda este lucrat de organele
noastre prin DUI pentru faptul ca este cunoscut cu manifestari negative cu
privire la politica partidului si Statului nostru”. Dupa “Tezele din aprilie”
prin care Nicolae Ceausescu anunta inceputul asa zisei “revolutii culturale”
dupa model chinezesc, securitatea a inceput urmarirea tuturor plecarilor peste
hotare ale scriitorilor, considerati potentiali dusmani ai “revolutiei
culturale”.
Se cunoaste faptul ca Marin Preda era in evidenta securitatii inca din anul
1966. Toate deplasarile si intalnirile lui erau urmarite de o armata de agenti
care il supravegheau in permanenta. In notele informative cu privire la
convingerile lui personale despre regimul de la putere, se mentiona:
“declaratii dusmanase la adresa oranduirii”, “refuzul lui de a colabora la
organul CC al PCR Scanteia”, precum si unele afirmatii cu privire la lipsa de
libertate a presei in Romania . Intr-una din aceste note se preciza ca in anul
1965 Marin Preda fusese la Paris unde se intalnise cu “transfugii fata de care
a criticat regimul comunist din Romania ”. In luna ianuarie 1972 un alt
informator al securitatii care semna “Artur”, scria ca Marin Preda se intalnise
la Paris cu Monica Lovinescu si cu alti colaboratori ai postului de radio “Europa
Libera”.
In baza acestor note, cat si a unui referat al securitatii in legatura cu
“activitatea lui dusmanoasa”, convorbirile telefonice i-au fost interceptate
prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul
Editurii “Cartea Romaneasca” s-au facut dese perchezitii noaptea. Cat priveste
“colaborarea” lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu usurinta citind
declaratia criticului literar Marin Mincu caruia nu i se publicau lucrarile
fiind acuzat ca in scrierile lui este prea de “dreapta”. Marin Preda,
directorul Editurii l-a aparat insa punand la punct pe un denigrator al
acestuia printr-o injuratura neaose, publicandu-i apoi toate lucrarile. Iata
cum il caracterizeaza Marin Mincu pe acest asa zis “produs al
proletcultismului”:
“Marin Preda era un om de o elevata noblete, comportandu-se in orice
imprejurare ca un adevarat aristocrat; el avea rabdarea nobila sa-i asculte pe
toti cei care i se adresau si sa le raspunda cu franchete si naturalete. De
asemeni el apreciaza “onestitatea intelectuala a lui Preda si incapacitatea lui
organica de a tolera minciuna si injustitia, de orice fel ar fi fost acestea.”
La randul lui, Nicolae Breban declara ca Marin Preda i-a publicat romanul
“Ingerul de gips”, desi era ostracizat in tara intrucat participase peste
hotare la manifestari anticomuniste.
Despre organele de
represiune care tineau tara sub teroare, eroul romanului “Cel mai iubit dintre
pamanteni” foloseste la adresa lor epitete precum “duri”, “cretini”, “primitiv”
(un colonel de securitate), “demagog rudimentar” (un general), “analfabet
periculos” (un gardian pe care pana la urma l-a omorat de teama de a nu fi el
ucis de acesta), etc.
Puteau fi trecute cu vederea aceste pareri infamante ale lui Marin Preda la
adresa baietilor cu petlite albastre la veston? Conjunctura le era extrem de
favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece sotia dictatorului fusese
vizata direct in aluzia referitoare la dorinta ei de implicare in viata
politica, precum si sprijinul logistic al rusilor care se simtisera ofuscati la
aparitia volumului “Delirul”. Cu cateva zile inaintea mortii lui, dupa cum
declara fratele sau, scriitorul a primit cateva amenintari cu moartea si i-a
marturisit, “sunt un om terminat”, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu. Si
baietii s-au tinut de cuvant, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu care a dat
pe post “Orizonturile Rosii”, carte care a dezvaluit occidentului adevarata
fata a dictatorului roman. Pentru a demonstra ca nu sunt primitivi, i-au varat
un cearsaf in gura, sau i-au pus o perna pe fata, “astupandu-i orificiile
respiratorii”, dupa cum reiese din raportul intocmit de IML.
Cea mai autorizata parere asupra mortii lui Marin Preda ramane insa cea a
medicului Serban Milcoveanu, care, bazandu-se pe declaratiile unor martori care
l-au vazut pe Marin Preda imediat dupa moarte, este convins ca a fost otravit
cu cianura de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea livida specifica
tuturor cadavrelor, ci era de culoare “rubinie, de un rosu deschis”, culoare
specifica a celor morti in urma inhalarii cianurei. De aceiasi parere este si
fosta sotie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsa ca sotul ei a fost
otravit. Si Aurora Cornu, prima lui sotie, a declarat intr-un interviu acordat
la Paris Lucretiei Barladeanu “Dupa ce am vazut fotografiile date de politie cu
cadavrul lui Marin nu poti sa nu te intrebi daca nu este vorba de un asasinat”.
Moartea scriitorului Marin Preda ramane, deocamdata, un caz nerezolvat. Daca
Justitia va fi pana la urma epurata de magistratii obedienti pana la sevilism
fata de puterea “emanata” in convulsiunile din decembrie ‘89, se va afla cine
sunt autorii acestui asasinat politic, cat si al multor alte asasinate
executate la comanda politica.
.jpg)
