Unul
dintre cele mai impresionante și uimitoare fenomene naturale de pe Pământ se
petrece în insula Java, Indonezia, unde lava vulcanului Kawah Ilen, care se
scurge spre poalele muntelui, are o culoare ireală, albastră. Vulcanul, care
are înălțimea de 2.380 de metri, pare să fie acoperit de râuri de lavă
albastră, însă în realitate este vorba de altceva.
Interesant
este că această culoarea nu provine de la lavă, ci de la vaporii de sulf care
ies din craterul vulcanului Kawah Ijen, la o temperatură de 200 de grade
Celsius. Atunci când se aprind în noapte, gazele produc flăcări de un albastru
electric, care se pot ridica până la 5 metri înălțime.
O
parte din gaz se transformă însă în sulf lichid şi curge pe versanţii muntelui,
în timp ce arde, semanând astfel cu lava. “Lava albastră” este vizibilă doar
noaptea, însă fenomenul are loc permanent.
Fenomenul
este unul rar întâlnit, iar ceva similar a fost observat şi în Parcul Naţional
Yellowstone din SUA.
Aici
se găsește cel mai acid lac de pe glob, cu un PH situat în jurul valorii de
0,2. Această particularitate este dată de aciditatea care permite evacuarea gazelor
vulcanului sub suprafața apei.
Cei
care se apropie de această zonă trebuie să poarte mască de gaze, pentru că
aerul este plin de dioxid de sulf.
Sursa - omofon.com/vulcanul-cu-lava-albastra-un-fenomen-natural-uluitor