Tradatorii lui Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza a intrat în istoria României ca domnitorul care a pus bazele statului român modern – însă stilul său autoritar a dus la neînțelegeri aprige cu clasa politică românească. După șapte ani de domnie, Alexandru Ioan Cuza a căzut victimă „Monstruoasei Coaliții” a liberalilor și conservatorilor. Mai mulți militari care îi jură­seră credință domnitorului și-au călcat cuvântul și au participat la acțiunea de detronare. Însă mai înainte de această ultima trădare, Alexandru Ioan Cuza fusese trădat în repetate rânduri de omul său de încredere, Dimitrie A. Sturdza – care avea să ajungă prim-ministru al României. Redăm, în rândurile ce urmează, povestea trădărilor lui Dimitrie A. Sturdza, așa cum este reflectată în volumul „Cuza Vodă. România”, editat la începutul acestui an de istoricul Stelian Neagoe.

Prima tradare

În 1909, soția domnitorului, Elena Cuza, împlinea 83 de ani. Cum se împlinea jumătate de secol de la Unirea Principatelor, soția domnitorului a fost vizitată de Vespasian Pella, care a consemnat amintirile doamnei referitoare la trădătorul Dimitrie A. Sturdza: „Maria Sa Cuza avea de secretar al său pe Mitiță Sturdza, văr primar cu mine, căci mama mea era soră bună cu tatăl lui Sturdza. Prin 1863, Cuza, rugat de mine, permite revoluționarilor poloni să treacă prin țară arme și muniții pentru o mare revoluție ce o preparau polonii. Mitiță Sturdza află acest secret și găsește cu cale să-l divulge, după cum mai făcuse și alte acte de asemenea măsură. Și atunci soțul meu, într-un moment de mare indignare, l-a luat de gulerul hainei și l-a azvârlit pe scările palatului… De atunci a încetat de a mai fi secretarul Domnitorului… dar tot de atunci s-a născut și acea ură neîmpăcată pe care i-a purtat-o lui Cuza vodă și după moarte.
De aceea, la detronare, vărul meu Mitiță Sturdza a avut rolul său în conspirațiune și din tot ce l-a preocupat mai mult au fost corespondența și actele Domnitorului Cuza, pe care în noaptea detronării s-a grăbit să i le sustragă. Desigur că în cutiile biroului lui Sturdza, pe care s-a telegrafiat acum de la Paris ca să i le sigileze, se vor fi găsind și o parte din actele bărbatului meu”.

A doua trădare
Subiectul detronării lui Alexandru Ioan Cuza a rămas unul fierbinte până în secolul al XX-lea – în mare parte și datorită faptului că trădătorul D.A. Sturdza era încă activ în viața politică a României. Astfel, în anul 1903, ziarul bucureștean „Țara” publică un articol sub titlul „Trădarea lui Sturdza față de Cuza”, din care redăm principalele pasaje în rândurile următoare. „Împăratul Napoleon al III–lea avea o simpatie deosebită pentru Cuza, de când cu lagărul de la Furceni (Prahova) și, gândindu-se cum ar putea să-l mărească în față românilor, îi trimite o scrisoare printr-un curier special, în care îi scrie: <<Strânge oricâtă armata ai și concentreaz-o în câteva puncte pe malul Dunării, apoi proclamă independența țării, căci eu voi sili  Turcia să primească pe aceasta ca fapt împlinit>>.

Bucuros de o asemenea veste, Domnitorul a avut funestă ideea de a o comunica și secretarului său particular de atunci, nimeni altul decât Dimitrie A. Sturdza (foto). Acesta, în înțelegere cu Ion Ghica, fostul Bey de Samos, s-a grăbit să inștiinteze consulii englez, austriac și prusian de uluitoarea tentativă napoleoniană. Pe dată a fost alarmată presa occidentală, spre penibilă impresie a împăratului Franței. Drept urmare, telegrama laconică a lui Napoleon al III-lea către Cuza vodă: <<O țară care are asemenea trădători nu merită independența>>. Telegrama era însoțită de extrase din presa engleză ce publicase textul scrisorii lui Napoleon către Cuza. Indignarea lui Cuza vodă n-a mai avut margini, a așteptat cu nerăbdare sosirea necredinciosului secretar particular de la palat și, întâmpinându-l în capătul de sus al scărilor din interiorul edificiului domnesc  ieșean din strada Lăpușneanu, i-a aplicat corecția meritată: <<Mișelule, ceea ce publică ziarele engleze, le-au cunoscut Napoleon, eu și cu tine: cine este trădătorul între noi?>> și fără să mai aștepte un răspuns, îl pălmui pe Dimitrie A. Sturdza, dându-i un picior în spate, care îl făcu să se rostogolească pe scara palatului. După ce furia îi trecu, Cuza vodă își dete seama ce trebuia să facă și trimise să prindă și să aresteze pe D. A. Sturdza. Însă în zadar îl căutară prin toate părțile, căci trădătorul înțelesese situația sa critică, fugise la Giurgiu și de acolo trecu Dunărea în Turcia pe care o servise în detrimentul patriei și națiunii române”.

Hoțul de documente
Tot ziarul „Țara” publica, tot în 1903, o altă investigație referitoare la relația Sturdza – Cuza; de data această fiind vorba de documentele sustrase de către fostul secretar: „Este stabilit astăzi că domnul D. A. Sturdza e acela care a sustras documentele rămase în palat în urmă abdicarii domnului Cuza. Rămâne de stabilit în ce condiții D. A. Sturdza a sustras aceste documente ale fostului său protector și ce a voit să facă cu ele. După cercetări minuțioase și ajutați și de întâmplare, am reușit să dăm peste sentinela postată în cabinetul unde se aflau aceste hârtii prețioase în ziua când au fost sustrase de către Sturdza”.
Martorul principal în 1903 era un soldat din garda civilă care a fost prezent la evenimente: „Păream foarte mirat de ce m-a postat să păzesc acea încăpere, când căpitanul meu ,văzându-mi nedumerirea, îmi zise: <<Te-am postat aici, fiindcă acest loc cere un păzitor deștept. Să nu lași pe nimeni să se apropie de acest dulap și această casă de fier și dacă o voi cineva să se apropie, să tragi într-însul dacă nu va voi să se retragă la somațiile dumitale>>. Abia postat acolo văzui trecând pe generalul Haralambie și apoi pe Golescu. Locotenenții Domnești, care veneau să vadă dacă mobilele ce mi s-au încredințat spre pază erau în bună stare. (…) După o jumătate de ora a venit și Dimitrie Sturdza care încerca să se apropie de dulapul de nuc. Eu însă l-am somat să se depărteze și dansul se supuse la somația mea. Puțin mai târziu, domnul Sturdza pătrunse în acea cameră însoțit fiind de colonelul meu Serurie care mi-a dat ordin să ies de acolo și să rămân de pază la ușa, nelăsând pe nimeni să intre în acea cameră. Căpitanul meu, Niță Radovici, veni atunci spre mine întrebându-mă de ce mi-am părăsit postul? I-am explicat cele întâmplate și atunci dânsul îmi zice: <<A venit întâi la mine Sturdza cerându-mi să-l las să umble în dulapul ăla, dar l-am refuzat. Atunci se vede că domnul Sturdza s-a dus la colonelul Serurie. Treaba lor, eu mi-am făcut datoria>>. Nu trecu mult și domnul Sturdza iese din acea camera însoțit de Serurie și ținând sub braț un voluminos pachet de hârtii. Domnul Sturdza care părea foarte radios, ajungând în dreptul scării strânse mâna lui Serurie și crezând că nu înțeleg îi zise pe franțuzește: <<Îți mulțumesc, ai făcut un serviciu cauzei noastre>>”.
D.A. Sturdza avea să moară în 1914 – ultimii șapte ani din viață petrecându-i în ospicii. Fiul său, colonelul Alexandru Sturdza, avea să trădeze, la rândul lui, România, trecând la nemți în anul 1917 cu planurile de luptă ale armatei române.

Refuzul lui Cuza de a-și reprimi tronul
După detronare, Alexandru Ioan Cuza avea să primească, în 1868, propunerea de a se reîntoarce pe tronul României – propunere venită din partea Franței și pe care avea s-o refuze, spunând că nu își dorește să se reîntoarcă în România cu sprijinul unei puteri străine. La momemntul detronării „Monstruoasa Coaliție” a lansat o amplă campanie de dezinformare prin presă, în care susținea că domnitorul Cuza intenționează să se alieze cu Rusia. D.A. Sturdza avea să susțină mai apoi că deține acte – dintre cele furate din cabinetul lui Cuza – care probează această acuzație, însă nu a publicat niciodată aceste presupuse dovezi. În orice caz, campania de dezinformare avea să-și atingă ținta și să blocheze relația lui Cuza cu împăratul Napoleon al III-lea. Diplomația franceză avea să-și dea seama de greșeală abia doi ani mai târziu, iar ducele de Grammont, ambasadorul francez, i-a propus, din partea lui Napoleon al III-lea, să-și reia tronul cu ajutorul acestuia. Cuza a refuzat.

DIALOGUL DUCELUI DE GRAMMONT CU ALEXANDRU IOAN CUZA

(Reprodus în cartea istoricului Stelian Neagoe, „Cuza Vodă. România”)

„Ducele de Grammont: Ei, bine, ne-am săturat de Carol, este destul.

Principele Cuza: Pentru ce?

Ducele de Grammont: Ei, dar este cât se poate de prusac. Și-a uitat toate angajamentele, cele luate de familia sa, de doamna Cornu. Alianța cu împăratul, miniștrii săi sunt în relații supravegheate cu Rusia. Delicatețuri de ambele părți – evident, pe fond de autoapărare. Se joacă (indescifrabil), ce credeți?

Principele Cuza: Că rușii se folosesc de acei oameni și se vor servi până când vor fi câștigat ceea ce este de câștigat și că-i vor abandona atunci când nu le vor mai fi de vreun folos. Dar acest lucru nu mi se pare la fel de grav ca faptul că dumneavoastră păreți a vă teme. Încearcă să se păcălească unii pe alții.

Ducele de Grammont: Da. Rapoarte alarmante. Brătianu vrea să răstoarne pe Carol și să proclame republica.

Principele Cuza: Credeți că țara îi va urma?

Ducele de Grammont: Nu știu ce să cred. Vă mărturisesc că sunt foarte stânjenit. Mai înainte politica din Principate se făcea la Constantinopol și la Paris. Acum este deplasat. Se face la Viena, de când suntem în alianță cu Austria pe problemele Orientului. Sau nu mai sunt eu la curent cu aceste chestiuni. Primesc rapoarte contradictorii de la București, Iași și v-aș fi recunoscător să vă știu părerea.

Principele Cuza: Permiteți-mi, domnule duce, să vorbim în termeni academici și să vorbim despre lucruri mai agreabile. Situația politică din România este un subiect care nu mă atrage. Sunt jenat. Dumneavoastră sunteți ambasador; eu sunt un principe detronat. Vedeți, domnule ambasador, vreți cumva să mă faceți principe al hazardului; ați venit să-mi faceți niște propuneri?

Ducele de Grammont: Dar, principe, fiți încredințat că noi nu am fost niciodată ostili persoanei dumneavoastră, noi am fost dezolati și nu am fi uimiți deloc dacă v-ați relua locul. Numai dumneavoastră puteți restabili ordinea. Nimeni nu mai are influență în afară de dumneavoastră.

Principele Cuza: Sunteți sigur că interesele franceze nu ar avea nimic de pierdut?

Ducele de Grammont: Da.

Principele Cuza: În acest timp la Paris m-au considerat implicat în amenințările dinspre Rusia.

Ducele de Grammont: Ah, s-au făcut prostii; da, am crezut-o; ne-am lăsat înșelați.

Principele Cuza: Dar permiteți-mi să vă spun ceva: orice s-ar întâmpla, nu voi consimți niciodată a intra în România printr-o intervenție străină, cu ajutorul Franței, tot atât de puțin ca și cu cel al Rusiei. Nu aș vrea să ajung altfel decât prin țară.

Ducele de Grammont: Cu dumneavoastră, principe, suntem siguri că influența rusă nu va ajunge să predomine în România.

Principele Cuza: Între timp, am fost luat drept rus la Paris.

Ducele de Grammont: Acum știm adevărul, dar am fost prost informați, am făcut și prostii.”

Sursa - ziua.ro