Împodobirea pomului
de Crăciun este un obicei, venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele
germanice. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiția creștină. În Evul
Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia și Lorena,
dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă cu cea a Anului Nou. De aici
tradiția se extinde în întreaga Franță, Spania, Italia și Elveția.
De asemenea, este
posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obișnuiau să-și
împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc, obicei păstrat și în tradiția
coroniței de brad. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin
intermediul catolicismului. În Rusia europeană AjunulCrăciunului era sărbătorit
în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate și
împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc. Bradul împodobit se
întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania sfârșitului de secol
XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul
acestei țări.
În tradiția
românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la
nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea
dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura
reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din
regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții,
care se regăsește drept motiv natural în arta populară. Odată cu evoluția
etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe
înțelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de
pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de
arminden".
.jpg)
