Intr-un manuscris de
la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a
Postului Mare se intitula "Praznicul celei de a treia inchinari a
Crucii". El completa sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci din 14
septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a
procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie
asupra persilor si intoarcereaSfintei Cruci la Ierusalim in anul 630. Dupa
unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim
la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul
Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia
unei biserici.
Dupa altii, Sfanta
Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E
greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca
ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730,
fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare
pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai
catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii
aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se
anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins
atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa
vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau
rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor.
La manastirea
Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea
Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu
apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu
crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer
al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in
Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica.
Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc,
astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi
de duminica.
In Triodul tiparit,
praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie,
atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se
cu ea ca si in celelalte sarbatori ale Triodului. Trebuie observat insa ca
praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte
duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri,
ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.
Dupa Vecernia Mica de
sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva
crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care
trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza
privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul
Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza
altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza
pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de
acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in
momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: "Intelepciune!,
Drepti!", ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta
atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul
asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei
ori imnul "Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam
si o marim!" care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie"Sfinte
Dumnezeule", si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel
mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se
inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele
lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata si Sfanta Cruce fiind readusa
in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea
in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.
Aceeasi ceremonie a
venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri
ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de
troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu
excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan
Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la Sfanta Sofia, fiind
probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua
de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.
Desi in Triodul
actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si
vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt
privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea
sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber
executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de
miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii
injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din
zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de
obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul
privilegiat al centrului.
La Studios, in timpul
acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa
pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga
Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii.
Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta
intreaga saptamana a injumatatim postului ca o "saptamana purtatoare de
cruce", "sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata
lumii". In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan
secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt
suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numai vineri seara,
aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de
sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.
Ascultand de aceleasi
legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema avamesului si
fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a
arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama
ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos
din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am
"meritat" ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de
asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala,
asa cum se canta inca de duminica:
"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".
"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".
Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat,
trad. diac. Ioan. I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008
Sursa - crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfintei-cruci/
.jpg)
