vineri, 3 mai 2024

Saptamana patimilor V

Vinerea Mare sau Vinerea Neagra este cea mai trista zi din Postul Mare si chiar din istoria crestinismului. Ea ne aminteste de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Domnului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: ” Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat”. La aceasta denie procesiunea este speciala. Mai intai credinciosii trec pe sub Sf.Epitaf, din solidaritate cu ingroparea Mantuitorului si cu pogorarea in iad, apoi se canta Prohodul, cantecul de inmormantare al Domnului, urmand ca apoi, cu sufletul indurerat si cu faclii aprinse, sa il conduca pe Domnul Iisus catre mormant, ocolindu-se biserica de trei ori, cantandu-se cu jale ”Mergi la cer si te aseaza langa Tatal Creator, Tu ce lasi in lume pace, Iisuse Salvator’’. Tot din respect fata de suferintele Mantuitorului, crestinii tin post negru, adica nu mananca nimic, nici nu beau apa, pana la apusul soarelui.
Sursa - mirelamita.wordpress.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu