Sfintele Paşti

Sfintele Paşti (gr. Πάσχα), sunt sărbătoarea Învierii Domnului. Paşte este transcrierea cuvântului grec, care la rândul lui este transcrierea ebraicului pesach, ambele cuvinte însemnând trecere sau traversare.
Sfintele Paşti ortodoxe, de obicei, sunt mai târziu cu una sau cu cinci săptămâni faţă de sărbătoarea similară a creştinilor care ţin de calendarul gregorian. Totuşi, ocazional, Sfintele Paşti pot fi la o distanţă de două, patru sau şase săptămâni (dar niciodată trei) din cauza faptului că vechiul calendar iulian foloseşte o formulă diferită de pascalie la calcularea datei Sfintelor Paşti. Această formulă a fost stabilită şi acceptată la Sinodul I Ecumenic.

Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi este centrul credinţei creştine ortodoxe. Sărbătoarea este precedată de douăsprezece săptămâni de pregătire, care sunt împărţite în: duminicile premergătoare postului, Postul Mare şi Săptămâna Mare. Credincioşii încearcă să parcurgă această perioadă cu smerenie, iertare, împăcare, rugăciune, post, generozitate şi studiul elementelor credinţei. La sosirea sărbătorii, se ţin mai multe slujbe îmbinate într-una singură.

La ceva timp după miezul nopţii din Sâmbăta Mare se ţine slujba numită Slujba de la miezul nopţii. În practica slavă, preotul intră în mormânt şi ia epitaful, îl duce prin Uşile împărăteşti şi îl aşează pe masa altarului unde rămâne timp de 40 de zile, până la Înălţare. În practica bizantină, epitaful este deja scos din mormânt (în timpul slujbei numită Prohodul Domnului din Vinerea Mare, seara).

Slujba învierii începe cu o procesiune care are loc la miezul nopţii. Credincioşii ies din biserica neluminată cântând, purtând steagurile, icoane, lumânări şi Evanghelia. Procesiunea ocoleşte biserica şi se întoarce în faţa uşilor principale care sunt închise. În practica greacă, antiohiană şi românească, acum se citeşte Evanghelia care spune că mormântul este gol. În cultul ortodox sirian şi cel românesc (pe alocuri şi la greci), după citirea Evangheliei, preotul bate în uşă şi poartă un dialog cu o persoană din biserică, strigând cuvintele Psalmului 23, 7-10: "Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei." În cultul slav nici una din aceste practici nu există. Apoi, se cântă troparul pascal pentru prima dată, împreună cu versurile Psalmului 67 (68) care vor preceda toate slujbele acestei perioade:
Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui, şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El!
Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţă focului topeşte fumul de la faţa focului,
Aşa pier păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iară drepţii se veselesc.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Uşile sunt deschise şi credincioşi intră în biserică. Biserica este luminată şi împodobită cu flori. Este mirele ceresc şi simbolul mormântului gol. Preoţii au veşminte albe, simbolul hainelor strălucitoare ale învierii de obşte. Icoana Sfintelor Paşti, este aşezată în mijlocul bisericii, acolo unde mai înainte a fost epitaful. Îl arată pe Hristos spărgând porţile iadului şi eliberându-i pe Adam şi Eva din robia morţii. Preoţii spun frecvent către credincioşi: „Hristos a înviat!” - iar credincioşii răspund: „Adevărat a înviat!” - şi cădeşte icoanele şi poporul.
După intrarea în biserică, se cântă canonul pascal atribuit Sfântului Ioan din Damasc împreună cu troparul Învierii ca refren repetat frecvent. Slujba se termină cu stihira pascală:
Ziua învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le !
Apoi, în unele tradiţii, se cântă Ceasurile Sfintelor Paşti. În concluzie, preotul sau preoţii citesc solemn Predica de Sfintele Paşti a Sfântului Ioan Gură de Aur. Această predică este o invitaţie adresată tuturor credincioşilor să uite de păcate şi să se bucure pe deplin de sărbătoarea Învierii lui Hristos.

Apoi, urmează Sfânta Liturghie care începe cu cântarea, încă o dată, a troparului festiv împreună cu versurile Psalmului 67 (68). Antifoanele Liturghiei sunt versuri speciale din psalmi care măresc şi slăvesc mântuirea Domnului. Apoi, troparul este repetat iarăşi şi iarăşi. Versul botezului dinGalateni: Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi îmbrăcat (Galateni 3:27) înlocuieşte trisaghionul.
Citirile îi duc înapoi în timp pe credincioşi, la începuturi, şi prezintă creaţia şi re-creaţia lumii prin Cuvântul Viu al lui Dumnezeu, Fiul Său Iisus Hristos.
Citirile din Apostol sunt din Fapte şi constau în primele nouă versuri. Citirea din Evanghelie constă din primele şaptesprezece versuri din Evanghelia după Ioan. Există obiceiul ca în această zi să fie citită Evanghelia în mai multe limbi.
Apoi continuă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur ca de obicei. Troparul Învierii se cântă iarăşi şi iarăşi. Este cânta şi în timpul împărtăşirii credincioşilor. Pentru creştinii ortodocşi, Împărtăşirea în ziua Sfintelor Paşti este foarte importantă. Multe parohii iau predica pascală a Sfântului Ioan Gură de Aur ca atare şi îi împărtăşesc pe toţi credincioşii care participă la slujbă.
Pentru ortodocşi, sărbătoarea Sfintelor Paşti revelează misterul zilei a opta. Nu este numai o rememorare a zilei istorice a Învierii Mântuitorului. Este şi o cale de a experimenta creare din nou a lumii, o gustare a noii şi fără de sfârşit Împărăţii a lui Dumnezeu.

Această nouă zi este exprimată pe înţelesul credincioşilor prin lungimea slujbelor pascale, prin repetiţia slujbelor din Săptămâna Luminată şi prin acele aspecte importante care se menţin în slujbe în următoarele patruzeci de zile până la Înălţarea Domnului. Aceste patruzeci de zile sunt tratate ca una singură.