El Greco (nume în
spaniolă influențat de italienescul- "Il Greco" - Grecul), numele sub
care este cunoscut Δομήνικος Θεοτοκόπουλος (Domênikos Theotokópoulos), (* 1541,
Candia azi Heraklion / Creta - † 7 aprilie 1614, Toledo / Spania), a fost un
pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub
aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui
incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca
portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost,
din păcate, date uitării.
Domênikos (Domínikos)
Theotokópulos (în traducere literală numele familiei sale înseamnă "fiul
Maicii Domnului") s-a născut în anul 1541 în Candia(Handáka), (în prezent
portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune venețiană. Nu deținem
nici un fel de informație referitoare la anii de tinerețe ai pictorului. Doar
într-un act notarial, datat din 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui,
"Maestrul Menegos Theotokopoulos" și cuvântul adăugat de el însuși
-"zgurafos" (în dialect grec local: pictor). În felul acesta știm că
la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn și în fresce.
Următorii doi ani ai
vieții lui El Greco rămân o necunoscută pentru biogafi. Însemnările din arhive
ne informează că în luna august 1568 se pregătește să expedieze, de la Veneția
la Candia, desenele unui cartograf, și el originar din Creta. Intră probabil ca
ucenic în atelierul lui Tiziano sau lucreză pentru alt pictor. Doi ani mai
târziu, îl întâlnește la Roma pe Tintoretto, care va fi următorul său
maestru.Giulio Clovio, miniaturist și filosof iluminist, protector al
pictorului, îl recomandă influentului și bogatului cardinal Alessandro Farnese.
Condițiile sunt favorabile și tânărul grec începe să aibă comenzi. În1572,
Domênikos Theotokópulos devine membru al corporației pictorilor din Roma,
cunoscută sub numele de "Academia Sfântul Luca". Relațiile cu
pictorii din Roma nu sunt din cele mai bune, și în scurtă vreme va părăsi
Italia, plecând în Spania, unde la Escurial regele Filip al II-lea a început
construirea unui imens palat-mănăstire, o ocazie pentru numeroși artiști de
a-și găsi de lucru.
În anul 1577, după ce
sosește la Toledo, El Greco primește din partea lui Diego de Castilla comanda
pentru executarea a trei altare pentru biserica mănăstiriiSanto Domingo el
Antiguo, iar din partea corpului canonicilor, executarea picturilor pentru
sacristia catedralei orașului. Prin urmare, pictorul realizează în această perioadă
"El Espolio" ("Dezbrăcarea lui Hristos", 1577-1579) și
picturile de altar. Grație acestor adevărate capodopere, succesul său este
răsunător. După ani de peregrinări, emigrantul cretan își găsește în sfârșit
locul, va rămâne până la moarte în Toledo. Spaniolii îl numesc "El
Greco", folosind forma italiană "Greco", și nu expresia
castiliană "Griego", cum ar fi fost de așteptat. Totuși, pictorul
continuă să-și semneze lucrările cu numele său adevărat, folosind alfabetul grecesc.
Adaugă adeseori "cretan" sau "executat de un cretan".
Printre lecturile sale se află scriitorii clasici Homer, Euripide,
Plutarh,Lucian și Vitruviu, dar și scriitori italieni, precum Petrarca, Ariosto
și Tasso.
În schimb, în
biblioteca lui nu se găsesc operele autorilor secolului de aur al literaturii
spaniole. Nimic nu dă de înțeles că l-ar fi interesat creația lui Lope de Vega
sau poemele lui Luis de Gongora, care spune într-una din poeziile sale despre
El Greco că "și-a pus sufletul pe lemn și viața pe pânză". La un an
după ce a sosit la Toledo, pictorului i se naște primul fiu, Jorge Manuel. Mama
copilului este Jeronima de las Cuevas, al cărei nume îi indică originea
aristocratică, femeie cu care, totuși, El Greco nu se va căsători niciodată. În
scurtă vreme, frumusețea tablourilor lui El Greco atrage atenția regelui Filip
al II-lea, un mecenat al artei, care îl cheamă pe pictor la Madrid și îi
încredințează câteva comenzi. Când artistul îi prezintă regelui"Martiriul
Sfântului Mauriciu", pe care acesta i-l comandase, suveranul este
nemulțumit. Pictorul, afectat de reacția regelui, se întoarce pentru totdeauna
la Toledo în anul 1583.
Din fericire, în
Castilia comenzile îi vin de peste tot. El Greco stabilește contacte totodată
și cu negustorii de tablouri care aprovizionează piața obiectelor de artă din
întraga Spanie cu creațiile artistului. În pofida dizgrației regale, în
atelierul pictorului activitatea este febrilă. Începând din anul 1589, El Greco
închiriază palatul marchizei de Villen. Câștigă într-adevăr mult, dar își
administrează prost banii și, în ultimii ani de viață, îl asaltează creditorii.
În ziua de 7 aprilie 1614El Greco își sfârșește zilele. Deși nu-și scrie
testamentul înainte de a muri, îi lasă fiului său moștenire două sute de
tablouri și o bogată bibliotecă. El Greco,umanistul cretan, a iubit orașul
Toledo și și-a găsit inspirația în Castilia arsă de soare. A fost îngropat în
cripta mănăstirii Santo Domingo el Antiguo, ale cărei altare le ilustrase cu
picturile sale. În bisericile din întreaga Spanie se găsesc picturile lui care
prezintă personaje deformate cu priviri extatice. S-a încercat în mod naiv să
se interpreteze originalitatea picturilor lui El Greco, cu persoane având
figuri alungite, ca fiind o consecință a astigmatismului de care suferea. Mulți
au văzut în el un vizionar dezechilibrat.
Chiar și astăzi, El
Greco continuă să surprindă. Prețul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa
a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câțiva
ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. NumaiVelázquez, care nu și-a
ascuns niciodată admirația față de pictura lui El Greco, poate fi considerat un
continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El
Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În
Franța, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet și Manet. Picasso va
nutri o adevărată fascinație față de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit
în multe dintre tablourile din perioada albastră. Ceația lui El Greco devine și
punctul de referință al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl
repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor.
În Muzeul Național de
Artă al României din București se găsesc trei opere ale lui El Greco.
"Martiriul Sfântului Mauriciu" este o replică a exemplarului care se
află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în București
este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie
executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuși pictor.
Majoritatea specialiștilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938,Al.
Busuioceanu 1937) consideră totuși că este vorba de o operă autentică a lui El
Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona
Predescu în anul 1993. "Închinarea păstorilor" este una din cele
câteva versiuni cu această temă ieșite din atelierul lui El Greco în anii
1612-1614, replică a tabloului aflat în prezent în muzeul Prado din Madrid,
destinat inițial capelei de familie a lui El Greco de la mănăstirea Santo
Domingo el Antiguo. În schimb, al treilea tablou din muzeul bucureștean,
"Logodna Mariei", este un unicat, a cărui autenticitate este unanim
recunoscută.
"El Greco este o
chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt, El Greco este
privirea unui deținut îndreptată spre o fereastră îndepărtată, El Greco este un
pescuitor de perle". (Jean Cocteau, 1943)
"El Greco este
cel mai autentic dintre pictorii spanioli, a insuflat personajelor sale
tristețe exact în același moment când Cervantes a dat naștere veșnic actualului
<<Cavaler al tristei figuri>>". (Manuel Cossio, 1908)
Galerie de picturi
.jpg)
