Alexandru O. Teodoreanu zis Pastorel

Alexandru O. Teodoreanu (n. 30 iulie 1894 - d. 15 martie 1964), cunoscut și sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este "Hronicul măscăriciului Vălătuc", pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu "Gargantua și Pantagruel". A fost fratele romancierului Ionel Teodoreanu.   

Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii '30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacții, Un porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur, pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.
Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decat spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului. 

Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeobște cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.
Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o "precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.
A scris și un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.

În madrigalul lui Mircea Ionescu Quintus, se sintetizează prețuirea unanimă:
"Să-nchinăm paharul/ Pentru Păstorel/ N-a fost nici Cotnarul/ Mai spumos ca el ".

Epigrame

Fă-mă, Doamne

Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,

Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,

Praz, dovleac, spanac, ardei...

Dar păzeşte-mă de apă!

Pentru subtilul...

Pentru subtilul amator

Care-şi respectă al său gât

E bună apa de izvor

Dar ca uzaj extern. Atât!

Unui antialcoolic

Oare nu-ţi mai aminteşti,

Vorba din bătrâni lăsată?

Din beţie te trezeşti,

Din prostie niciodată.

Bătrânului Cotnar

Bătrânului Cotnar nu-i sapă tronul

Vrun prinţ de viţă nobilă, ca el,

Vrun Cabernet, Pinot sau Ottonel,

Ci veneticul de pripas: sifonul!

 Unul bea că-i băutor

Unul bea că-i băutor,

Altul bea că-i bestie,

Numai eu, că am umor,

Beau aşa, de chestie.