Jean de la Fontaine

Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franţa - d. 13 aprilie 1695, Paris) a fost un poet, moralist, dramaturg, libretist şi romancier francez. La Fontaine este consacrat pentru fabulele pe care le-a scris.

Cel mai cunoscut fabulist francez al secolului al XVII-lea, Jean de La Fontaine, fiu al lui Charles de La Fontaine, a fost un elev mediocru, lipsit de orice interes pentru invatatura. Isi incepe studiile primare la scoala din Reims si le continua la Paris, unde va urma cursuri de dreptul, obtinand titlul de avocat.In aceasta perioada cunoaste oameni apreciati la acea vreme, precum doamna de Sevigne, Scarron, Perrault, cei doi Corneille dar si pe Moliere.

In anul 1657 scrie primul sau poem "Adonis" pentru care primeste 1000 de livre. Urmeaza "Visul de la Vaux" (1658) si o elegie in care deplange nimfele din Vaux - "Elegia nimfelor din Vaux" (1661). In anul 1664 publica o serie de nuvele in versuri imitate dupa Boccaccio si Ariosto, "Nouvelles en vers tiree de Boccacce et de l’Arioste".

Incurajat de primele succese editeaza, un an mai tarziu, primul volum de povestiri, "Nuvele si povestiri ", care este urmat, in 1668, de un al doilea "Povestiri noi ". Sub titlul "Fabule alese" apare, in 1668, la 31 martie, editia originala a primelor sase carti de fabule. Acestea erau insotite de o prefata si erau dedicate fiului regelui, Delfinul.

La Fontaine era convins ca fabula este cel mai pedagogic si cel mai direct mijloc de a transmite unui copil invataturi si cunostinte de care acesta are nevoie in viata. Dar, atunci cand a scris fabulele nu s-a gandit numai la copii, ci si la oamenii cei mai mari din ierarhia sociala care aveau cate ceva de invatat din istorioarele sale. Volumul de "Fabule" il plaseaza pe scriitor, pe atunci in varsta de 47 de ani, in randurile marilor creatori ai epocii.

Desi, se vroia numai fabulist, tot in aceasta perioada va scrie "Dragostea lui Psyche si a lui Cupidon" (1669), al treilea si al patrulea volum de povestiri (1671 si 1674) si o noua culegere de fabule (1678) pe care le va dedica doamnei de Montespan. In aceeasi perioada o intalneste pe doamna de La Sabliere, o femeie bogata si culta, care primea in saloanele ei oameni de litere si savanti. A stat sub ocrotirea ei timp de douazeci de ani.

Povestitor, poet, fabulist, autor de comedii precum "Eunucul" (1654), "Florentinul" (1685), "Cupa fermecata" (1688) si de scrisori pline de farmec, La Fontaine va fi indragit de posteritate in special pentru "Fabulele" sale, a caror perfectiune nu a mai atins-o nimeni. La Fontaine n-a pretins niciodata ca genul pe care-l abordase era ceva nou, dar a imbogatit aceasta scriere, al carui model era sec si laconic.

Marea arta a lui o gasim in individualizarea personajelor, animale care capata caractere omenesti si vorbesc in spiritul psihologiei proprii, iar forta concluziilor sale este data de participarea sa ca povestitor. Folosirea unor cuvinte pe intelesul tuturor l-a facut apreciat si gustat de toate straturile sociale.

Popularitatea operelor lui La Fontaine a rivalizat la acea vreme cu cea a cartilor bisericesti, fapt ce l-a facut pe criticul francez al secolului al XIX-lea, Desire Nisard sa afirme: "daca cineva n-are decat doua carti in casa, una dintre ele trebuie sa fie sigur a lui La Fontaine".

Sursa - compendiun.ro

Corbul şi vulpea

Jupânul Corb, pe-o creangă cocoţat,
Ţinea în clonţ un boţ de caş furat.
Ademenită de mirosul caşului,
Cumătra Vulpe-i spuse-aşa borfaşului:
-Să ne trăiţi mulţi ani , Măria Voastră,
că sunteţi zău, ca din cutie scos!
Iar de-aţi avea şi glasul mlădios
Pe cât v-arată penele frumoas-
Mă prind c-aţi fi vreo Pasăre Măiastră!”
Ci corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai şade.
Deschide ciocul. Prada cade.
Şi vulpea , înghiţind-o,îl dăscăleşte:-“Bade,
Liguşitorii-nu ştiai, se pare-
Trăiesc pe seama cui le dă crezare.
Dar lecţia pe care o-nvăţaşi
O fi făcând cât botul tău de caş!…
Înmărmurit, crocanul juratu-s-a cumplit
Că n-o să se mai lase de-acum păcălit.

Dreptatea Leului

Pe vremuri, Capra, Oaia şi surioara Juncă
S-au însoţit cu Leul-un staroste trufaş-
În obşte, la câştiguri şi pagube, părtaşi.
Şi Capra, mi se pare, tot iscodind prin luncă,
avu noroc în lanţuri un Cerb frumos să vadă
Şi le trimise vorbă să-i cheme la prânzare.
Veniră toţi.Şi leul îi socoti pe gheare
şi împărţi în patru, pe loc întreaga pradă.
-“Întâia parte -nu e de mirare-
pe drept cuvânt se cade s-o iau eu
ca Leu!
A doua -îmi închipui că ştie fiecare-
e dreptul meu
ca dintre toţi mai tare.
A treia îmi revine ca mai viteaz ,fireşte.
Iar dacă de ciozvârta a patra îndrăzneşte
măcar să se atingă vreun ortac-
bucăţi îl fac!”

Greierele şi furnica

Petrecuse cu chitara
toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi
când viforniţa porni,
Greierele se trezi
fără muscă , fără râmă,
fără umbră de fărâmă.
Ce să facă?…Hai să ceară
la Furnică, pân’ la vară,
niscai boabe de secară.
-“Pe cuvânt de lighioană,
voi plăti cinstit cucoană,
cu dobânzi, cu tot ce vrei!…”
Dar Furnica, harnică,
are un ponos al ei:
nu-i din fire darnică
şi-i răspunde cam răstit:
-Astă-vară ce-ai păţit?
-Dacă nu e cu bănat.
zi şi noapte am cântat
pentru mine, pentru toţi…
-„Joacă astăzi dacă poţi!”

Sursa poezii - poezie.ro