Jean-François Millet
s-a născut pe 4 octombrie 1814 într-o familie de țărani înstăriți, la Gruchy,
în apropiere de Cherbourg. Moșia părintească se întindea pe colina de pe malul
canalului La Manche. Pictura l-a atras pe Millet foarte devreme, în 1833 pleacă
la Cherbourg, unde își începe studiile sub îndrumarea peisagistului Mouchel.
Începând cu anul 1835, se dedică exclusiv picturii.
La Paris, Millet este
admis la Academia de Arte Frumoase și se înscrie la atelierul lui Paul
Delroche. Când în 1839 i se sfârșește bursa, Millet își acoperă cheltuielile
pictândportrete. În anul 1841 se căsătorește cu Pauline-Virginie Ono, împreună
se mută la Paris. În această perioadă - denumită mai târziu "perioada
înflorată" - Millet pictează tablouri frivole și senzuale sub influența
stilului rococo, după exemplul lui Jean-Honoré Fragonard. În anul 1844, Pauline
moare de tuberculoză, iar Millet se întoarce la Cherbourg.
După doar un an,
1845, Millet se mută la Le Havre împreună cu noua prietenă, Catherine Lemaire.
Aici pictează portrete și scene păstorești. La sfârșitul aceluiași an, se
reîntoarce la Paris și cunoaște pictori ca Constant Troyon,Narcisse Diaz de la
Peña, Honoré Daumier, Antoine Louis Barye, Théodore Rousseau. Reușește să-și
expună tablourile în diverse galerii. Se împrietenește cu Alfred Sensier, cu
care va coresponda până la sfârșitul vieții și care va scrie în 1881 o amplă
monografie asupra vieții și operei artistului.
Când revoluția din
februarie 1848 pune capăt domniei regelui Ludovic Philip și ia naștere efemera
"A Doua Republică" (1848-1852), Millet păstrează distanță față de
aceste evenimente. Tabloul său intitulat Vânturarea grâului a fost totuși
cumpărat cu cinci mii de franci de ministerul de interne al guvernului
provizoriu, un preț exorbitant pentru acel timp. A mai primit și alte comenzi
de stat în valoare de 1800 de franci.
Aceste sume îi oferă
lui Millet posibilitatea de a părăsi Parisul. În iunie 1849, pleacă împreună cu
prietenul său, sculptorul Charles Jacque, la Barbizon, așezare aflată în
pădurea Fontainebleau. Millet va ajunge împreună cu prietenul său, pictorul
Théodore Rousseau, conducătorul grupului de artiști, care mai târziu va căpăta
denumirea "Școala de la Barbizon".
În sfârșit apar și
cumpărătorii amatori de pictură, ceea ce îi oferă un venit regulat, deși
modest. În anii cincizeci este vizitat din ce în ce mai des de pictori de peste
ocean. Din această perioadă datează, printre alte opere, celebrul tablou
intitulat Culegătoarele de spice (1857) (reprezentând un aspect al
mottainai-ului). Critica reproșează artistului că a avut curaj să înfățișeze
trei țărănci cărora li s-a permis să adune spicele rămase pe câmp după recoltă
și este acuzat de un realism exagerat de radical. Alți critici apreciază în
schimb meticulozitatea autorului în elaborarea temei, descoperind inițierea
unei noi tendințe în artă. Millet a zugrăvit cu un talent incontestabil munca
și oboseala fizică a acestor țărănci. În planul al doilea al tabloului se
desfășoară secerișul, la care nu iau parte personajele principale din pictură,
dovadă a nedreptății vieții țărănești.
În 1867, cu ocazia Expoziției Universale, are loc și expoziția sa
retrospectivă. În 1870, din cauza războiului, se mută pentru șase luni într-o
localitate aproape de Cherbourg. În 1871, când capitala Franței este cuprinsă
de tulburările revoluționare, Millet refuză să devină membru al Uniunii
Artiștilor Adepți ai Comunei. Din ce în ce mai bolnav, nu reușește să execute
comanda decorării Pantheonului cu scene din viața Sfintei Genoveva.
Moare pe 20 ianuarie 1875, la Barbizon.
Tabloul Gospodărie la
Gréville a fost pictat în Normandia și este o operă de o importanță deosebită,
fiind precursoare a impresionismului. Gama coloristică a pictorului este foarte
bogată. Așază alături culoarea cald-roșiatică a pereților și tonurile luminoase
ale cerului, precum și verdele vegetației.
Tabloul intitulat
Angelus este lucrarea cea mai cunoscută a lui Millet, în care artistul a dorit
să zugrăvească pioșenia țăranilor vremii sale. Valoarea lui a crescut de la
1000 de franci, când a fost vândut pentru prima dată în 1860, la 800.000 de
franci în 1890, când a fost recuperat pentru Muzeul Louvre din Paris.
În tabloul Păstorițe
torcătoare din Overnie, Millet realizează efectele naturale ale cerului prin
pictarea tușelor transparente ale albului norilor pe albastrul dens al cerului.
Folosindu-se de procedeul luminării unor detalii și lăsării în umbră a altora,
el obține modelarea personajului atât de plastic, încât acesta devine aproape
palpabil.
Cu tabloul Lecția de
tricotat, Millet demonstrează calitatea sa de colorist extraordinar. Nuanțele
de albastru se potrivesc foarte bine cu galbenul dintr-o parte veșmintelor.
Iluminarea este echilibrată de razele de lumină care cad pe mâinile
sârguincioase ale copilei. Compoziția amintește de tabloul lui Johannes
Vermeer, Femeie lucrând dantelă.
Galerie de picturi