Cicero s-a
născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de
cavaleri și notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la
Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar
în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii
Academii și elev al lui Carneade. A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr.
Pentru a-și desăvârși formația intelectuală, audiază la Atena prelegerile
filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Începe o
carieră senatorială și se angajează în viața politică. În 76 î.Hr., Cicero
devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru
anul 63 î.Hr. În timpul consulatului său, Cicero descoperă așa numita
conjurație a lui Catilina. El va ordona arestarea și executarea complicilor lui
Catilina - fapt ce atrage nemulțumirea partidei popularilor în frunte cu
Caesar, care-l va urmări cu înverșunare. După 60 î.Hr., orientarea politică și
existența lui Cicero intră într-o adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr.,
petrece mai mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă
pentru el. După ce, în 51-50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a
încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar și Pompeius, aflați acum
în conflict. În cele din urmă trece de partea lui Pompeius și a optimaților
republicani, însă după înfrângerea acestora, se află printre primii care se
întorc în Italia și obțin iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui
Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid
șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci
era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul
împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl
considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7
decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.
Cicero a alcătuit
o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în
număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ,
(ingenium), cultura vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis).
Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate
retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, "de la interesul sau
nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul" (Pro
Archia poeta, VI, 12). Între aceste discursuri se disting : In Verrem
(Împotriva lui Verres) - o serie de șapte discursuri ținute în 70 î.Hr.
împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.), care
era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul
guvernării Siciliei; se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui
Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene
pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspirației
acestuia împotriva republicii; celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate
împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze
politica lui Caesar.
Cicero s-a remarcat și ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinții oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a principalelor curente retorice care aveau adepți în epoca sa (aticismul și asianismul), dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o personalitate complexă. El își materializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne de amintit: De oratore libri tres (Trei cărți despre orator) - tratat alcătuit în 55 î. Hr., dedicat lui Quintus, fratele său și redactat sub forma unui dialog între celebritățile forului roman Crassus și Marcus Antonius (omonim al generalului); Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei elocinței) alcătuit în 54 î.Hr., un adevărat manual de retorică în formă dialogală între Cicero-tatăl și fiul său Marcus; deosebit de valoroase sunt și alte două lucrări ca Brutus, scris în 46 î.Hr., în care Cicero își proclamă idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor școlilor retorice, opunându-se curentului aticist, prea simplu și sobru, care apăruse la Roma între 51-50 î.Hr. și tratatul Orator, unde Cicero își apără din nou idealul său retoric moderat, amenințat de influența crescândă a aticismului. Cicero are, de asemenea, o deosebită pasiune pentru filozofie, insuflată, după propria-i mărturie, de reprezentanții principalelor doctrine din acea vreme (epicureismul, stoicismul, neoacademismul) pe care îi audiase la Roma sau în Grecia, cu unii dintre ei păstrând relații chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus și Posidonius, academicienii Philon și Antiochos).
Cicero
se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î.Hr., când, dezamăgit de
situația politică, caută un rost al existenței sale în scris, propunându-și să
dea Romei o literatură filozofică proprie, în măsură să o elibereze de sub
tutela spirituală a Greciei. Opera sa filozofică, chiar dacă nu reprezintă un
corpus doctrinar, trebuie apreciată pentru adaptarea modelelor filozofiei grecești
la spiritualitatea și mentalitatea romană și, mai ales, pentru impunerea unui
limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are un merit incontestabil.
Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate: De republica
(Despre stat) - dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare și a
calităților conducătorului ideal; De legibus (Despre legi) - tot un dialog
politic pe tema legislației și a tipului ideal de constituție; De natura deorum
(Despre natura zeilor) - scriere pe tema existenței și esenței divinității; De
divinatione (Despre divinație) - abordând tema divinației ca har și artă a
prezicerii viitorului; și în sfârșit De fato (Despre destin) - o expunere
asupra problemei destinului.
.jpg)
Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr., care este în același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din vremea sa. Omul Cicero ni se descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate prin atitudinile politice și civice, prin viața zilnică din for sau din familie.
|
§ Discursuri : 1. (81ÎC) Pro
Quinctious 2. (80ÎC) Pro
Sex. Roscio Amerino 3. (77ÎC) Pro Q.
Roscio Comoedo 4. (70ÎC)
Divinatio in Caecilium 5. (70ÎC) In
Verrem 6. (69ÎC) Pro
Tullio 7. (69ÎC) Pro
Fonteio 8. (69ÎC) Pro
Cæcina 9. (66ÎC) Pro
Lege Manilia or De Imperio Cn. Pompei 10. (66ÎC) Pro Cluentio 11. (63ÎC) De Lege Agraria
contra Rullum 12. (63ÎC) Pro Rabirio
Perduellionis Reo 13. (63ÎC) Pro Murena 14. (63ÎC) In Catilinam I-IV 15. (62ÎC) Pro Sulla |
§ Discursuri : 1. (62ÎC) Pro
Archia Poeta 2. (59ÎC) Pro
Flacco 3. (57ÎC) Post
Reditum in Senatu 4. (57ÎC) De
Haruspicum Responsis 5. (57ÎC) Post
Reditum in Quirites 6. (57ÎC) De Domo
Sua 7. (57ÎC) De
Haruspicum Responsis 8. (56ÎC) Pro
Sestio 9. (56ÎC) In
Vatinium 10. (56ÎC) Pro Caelio 11. (56ÎC) De Provinciis
Consularibus 12. (56ÎC) Pro Balbo 13. (55ÎC) In Pisonem 14. (54ÎC) Pro Plancio 15. (54ÎC) Pro Rabirio
Postumo 16. (54ÎC) Pro Milone 17. (44ÎC) Philippics |
§ Opere filozofice : 1. De Inventione 2. De Optimo
Genere Oratorum 3. Topica 4. De Oratore 5. De Fato 6. Paradoxa
Stoicorum 7. De Partitione
Oratoria 8. Brutus, Orator 9. De Re Publica 10. De Consulatu Sua 11. De Legibus 12. De Finibus 13. Tusculanæ 14. Disputationes 15. De Natura Deorum 16. Academica 17. Cato Maior de Senectute 18. Laelius de Amicitia 19. De Divinatione 20. De Officiis 21. Commentariolum
Petitionis. |
§ Scrisori : 1. Ad Atticum 2. Ad Familiares 3. Ad Quintum 4. Ad Brutum |
.jpg)
