Amza
Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj -
d. 12 decembrie 1983 în București) fost un actor român de teatru și film. A fost
interpretul lui Nea Mărin, binecunoscutul
personaj de sorginte populară care i-a relevat atât de bine disponibilitățile
pentru comedie. A fost actorul care a interpretat unele dintre cele mai
stralucite figuri ale istoriei romanilor precum Decebal sau Mihai Viteazul.
S-a
născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza
Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești, în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului
românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai
dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
Pe
scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959),
nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet deShakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelorde Lope de Vega).
Desen de Bogdan Calciu
Pe
scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război
mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul
Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al.
T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit-
1973),"inginerul" din Nic Nic.
Pe
scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara
din deal de Corneliu Marcu-
1977) și lui Vlad Țepeș (A
treia țeapă de Marin Sorescu -
1979). Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de
Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier
Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983. Amza Pellea
a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor,Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și
personaje contemporane (Ailincii din Secunda
58 de Dorel Dorian, Manole
din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din
repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna
turmelor de Calderon, Horațiu
din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
A
câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la
Festivalul Internațional de Film de la Moscova,
pentru rolul său excepțional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după
"Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.
22 martie 1973 - 24 septembrie 1974 A fost Director al Teatrului Național
Craiova A
fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica
Mihaela din familia Policrat din Craiova.
Este tatăl actriței Oana Pellea.
A decedat in data de 12
decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Filmografie
§ 1961 Setea
§ 1963 Tudor
§ 1964 Pisica de
mare
§ 1965 Neamul Șoimăreștilor, Camera albă
§ 1967 Dacii
§ 1968 Columna
§ 1969 Războiul domnițelor
§ 1974 Proprietarii, Un comisar acuză, Nemuritorii, Porțile albastre ale orașului, Stejar, extremă urgență
§ 1978 Pentru patrie, Melodii, melodii, Revanșa
§ 1981 Poarta de aur a incașilor, Capcana mercenarilor, Șantaj, Spectacolul spectacolelor, Detașamentul „Concordia”, Ana si „hoțul”
§ 1983 Imposibila iubire