Marin Preda - sot si amant

Marin Preda a fost pentru cele trei soţii ale sale „cel mai iubit dintre pământeni“. Scriitorul a iubit pătimaş şi a suferit din amor. Despre Preda, soţiile au spus că era, înainte de toate, scriitor şi apoi amant. Marin era „omul pe care o femeie visează să-l găsească“. Aurora Cornu a fost marea iubire a lui Preda, Eta Vexler a fost soţia evreică care i-a atras antipatia regimului, iar Elena a fost cea care l-a făcut pe scriitor tată.

„Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot inima umană?“, se întreba Marin Preda, prin Victor Petrini în celebrul roman „Cel mai iubit dintre pământeni“.

Preda a fost pentru cele trei soţii ale sale cel mai iubit dintre pământeni, un soţ pe cât de adorat şi iubit, pe atât de dificil de înţeles. Preocupat mai mult de carieră şi literatură, despre Preda se spune că n-a trăit iubiri adolescentine care să îi fi marcat existenţa sau să îi influenţeze scrierile. A descoperit marea dragoste la 32 de ani când a cunoscut-o pe tânăra Aurora Cornu de doar 20 de ani.

Marea dragoste

Povestea de iubire dintre frumoasa tânără şi scriitor a început la malul mării. Se văzuseră pentru prima dată la vila Uniunii Scriitorilor în 1952, dar prima întâlnire s-a rezumat la un simplu schimb de replici. Doi ani mai târziu se regăsesc la malul mării. Printr-o ironie a sorţii, ea ocupa camera care ar fi trebuit să îi revină scriitorului. Galant, Preda îi cedează camera însă, încăpăţânată, Aurora îşi face bagajul şi pleacă.

Din corespondenţa celor doi, făcută publică ulterior, reiese că Preda s-a îndrăgostit nebuneşte privind-o pe Aurora cum îşi strânge bagajul. A doua zi, direct de pe malul mării, îi scrie prima scrisoare de dragoste:„Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (...) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău... Totul, aspiraţiile tale, somnul tău... Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri“. Acesta a fost începutul unei poveşti tulburătoare de dragoste care avea să le influenţeze destinele ambilor protagonişti.

„Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam“

Se spune că Marin Preda a cerut-o de nevastă pe Aurora Cornu a doua zi. Tânăra a luat propunerea ca pe o glumă. Aurora pleacă mai devreme de la mare şi îl lasă pe scriitor profund îndrăgostit şi plin de dor. Scrisorile trimise Aurorei arată că întâlnirea cu tânăra îl tulburase profund pe scriitor:

„Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea… am venit acasă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi eram foarte mirat de această senzaţie. Ştiam că te-am cunoscut, ştiam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezenţa ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău şi că în ultima vreme tot ce era aici, marea şi valurile, şi răsăritul soarelui, şi apusul, şi portiţa vilei, şi apele minerale, şi nopţile cu stele, erai tu şi aceasta din prima zi şi atât de mult, încât tot ce ştiam, că te-am cunoscut şi m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de fireşti, încât plecarea ta nu putea să strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu însemna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine toate acestea.”

S-au căsătorit trei ani mai târziu, în 1955. Simplu, fără fast şi nuntă, la Sfatul Popular, cei doi încă îndrăgostiţi la trei ani de la întâlnirea de pe malul mării au spus „DA”  în faţa ofiţerului de Stare Civilă. Despre Marin Preda ca soţ, Aurora Cornu a povestit în interviurile date după moartea scriitorului:„Mă simţeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată aşa, încât să nu mă supere... Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam”.

Fiecare despărţire de Aurora, fie chiar şi  de scurtă durată era percepută de scriitorul îndrăgostit ca pe un chin. Preda continua să îi scrie soţiei chiar şi în timpul căsniciei:„Te-am sărutat la staţia de tramvai de două ori, întocmai ca în copilărie, când plecam la câmp înfricoşat de soare şi beam dinainte apă multă. Dar apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire. Ele nu ţin locul dorinţei chinuitoare care mă stăpâneşte acum în amintire, de a te strânge la piept şi a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte bună trupului tău drag şi ochilor tăi frumoşi! Fii liniştită şi dormi. Odihneşte-te şi vino sâmbătă! Eu te iubesc atat de mult...“

Aurora a descoperit manuscrisul „Moromeţii“, într-un sertar

Aurora Cornu a descoperit manuscrisul romanului „Moromeţii” într-un sertar şi l-a încurajat pe Preda să dea luminii tiparului capodopera. „La început erau nişte amintiri din copilărie pe care le răspândise în alte romane, în perioada în care am fost căsătoriţi a scris romanul, a creat personajele, a descris satul, istoria… Sunt foarte mândră că «Moromeţii» există graţie mie, eu am făcut un cadou românilor – «Moromeţii»“, declara într-un interviu Aurora Cornu. Despre romanul ”Moromeţii” s-a spus că a fost singurul ”copil„ al celor doi.

„Marine, eu plec, te părăsesc. Vezi ce faci... Cheile sunt colo, banii dincolo“

Aurora l-a părăsit pe Preda în 1957. Tânara dornică să vadă lumea, să cunoască, să se dezvolte ca artist şi-a dat seama că nu putea face asta în umbra lui Preda. Au trăit ultimele săptămâni de iubire, conştienţi de despărţire, la Sinaia. Au suferit, au plâns şi s-au despărţit. „Marine, eu plec, te părăsesc. Vezi ce faci... Cheile sunt colo, banii dincolo“, i-a scris Aurora lui Preda în biletul de despărţire. Preda a rămas în urmă, bolnav de dragoste şi s-a internat în spital, suferind o depresie.

Nici Aurora nu a plecat fără să-şi lase sufletul în urmă. Avea să declare mulţi ani mai târziu că i-a purtat scrisorile de dragoste prin toată lumea, că l-a visat şi l-a dorit în toţi anii care au urmat. S-au revăzut la câţiva ani după divorţ. „De fapt, tu de ce m-ai lăsat pe mine?”, ar fi întrebat-o scriitorul pe poetă.

Iar Aurora i-ar fi  răspuns:„Nu ştiu, Marine...“ Aurora Cornu a păstrat scrisorile lui Preda şi a acceptat să le publice, în 2001, într-un volum intitulat „Convorbirile dintre Aurora Cornu şi Eugen Simion despre Marin Preda”. În ultima scrisoare trimisă Aurorei, Preda scria:„Acestea sunt rănile mele în viaţa cu tine şi dacă ai muri sau dacă m-ai părăsi (ceea ce ar fi totuna) ele, aşadar, nu s-ar mai vindeca şi aş fi un infirm...”

Stabilită la Paris, Aurora Cornu declara că obişnuia să participe la şedinţe de spiritism  pentru a se întâlni cu Marin. În cea mai frumoasă declaraţie de dragoste spusă după moartea lui Preda, poeta recunoştea:” Îl aştept în viaţa următoare...”

Scriitorul a suferit o depresie după despărţirea de Aurora

Divorţul lui Preda de Aurora Cornu s-a încheiat la doi ani de la despărţire, în 1959. În cei doi ani, Preda a fost internat în spital pentru depresie, după cum reiese din jurnalul ţinut de autor. Au fost ani grei în care Preda a suferit pentru iubirea neîmplinită. „Există, mă întreb acum, ceva mai banal şi mai lipsit de interes spiritual ca în această dezamăgire a mea cu Aurora?”, se întreba scriitorul în Jurnal intim.

Suferind din dragoste, Preda înţelege că numai timpul va şterge rănile:„Dacă Aurora vrea să se despartă, eu trebuie negreşit să mă vindec de dragostea pentru ea, şi numai timpul mă poate ajuta... ”

„Ne-am îndrăgostit repede, în câteva săptămâni, aveam nevoie unul de celălalt“

Cu un an înainte de pronunţarea divorţului de Aurora, aflat în plină criză afectivă şi bolnav, Preda o întâlneşte pe Eta Vexler, critic literar, cu origini evreieşti cu care se căsătoreşte repede.  „Ne-am îndrăgostit repede, în câteva săptămâni, aveam nevoie unul de celalalt“, nota Preda în jurnal. O cunoaşte pe Eta la data de 23 decembrie.

Întâlnirea are loc la Sinaia, locul în care Preda trăise despărţirea de Aurora. Noua iubire îi trezeşte inspiraţia scriitorului şi începe romanul „Risipitorii”. Despre căsătoria cu evreica Eta Vexer se spune că i-a atras antipatia regimului comunist şi că acesta ar fi fost unul dintre motivele pentru care Preda a ajuns în vizorul Securităţii.

S-a considerat că, în urma căsătoriei cu o evreică, Preda ar fi intrat sub influenţa cercurilor naţionaliste evreieşti. Căsătoria celor doi a durat doar opt ani. Se despart în 1966, iar Eta emigrează.

Elena, soţia care i-a dăruit doi fii

La doi ani de la despărţirea de Eta, Preda o cunoaşte pe Elena Mitev. Ca în cazul celorlalte căsnicii, scriitorul oficializează relaţia repede. Se căsătoreşte cu Elena în acelaşi an în care o cunoaşte, 1968. La doi ani de la căsătorie, apare şi primul copil al scriitorului, Nicolae. Elena este cea care descoperă că Preda îşi dorea copii şi voia să devină tată.  „În timp ce copilul dormea, am ieşit să fac nişte mici cumpărături şi, când am revenit, am rămas cutremurată – l-am găsit pe Marin în faţa pătuţului lui Nicolae, în genunchi. Stătea şi privea nemişcat, de parcă s-ar fi rugat. L-am lasat în pace, nevrând să tulbur această scenă, si, după vreo oră, când am reintrat în camera, Marin se suise pur si simplu în patuţul lui Alexandru. Se făcuse atât de mic, încât să încapă acolo şi să-şi ţină copilul în braţe. În veci, nu o sa pot uita această imagine:o efigie perfecta a iubirii parinteşti, a imenselor lui resurse de ocrotireşsi tandrete”, declara Elena Preda într-un interviu dat după moartea scriitorului.

Elena i-a dăruit şi cel de-al doilea fiu lui Marin Preda, pe Alexandru. Să fie soţia unui geniu precum Preda, un scriitor captivat de munca sa şi dedicat complet actului creaţiei, nu a fost pentru cea de-a treia soţie o sarcină uşoară, după cum ea însăşi a recunoscut:„Chiar fiind soţia lui, îmi venea câteodată destul de greu sa creez momente de intimitate, să-l scot din preocupările lui obsesive. În lumea lui, era foarte greu de pătruns. Uneori, lucra o noapte întreagă şi scria doar 7-8 rânduri şi acelea chinuite. Erau nopţi în care scria numai trei rânduri.”

Alături de Elena Preda, scriitorul creează capodopera „Cel mai iubit dintre pământeni”. Şi tot alături de Elena petrece ultimele zile din viaţă, înainte ca destinul său să se curme brusc, într-o noapte ploioasă de mai, în 1980.

„Marin era  omul pe care o femeie visează să îl găsească”

După spusele celor care i-au fost soţii şi l-au iubit, Marin Preda era bărbatul pe care orice femeie visează să îl găsească. „Se poate spune ca n-a avut noroc la femei, dintr-un motiv sau altul. Marin era totuşi omul pe care o femeie visează să îl găsească. Era de o inteligenţa fizică pe care foarte puţini bărbaţi o au, era de o inteligenţa sufletească pe care foarte puţini bărbaţi o au. Era un amant perfect, era un soţ excesiv de delicat, însă eu le inţeleg şi pe cele mai rele dintre femeile lui. Era o presiune enormă să stai în preajma lui Marin Preda”, spunea Aurora Cornu, în cartea „Scrisori către Aurora”.

În acelaşi timpâ, toate cele care l-au iubit, au recunoscut că pentru scriitor, actul creaţiei s-a clasat mai presus decât actul iubirii „Marin – întâi scriitor şi pe urmă amant. Cine nu înţelegea acest lucru era pierdut”, mai spunea Aurora. Portretul lui Preda ca soţ şi iubit a fost completat de Elena, în interviurile date după moartea acestuia:„Pentru el, nu existau decât familia lui, copiii si scrisul. În primul rând, scrisul. În lumea lui era foarte greu de pătruns”.

Aurora Cornu recunoaştea în cartea „Scrisori pentru Aurora” că literatura a fost singura iubită care nu l-a trădat niciodată pe scriitor:„Literatura! Singura soţie şi iubită a lui Marin, care nu l-a trădat niciodată-nedezminţită, fidelă şi după moarte, veşnic răsplătitoare“.

Marin Preda despre iubire

„Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tau nu se mai reflectă, nu-i mai raspunde nimeni. Eşti singur”

„Când faci dragoste, moartea îşi ia tălpăşiţa”

„Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot inima umană?”

„Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare”

„Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”

Autor Elisabeth Bouleanu