Sfântul Ilie

Ilie (în ebraică אֵלִיָּהוּ, Elijah, în trad. "Al cărui Dumnezeu este Jah(ve)", în greacă și latină Hλίας respectiv Elias, în arabă إِلْيَاس, Iliās) (sec. al X-lea a. Chr.) a fost un proroc evreu, menționat în cap. 17-20 din A treia carte a regilor din Vechiul Testament.
În Noul Testament Isus face referire la el spunând despre Ioan Botezătorul că este Ilie care trebuia să vină (Matei capitolul 11 versetul 14). Despre Ilie în Noul Testament găsim scris și înMatei 17:3, Marcu 9:4 și Luca 9:30.
Numele Ilie (alternativ Elie) în limba română provine de la numele ebraic Eliyah (Eliiah), ceea ce înseamnă 'Al cărui Dumnezeu (El) este YHWH'.
În sinaxare și martirologii e pomenit pe 20 iulie, cu apoziția «ο θεσβαίος» (ho thesbaíos), redat în limba română prin «Tesviteanul», «Tesbiteanul», «Tișbitul», (HaTișbi în ebraică, după localitatea Teșev sau în versiunile greco latine Tesvi sau Tesba)
Este considerat profet în toate cele trei religii abrahamice.

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.

Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista și astăzi, și unde a trăit și ‎Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.

În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiții populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu și mereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuți ale sfinților Noului Testament. Fiind unul dintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Marelui Prooroc Ilie Tesviteanul. Statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane (cca 0,55%) poartă numele Sfântului Ilie.
Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de "retezatul stupilor".