Blog Archive

joi, 27 aprilie 2017

The Who - My Generation [Live at Woodstock 1969]


miercuri, 26 aprilie 2017

Eurythmics - Missionary Man


Aretha Franklin - All The King's Horses (1972)

Eugene Delacroix

Ferdinand Victor Eugène Delacroix (26 aprilie 1798 -13 august 1863) a fost un important pictor francez din perioada romantismului.
S-a născut în localitatea Charenton Saint-Maurice, de lângă Paris. Este cel mai mic dintre cei patru copii. Fiind un copilaş de trei ani "plin de viaţă" trece prin multe încercări: spânzurătoare, opărire, înec, era cât pe ce să moară otravit şi sufocat! În 1805 moare tatăl artistului, Charles Delacroix, prefect de Bordeaux. Familia se mută la Paris. Micul Eugène începe studiile la Liceul Imperial. Primeşte o aleasă educaţie în spirit clasic – Homer, Dante, Byron, Diderot, Montesquieu, Montaigne- face scrimă şi continuă studiile muzicale.
În anul 1814, Eugène îşi pierde şi mama - moartea ei duce la destrămarea rapidă a familiei Delacroix. La cei 16 ani ai săi, Eugène se mută în casa surorii şi a cumnatului său. Se îndrăgosteşte de camerista Elisabeth Salter, de origine engleză. Pentru a-i putea scrie, pictorul învaţă limba engleză, lucru care-i va permite mai târziu să-i citească pe Shakespeare şi pe Byron în original. Delacroix este, cu siguranţă, nestatornic în sentimente. În anul 1822, o cunoaşte pe iubita prietenului său apropiat, Soulier. Cel mai adesea, modelele pe care le are îi devin şi iubite. Fermecător şi sclipitor, Delacroix place femeilor.
Graţie prietenilor săi Charles Nodier (1780-1844) şi Victor Hugo (1802-1885), leagă prietenii cu scriitorii: Stendhal (1783-1862), Alexandre Dumas (1802-1870), Teophile Gautier (1811-1872) şi Alphons de Lamartine (1790-1869); îi cunoaşte pe pictorul Achille Deveria (1802-1869) şi pe compozitorul Hector Berlioz (1803-1869) În 1822 expune la Salon primul său tablou: Dante şi Vergiliu în Infern. În 1832 călătoreşte în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă. Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre, a Salonului Păcii din primaria Parisului. Pictează şi biserici pariziene: Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase. Natura a avut pentru Delacroix o mare însemnătate; adesea işi vizitează prietenii care locuiau la sat. Îndeosebi, îi apreciază pe scriitoarea George Sand (1804-1876) şi pe Frederic Chopin (1810-1849), pe care îi vizitează la Nohant, în Franţa centrală. Acolo lucrează la studii portretistice şi florale. Începând cu anul 1844, Delacroix închiriază o casa în Champrosay, la sud de Paris. Acolo îl aşteaptă Jenny Le Guillou, "slujnica lui cu inimă mare", care îl va însoţi pe pictor până la moarte. În primavara anului 1863, o febră mare îl ţintuieşte pe artist la pat. Moare pe 13 august iar funeraliile au avut loc pe 17 august, în biserica Saint-Germain-des-Près.
Când Eugène Delacroix este numit membru al Academiei de Arte Frumoase, Ingres (1780-1867) nu-şi poate opri un strigăt : "Iată-l şi pe lup la stână!". Este drept că, la vremea respectivă, Delacroix era considerat un pictor cu o influenţă dăunătoare. De la Dante şi Vergiliu în Infern - debutul artistic la Salon - până la ultimile sale tablouri, creaţia lui Delacroix este obiectul neîncetatelor atacuri ale criticilor. Stilul artistului, concepţia sa referitoare la arta de a picta, precum şi tehnica îi irită pe receptorii contemporani ai operelor de artă. Reacţiile publicului sunt foarte violente, iar critica îi stigmatizează lucrările şi-l acuză de "masacrarea mascată a picturii".
Artistului i se reproşează faptul că ştie numai să schiţeze. Se spune că este un diletant. De la început încă, Delacroix i se opune lui Ingres. Stilurile lor sunt complet diferite : pentru Ingres cel mai important este desenul, în timp ce autorul lui Dante şi Vergiliu în Infern acordă atenţie în special culorii şi tensiunii pe care opera ar trebui s-o degaje. Delacroix dispreţuieşte critica ; aprofundează acest univers al picturii în felul său propriu şi nu acordă atenţie normelor existente, care constrâng.
În anul 1824, se poate privi la Salon tabloul Măcelul din Chios. Critica se referă la acest tablou cu răceală sau doar moderat, dar Delacroix îşi găseşte deja câţiva apărători, în timp ce tânara şcoală romantică îl ridică direct la rangul de maestru. Romanticii, eliberaţi de sub jugul convenţiilor, doresc să dea glas liber trăirilor personale. Această aspiraţie îi este proprie şi lui Delacroix, care afirmă : "Nimeni şi nimic nu mă impiedică să percep lucrurile aşa cum vreu eu".
Prezentarea la Salon a Morţii lui Sardanapal, în anul 1827, va determina izolarea artistului vreme de şapte ani. În tot acest timp, se va vedea exclus din sălile de expoziţii.
Baudelaire descrie astfel această situaţie : "Niciodată un artist nu a fost mai atacat, mai luat în derâdere şi mai condamnat. Dar ce înseamnă pentru noi această indecizie a cercurilor elitiste, nemulţumirea câtorva saloane burgheze, respirând ură şi unde pedanteria joacă domino ? Problema este expusă în detaliu, iar dovada se află înaintea lor –evidentă, mare, strălucitoare". Victor Hugo scrisese : "Oare fluierăturile proştilor nu reprezintă fanfare ale gloriei?"
Mormantul lui Delacroix - Cimitirul Pere Lachaise din Paris

Galerie picturi
Vanatoarea leului

Peisaj

Femei in Alger

Moartea Ofeliei

Fata sezand in cimitir

Scena groparului din Hamlet

Libertatea conducand poporul

Iacob luptand cu ingerul

Medeea

Femeie cu papagal

Daniel in vizuina leului

Naufragiul lui don Juan

Moartea Desdemonei

Cai arabi luptandu-se in grajd

Fanaticii din Tanger

Ludovic Orleans dezvelindu-si iubita

marți, 25 aprilie 2017

D Sostakovici Concert pentru pian nr 2 , solista : Diana Dava Barb

Sostakovici in 1950

luni, 24 aprilie 2017

Theodor Pallady

Theodor Pallady (n. 11/24 aprilie 1871, Iaşi - d. 16 august 1956, Bucureşti) a fost un pictor român.
Theodor Pallady era fiul lui Ioan sau Iancu Pallady, căsătorit cu Maria Cantacuzino, sora mai mare a diplomatului Neculai B. Cantacuzino. Theodor s-a născut în Iaşi şi a copilărit atât la Perieni (Tutova), unde părinţii săi aveau o moşie, cât şi la Iaşi. A urmat liceul ,,Sf. Gheorghe“ din Bucureşti şi, la dorinţa părinţilor, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele, pe care a părăsit-o, mutându-se la Politehnica din Dresda.
Theodor Pallady a studiat mai întâi ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), luând în acelaşi timp lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme, care, recunoscându-i înzestrarea artistică, îl sfătuieşte să plece la Paris. În capitala Franţei lucrează în atelierul lui Jean Arman şi se înscrie la Académie des Beaux-Arts. În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau unde va avea colegi pe Henri Matisse, cu care leagă o strânsă prietenie, pe Georges Rouault şi pe Albert Marquet. Mai târziu frecventează clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia mai ales fineţea desenului şi strălucirea culorilor, fără a-i urma principiile estetice academizante.
În 1904 se întoarce în ţară şi expune la Ateneul Român şi la Saloanele Oficiale. Menţine însă legătura cu Parisul, unde deschide mai multe expoziţii personale, până în anul 1940. Expune la Bienala din Veneţia în anii 1924, 1940 şi 1942.
Cu o formaţie complexă, provenită din rigoarea şcolii germane unită cu simbolismul promovat de Moreau, folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau şi ale prietenilor săi, care vor pune bazele fauvismului, Pallady îşi găseşte curând drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse, legăturile cu spiritul artei franceze explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de Paris. Totuşi Pallady nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice. Aspiraţia către o arhitectură simplă, către o logică liniară a proporţiilor domină arta lui Pallady, care refuză grandilocvenţa, sentimentlitatea şi pitorescul ieftin, făcând evidentă orientarea sa structurală spre compoziţia clasică. Sensibilitatea sa controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului, într-o unitate care îl distinge de lirismul post-impresionist.

Predilecţia lui Pallady pentru natura moartă denotă dorinţa de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia şi armonia sa. Renunţarea la pictarea peisajelor naturale dă impresia unei căutări a semnificaţiei concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne nu este de loc neglijabilă pentru formaţia lui Pallady, însă cu siguranţă reflexiile sale asupra picturii medievale române au jucat un rol tot atât de important.
Pentru peisajele sale parisiene, Pallady alegea mai ales locurile din vecinătatea Senei, atât pentru a sugera tremorul luminei pe suprafaţa apei, cât şi pentru a reda planurile unui peisaj, unde zidăria caselor, frunzişul arborilor, mişcarea orizontală a fluviului formează o gamă de culori perfect unitară într-o imagine coerentă.
Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul din cei mai prestigioşi artişti moderni, păstrându-şi întreagă ambiţia de a fi un pictor "din toate timpurile".
La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziţia retrospectivă „Theodor Pallady“. Curând după aceea, la 16 august 1956, a trecut în lumea umbrelor.
Casa Melik, aflată în Bucureşti, pe strada Spătarului 22, sector 2, care a fost construită în 1750-1760 de către armeanul Hagi Kevork Nazaretoglu, găzduieşte azi Muzeul Theodor Pallady, în care sunt expuse tablouri pictate pe pânză de Pallady precum şi peste 800 desene cu peisaje, nuduri, portrete sau interioare, reprezentative pentru perioada pariziană a lui Pallady. Clădirea este astăzi cea mai veche casă din Bucureşti şi este inclusă pe lista momumentelor sub codul LMI: B-II-m-A-19723.
Galerie de picturi
Natura statica

Studiu de nud

Strada Slatineanu

Biserica

Natura statica
Nud

Nud cu esarfa galbena

Nud si fructiera cu mere

Mereu Baudelaire

Nud in interior

Femeie citind
Peisaj Constanta

Autoportret

duminică, 23 aprilie 2017

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Photobucket
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sau George (versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de ţări, regiuni şi oraşe printre care al Angliei.
Photobucket
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii, care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.
Photobucket
S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa
Photobucket
Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.
Photobucket
În conştiinţa populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numerose biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe stegul Moldovei din medievale trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.
Photobucket
Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate şi cu daruri.
Photobucket
Galerie de picturi si icoane
Photobucket
Photobucket
Photobucket
Photobucket