Blog Archive

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

The Doors - People Are Strange

vineri, 17 noiembrie 2017

Andy Williams - Can't Get Used to Losing You

"Can't Get Used to Losing You" is a song written by Jerome "Doc" Pomus and Mort Shuman, first made popular by Andy Williams in a 1963 record release, which was a #2 hit in both the US and the UK.
"Nu ma pot obisnui sa te pierd" este un cantec scris de Jerome "Doc" Pomus si Mort Shuman, facut popular prima data de catre Andy Williams intr-o inregistrare lansata in 1963 si care a ajuns pe locul doi atat in topurile din Marea Britanie, cat si in cele din Statele Unite.

luni, 13 noiembrie 2017

Neil Young - Old Man

Pictura Mihai Olteanu

duminică, 12 noiembrie 2017

Savoy Brown - Looking In (Full album 1970)

Line-up / Musicians
Kim Simmonds - guitar, piano, harmonica
Lonesome Dave - vocals, guitar RIP
Roger Earl - drums
Tone Stevens - bass

Tracks Listing
1.Gypsy
2.Poor Girl
3.Money Can't Save Your Soul
4.Sunday Night
5.Looking In
6.Take It Easy
7.Sitting An' Thinking
8.Leavin' Again 

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Feodor Mihailovici Dostoievski

Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Dostievsky n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. PetersburgRusia) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părinteleexistențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.
Spitalul in care s-a nascut Dostoievski

Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism.         Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.
Biografie
Feodor a fost cel de-al doilea copil dintre cei șapte ai lui Mihail si Mariei Dostoievski. Imediat după ce mama sa a murit de tuberculoză în 1837, el și fratele său Mihail au fost trimiși la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Tatăl lor, un chirurg militar în retragere, care a lucrat la Spitalul pentru săraci Mariinsky (Sfânta Maria) din Moscova, a murit în 1839. Deși nu este sigur, se pare că ar fi fost ucis de un servitor care i-a turnat vodcă pe gât până la sufocarea sa. Alte surse susțin că acesta a fost de fapt omorât de către proprii lui iobagi înfuriați. Indiferent de ce s-a întâmplat cu adevărat, Sigmund Freud s-a ocupat de acest episod în articolul său Dostoievski și paricidul (1928).
Dostoievski debutează în 1846 cu nuvela Oameni sărmani, asta după ce-și exersase un timp mâna cu traduceri din Balzac. Cel mai mare critic al vremii, Belinski, se declară uluit de creație și îi prevăde deja un viitor de mare scriitor. Deși inițial aflat în grațiile lumii literare care l-a făcut rapid o celebritate, marea lui timiditate și vanitate îl vor îndeparta de cercul literaților din jurul lui Belinski; dintotdeauna predispus la boala nervoasă, scriitorul va suferi de depresie.
Dostoievski a fost arestat și închis în 1849 pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie din aceluiași an, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petrașevski.
În plan biografic, momentul crucial al vieții lui Dostoievski l-a reprezentat anul 1849, când a fost arestat și condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourieriști (condus de Mihail Petrașevski), în cadrul cărora se purtau discuții subversive. Împreună cu ceilalti deținuți, a fost transportat în piața unde aveau loc execuțiile și trecut prin toată procedura de anunțare a condamnării la moarte prin împușcare, oferirea ultimelor sacramente de către un preot inclusiv. Doar în ultimul moment posibil, puștile călăilor sunt coborâte și un trimis le anunță condamnaților vestea că țarul le-a comutat pedeapsa în 4 ani de munca silnică plus serviciu militar pe viață. Gary Saul Morson relatează (în Enciclopedia Britannica) că în urma acestui tratament inuman, din cei 3 condamnați care au trecut prin supliciul execuției simulate, “unul a înnebunit pe loc în mod permanent, iar celălalt a scris Crimă și Pedeapsă”. După patru ani în katorga, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg și își reia activitatea literară. Până în momentul arestului fusese plasat de critică în umbra lui Gogol.                                                                                                                           Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut in aceasta perioadă. La eliberarea din închisoare în 1854, i s-a oferit șansa să devină soldat pentru restul pedepsei, în Regimentul siberian. Dostoievski și-a petrecut cinci ani din viață aici, întâi a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al șaptelea batalion din acest regiment, staționat lângă fortul Semipalatinsk din Kazahstan.
A fost o experiență care i-a schimbat și părerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale și a devenit conservator și extrem de religios. S-a împrietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonosțev. A avut o legătură și mai apoi s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, văduva tuberculosă a unui cunoscut din Siberia; aceasta va asista din chiar luna lor de miere la una din crizele de epilepsie ale scriitorului.
În 1860, s-a întors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele sau mai mare, Mihail, dar fără mare succes. In 1864 soția sa moare, eveniment care îl va afecta puternic, iar la scurt timp își pierde și fratele, care îi era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea economii și cu toate străduințele sale nu întrevedea vreo sursă de venit, scriitorul cade într-o depresie accentuată și începe să joace jocuri de noroc de pe urma cărora acumulează datorii uriașe.
Statuia din Omsk


A suferit de patima jocului și de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crimă și pedeapsă cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans în bani de la editură. Dostoievski a scris în același timp și nuvela Jucătorul pentru a-i satisface pretențiile editorului sau Stellovski care, potrivit contractului, dacă nu primea o operă nouă ar fi intrat în posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.
Pentru a se sustrage obligațiilor față de creditori și căutând noi cazinouri, Dostoievski călătorește în Occident. Aici încearcă să reia legătura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studentă cu care avusese o relație cu câțiva ani în urmă, însă aceasta declină cererea în căsătorie. Astfel Dostoievski se căsătoreste în 1867 cu Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografă. În această perioadă scrie cele mai importante opere ale sale. Din 1873 până în 1881 și-a răzbunat insuccesele din domeniul jurnalistic și a editat un lunar cu povestiri, schițe și articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal, deși estetic vorbind n-a reușit în aceeași măsură, asta cel puțin din momentul în care scriitorul s-a lăsat purtat pe tărâm politic, exprimânu-și în jurnal idei din ce în ce mai extreme: inițial Dostoievski se arată convins că Europa Occidentală e pe punctul de a se prăbuși, iar în siajul acestei căderi istorice, Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă vor crea Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, împlinind astfel profețiile din Apocalipsă (Noul Testament); mai târziu, tot în jurnal, Dostoievski va atinge punctul minim al decăderii morale cu o serie de articole antisemite. Din păcate aceste poziții antisemite, în timp, nu vor rămâne simple opinii literare sau jurnalistice, căci ele vor deveni rapid referințe ale antisemitismului de stat în perioada țaristă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul procesului lui M. M. Beilis, unde procurorul șef O. Iu. Vipper îl va invoca pe Dostoievski însuși ca autoritate morală când vorbea, în numele poporului, despre “jidanii care ar distruge Rusia”[7]. De altfel, secțiunile 1, 2 și 3 ale capitolului 2 din Jurnalul de Scriitor din Martie 1877, al lui Dostoievski, vor reprezenta monedă forte in culegerile de literatură antisemită în Rusia, alături de “Protocoalele Înțelepților Sionului”, “Testamentul politic” (Mein Kampf) al lui Adolf Hitler și “Evreimea Internațională” a lui Henry Ford. Nu degeaba istoricul Ronald Hingley spunea că “idealizarea războiului, această bolboroseală despre destinul măreț al unui popor, afirmarea unor proiecte teritoriale grandioase combinate cu profesii pașnice, și mai mult decât orice stilul exaltat, isteric și uneori nearmonios ale prozei, toate acestea sunt trăsături care unesc Jurnalul unui Scriitor al lui Dostoievski de Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler”.
În 1877 Dostoievski tine un discurs de evocare la înmormântarea prietenului său, poetul Nekrasov, provocând mari controverse. Trei ani mai târziu, cu puțin timp înaintea morții sale, ține o faimoasă cuvântare despre Pușkin la dezvelirea monumentului acestuia din urmă din Moscova.
În ultimii ani de viață, Feodor Dostoievski a trăit în stațiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (stil vechi1881 și este îngropat in cimitirul Tihvin lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.
Manastirea Aleksandr Nevski-mormantul

Opere si in influenta lor
Influența lui Dostoievski a fost uriașă, practic nu există romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel ProustWilliam FaulknerAlbert CamusFranz KafkaHenry MillerYukio MishimaGabriel García Márquez,Vladimir NabokovHenry JamesJoseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra căruia Dostoievski să nu-și fi exercitat influența. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban(Animale bolnave) poartă și ele urma aceleiași influențe. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoievski drept sursă de influență majoră în autobiografia sa.
În mod esențial un scriitor mitic (în această privință a fost comparat cu Herman Melville), Dostoevski a creat un opus de opere de o imensă putere hipnotică, având următoarele trăsături: scene dramatizate (conclavuri) în care personajele, într-o atmosferă fierbinte sau scandaloasă, se angajează în dialoguri socratice à la Russe; căutarea lui Dumnezeu, problema Răului și suferințele celor inocenți. Tipologia personajelor sale e una extrem de simplă: creștini umili (prințul Mîșkin, Sonia Marmeladova, Alioșa Karamazov), nihiliști autodistructivi (Svidrigailov, Smerdiakov, Stavrogin), cinici (Feodor Karamazov), intelectuali rebeli (Raskolnikov, Ivan Karamazov); personajele sale acționează sub impulsul unor idei și nu al unor instincte, deși, în anumite cazuri, și acestea pot juca un rol semnificativ.


Romanele lui Dostoievski sunt comprimate în timp (acțiunea durează doar câteva zile) și acest procedeu îl ajută pe autor să scape de una din trăsăturile importante ale prozei realiste, de coroziunea vieții umane în timp. Personajele sale sunt de fapt niște traduceri ale unor idei spirituale și ies din acest motiv în afara timpului, sunt atemporale. Alte teme care reapar obsedant sunt: suicidul, mândria rănită, colapsul valorilor familiei, regenerarea spirituală cu ajutorul suferinței (cel mai important motiv), respingerea culturii vestice și afirmarea valorilor ortodoxiei ruse și țarismului. Criticii literari ruși, cum ar fi Mihail Bahtin, au caracterizat opera sa drept 'polifonică': spre deosebire de alți romancieri, Dostoievski nu este interesat de o 'unică viziune', el prezintă situația sub forma unei suite de unghiuri foarte diferite și din acest motiv romanele sale devin extrem de dramatice; sunt romane de idei, în care punctele de vedere conflictuale și personajele se dezvoltă adesea într-un crescendo insuportabil.
Este o opinie comună a criticilor literari că, alături de operele unor Dante AlighieriWilliam ShakespeareMiguel de CervantesVictor Hugo și ale altor câțiva mari scriitori, romanele, povestirile și nuvelele lui Dostoievski se înscriu în Canonul european și au influențat în mod decisiv existențialismul și expresionismul, ca să dăm doar două exemple.

vineri, 10 noiembrie 2017

Chuck Berry in London 1972

miercuri, 8 noiembrie 2017

Minunile Arhanghelului Gabriel

Gabriel, crainicul Bunei Vestiri
Îngerul Gabriel apare pentru prima dată în Cartea lui Daniel: arătându-se profetului, el îşi manifesta misiunea cu care este însărcinat: aceea de Înger al revelaţiilor divine. El nu este Îngerul lucrurilor mărunte, pentru că acestea se referă la timpul cel de pe urmă.
Celelalte două intervenţii ale sale relatate de Scriptură – în Evanghelia după Luca- se situează în aceeaşi perspectivă escatologică. El i-a apărut bătrânului Zaharia pentru a-i anunţa naşterea lui Ioan Botezătorul, Precursorul lui Iisus , al cărui lait-motiv era: Pregătiţi-vă , că regatul lui Dumnezeu este aproape! ( Matei 3, 2) Arhanghelul Gabriel i-a apărut de asemenea Mariei, în momentul Bunei Vestiri, pentru a-i anunţa Naşterea Mântuitorului: El va domni în casa lui Iacob în toate secolele, iar regatul său nu va avea sfârşit!(Luca1, 34)
Deoarece el a fost purtătorul Bunei Vestiri în Încarnarea Verbului, Îngerul Gabriel este considerat patronul telecomunicaţiilor civile şi militare. Pe 9 sepembrie 1972, reluând demersul predecesorului său, Papa pius al-XII-lea, Papa Paul al-VI-lea l-a numit pe Gabriel patronul sfânt al telecomunicaţiilor. Ambasador al Domnului pentru Fecioara Maria în Nazaret, el este de asemenea şi patronul diplomaţilor. Pentru a-l onora, Biserica ne invită să ne rugăm lui Dumnezeu în termenii următori:

Sfânt Arhanghel Gabriel, Înger al Încarnării,

Deschide-ne urechile spre avertismentele blânde

şi chemările calde ale Domnului

Te conjurăm să fii mereu înaintea noastră

Ca să înţelegem mai bine Cuvântul lui Dumnezeu

Ca să Îl servim mai bine şi să ne supunem mai bine Voinţei Lui

Şi ca să îndeplinim mai bine ceea ce El aşteaptă de la noi.

Ajută-ne să rămânem trezi pentru ca atunci

Când Domnul va veni să nu ne găsească adormiţi!Amin!

Aceasta este rugăciunea pe care catolicii din Budapesta o recită atunci cand trec prin Piaţa eroilor, care domină Monumentul milenar: o coloană de 38 de metri înălţime pe care se află statuia Arhanghelului Gabriel. 



Îngerul care iubeşte florile

Scripturile nu oferă mai multe descrieri ale acestui Înger teribil, dar profetul precizează că în timpul celei de a doua viziuni Îngerul s-a apropiat de el într-un zbor rapid, pe timpul serii ( Daniel 9, 21) dar acest lucru nu implică faptul că mesagerul celest a avut aripi: îngerii nu mai sunt înaripaţi încă de pe vremea Cărţii lui Enoh.Îngerii Bibliei –din Noul şi Vechiul Testament- sunt prezentaţi cel mai adesea sub forma unor oameni îmbrăcaţi în alb. Evanghelia după Luca nu aduce nici o precizare în acest sens, dar Gabriel i-a apărut fără îndoială Mariei sub acest aspect, în momentul Bunei Vestiri. Anne-Catherine Emmericknu l-a văzut altfel atunci când a fost dusă să revadă scena:
În dreapta Mariei se răspândea în linie oblică o asemenea lumină, încât m-am simţit împinsă spre peretele opus, dinspre uşă. Am văzut în acea lumină un adolescent cu părul blond fluturând şi înveşmântat în alb, care coboră spre Fecioară. Era arhanghelul Gabriel.
Fără aripi aşadar, după cum îl descrie Anna Catherina care l-a distins mult mai clar decât Zaharia în viziunea anunţui său:În timp ce ardeam tămâie, am văzut coborând în dreapta altarului o lumină orbitoare în care se întrezărea o siluetă strălucitoare. ( Anna Catherina Emmerich,  viziunea din 23-24 iunie, 1820).
Cele patru fetiţe care în datele de 8 şi 15 decembrie 1974 au beneficiat de apariţiile Mariei, descriu cu multe detalii asemănătoare personajul celest care se afla alături de Maria şi care se prezentase ca fiind arhanghelul Gabriel:
Arhanghelul era la o mică distanţă de Doamna, în dreapta ei. El era îmbrăcat într-o robă albă şi avea aripi albe, mărginite cu auriu. Ţinea într-o mână un crin alb şi pe cealaltă şi-o odihnea pe piept. Părul său era blond şi buclat.
Aripile Îngerului erau ca cele pe care misionarii ni le pun la Misiune. 

Mechtild Thaller îl evocă având crinul în mână:

Sfântul Gabriel poartă un veşmânt sacerdotal, o robă mărginită cu aur.În mâna sa dreaptă el ţine un crin, iar mâna stângă o are pe piept.

Într-o zi, arhanghelul Gabriel s-a arătat lui Mechtild Thaller şi i-a spus:
Tu suferi alături de Maria, haide, bucură-te alături de mine! Tu nu ai studiat încă capitolul despre cele şapte bucurii ale Mariei. Citeşte-l aşadar! Acest capitol este o sursă de mare bucurie spirituală pentru toţi cei care îl citesc şi aduce o mare bucurie Reginei noastre din Ceruri. Fă-l cunoscut şi prietenilor tăi spirituali. Salută-i din partea lui Iisus şi spune-le că Regina noastră îi iubeşte nespus şi că îi veghează fără încetare deoarece ei răspândesc cultul meu şi pe cel al tuturor îngerilor iar acesta este un motiv de mare bucurie pentru Regina Îngerilor.

La sfârşitul secolului al XV-lea, fratele Giacomo, novice printre călugării din Borgo San Sepolcro, traversează o criză spirituală. Poate nu e mare lucru, dar este suficient ca să îl convingă să îşi îmbrăţişeze vocaţia spirituală. Ca tânăr păstor, el avea obiceiul de a împodobi icoanele Fecioarei Maria cu flori de câmp pe care le culegea atunci când păzea oile. Dar acum nu mai avea nici timp şi nici ocazia să mai facă acest lucru, iar trandafirii din grădină erau toţi consacraţi altarului din Capelă. Într-o zi, în timp ce se afla în faţa Icoanei Fecioarei Maria, arhanghelul Gabriel i-a apărut şi l-a învăţat cum să o onoreze, recitând de şapte ori câte un Pater şi zece Ave Maria, adică bucuriile Mariei: aceasta este coroana de flori cea mai plăcută în faţa Mariei. Foarte fericit, tânărul a început să îşi manifeste devoţiunea în acest nou fel zilnic şi pacea a coborât în sufletul său. Puţin mai târziu, în timp ce se ruga astfel, maestrul novicilor a intrat pe neaşteptate în camera lui şi l-a găsit îngenuncheat şi a putut vedea un înger care tocmai îi punea pe cap o coroană de crini şi de trandafiri ataşată cu un fir de aur. Fratele Giacomo este obligat astfel să îşi reveleze secretul şi devoţiunea lui se propagă astfel în întreaga comunitate, iar apoi şi în alte mânăstiri din zonă.  

Câţiva ani mai târziu, un alt novice s-a angajat să recite în biserică o rugăciune înainte de fiecare masă – el a fost numit ulterior Fratele Giacomo della Corona.  Într-o zi, el şi-a dat seama că uitase să o recite aşa că l-a rugat pe părintele de gardă să îi permită să se ducă în biserică şi să repare această scăpare. Superiorul a consimţit, dar, deoarece absenţa novicelui se prelungea a mai trimis un novice să îl aducă la masă. Nici acesta nu mai revenea, astfel că un al treilea a fost trimis. Deoarece comunitatea manifesta o anumită nerăbdare şi mâncarea se răcea, părintele de gardă s-a deplasat el însuşi pentru a vedea ce se petrece: cei trei călugări se aflau îngenuncheaţi în extaz, contemplându-l pe Îngerul Gabriel care era ocupat să facă o coroană din trandafiri şi din crini legaţi cu un fir de aur pentru a o aşeza pe capul statuii Fecioarei Maria.

O femeie pioasă şi foarte frumoasă era bănuită de adulter de către soţul ei, un comerciant bogat din Ferrare, care manifesta o gelozie maladivă. Ea se adresează franciscanului Francesco da Castromiglio, rugându-l să o ajute în această situaţie: numai el ar fi putut convinge un om care vedea în toţi concetăţenii şi prietenii săi un posibil amant al soţiei sale, mai ales de când în urmă cu câţiva ani Contele Nicolas d’Este şi-a surprins a doua soţie, Parasina Malatesta, la braţul fiului său din prima căsătorie.  Exemplul venea de sus şi risca astfel să devină contagios, de aceea Contele după ce i-a decapitat pe cei doi amanţi a dat o lege conform căreia orice femeie care va fi descoperită că a săvârşit adulter va fi pedepsită cu moartea. Fratele Francesco îi convoacă pe soţul gelos şi pe frumoasa acuzată, străduindu-se să îl convingă pe bărbat că aceasta din urmă este nevinovată. Dar cum omul nu vroia să asculte nimic, fratele a început să se roage: atunci sub ochii uluiţi al soţului bănuitor, Arhanghelul Gabriel a apărut aducând un trandafir alb, simbol al purităţii şi al dragostei, pe care comerciantul, convins de acum de conduita curată a soţiei sale, trebuia să i-l ofere acesteia în semn de armonie regăsită.  

În secolul următor, Gabriel este trimis de Dumnezeu la mănăstirea lui Pilar din Belalcazar, aproape de Cordoba. El trebuia să se prezinte la Felipa de Sotomayor y Castro, fiica seniorului locului, care intrase la mănăstire de la vârsta de 15 ani, în 1524, renunţând la gloria mondenă pe care i-o aducea ilustrul ei nume: ea era chiar fiica Marelui Duce al Spaniei. Îngerul s-a arătat novicei sub înfăţişarea unui tânăr frumos şi, declinându-şi identitatea, a spus : "Sora mea, Regele Cerului m-a trimis să vă spun că vrea să se logodească cu dumneavoastră şi că el însuşi va fi logodnicul dumneavoastră."

Ambasadorul ceresc i-a oferit apoi, din partea soţului divin, o cruce din trandafiri roşii, galbeni şi albi, tot atâtea simboluri ale dragostei, care emanând un parfum paradisiac înfloreau pe altarul Fecioarei. După această veste bună, Îngerul o vizitează pe Felipa de mai multe ori şi o instruieşte cu privire la misiunea ei de a îngriji bolnavii, o ajută în perioada de noviciat şi o încurajează în penitenţele sale. Adesea, când apărea, el plutea deasupra solului într-o lumină strălucitoare spre uluirea surorilor Felipei. Ea moare în anul 1531, la vârsta de 22 ani, într-un ultim extaz iluminat de prezenţa Îngerului ei predilect, Gabriel.  

Tot la Cordoba, carmelita Maria a lui Iisus de Sandoval, (1545-1604), discipolă a Sfintei Tereza d’Avila este împărţită între îngerul ei păzitor, pe care îl iubeşte mult şi Arhanghelul Gabriel, pentru care ea trăieşte o profundă devoţiune. Nu în sensul că cei doi îngeri ar fi fost rivali, ci în sensul ca Sfânta carmelită intra în extaz încontinuu, când datorită prezenţei sublime şi glorioase a îngerului ei păzitor, când datorită strălucitoarei şi eclipsantei apariţii a arhanghelului Gabriel. Ea nu mai ştia unde îi este capul până într-o zi când a înţeles semnificaţia acestui joc de a va-ţi ascunselea: dacă îngerul ei păzitor o ghida, o ajuta, o sfătuia sau alteori o dojenea, Arhanghelul Gabriel, care stă înainte Domnului, era cel care ducea rugăciunile ei la Cel Preaînalt ca pe nişte flori într-un buchet. Pentru a da mai multă greutate cuvintelor sale, el chiar a lăsat-o odată să îşi pună mâinile pe o ghirlandă parfumată: trandafiri ca simbol al iubirii, crini ca simbol al purităţii, violete ca simbol a umilinţei şi margarete ca simbol al simplităţii. Sora Maria a lui Iisus s-a grăbit să ducă pe Altarul Fecioarei Maria acest dar, pe cât de fermecător, pe atât de insolit.  

Asemenea fapte nu aparţin numai trecutului îndepărtat. Gabriel nu se abţine nici acum să dăruiască flori prietenilor lui Dumnezeu. Astfel, pe 13 iulie 1923, la Palermo aplecându-se asupra leagănului micuţei sale Maria Carmelina, doamna Leone a remarcat ceva insolit:
"Foarte mirată, ea a descoperit în leagănul fetiţei o sumă de bani şi un mic buchet de trandafiri. Evenimentul a surprins pe toată lumea, deoarece nimeni din familie nu ştia să explice provenienţa acestor monede şi a florilor: a fost un cadou delicat din partea unui apropiat al familiei sau un dar de la Dumnezeu, care s-a manifestat ca să anunţe viitoarea sfinţenie a copilului?

Acelaşi eveniment s-a petrecut apoi în fiecare zi şi deşi eram foarte atentă, supraveghindu-i pe toţi cei care veneau, povestea se repeta. Proprietara apartamentului în care locuia familia Leone, domnişoara Maria Ragusa, profesoară la o şcoală elementară, a constatat un fapt straniu. Trandafirii emanau un parfum neobişnuit de puternic, era acesta un semn supranatural?

În ceea ce priveşte monedele, ele ne ajungeau exact ca să ne îngrijim de existenţa noastră zilnică – spune mama, în continuare - şi astfel situaţia noastră financiară care iniţial era foarte proastă, ceea ce ne angoasa, a devenit încet mult mai bună."


Mai multe persoane consideră în acest caz că a fost vorba de o intervenţie angelică. Totul pare făcut în maniera specifică arhanghelului Gabriel pentru care Maria Carmelina Leone (1923-1940), care a murit doar la vârsta de 17 ani în parfum de sfinţenie, manifesta o devoţiune deosebită.  

Aceasta nu ar fi prima dată când îngerii s-au manifestat în acest mod. În cursul unuia dintre turneele sale pentru propovăduirea religiei, Antonio Vela (+1616) a fost adăpostit într-o noapte de un preot de ţară foarte curajos. Dimineaţa, când pelerinul a părăsit casa, preotul a descoperit cu uimire că patul în care dormise acesta era plin de trandafiri albi şi roşii. Prin acest miracol, Dumnezeu a vrut să semnaleze sfinţenia şi spiritul de sacrificiu al fratelui Antonio, iar acesta a atribuit acest gest delicat îngerului Gabriel căruia îi era foarte devotat. Confesor al sfinţilor Pasqual Baylon şi Andres  Hibernon, prieten în sfinţenie al Terezei d’Avila, fratele Antonio era faimos pentru extazurile sale şi intimitatea sa cu lumea angelică.  

În cazul misticei franceze Symphorose Chopin, arhanghelul Gabriel îşi făcuse o datorie din a schimba florile din vaza aflată în faţa statuii Maicii Domnului de la Lourdes, flori care aduceau foarte mulţi vizitatori. Câteodată, îngerul Mihail realiza acest oficiu, pentru a aduce un omagiu Reginei îngerilor. Incomparabil mai frumoase şi mai parfumate decât florile noastre, "florile din cer" – trandafiri şi crini – se păstrează şi mai mult timp, dar nu se conservă: un anumit enoriaş indiscret a luat câteva petale uscate ca amintire, dar acestea s-au descompus foarte repede. Ca şi cum îngerii ar veghea şi ar întrerupe brusc orice devoţiune prost înţeleasă.  

Stigmatizata  Maria Concetta Pantusa (1894 – 1953) a beneficiat de  daruri cereşti extraordinare. Pe 24 martie 1939, în ziua sărbătorii sale, Sfântul Gabriel a presărat deasupra ei trandafiri albi şi apoi a atins-o cu mâna: "Florile cădeau pe ea în cocioaba sa din Via S. Caterina. Semănau cu fulgi mari de zăpadă care cădeau din tavanul de altfel complet închis, aşternându-se pe ea şi pe pliurile veşmintelor ei. Martorii acestei prime manifestări angelice au fost sora Speranza şi copiii orfelinatului, care băteau din palme la vederea acestui spectacol insolit. Florile erau presărate pe ea mai întâi de către îngerul ei păzitor, apoi de Sfânta Gemma Galgani, de Sfântul Paul al Crucii, de Sfânta Maria Goretti şi de Iisus însuşi."  

Iar dacă în cazul Maicii Yvonne – Aimée a lui Iisus, spectaculoasele ploi de flori nu erau cumva din partea îngerului Gabriel, atunci cu siguranţă ele erau semnele tangibile ale iubirii Domnului revărsate asupra credincioasei:  "Pe 19 ianuarie 1928, la ora 20, Maica Magdalena şi Maica Îngerului Păzitor au deschis uşa chiliei surorii Yvonne – Aimée, care, obosită fiind, tocmai se aşezase în pat şi se afla întinsă, cu mâinile încrucişate pe piept şi adâncită în somn. Chilia era decorată într-un mod mirific cu flori proaspete: tufe de violete, jerbe de trandafiri, garoafe de toate culorile, părăluţe şi flori de câmp. Un parfum de tămâie îmbătător plutea pe deasupra tuturor acestor flori."  

În mijlocul războiului, în februarie 1943, "florile de rodul pământului, lalelele şi liliacul alb"împodobeau din belşug patul Maicii Yvonne – Aimée. Ar fi fost interesant să ştim dacă unele dintre aceste flori ar fi putut fi conservate sau s-ar fi dezintegrat asemenea celor primite de Symphorose Chopin.  



Îngerul care face totul

Orice creştin adevărat onorează îngerii şi se roagă la îngeri, mai ales la îngerul lor păzitor, dar şi la cei trei arhangheli: Mihail , Gabriel şi Rafael . Preafericita Anna Maria Taigi (1769-1837), o mamă umilă dintr-o familie romană, a fost favorizată de Dumnezeu cu daruri uluitoare. Îngerul ei păzitor o instruia în permanenţă într-un mod sensibil şi extraordinar şi chiar o ajuta uneori în treburile casnice, ca să meargă bine gospodăria.  Este adevărat ca ea avea mult de furcă cu soţul ei care era un om bun dar cam nepriceput şi totodată foarte exigent. Ea întreţinea relaţii foarte familiare cu cei trei arhangheli. Avea chiar o slăbiciune pentru Gabriel care este îngerul Bunei Vestiri. Când se afla pe punctul de a muri, cu trei sau patru zile înainte, El s-a manifestat pentru ea cu solicitudine după cum povesteşte confesorul preafericitei: "În oratoriul privat al casei sale, celebrasem mesa pentru ea deoarece era bolnavă. Îndată ce aceasta s-a sfârşit, ea a fost cuprinsă de o convulsie violentă urmată de o sincopă mortală. Ea văzut apoi apărând alături de pat o persoană de o frumuseţe remarcabilă care i-a pus mâna pe gură pentru a-i reţine suflul acolo ca şi cum ar fi vrut să îi împiedice moartea. Apoi el i-a indicat ziua precisă a morţii sale, care s-a verificat perfect, pentru a o susţine să îşi depăşească angoasele provocate de trecerea ei în eternitate. Niciodată, de când o cunoşteam, nu o mai văzusem aşa fericită şi alertă ca în momentul în care mi-a comunicat data morţii ei. Personajul celest era Gabriel, spiritul plin de forţă, care se rugase pentru ea cu scopul de a-i da forţă şi curaj în timpul bolii sale".  
Aceeaşi veste bună a fost adusă de înger din partea Fecioarei Maria şi stigmatizatei spaniole Maria Amparo del Sagrado Corazon  (1889-1941). Ea l-a văzut într-o zi când traversa biserica: i-a observat ochii strălucitori.  Cuprinsă de bucurie, ea s-a simţit transportată într-o stare intensă de fericire şi apoi a aflat că în curând îl va întâlni pe Soţul ei divin. Atunci, de foarte multă încântare,  ea a scăpat  ceea ce ţinea în mâini.  

Arhanghelul Gabriel şi alţi îngeri au făcut astfel de anunţuri prevenitoare şi în cazul stigmatizatei canadiene Marie Brault (1856-1910). Apropiaţii săi au remarcat ajutorul uluitor pe care ea îl primea şi de care beneficia din plin. O prietenă credincioasă a acesteia a depus mărturie în legătură cu decorarea bisericii parohiale înaintea unei sărbători:

"Ajunse pe seară, nu am înţeles cum am putut să facem atâta treabă într-o singură zi: lucrasem cât într-o săptămână. Acest lucru mi se părea cu adevărat extraordinar. Cred că îngerii făcuseră trei sferturi din ceea ce era de făcut."

Doamna Brault era de o extremă discreţie privind viaţa ei interioară şi nu se deschidea decât în faţa confesorului ei. Dar înainte să sufere o operaţie aparent nevinovată şi destul de uşoară, ea şi-a anunţat una dintre fiice că nu va supravieţui, deoarece îngerul Gabriel, faţă de care nutrea o devoţiune foarte profundă, o anunţase să se pregătească pentru părăsirea planului fizic.  



Protejatul arhanghelului Gabriel

Părintele Lamy îl asigura pe contele Paul Biver, confidentul său şi viitorul său biograf:  "Sfânta Fecioară a avut bunătatea să mă pună sub protecţia sfântului arhanghel Gabriel şi să mă încredinţeze lui."

Ea i-a recomandat îngerului: "Ai grijă de el, va avea nevoie de tine!"

Şi aşa întreaga viaţă a preotului Lamy s-a aflat sub protecţia îngerului care a devenit adesea vizibil pentru el: "Arhanghelul Gabriel are părul ondulat şi frumos tăiat. Gabriel este mai înalt cu un cap decât ceilalţi îngeri. Astfel eu recunosc un înger dintr-o categorie superioară."
În seara de 19 noiembrie 1924, contele Biver, care se afla împreună cu părintele Lamy la sora şi la cumnatul lui, care locuiau în Pailly, este martorul unei eveniment cu totul extraordinar. La ora 22, când toată lumea era culcată, bătrânul preot doarme în camera vecină cu cea a naratorului:

"La zece şi un sfert, eram în pat şi stinsesem lumina. Au trecut poate două sau trei minute, şi prin cele două uşi care erau uşor deschise, am auzit o conversaţie animată în camera bătrânului preot. Trei voci de bărbaţi luau parte la acea discuţie, clare şi distincte în liniştea absolută a nopţii. Acest fenomen m-a intrigat la cel mai înalt grad şi am urmărit toată conversaţia. În pofida temperaturii glaciare, m-am aşezat sub pat ca să aud mai bine. Nu se auzea nici un zgomot din camera soţilor Vauthelin. Pe de altă parte, nimeni nu urcase scara de când trecusem eu pe hol. Aceasta casă era atât de sonoră încât aş fi putut auzi şi paşii unui şoarece. Pe de cealaltă parte, ştiam că în urmă cu 20 de minute îl lăsasem pe bătrân singur în camera sa."

Intrigat, contele Biver nu a îndrăznit să intervină:

Părintele Lamy a vorbit la un moment dat răspunzând interlocutorului său care avea  voce caldă, clară şi puternică, cu un timbru viril, foarte agreabil şi care se exprima fără urmă de accent, pe un ton pozitiv. Auzeam anumite silabe dar nu înţelegeam nici un cuvânt din cele rostite. Al treilea interlocutor avea o voce puţin mai slabă dar foarte plăcută şi perfect normală; el vorbea mult mai reţinut, cuvintele lui erau rare şi rostite pe un ton foarte hotărât. Gazda noastră se exprima pe un ton mai înalt: diapazonul vocii sale era unul intermediar între vocile primului şi celui de-al doilea interlocutor. Am o foarte bună memorie a vocilor: cea mai puternică şi mai armonioasă m-a făcut să mă gândesc la un tânăr pe care îl cunoscusem vag o altă dată, unul dintre fiii Lordului N. Cealaltă voce mi se părea absolut banală. Nu distingeam cuvintele, dar auzeam perfect accentul celor trei interlocutori. Ei se exprimau toţi în franceză: o singură voce avea o tentă teribilă, cea a părintelui Lamy care lungea litera A a anumitor silabe. La capătul a aproximativ şapte minute, casa a recăzut în tăcerea absolută a nopţii."

În ziua următoare l-am interogat pe bătrânul meu prieten în legătură cu ce auzisem. La început, el mi-a răspuns evaziv dar apoi a recunoscut ca erau vocile arhanghelului Gabriel şi a îngerului său păzitor:

"Eu îi aud la fel de puternic pe amândoi. Dar tu i-ai auzit în funcţie de modul în care au dorit să se lase ascultaţi, dar şi în funcţie de distanţa la care se aflau. Când Sfântul Arhanghel vrea să vorbească confidenţial, el vorbeşte foarte încet. Să nu mai zici nici un cuvânt despre aceste lucruri."
Părintele Lamy discuta astfel în fiecare seară cu arhanghelul Gabriel şi cu îngerul lui păzitor. Mai multe persoane au afirmat că au auzit voci de îngeri - fără să înţeleagă cu adevărat ceea ce ziceau -  până când l-au întâlnit pe bătrânul preot. Credincios recomandărilor Fecioarei, sfântul Gabriel  a vegheat neîncetat asupra protejatului său pe care l-a ferit şi de explozia din La Corneuve, din 15 martie 1918. Bătrânul preot fusese deja avertizat de îngeri dar chiar în acea zi el a fost alertat din nou:

"Am găsit geamurile bisericii mele foarte murdare şi am vrut să le spăl când i-am auzit pe îngerul Gabriel şi pe îngerul meu păzitor vorbind între ei astfel: Este inutil! Atunci am renunţat la spălat. Adesea când vroiau să îmi dea o lecţie vorbeau între ei şi mă lăsau să îi ascult. După câteva ore , catastrofa s-a produs şi geamurile respective au zburat în bucăţele. Eu, care de obicei stăteam foarte mult în biserică, am fost inspirat în acea zi. Fără îndoială, inspiraţia mi-a venit de la îngeri. Nu am rămas să mă rog nici o oră, nici o jumătate de oră şi nici măcar zece minute: am plecat la Paris ca să cumpăr daruri pentru enoriaşii fruntaşi. Puţin după plecarea mea, totul a sărit în aer, acoperişul a căzut în interiorul bisericii pline de olane.

Când explozia a avut loc, eram la Aubervilliers, la o sută de metri de biserică, în tramvai. M-am precipitat spre uzine. M-am întors la Courneuve pe jos, în mijlocul molozului."


Explozia a produs peste 900 de răniţi, dar aşa după cum o ştim, sfântul părinte a scăpat neatins. Conform asigurărilor primite de la Fecioară nu a fost, de asemenea, niciun mort.

Mai este un incident care poate fi povestit şi care demonstrează modul spectacular în care arhanghelul Gabriel îşi manifesta grija faţă de protejatul său. Era în 1923-1924 , aproape în aceeaşi perioadă cu episodul albinelor. Bătrânul preot era deja aproape orb:  "Părăseam biserica Notre-Dame des Bois, la apusul soarelui şi lumina mă jena. Mergeam aplecat înainte ca să evit razele soarelui care îmi cădeau direct în ochi şi nu vedeam nimic. Deodată a apărut în faţa mea, nu mai departe decât la distanţa aceasta un biciclist. Era să mă răstorn câmd iată, sfântul arhanghel Gabriel a apărut, a apucat bicicleta şi a aşezat-o cu blândeţe ceva mai departe. El a ridicat şi bicicleta şi omul de pe ea şi i-a pus pe iarbă la marginea drumului. Greutatea nu contează pentru un înger. Totul le este atât de uşor."

Acest lucru nu l-a mirat pe părintele Lamy , dar ciclistul a rămas siderat:  "Mă uitam la săracul om care rămăsese cu gura căscată privind la îngeri şi la mine. Îmi venea o poftă nebună să râd uitându-mă la faţa săracului băiat. Mi-am reprimat râsul prostesc. M-am îndepărtat încet de ei salutându-l politicos pe sfântul arhanghel, când un alt biciclist a apărut în viteză. Primul biciclist a început să strige ca un nebun: «Sunt doi, sunt doi!» bănuiesc că se referea la mine şi la sfântul arhanghel. Dar celălalt nu înţelegea nimic: «Nu-i adevărat!», a spus al doilea. Mărturiile angajatului de la calea ferată şi a prietenului său despre apariţia îngerului au condus la circulaţia mai multor versiuni. S-a vorbit drespre acest subiect în mai multe locuri din ţară. Când oamenii mă întrebau despre aceste lucruri, mă prefăceam că nu ştiu despre ce este vorba."

Până la moartea sa, părintele Lamy a beneficiat de asistenţa arhanghelului Gabriel,  care nu numai că l-a protejat, dar l-a şi instruit:

"Sfântul arhanghel Gabriel venea adesea la biserica unde lucram eu (Notre-Dame des Bois). A venit şi pe 29 iunie 1925. Eram singur şi-mi rosteam breviarul. L-am trimis acasă pe copilul din cor care mă însoţea. Arhanghelul mi-a vorbit de lucruri cereşti. El este un mesager divin. Îl încărcam cu mesajele mele pentru Preasfânta Fecioară. Îi spuneam: «Transmite-i te rog cutare sau cutare lucru!» el nu răspundea, dar surâdea."

Arhanghelul, atât de promt în a se supune voinţei Fecioarei Maria, şi- a îndeplinit cu bine misiunea încredinţată lui de Regină, aceea de a-l proteja pe părintele Lamy . 



Economistul Maicii Domnului

Teresa Musco, moartă la 1976, la emblematica vârstă de 33 de ani a fost şi ea protejataarhanghelului Gabriel. La începutul vieţii ei, Gabriel a avut mult de muncă ca s-o protejeze, în special de brutalităţile tatălui ei, care de multe ori erau declanşate indirect chiar de apariţia îngerului. Dar în primul rând el s-a angajat să o ghideze şi să o instruiască pe fetiţă cu scopul de a o ajuta să progreseze pe căile sfinţeniei. Părinţii Teresei erau foarte săraci şi de la vârsta de 7 ani fetiţa a trebuit să ia parte la muncile casei şi să se ocupe de frăţiorii ei mai mici. Tatăl lor s-a îmbolnăvit şi astfel situaţia familiei a devenit critică: cele câteva lire pe care mama ei le câştiga efectuând diferite slujbe mici nu erau suficiente pentru a hrăni întreaga casă. Într-o zi, în timp ce toţi ai casei sufereau de o epidemie de gripă, fetiţa şi-a descărcat sufletul Fecioarei Maria. Deodată, ea a văzut într-o lumină strălucitoare "un înger foarte, foarte frumos, atât de splendid încât nu se putea uita la el". El i-a vorbit: "Dragă Teresa, Mama din cer m-a însărcinat să-ţi dau aceşti bani. Veţi putea astfel să cump790 ăraţi provizii pentru întreaga săptămână. Dar tu nu trebuie să spui cum i-ai primit, acesta va fi secretul tău. Eu voi reveni şi îţi recomand să te rogi şi să-i consacrii lui Dumnezeu tot ce ţi se petrece. La revedere. Eu sunt îngerul Gabriel."
Foarte bucuroasă, Teresa i-a înmânat mamei sale banii primiţi de la îngeri din partea Madonei, spunându-i că i-a primit de la un necunoscut. Dar tatăl nu a crezut-o şi şi-a tratat fiica ca pe o mincinoasă şi-o hoaţă. Ca să o pedepsească, el a trimis-o la piaţă să vândă ierburi şi plante medicinale, pe care trebuia să le recoltezede pe câmpurile vecine: oregano, fenicul, cicoare şi păpădie. Fiind doar o fetiţă, nehrănită şi slăbuţă, ei îi era foarte greu să care coşul greu pe care-l ducea în spate. Deodată, povara a devenit mult mai uşoară: Gabriel venise în ajutorul ei.

Pe 28 februarie 1951, familia se afla iarăşi într-o stare de sărăcie şi nevoie extreme, datorită zăpezilor abundente care-i împiedicau să iasă din casă. Teresa îşi întoarce din nou faţa plină de credinţă către Madona şi îngerul Gabriel îi apare:  "Teresa, iată ce-ţi transmite Iisus: el vrea ca tu să fii în pace. Este dezgustat de atâtea păcate şi caută suflete care să se sacrifice pentru păcătoşi şi pentru sufletele din Purgatoriu. Vei suferi mult, dar nu te teme, căci Mama din cer este tot timpul cu tine, ea nu te va lăsa singură niciodată. Mereu va fi alături de tine pentru a te ghida şi te va încuraja în cele mai dificile momente."

Apoi, el i-a dat o sticlă de ulei şi multe feluri de fructe pe care le-a scos din roba lui albă lungă şi i-a pus lângă poarta de la intrare un coş plin cu bunătăţi: cartofi, făină, paste, trei kilograme de carne. Acest serviciu l-a enervat din nou pe tatăl fetiţei! În conformitate cu ceea ce-i spusese îngerul, ea a învăţat astfel să sufere în tăcere şi să-i ofere lui Dumnezeu toate acţiunile sale.

Pe 31 mai 1951, Gabriel i-a apărut din nou fetiţei şi a învăţat-o cuvânt cu cuvânt o rugăciune de consacrare pe care ea a rostit-o în fiecare zi până la moarte:  "O, Doamne! Peminte-mi să fiu mereu în mâinile Tale şi inima mea, corpul meu şi sufletul meu să se afle mereu între Inimile lui Iisus şi a Mariei.

Doamne, Iisuse Hristoase, îţi ofer sufletul meu ca o liturghie şi corpul meu ca pe o anaforă. Fie ca toate suspinele mele să fie sublimă tămâie pe care Ţi-o ofer, fie ca toate gândurile mele să Te adore, fie ca toate sentimentele mele să ardă ca nişte lumânări în faţa Ta, fie ca sufletul meu să se înalţe mereu spre Inima Ta Sacră!

Dragul meu Iisus, Te iubesc, Te rog dublează-mi iubirea! Cred în Tine, fă să crească în fiecare zi credinţa mea! În Tine mi-e toată nădejdea, Dumnezeul meu: confirmă-mi această speranţă! Fă acest lucru în numele drumului dureros pe care ai mers pentru mine până la calvar, în numele tuturor paşilor pe care i-ai parcurs pentru mine, fă acest lucru în numele tuturor bătăilor Inimii Tale, atât de iubitoare, în numele tuturor suferinţelor pe care le-ai îndurat şi-n numele lacrimilor Mariei, sfânta Ta Mamă!

O, Iisuse, fără Tine zilele nu mai curg la fel, orele nu sunt decât tenebre: vino, Iisuse şi râmâi în inima mea, nu mă mai părăsi niciodată! Fără Tine sunt incapabilă să lupt şi nu pot să trăiesc, pentru că numai speranţa de a Te revedea mă lasă să întrezăresc Paradisul."


Această rugăciune a susţinut-o pe calea ispăşirii de sine şi arhanghelul Gabriel a revenit să o încurajeze de mai multe ori.

Pe 20 septembrie anul următor, în timp ce se afla la spital, el se prezintă în faţa ei "ca un înger mic cu aripi argintii şi cu ochii luminoşi ca stelele" şi o consolează. Pentru a nu o impresiona pe micuţa bolnavă cu splendoarea sa, el îşi luase cea mai blândă formă posibilă. Ar fi foarte dificil să enumerăm intervenţiile sale multiple realizate pentru Teresa, dar unele dintre ele sunt chiar determinante.

La 5 noiembrie 1960, când ea împlineşte 17 ani, el îi porunceşte în numele Maicii Domnului să părăsească casa părintească şi să se lase cu totul în grija lui.

Pe 20 septembrie 1964, el îi arată o cruce ornată cu smaralde şi apoi o cruce simplă şi îi spune: "Iisus vrea ca tu să împodobeşti cu smaraldele şi pietrele preţiose ale sacrificiului tău această cruce. Dacă vei dori să faci aceasta, vei putea, pentru că El îţi va da forţă, curaj şi voinţă."

Pe 30 septembrie 1971 el a împărtăşit-o, deoarece bolnavă fiind nu a putut să participe la mesă. Pe 1 decembrie al aceluiaşi an el a pregătit-o pentru stigmatizare, arătându-i o cupă ornată cu perle:"Am venit să culeg picăturile sângelui tău pentru a le oferi Tatălui Ceresc."

Adesea serios, atent şi debordând de solicitudine, el a însoţit-o pe Teresa până la moartea care i-a survenit pe 19 august 1976, în urma unui ultim extaz. Acest ultim extaz pusese capăt la şase luni de suferinţă atroce, fizică şi spirituală - într-o noapte a spiritului – care apoi i-a deschis Paradisul către care aspira cu toată fiinţa sa.


Sursa - http://angelinspir.ro/ingeri/minunile-arhanghelului-gabriel.html