Sfintele Paşti

Sfintele Paşti (gr. Πάσχα), sunt sărbătoarea Învierii Domnului. Paşte este transcrierea cuvântului grec, care la rândul lui este transcrierea ebraicului pesach, ambele cuvinte însemnând trecere sau traversare.
Sfintele Paşti ortodoxe, de obicei, sunt mai târziu cu una sau cu cinci săptămâni faţă de sărbătoarea similară a creştinilor care ţin de calendarul gregorian. Totuşi, ocazional, Sfintele Paşti pot fi la o distanţă de două, patru sau şase săptămâni (dar niciodată trei) din cauza faptului că vechiul calendar iulian foloseşte o formulă diferită de pascalie la calcularea datei Sfintelor Paşti. Această formulă a fost stabilită şi acceptată la Sinodul I Ecumenic.

Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi este centrul credinţei creştine ortodoxe. Sărbătoarea este precedată de douăsprezece săptămâni de pregătire, care sunt împărţite în: duminicile premergătoare postului, Postul Mare şi Săptămâna Mare. Credincioşii încearcă să parcurgă această perioadă cu smerenie, iertare, împăcare, rugăciune, post, generozitate şi studiul elementelor credinţei. La sosirea sărbătorii, se ţin mai multe slujbe îmbinate într-una singură.

La ceva timp după miezul nopţii din Sâmbăta Mare se ţine slujba numită Slujba de la miezul nopţii. În practica slavă, preotul intră în mormânt şi ia epitaful, îl duce prin Uşile împărăteşti şi îl aşează pe masa altarului unde rămâne timp de 40 de zile, până la Înălţare. În practica bizantină, epitaful este deja scos din mormânt (în timpul slujbei numită Prohodul Domnului din Vinerea Mare, seara).

Slujba învierii începe cu o procesiune care are loc la miezul nopţii. Credincioşii ies din biserica neluminată cântând, purtând steagurile, icoane, lumânări şi Evanghelia. Procesiunea ocoleşte biserica şi se întoarce în faţa uşilor principale care sunt închise. În practica greacă, antiohiană şi românească, acum se citeşte Evanghelia care spune că mormântul este gol. În cultul ortodox sirian şi cel românesc (pe alocuri şi la greci), după citirea Evangheliei, preotul bate în uşă şi poartă un dialog cu o persoană din biserică, strigând cuvintele Psalmului 23, 7-10: "Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei." În cultul slav nici una din aceste practici nu există. Apoi, se cântă troparul pascal pentru prima dată, împreună cu versurile Psalmului 67 (68) care vor preceda toate slujbele acestei perioade:
Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui, şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El!
Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţă focului topeşte fumul de la faţa focului,
Aşa pier păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iară drepţii se veselesc.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Uşile sunt deschise şi credincioşi intră în biserică. Biserica este luminată şi împodobită cu flori. Este mirele ceresc şi simbolul mormântului gol. Preoţii au veşminte albe, simbolul hainelor strălucitoare ale învierii de obşte. Icoana Sfintelor Paşti, este aşezată în mijlocul bisericii, acolo unde mai înainte a fost epitaful. Îl arată pe Hristos spărgând porţile iadului şi eliberându-i pe Adam şi Eva din robia morţii. Preoţii spun frecvent către credincioşi: „Hristos a înviat!” - iar credincioşii răspund: „Adevărat a înviat!” - şi cădeşte icoanele şi poporul.
După intrarea în biserică, se cântă canonul pascal atribuit Sfântului Ioan din Damasc împreună cu troparul Învierii ca refren repetat frecvent. Slujba se termină cu stihira pascală:
Ziua învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le !
Apoi, în unele tradiţii, se cântă Ceasurile Sfintelor Paşti. În concluzie, preotul sau preoţii citesc solemn Predica de Sfintele Paşti a Sfântului Ioan Gură de Aur. Această predică este o invitaţie adresată tuturor credincioşilor să uite de păcate şi să se bucure pe deplin de sărbătoarea Învierii lui Hristos.

Apoi, urmează Sfânta Liturghie care începe cu cântarea, încă o dată, a troparului festiv împreună cu versurile Psalmului 67 (68). Antifoanele Liturghiei sunt versuri speciale din psalmi care măresc şi slăvesc mântuirea Domnului. Apoi, troparul este repetat iarăşi şi iarăşi. Versul botezului dinGalateni: Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi îmbrăcat (Galateni 3:27) înlocuieşte trisaghionul.
Citirile îi duc înapoi în timp pe credincioşi, la începuturi, şi prezintă creaţia şi re-creaţia lumii prin Cuvântul Viu al lui Dumnezeu, Fiul Său Iisus Hristos.
Citirile din Apostol sunt din Fapte şi constau în primele nouă versuri. Citirea din Evanghelie constă din primele şaptesprezece versuri din Evanghelia după Ioan. Există obiceiul ca în această zi să fie citită Evanghelia în mai multe limbi.
Apoi continuă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur ca de obicei. Troparul Învierii se cântă iarăşi şi iarăşi. Este cânta şi în timpul împărtăşirii credincioşilor. Pentru creştinii ortodocşi, Împărtăşirea în ziua Sfintelor Paşti este foarte importantă. Multe parohii iau predica pascală a Sfântului Ioan Gură de Aur ca atare şi îi împărtăşesc pe toţi credincioşii care participă la slujbă.
Pentru ortodocşi, sărbătoarea Sfintelor Paşti revelează misterul zilei a opta. Nu este numai o rememorare a zilei istorice a Învierii Mântuitorului. Este şi o cale de a experimenta creare din nou a lumii, o gustare a noii şi fără de sfârşit Împărăţii a lui Dumnezeu.

Această nouă zi este exprimată pe înţelesul credincioşilor prin lungimea slujbelor pascale, prin repetiţia slujbelor din Săptămâna Luminată şi prin acele aspecte importante care se menţin în slujbe în următoarele patruzeci de zile până la Înălţarea Domnului. Aceste patruzeci de zile sunt tratate ca una singură.

Saptamana patimilor VII

Sfintele Paști
Sărbătorirea Paștilor, Sărbătoarea sărbătorilor începe chiar înainte de miezul nopții cu Canonul Sâmbetei celei Mari; la începerea Vecerniei Învierii, în biserică este întuneric deplin. La miezul nopții, preotul ia lumină de la candela de pe Sfântul Altar și o dă mai departe credincioșilor, zicând de trei ori: "Veniți de primiți lumină !". Apoi, cu preotul în frunte, credincioșii ies din biserică în procesiune cântând "Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim". Afară, preotul citeşte evanghelia Învierii de la Matei 28, 1-16, dă binecuvântarea "Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor." şi, după Amin-ul credincioşilor cântă pentru prima oară Troparul Învierii: "Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.", repetat intercalat cu stihurile Învierii. Slujba continuă cu Canonul Învierii, stihirile Învierii şi ale Paştilor, apoi Sfânta Liturghie.

După terminarea Sfintei Liturghii, în unele comunități credincioșii se retrag pentru o agapă, o masă comună la care se face dezlegarea postului printr-o rugăciune specială, cuprinsă în Molitfelnic.
În zilele Paștilor, până la Înălţare, credincioșii cântă troparul "Hristos a înviat din morți" și se salută unii pe alții cu "Hristos a înviat!", la care se răspunde: "Adevărat a înviat!".

Saptamana patimilor VI

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.

Astfel, noi zicem: “Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie”. Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa are loc prohodirea Mantuitorului Iisus Hristos, dupa aceea se pomeneste Invierea.

Se slujesc Vecernia și Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii, care amintesc de coborârea Mântuitorului la Iad, semnificând "Prima Înviere" a lui Adam și biruința asupra morții.

Astfel saptamana Patimilor, cea mai trista saptamana din an, se incheie cu cea mai minunata sarbatoare a crestinatatii, Invierea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa – mirelamita.wordpress.com

Saptamana patimilor V

Vinerea Mare sau Vinerea Neagra este cea mai trista zi din Postul Mare si chiar din istoria crestinismului. Ea ne aminteste de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Domnului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: ” Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat”. La aceasta denie procesiunea este speciala. Mai intai credinciosii trec pe sub Sf.Epitaf, din solidaritate cu ingroparea Mantuitorului si cu pogorarea in iad, apoi se canta Prohodul, cantecul de inmormantare al Domnului, urmand ca apoi, cu sufletul indurerat si cu faclii aprinse, sa il conduca pe Domnul Iisus catre mormant, ocolindu-se biserica de trei ori, cantandu-se cu jale ”Mergi la cer si te aseaza langa Tatal Creator, Tu ce lasi in lume pace, Iisuse Salvator’’. Tot din respect fata de suferintele Mantuitorului, crestinii tin post negru, adica nu mananca nimic, nici nu beau apa, pana la apusul soarelui.

Sursa - mirelamita.wordpress.com

Superstitii si traditii romanesti din Joia Mare

Mai sunt doar cateva zile pana la sarbatoarea Pastelui. O asteptam cu totii ca pe un moment de respiro in care ne oprim pentru o secunda din alergatura noastra, ca pe un moment mult ravnit in care ne permitem tihna si pacea, ca pe un moment sublim in care sarbatorim Invierea Domnului alaturi de familie si de toti cei dragi. Ca de fiecare data, sarbatoarea Pastelui nu vine doar cu bucurie, liniste si lumina, ci si cu traditii, obiceiuri si superstitii stravechi care sporesc frumusetea si autenticitatea acestei sarbatori. Trebuie sa le stim. Trebuie sa ni le amintim. Trebuie sa ni le reamintim daca le-am pierdut undeva intr-o uitare prafuita in goana noastra dupa obiceiuri si sarbatori mai cosmopolite. Iata cateva dintre cele mai cunoscute superstitii de pe meleagurile autohtone legate de Saptamana Patimilor, de o deosebita semnificatie in spiritualitatea romaneasca:

Saptamana in curs, cunoscuta si sub numele de Saptamana Patimilor, Saptamana Mare sau Saptamana Neagra -in partea de nord a tarii, simbolizeaza patimile carora este supus Iisus incepand cu tradarea lui Iuda si incheindu-se cu rastignirea, moartea si Invierea din morti. Joia Mare, momentul Cinei de Taina, al Tradarii lui Iuda, al rugaciunii din gradina Ghetsimani si Vinerea Mare, momentul rastignirii pe cruce a lui Iisus, prezinta insa o semnificatie aparte, o serie de obiceiuri si superstitii luand nastere in jurul lor.

Se spune astfel ca in Joia Mare iti este interzis sa dormi in timpul zilei daca nu vrei sa fii lenes pe parcursul intregului an. In anumite sate romanesti, se crede ca femeile care atipesc in miez de zi sunt aspru pedepsit de Joimarita, fiinta hada prezentata in folclorul romanesc ca un justitiar al trandaviei, umbland prin sate in Joia Mare, supraveghind tinerele neveste si fete tinere si cerandu-le socoteala pentru treburile pe care le-au facut (sau nu le-au facut!) in timpul iernii. In anumite zone s-a pastrat un ritual aparte conform caruia o femeie maritata si deosebit de harnica se imbraca in Joimarita si controleaza gospodariile si podurile locuintelor in cautarea caltilor. Aceasta fiinta punitiva, Joimarita, are dreptul de a da peste unghii tinerelor care au preferat sa leneveasca in loc sa munceasca. Tot in aceasta zi se finalizeaza treburile gospodaresti.

Se crede de asemenea ca alimentele care sunt sfintite in aceaasta zi in biserici si date din suflet de pomana sunt bine primite de Dumnezeu. Se crede ca mortii se intorc in casele in care au trait si raman acolo pana in sambata care precede sarbatoarea Rusaliilor. Cei in viata aprind lumanari in biserici si pe mormintele acestora, rugandu-se pentru mantuirea sufletelor lor. In zona Maramuresului unde de Paste este racoare, satenii aprind focuri in curti pentru a intampina musafirii veniti de pe lumea cealalta cu caldura, iar nu cu frig. In alte zone, se amplaseaza scaune in curti pentru ca sufletele mortilor sa se odihneasca si sa se acomodeze din nou cu lumea aceasta.

Rufele nu se spala in Joia Mare daca nu vrei ca in loc de pomana sa imparti laturi de rufe celor morti. In Muntenia, in Joia Mare, in timpul Deniei celor 12 Evanghelii, baietii si fetele tinere aduc o sfoara si dupa fiecare evanghelie citita leaga un nod, punandu-si o dorinta si rugandu-se cu ardoare pentru implinirea ei. Aceasta sfoara se ia acasa si se pune in noaptea de joi spre vineri sub perna pentru a-l visa pe cel ursit. De asemenea, in momentul in care dorinta respectiva s-a indeplinit, se spune ca este bine sa dezlegi nodul legat spre indeplinirea nazuintei respective.

In Joia Mare, Urzica “se marita”, adica infloreste, devine rea la gust si nu mai este buna de consumat. Tot cultura populara ne invata ca ouale vopsite astazi, in Joia Mare, si ciocnite abia in ziua de Paste, au proprietati miraculoase. Protejeaza de rele, ghinion si de dureri, iar daca ouale obisnuite sunt perisabile, acestea in schimb nu se strica tot anul. De asemenea, crestinii sunt sfatuiti sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cu precadere in Joia Mare caci Dumnezeu pleaca mai mult urechea la pacatele si suferintele oamenilor.

Sursa - Garbo.ro

Saptamana patimilor IV

Joia Mare

Sfânta și Marea Joi începe cu slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. În această zi se face și sfințirea unui al doilea Agneț, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la împărtășirea bolnavilor (și a copiilor). Acest moment amintește de prezența lui Hristos pe pământ la momentul Cinei cele de Taină. În unele locuri, după rugăciunea amvonului se face Slujba spălării picioarelor, amintind de gestul lui Hristos care a spălat picioarele ucenicilor, după Cină.

Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii. Pericopele evanghelice citite amintesc ultimele învățături ale Mântuitorului către ucenici, precum și înainte-vestirea Patimilor Sale, rugăciunea pe care o face Hristos și Noul Legământ. Cele doisprezece pericope evanghelice citite atunci sunt:

Ioan 13, 31-18,1

Ioan 18, 1-29

Matei 26, 57-75

Ioan 18,28 - 19,16

Matei 27, 3-32

Marcu 15, 16-32

Matei 27, 33-54

Luca 23, 32-49

Ioan 19, 19-37

Marcu 15, 43-47

Ioan 19, 38-42

Matei 27, 62-66

Saptamana patimilor III

Miercuri  se aminteste de  femeia pacatoasa care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. “Doamne”, zicem noi catre Hristos, “femeia care cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta”, deci, fiind miscata de harul dumnezeiesc spre cunoasterea cea mai presus de intelegere, “a luat randuiala de mironosita”. A facut ceea ce doreau sa faca femeile mironosite dupa inmormantarea Mantuitorului. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, “aducand mir de mult pret”. A fost mistuita de dorinta de a i se dezlega pacatele: “Dezleaga-mi pacatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat parul”. 

În Sfânta si Marea Miercuri se săvârseste Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu mir, în Betania. La sfârsitul slujbei, preotul îi unge pe credinciosi cu Sfântul Mir. Tot în această zi se pomeneste vinderea lui Iisus de către Iuda (de aceea credinciosii ortodocsi tin si miercurea ca zi de post de-a lungul întregului an).

Saptamana Patimilor II

Marţea Mare

Stihiri de la utrenie (stihologia)

"Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu,miluieşte-ne pe noi."

"Pe Mirele, fraţilor, să iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăţi strălucind şi în dreapta credinţă; ca să intrîm împreună cu Dânsul la nuntă gătiţi, cu fecioarele cele înţelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă."

"Sfat fără de lege asupra Ta, Mântuitorule, adunând din răutate cu pizmă preoţii şi cărturarii, au îndemnat pe Iuda spre vânzare. Pentru aceasta ieşind fără de ruşine, a grăit asupra Ta popoarelor celor fără de lege, zicând: Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe El în mâinile voastre? Mântuieşte sufletele noastre, Doamne, de osânda acestuia."

"Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra Învăţătorului, vrăjmaşul; s-a sfătuit, a gândit vânzare, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit preţul şi a vândut pe Cel fără de preţ. Pentru aceasta a şi aflat răsplătire precum a făcut ticălosul: spânzurare şi moarte cu durere. Ci pe noi mântuieşte-ne, Hristoase, Dumnezeule, de soarta lui, iertare de greşale dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, prea curatele Tale patimi."

Citiri

La Utrenie:

Matei 22, 15-46 (Despre înviere. Cea mai mare poruncă din Lege. Mesia: Fiul şi Domnul lui David.)

Matei 23, 1-39 (Iisus mustră pe farisei şi pe cărturari. Mustră Ierusalimul, cel ce ucide pe prooroci, şi prezice dărâmarea lui.)

La Liturghie:

Matei 24, 36-51 (A doua venire a lui Hristos şi sfârşitul lumii. Când va veni ceasul acela?)

Matei 25, 1-46 : Pilda celor zece fecioare şi pilada talanţilor

Matei 26, 1-2 ("Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.")

Ieşirea 1, 1-20

Iov 1, 1-12

Condac

La ceasul sfârşitului, suflete, gândind, şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând; ca să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.

Icos

Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este şi ne vom despărţi de la aceste de aicea. Până când ai vreme trezeşte-te strigând: greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul cel neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-Te, Hristoase, spre mine, cel ce strigă cu frică: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.

Sinaxar

În sfânta si marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Tâlcuire de părintele Teofil Părăian

În Marțea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumați de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înțelepte și despre fecioarele neînțelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos și pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata conștiinței în Marțea cea Mare. Și noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marți pilda cu cele zece fecioare și pe cele zece fecioare, luând aminte și prin textele liturgice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înțelepte, care au avut untdelemn în candelele lor și care L-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu El în cămara nunții și s-au bucurat de ospățul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-și cumpere untdelemn pentru candelele lor. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în față ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiți prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiți prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospățul cel veșnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: "privegheați și vă rugați că nu știți când vine Fiul Omului" (Matei 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învață în fiecare zi de marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învățat și în aceastã săptămână în ziua de marți, să fim cu luare aminte la noi înșine, la datoriile noastre, să așteptăm pe Mirele ceresc cu inimă iubitoare și cu fapte bune, ca și întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marți, ca și în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineață, la utrenie, se cântă atât troparul "Iată Mirele vine în miezul nopții..." cât şi troparul "Cămara Ta..." (svetilna / luminânda).

Stihirile de la Laude (utrenie

"Întru luminările sfinţilor Tăi cum voi intra eu, nevrednicul? Că de voi cuteza să intru împreună în cămară, haina mă vădeşte, că nu este de nuntă, şi legat mă vor scoate îngerii afară. Curăţeşte-mi, Doamne, spurcăciunea sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni."

"De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie."

"Auzind, suflete, de osânda celui ce a ascuns talantul, nu ascunde cuvântul lui Dumnezeu; ci vesteşte minunile Lui; ca înmulţind darul, să intri întru bucuria Domnului tău."

Stihirile de la Stihoavnă (utrenie)

"Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosului cuvântul său, celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni."

"Când vei veni întru slavă, Iisuse, cu puterile îngereşti şi vei şedea pe scaunul cel de judecată, să nu mă desparţi pe mine, Păstorule cel bun; că ştii căile cele deadreapta, iară cele deastânga sunt strâmbe. Deci să nu mă pierzi împreună cu caprele, pe mine cel înţelenit în păcat. Ci alăturându-mă cu oile cele deadreapta, să mă mântuieşti, ca un iubitor de oameni."

"Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv."

"Iată, că-şi încredinţează Stăpânul talantul Său ţie, suflete al meu. Primeşte darul cu frică, împrumută pe Cel ce ţi l-a dat, împarte la săraci şi câştigă prieten pe Domnul, ca să stai deadreapta Lui, când va veni cu slavă şi vei auzi glasul cel fericit: Intră, slugă, întru bucuria Domnului tău. Căreia mă învredniceşte pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta."

Saptamana Patimilor I

Este saptamana Patimilor..sau saptamana Mare, cum se mai spune in popor.O saptamana a durerii, a smereniei si a meditatiei. Aceasta saptamana ne aminteste de sacrificiul suprem pe care l-a facut Fiul lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Cea mai josnica tradare, cea mai nedreapta judecata, cea mai cruda moarte din istorie, cea mai mare dovada de iubire ..si nu in ultimul rand cea mai mare minune din lume: Invierea.
Astfel biserica ortodoxa a acordat importanta cuvenita acestor evenimente, procesiunile din aceasta saptamana fiind de-a dreptul speciale iar slujbele numite denii, evidentiaza pe cat posibil evenimentele  din acea perioada. Saptamana Patimilor este ea insusi o cununa de spini, cununa care ar trebui sa ne solidarizeze cu suferintele lui Hristos si sa constientizam ca datorita Lui ni s-a mai dat o sansa la mantuire.

Istoric

Desi există putine surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totusi că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: "...a început săptămâna Pastilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare", amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

Invierea lui Lazar

După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduinta învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Pastilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericesti se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârsesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui si se sfârseste la apusul soarelui din ziua următoare.

Duminica Floriilor

Icoana Intrării lui Hristos în Ierusalim

Prima zi a Săptămânii Patimilor începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineața (Duminică). Hristos îsi face intrarea triumfală în Ierusalim, fiind primit cu ramuri de palmier (la români credinciosii aduc la biserică ramuri de salcie), ca un împărat; astfel se vesteste venirea pe pământ a Împărătiei Cerurilor.
Luni in Saptamana Patimilor, se aminteste de patriarhul Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.Tot in aceasta zi se face referire si la smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retinem ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la Judecata de Apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
“Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.

Tâlcuire de la părintele Teofil Părăian
Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup şi la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toţi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinţa lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun şi binevoitor cu fraţii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ţinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc şi să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părinţii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacov. Fraţii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt şi asezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a ţinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înţelept şi bun de a conduce Egiptul şi a salvat de la moarte prin înfometare pe concetăţenii săi şi pe conaţionalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneşte cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.
Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim şi o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înţelepţirea credincioşilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce şi s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicaţie pentru cei credincioşi, atrăgându-le atenţia că suntem toţi chemaţi spre rodire şi că Domnul Hristos aşteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuţile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să ştim că Domnul Hristos răsplăteşte nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteşte şi pedepseşte şi îndărătniciile lor, şi neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu şi-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor - să înţelegem în vremea propovăduirii Sale - dar şi-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înţeleagă din aceasta că El are şi putere pedepsitoare, iar credincioşii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese şi dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paşti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet şi ne îndemnăm pe noi înşine să nu dormităm, ci să ne trezim şi să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele nostru vremelnic şi veşnic.

Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim

Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.

Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noaptea de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".

In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5).

Floriile si manzul asinei

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.

Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

"Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!" Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.

Floriile si ramurile de salcie

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii.

In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.

Sursa

Adrian CocosilaCrestinOrtodox.ro

Sambata lui Lazar

Sâmbăta lui Lazăr este sâmbăta de dinainte de Duminica Floriilor - Intrarea Domnului în Ierusalim. În această zi, Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos, înfăptuită în Betania. Data acestei sâmbete este deci una schimbătoare de la un an la altul, în funcție de data Paștilor - mai precis opt zile înainte de aceasta.

Pictura de Luca Giordano, circa 1675

Evanghelistul Ioan relatează (Ioan 11) că, în ajunul intrării Sale în Ierusalim, cu câteva zile înainte de Patimile Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a venit în Betania, chemat fiind de surorile lui Lazăr (prieten al lui Iisus), Marta și Maria, în casa cărora Iisus a fost găzduit de mai multe ori pe timpul activității sale publice (Luca 10, 38-42). Lazăr era bolnav, așa că surorile au trimis după Iisus, ca să vină în casa lor și să-l vindece. Dar Lazăr a murit până la venirea lui Iisus, și așa are loc marea minune a învierii lui Lazăr, care, deși mort de patru zile și depus în mormânt, este readus la viață de către Mântuitor. Atunci mulți dintre evreii care se găseau acolo au crezut în El (Ioan 11, 45).

Ca urmarea a învierii lui Lazăr la patru zile de la moartea acestuia, Hristos a fost întâmpinat ca Mesia cel demult așteptat, Împăratul lui Israel.
Împlinind proorociile din Vechiul Testament, El intră în Ierusalim, cetatea regală, călare pe un mânz de asină (Zaharia 9,9; Ioan 12,12-15). Mulțimile L-au primit, având în mâini ramuri de palmier, cu cântări și strigăte de laudă: "Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Osana, Fiul lui David, Împăratul lui Israel!"
Văzând că mulți credeau în el, ca urmare a învierii lui Lazăr, dar și văzând că este slăvit de popor, preoții și cărturarii, în frunte cu arhiereul Caiafa, vor căuta să Îl omoare (Luca 19, 47-48, Ioan 11,45-57).

Sâmbăta lui Lazăr și Duminica următoare acesteia fac legătura între Postul mare și Săptămâna Mare. În ajunul celebrării învierii lui Lazăr, la Vecernie este anunțată în mod solemn încheierea celor patruzeci de zile ale Postului Mare. Aceste două zile, înainte de Patimile Mântuitorului, sunt unice și paradoxale.
Celebrarea Sâmbetei lui Lazăr este una pascală. Liturghia din această zi în slăvește pe Hristos - Învierea și Viața, Care, ridicându-l pe Lazăr din morți, a preînchipuit învierea de obște, a tuturor oamenilor, chiar înainte de patimile și moartea Sa. Această Liturghie este singura ocazie din cursul anului bisericesc în care cântările Învierii de Duminica se țin într-o altă zi.

În vechime, Sâmbăta lui Lazăr făcea parte din cele câteva mari zile baptismale din cursul anului bisericesc. La Sfânta Liturghie din Sâmbăta lui Lazăr, în locul Trisaghionului, se cântă imnul baptismal din Epistola către Galateni: "Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat" (Galateni 3, 27).
În calendarul și imnografia Bisericii, această zi este strâns legată de ziua următoare, Intrarea Domnului în Ierusalim și de Învierea Domnului. De aceea, troparul acestei sâmbete este același cu cel al Floriilor: "Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție Biruitorului morții strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului."
Învierea lui Lazăr preînchipuie învierea cea de obște, a tuturor, și de aceea în această sâmbătă se face pomenire generală pentru morți, cerând de la Domnul ca toți cei adormiți să fie așezați "în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea".

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sau George (versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de ţări, regiuni şi oraşe printre care al Angliei.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii, care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.

S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

În conştiinţa populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numerose biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe stegul Moldovei din medievale trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate şi cu daruri.

Galerie de picturi si icoane

Magda Isanos

Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) a fost o poetă, prozatoare și publicistă română.

S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

Debutează în 1932, cu versuri în revista Licurici a Liceului de băieți Bogdan Petriceicu Hașdeu din Chișinău.

A fost soția lui Eusebiu Camilar.

Biografie

1915 - Din actul de căsătorie datat 14 iulie 1915 al Oficiului de stare civilă de pe lângă Municipiul Iași, rezultă că domnul Mihail Isanos de profesie medic, domiciliat în Iași, str. I. C. Brătianu, fiu al d-lui Iosef Isanos, de profesie mecanic și ai d-nei Peița, născută Papadopol, de profesie casnică, se căsătorește cu Elisabeta Bălan, în vârstă de 26 de ani, de profesie doctorandă, domiciliată in Iași, str. Sărăriei.

Și-au început cariera ca medici psihiatri Ia Spitalul Socola, lucrând cu profesorul C. I. Parhon. 1916 - 17 aprilie se naște fiica lor Magda (conform cu Actul de naștere nr. 767 din anul 1916, luna aprilie, ziua 20. Registrul de stare civilă pentru născuți, 1—2/1918, oraș Iași).

1917 - La vârsta de un an si șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită, a fost salvată numai datorită grijei deosebite a mamei sale, despre care poeta spunea mai târziu : Mama m-a născut a doua oară. Sechelele bolii au fost reduse la minimum, a rămas numai cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers.

1920 - Soții Isanos ocupă posturile de medici la spitalul din Coștiugeni, părăsind astfel Iașul și spitalul Socola.

De mic copil, fiica lor avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din biblioteca școlii. A urmat liceul la Chișinău, pasionând-o chiar de la început limba română și istoria, iar, mai târziu, filosofia. Acum se afirmă și pasiunea sa pentru literatură.

Magda Isanos eleva-1928

1932 - Elevă a Liceului Eparhial din Chișinău (în clasa a VI-a) publică în revista liceului de băieți, Licurici, an. 1, nr. 2 clin 28 mai 1982 poeziile Aș vrea un basm și Primăvara.

1933 - În revista Licurici, an. II, nr. 2 din 1 aprilie apare poezia Gelozie. în același an ia ființă pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău Societatea culturală „Iulia Hașdeu", la înființarea căreia aportul Magdei Isanos a fost determinant. Poeta participă, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română", la București. Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmânare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară : De dumneata sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.

1934 - Publică în Viața Basarabiei, anul III, nr. 3, martie, poezia Ploaie; în Crai nou, an. I, nr. 3 din 31 martie poezia Toporași. Contribuie la apariția revisteiGhiocei, organul Societății culturale a școlii, având ca redactor pe eleva Magda Isanos, clasa a Vll-a. în același an publică în aceeași revistă (Ghiocei, an. I, nr. 2, aprilie) schița Creionări, recenzii asupra revistei Crai nou, iar în nr. 2 (mai 1934) poezia Macii și schița Inseparabilele. Ține o conferință cu temaFemeia în literatura noastră. În luna mai elevele din clasa a Vll-a, care lucrau la revistă, predau ștafeta seriei următoare.

În toamna aceluiași an își începe la Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând paralel cursurile Facultății de Drept. în cele din urmă, renunță la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul.

1935 - Locuia la familia avocatului M. Călinescu, lângă grădina Copou, într-un cartier liniștit și foarte aproape de Universitate.

La 18 septembrie se căsătorește la Chișinău cu Lev Panteleev, (Acesta își făcuse studiile la Iași, urmând limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în Viața Basarabiei, an IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia Rochia.

1936 - La 31 ianuarie căsătoria ei s-a desfăcut prin consens.

Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a revistei Însemnări ieșene, (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimată). Paralel publică în Cuget moldovenesc, Pagini basarabene, poezii ca Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvântul Evei, Jucărie, și altele.

Locuiește împreună cu sora sa Silvia, studentă la medicină, într-o vilă pe Aleea Greuceanu, azi strada Pinului, ulterior într-un apartament pe strada Sărăriei, colț cu Ralet, în apropierea casei care a fost ultima locuință a lui George Topîrceanu. În această perioadă se apropie de studenții cu concepții democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.

1937 - Publică în Însemnări ieșene, aproape număr de număr, poezii ca Învrăjbiri, La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Calul de la birja de noapte, Ultimul sărut, După scriptură, Logodnă de primăvară, Risipire, Greșeala de tipar, Vis vegetal, Capricii, Murim, Romanță, iar în Lumea (23 decembrie) poezia Cîntarea păstoriței.

În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene. La 26 decembrie, același ziar anunța un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate in versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul.

1938 - Magda Isanos are o activitate intensă. Colaborând la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în Însemnări Ieșene. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior, Insulă, Poem, Pomii cei tineri, în ''ziarul Iașul'' și, în același ziar, recenzii despre ''Enigma Otiliei'' de George Călinescu șiTâmple în flăcări, poeme de Victor Măgură.

La 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar (martori: George Lesnea și avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenție). În vara anului 1938, Camilar o duce pe Magda la Udești, unde-i cunoaște familia, prietenii și locurile copilăriei. Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna își ia licența înDrept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost cea mai veselă și fericită perioadă din viața Magdei.

1939 - Se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar, la 13 ianuarie. Colaborează la Jurnalul literar, an. I, nr. 1 din 1 ianuarie, cu recenzia la Moldovenii de Georgeta Mircea Cancicov, în nr. 2 din 8 ianuarie, cu recenzia la Vulpea de Mary Webb și poezia Dimineața, reprodusă în Viața Basarabiei, an VIII,nr. 2—3 (februarie-martie). în Jurnalul literar, nr. 17 din 12 februarie, publică recenzia la Cartea cu amintiri de Marcu Beza. Ulterior, în aceeași revistă, semnează versuri intitulate Poem (Florile și fiecare sens luminos al lumii), Rugăciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir și Amurg.

În același an are un succes răsunător în avocatură.

1940 - Magda Isanos publică în Însemnări ieșene (an V, nr. 4 din 1 aprilie) poezia Flori adevărate. În Iașul poeziile Săracii și Flori (aceasta din urmă, reprodusă în Revista Fundațiilor din 1 iulie același an) și în 15 iulie Elegie (datată 2 iulie 1940) inspirată din actualitatea istorică.

În septembrie se aprobă apariția la Iași a ziarului Avântul, unde, alături de George Ivașcu, Alexandru Pini, Eusebiu Camilar, Magda Isanos face parte din personalul redacțional. Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare.

În octombrie, soții Camilar se mută pe strada Săulescu, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu.

1941 - Prefectura județului Iași aprobă, începând cu luna aprilie, apariția ziarului de informații Voința, redactor responsabil Eusebiu Camilar, care — convocat sub arme — lasă toată munca redacției în grija poetei. Ziarul a fost opera Magdei, scrie amica sa, Veronica Zosin (căsătorită Gorgos). Primul, număr apare la 2 aprilie 1941. Din lipsă de fonduri, ziarul își încetează însă apariția în a doua jumătate a lunii mai.

Se naște Elisabeta, fiica poetei.

În același an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30, Baroul Iași înregistrează cererea sa din 28 XI 1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în București, strada Popa Nan nr. 49, înaintează un certificat medical, dând delegație pentru amânarea proceselor sale d-rei Veronica Zosin, deoarece din motive independente de voința mea sunt ținută să nu activez. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o indurație la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecință a unui reumatism, apare în ultimul certificat.

1942 - Vizitează familia poetului Mihai Codreanu, care - așa cum declară mai târziu E. Camilar a călăuzit cu grijă de părinte primii pași în arta poetică a Magdei Isanos.

Publică în Vremea și Cetatea Moldovei poeziile: Pădurea și Ion.

1943 - Publică în Cetatea Moldovei, Vremea, Revista Fundaților, Cuget moldovenesc poezii ca Spital, Auz, Poemul femeii care iubea primăvara, Când cel iubit..., Păsările, Solii cerului, Zeii,Fata bătrână, Bărbatul, Mai sunt câteva veri, și altele.

În același an, apare la Iași, în editura Bravo, primul volum: Poezii al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. La 2 martie, Baroul Iași înregistrează cererea prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în Iași, strada Săulescu 19, înaintează alăturatul certificat medical, din care se vede că sufăr de o boală de inimă ce m-a împiedicat un timp nedeterminat să depun vreo activitate profesională.

1944 - Vremea, Revista Fundațiilor, Victoria, Orizont și Tribuna poporului publică sub semnătura Magdei Isanos poezii ca Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Toamnă, Duhurile pământului, Am văzut și eu oameni plecând, Aștept anul unu, Doamne, n-am ajuns pînă la tine, Munții lumii pe inima mea, Ospăț, Aceste mini ș.a.

La sfârșitul lui martie, soții Camilar pleacă în refugiu. In noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care l-a descoperit în grădina casei.

În 17 noiembrie poeta se stinge la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan - Nr. 49.

1945 - Apare volumul postum Cântarea munților, drama în patru acte, Focurile de Magda Isanos și Eusebiu Camilar, în colecția Operele premiate ale scriito¬rilor tineri români, Fundația pentru literatură și artă' precum și Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviev, traducere din limba rusă de Magda Isanos și Eusebiu Camilar,

1946 - Apare volumul Țara luminii.

Opera

Poezie

1943: Poezii - Iași

1945: Cântarea munților - București

1946: Țara luminii - București

1955: Versuri - București

1964: Versuri - București

1989: Confesiuni lirice - Chișinău

1996: Poezii/Poésies- ediție bilingvă română-franceză, traducere de Elisabeta Isanos - București

Teatru

1945: Focurile- dramă - în colaborare cu Eusebiu Camilar - Bucureștihh

Proză

1934 Creionări

1934 Inseparabilele

Despre iubirile mari

Îngerii

Magistrata

Studenta

Orașul cu minuni (Domnișoara Vanda)

Omul cu cizme roșii

Dimineata

Vreau sã descopãr lumea, niciodatã

n-am crezut, cum spun poetii, cã-i frumoasã.

Însã astãzi, cu luminã pieptãnatã,

dimineata mi-a intrat în casã.

Fumegam de somn, când am simtit

pasii cuiva lângã perete -

ea dansa cu trupul arcuit

sub priviri mirate de portrete.

Cu picioarele goale ea pãsea,

în oglindã rãsuna cristalul,

dimineata strãmutase balul

fetelor-lumini în casa mea.

Si privind, eu mã gândeam: e bine

sã fii tânãr când afarã-i soare.

Zi frumoasã, îti voi pune legãtoare

dupã gât si-o sã te iau cu mine.

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996

La marginea cimitirului

Este la marginea cimitirului,

lângã bunic, un loc prea potrivit

sã-mi uit de toate si sã-i tin si lui

când noaptea-i lungã, iarna, de urât.

Mi-ar fi-n pãmântul cald asa de bine

si trupu-n iarbã bunã mi-as preface,

sã-l pascã vite pripãsite si sãrace,

ce-or cere si-o-ndurare pentru mine,

la marea judecatã. Voi uita

ce-am fost, si-mprãstiatã-n forme noi

voi pierde pânã si-amintirea ta...

Legându-mi ochii prãbusiti si goi

cu vesnicia, mã voi odihni.

Si puf de pãpãdii m-a tãmâia

nici nu m-oi bucura, nici m-oi mâhni

cã-i neagrã tãrna de deasupra mea.

Dar ploile cu-ncetul m-or pãtrunde -

pãcatele sã-mi spele de pe oase -

si-asemeni rãdãcinii ce s-ascunde,

eu presimti-voi zilele frumoase

si-oi scoate-n chip de floare, din pãmânt,

obrazul tineretii de-altãdatã,

sã-l ardã soare si sã-l batã vânt,

voioasã sã si-l prindã-n pãr o fatã!

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996

Zane de roua

Zâne de rouã,

mã rog vouã,

sã mã primiti

în pajistea unde dormiti.

Drept lumânare,

as vrea o floare.

Drept rugãciuni si tropare,

vântul sã batã, iarba s-aplece mai tare.

Voi, zâne bune,

zvârliti-mi un brâu,

sã se facã râu

si sã sune.

Apoi, sub torentul spumos,

îngropati-mã jos,

s-aud prin piatrã,

ca si cum as sta lângã vatrã,

povestile-acestui tinut luminos...

Asa mã rog vouã,

zâne de rouã,

sã mã dezmierde

si-n moarte

zarea pãmântului verde.

Din volumul "Tara luminii", 1946

Doamne, n-am ispravit

Doamne, n-am isprãvit

cântecul pe care mi l-ai soptit.

Nu-mi trimite îngeri de gheatã si parã

în orice sarã.

Nu pot pleca. Arborii îmi soptesc;

florile calea-mi atin si mã opresc.

Despre toate-am început o cântare

de laudã si naivã mirare.

Oamenilor voiam sã le las

sufletul meu, drept pâine la popas,

drept pãsune, livadã si cer.

Tuturor acelora care nu mã cer

si nu mã cunosc, am vrut sã le fiu

o candelã pentru mai târziu.

Cãutam în iarbã si-n mohor

tainele ascunse tuturor.

Mã uitam în fântânã si-n iaz,

si-ascultam - îndelung - sub brazi...

Atunci au venit îngerii si m-au chemat.

Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!

Deschide colivia, fã sã zboare

cântecele mele nerãbdãtoare.

Din volumul "Tara luminii", 1946